“Intre convingeri si declaratii contradictorii”
In ultimul numar din Dilema veche, Andrei Plesu semneaza un text memorabil despre Crin Antonescu, dar – de fapt -despre criza politicii de la noi.
Ca asa stau lucrurile o dovedeste un pasaj care il descrie pe seful PNL, dar care se potriveste de minune si multor altora:
“Nu poate fi contrazis fără să devină agresiv şi prost-crescut, se dispensează băţos de orice loialitate de partid, impune alegeri convenabile „pe liste“, trădîndu-şi partenerii de mai ieri, face guverne din umbră pe acelaşi principiu, se fîţîie oportun între convingeri şi declaraţii contradictorii”.
Deunazi, fruntasul liberal spunea, pe un ton iritat, ca nu ii pasa de Neagu Djuvara si de opiniile acestuia. Va fi el oare mai sensibil la reprosurile pe care i le adreseaza fondatorul Dilemei?
Cuvinte cheie: Antonescu






15 comentarii
Desi este seful unui partid parlamentar si partid cu traditie si cu pretentii, este pierdere de timp sa fie analizat si comentat un asemenea personaj gaunos (categoria Severin, vorbeste si iar vorbeste, pina te adoarme) . Cel mult se poate reexprima mirarea ca PNL a putut sa-si aleaga un asemenea presedinte si ca milioane de oameni l-au votat si au dorit sa fie presedintele Romaniei.
fain interviul, multzam de recomandare.
nu ar trebui decat sa va bucure gafele Cuplului
SPontaNescu , vorba lui Toni Grecu!
Cu cat va fi mai nesimtit, mai gregar si mai fara de principii cuplul
de Caragiale , cu atat va fi mai lubga guvernarea PDL UDMR!
Daca erau Tariceanu si Nastase la butoane… si la manivela, acum eram deja Coasta de Cacao! Apropos, stiati ca sunt 1 milion de refugiati in cote d’ ivoire?
Scrierile domnului Andrei Plesu sunt de o limpezime incredibila,fara sa foloseasca expresii acide,ton agitat,reuseste cu forta cuvantului sa arate praful ce sare in ochi si care tulbura vederea(auzul).
Anterior domnule profesor Cristian Preda ati facut referire la politicianul Victor Ponta care face uz de termeni precum fascist fara(probabil)sa cunoasca ce a insemnat fascismul,in capul dumnealui o fi doar ideea de a jigni musai pe cineva, in lipsa de argumente credibile.
In articoliul “Un politician second-hand” di Dilema veche scris de domnul Andrei Plesu,dansul spune:
“Ajuns intr-o pozitie pentru care nu avea anvergura necesara(cam ca,in alt context,Emil Constantinescu),omul a cazut victima unei iluzii de sine induiosatoare pana la un punct,iritanta in cele din urma,spus pe romaneste,s-a cam smintit”.
“De regula,personajele publice se smintesc de prea mult succes”.
Aceasta”sminteala” i se poate atribui lejer si domnului Victor Ponta,se pare ca acesti doi lideri s-au imbatat inainte sa bea din cupa succesului care nu se stie daca il vor avea.
Cat despre criza politicii de la noi,despre criza valorilor umane asta e o realitate de necontestat care trebuie reflectata.
In fiecare duminica dupa amiaza pe TVRi urmaresc emisiunea cu domnii Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu,doi intelectuali “asezati”,care transmit prin cuvantul lor liniste,ratiune,logica si reflectie.
erata:
“In articolul..”,si nu “In articoliul”.
<> asadar, dar daca nu scriem si la cine se refera Mr Plesu, putem atribui aceasta caracterizare cel putin altor doi politicieni romani!
Raspunsul Crinaucului a fost prompt de teama:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8441625-crin-antonescu-psd-nu-discutam-despre-doctrina-despre-igiena-elementara.htm
constat ca dl Antonescu va raspunde din Craiova, fieful lui Berceanu Mondialul , cu teoriile celui din urma: ca are cicatrici din razboi nu de pe blog si ca domnii Plesu si Liiceanu sa isi vada de filozofie si sa nu mai critice alianta SpontaNescu!
De ce ar fi mai sensibil la sfaturile unui pedist, interesat sa-si puna oamenii in functii cu sprijinul lui Traian Basescu?
Buna seara,
Am citit articolul semnat Andrei Plesu despre Crin Antonescu si daca acestuia din urma nu-i pasa de Neagu Djuvara si de opiniile acestuia , de ce “s-ar impiedica” de Andrei Plesu …?
In articolul din Dilema Veche ,Andrei Plesu ii face “portretul”lui Crin Antonescu surprinzandu-i caracterul in toata splendoarea .
Ma intreb numai daca acest individ care a ajuns seful PNL din intamplare(nu trebuia sa mai fie Tariceanu sef si nu a mai fost) si se vede in visurile lui presedintele Romaniei ,va mai reusi sa insele cu felul duplicitar si alunecos ca el este ceea ce trebuie romanilor si Romaniei ? As vrea sa cred ca nu .
Am citit o declaratie a domnului Crin Antonescu cum ca ar avea de gand sa propuna ca romanii din strainatate care nu platesc macar o taxa in Romania sa nu aibe dreptul de a vota inafara tarii pentru alegerile viitoare.
Cred ca dumnealui cunoaste ca foarte multi romani trimit castigurile lor in euro in tara.
Daca de ex.in anul 2014 la alegerea presedintelui unde doreste si dansul sa candideze,romanii din strainatate nu pot vota iar unii dintre ei s-ar intoarce acasa definitiv in 2015,acestia vor fi fost deja exclusi de la exercitarea unui drept.
Am recitit cele declarate de domnul Crin Antonescu si am inteles eroarea pe care o face dansul amintind de voturile din strainatate la alegerile din 2009.
In primul rand acei romani(mai putini)care nu mai au nicio legatura cu tara nu merg la vot,care ar fi interesul lor?
Cei numerosi care s-au inghesuit la vot in 2009 au o casa in Romania,implicit platesc un impozit deci ideea pe care a lansat-o domnia sa nu are o baza reala,este rezultatul unei temeri infondate.
@CPreda
Vorbiti despre Basescu ? Sigur ca da . L-ati descris perfect . Sau Basescu v-a spus ca “”ha ha sunt perfect !”" si l-ati crezut . Si crezandu-l ii puneti toate defectele , in carca altora . Am convingerea , ca si daca Iisus era oponentul lui Basescu si pe El l-ati fi innobilat cu defectele mitocanului .
Mi-ar placea sa ma credeti ca nu am nici un fel partizanat . Daca vreti . Daca nu , nu .
@Gianna
Si eu as propune ca pentru a fi senator in Senatul Romaniei sa fie obligatoriu sa te prezinti, macar o data la 2-3 luni, pe la post … in felul asta, poate scapam de acest lenes cu ifose … Absentescu sau cum i se mai spune …
Sacalii il ataca pe domnul Plesu /
Din patru in patru ani, romanii aleg aproape cincisute de parlamentari carora sa le incredinteze conducerea tarii.
In campania electorala, un multiplu de cinciste de ofertanti bat pe la usile oamenilor si le promit ‘marea cu sarea’ daca vor fi alesi.
Dintr-o nefericita practica, romanul a invatat ca a cam ales ‘in orb’ un viitor parlamentar, ca nu stia nici pe departe daca alesul sau are expertiza necesara pentru a ocupa o asemenea functie, de importanta extrema, si nici daca preferatul sau are calitatile morale impuse de rigorile pe care le implica aceasta functie.
Votantul se lasa ademenit cu promisiuni fara cea mai mica acoperire( in special acoperirea financiara), cade prada minciunilor ca cel pe care il va alege va face drumuri, alimentari cu apa, canalizari, scoli, spitale, etc.(din banii-fantoma de la buget, al caror numar numai Dumnezeu il poate sti cat va fi, intr-un viitor incert (intern si extern).
Dupa alegeri, romanii ‘realizeaza, inca si inca o data, ca alesii lor i-au amagit ca nu-si respecta promisiunile, ca multi dintre alesi sunt incompetenti si imorali, ca si-au ales parvenirea prin politica numai cu unicul scop de a se imbogati rapid si sigur, cu nu au de dat nimanui socoteala daca au mintit populatia.
Oamenii constata ca ‘politicienii’ (cei ce si-au ales aceasta cale de parvenire), ca sa castige ‘batalia’ alegerilor, se organizeaza intr-un fel de osti care se lupta intre ele pentru a cuceri poporul-victima, de pe care sa ia pielea. Luptele dintre osti sunt grele dar merita. Castigul este enorm.
Ca in vremurile popoarelor navalitoare, cand conducatorul, inainte de a lansa o cotropire, promitea ostenilor ca vor avea liber la jefuit si la violuri daca vor reusi sa invinga comunitatea pasnica (victima), tot asa, cei ce conduc partidele-osti de azi, promit ostasilor lor ca, daca vor reusi sa invinga alegatorii, vor avea liber la posturi grase (vaci grase, de muls). Sunt rasplatiti copios chiar si luptatorii de categoria a doua, lipitorii de afise.
Fiecare oaste (partid) are doua categorii de adversari, in lupta pentru cucerirea puterii (castigarea alegerilor). O categorie este formata din contracandidatii care se bat, si ei, pentru acelas loc in parlament iar cea de a doua categorie este poporul pe care il are de invins cu arma vorbelor amagitoare.
Romanii asista de douazeci de ani la aceasta mascarada. Ei constata ca ostenii s-au specializat, sunt vrednici, incep, imediat dupa castigarea unor alegeri, sa isi pregateasca victoria in alegerile viitoare, ponegrindu-si adversarii, mintind populatia, lupta desfasurandu-se pri folosirea unor imense mijloace media, cu care ‘s-au inarmat’.
Bietul om, de profesie ‘vesnic amagit’ nu are alta putere decat sa stea cuminte in scaunul lui din sala spectacolului politic si sa priveasca la luptele nesfarsite dintre gastile aflate pe scena.
Gastile se bat intre ele dar mai ne altoiesc si pe noi, spectatorii din sala, daca nu stam cuminti, daca exprimam vreo nemultumire privind calitatea politicienilor aflati in lupta, pe scena.
In mentalitatea politicianului de pe scena, spectatorul din sala trebue sa digere spectacolul asa cum ii este oferit.
Daca misca in front’, daca ‘scapa’ vreun repros adresat luptatorior de pe scena,spectatorul -rebel este sanctionat promt.
Un astfel de biet om-spectator este fiecare dintre noi, este si domnul Plesu. Acesta a cutezat sa critice, sa creioneze insusirile unuia dintre profesionistii politicii.
Unii dintre noi, spectatorii neputinciosi din sala de spectacol politic, in loc sa ne unim , sa fim solidari intre noi, il atacam dur, chiar abject, pe colegul nostru de suferinta Plesu si sarim in apararea unuia dintre cei care ne-au amagit douazeci de ani, care ocupa un post politic de o imensa raspundere, de activitatea caruia depinde soarta noastra, care isi ascute deja armele cu care sa ne invinga si la alegerile viitoare.
Ce se intampla cu noi? Au ajuns politicienii sa ne spele mintile, sa ne poarte cu belciugul in nas si sa nu miscam in front, sa ne mancam intre noi, spectatorii din sala?
Conducatorii de osti se folosesc nu numai de imense mijloace media ci si de diversi angajati pe postul de ciomagari-aparatori care trebue sa anihileze, din fasa, orice incercare de criticare a sefului care il plateste.
In loc sa ne alaturam domnului Plesu, scarmanandu-i un pic pe politicieni, noi (unii dintre noi) il lovim, dezvaluim ca : ‘nu e chiar asa de cult, ca atunci cand il critica pe un politician o face cu rea intentie, ca este in slujba politicianului advers, ca este lipsit de moralitate’.
Cei care il ataca in acest mod abject pe domnul Plesu chiar nu au nici un dram de bun-simt, terfelesc orice si pe oricine numai pentru a-si multumi ei seful care i-a angajat pe post de birjari-specialisti in injurii, cu scopul unic de a-l descuraja pe domnul Plesu, de a-l determina sa isi ingita vorbele?
Este bine ca dl Plesu si-a adaugat (in sfarsit) vocea celor cateva milioane de romani simpli care au remarcat demult goliciunea personajului CA. Rolul elitei, insa, ar fi trebuit sa fie blocarea ascensiunii acestui personaj (si ma refer aici si la dnii Djuvara si Hurezeanu, in special). “Intelectualul” lui Hurezeanu si Djuvara, impreuna cu “Omul” lui Manolescu sunt niste produse toxice sprijinite pe fata de elita noastra. Iar dl Plesu a dat o prea palida explicatie pana acum cu privire la pozitionarea vinovata a unora dintre varfurile culturii noastre, inclusiv vinovata corectitudine politica folosita ca masca a lasitatii. Eu sper ca acest moment sa-nsemne redesteptarea adevaratei intelectualitati a tarii, dupa un somn, mai impus, mai acceptat, de vreo 70 de ani.
Introduceți datele si comentariul dvs.