Bilanț

Acum câteva zile, scriam aici despre legătura profundă dintre Victor Ponta și Adrian Năstase.
O confirmă chiar șeful PSD, care, în bilanțul făcut la un an de la alegerea sa în fruntea PSD, indică drept “obiectiv realizat” reinventarea lui Adrian Năstase.
Născocit de fostul premier, Victor Ponta – de îndată ce a ajuns șef – l-a readus în prim-planul vieții publice pe cel mai celebru nepot al distinsei mătuși Tamara.
Idolul său îi inspiră și ambițiile: într-adevăr, actualul lider PSD vizează funcția de prim-ministru.
Numai că, până în 2014, desemnarea sa nu depinde de Adrian Năstase, ci de Traian Băsescu.
Care a anunțat deja că nu va numi la Palatul Victoria o persoană care face presiuni politice asupra justiției.
În replică, în bilanțul său, Ponta descrie episodul Nicolescu ca o manifestare a solidarității pesediste și nicidecum ca o presiune asupra judecătorilor.
Replica e o nouă probă a înrudirii spirituale a lui Ponta cu mentorul său.
Într-adevăr, incapacitatea de a depăși lectura partizană atunci când e vorba despre instituțiile statului e contribuția lui Năstase la istoria PSD.

Cuvinte cheie: , ,

13 comentarii

1 alex rauta { 02.24.11 at 1:16 PM }

dl. Ponta nu pare capabil sa depaseasca lectura partizana nici cand vine vorba despre propriul sa bilant de presedinte. Astfel, domnia sa nu spune ce a facut ca PSD-ul sa raspunda mai bine nevoilor oamenilor ci doar ce a facut pentru PSD vazut in chip de corporatie care ‘iese din izolare’ si ii face pe unii sau altii ‘sa fie mandri’ ca sunt PSD-isti.

2 Bruner Fox { 02.24.11 at 1:58 PM }

Ma tem ca ei spera ca in 2014 , dl Basescu sa nu mai fie Presedinte. La modul cum incepe sa functioneze DNA-ul si la ritmul de anchete VIP finalizate cu parlamentari trimisi in judecata, ma cem ca Suspendarea chiar o sa functioneze. SI atunci vine dl Geoana Presedinte, asa cum a visat, sau daca dl Geoana nu vrea, o sa il avem pe motanul Felix Presedinte.
Cred ca prima masura a motanului Felix va fi sa interzica blogurile. Dl Ciuvica stie de ce!DL Nastase va fi iar ce a fost si mai mult decat atat, dl Ponta Minstrul Justitiei, dl Vantu la Economie iar dl Antenescu la Educatie, Sanatate si Turism. Cred ca Agricultura va merge la dl Nica, ca tot nu ne alegem cu nimica din Pamantul Patriei. Dl Patriciu va cere iesirea ROmaniei din EU, ca sa nu mai fie parlamentari romani la Bruxelles criticandu-i.
Iar peste 20 ani, cand noul val de Revolutii va lovi partea aceasta de lume, teritoriulROmaniei va fi un tinut salbatec populat doar de caini vagabonzi, cre se vor sfasiia intre ei.

3 atreides { 02.24.11 at 2:18 PM }

Extrem de inabil din partea dumneavoastra sa aduceti vorba despte Nastase si ce rau era in vremea lui exact in ziua cand AMP arunca bomba (ca sa-i taie lui basescu trompa): ”DNA-ul în 2004 a făcut 169 de dosare, iar în 2009, 168, tribunalele au condamnat în 2004 165 de persoane, iar în 2009, 131” Asadar, dupa 5 ani de basescu, performantele in justitie sunt identice cu alea din 2004. Ridicol.
”Numai că, până în 2014, desemnarea sa nu depinde de Adrian Năstase, ci de Traian Băsescu.
Care a anunțat deja că nu va numi la Palatul Victoria o persoană care face presiuni politice asupra justiției.”
Ei as. Pai daca USL face 50% a doua zi basescu este suspendat iar primul ministru il va numi presedintele Senatului, care va fi de la USL. Si chiar daca basescu supravietuieste referendumului, primul ministru va fi deja numit iar el va putea sa isi bage unghia in gat pana in 2014, cand va fi definitiv trimis la cosul de gunoi al istoriei.

4 antim { 02.24.11 at 2:29 PM }

Cine credeti ca se indoia de relatia solida si permanenta dintre Ponta si Nastase ? Si de ce ar fi ceva groaznic? Ponta nu poate fi impiedicat decat de mecanisme democratice sa ajunga premier , aceleasi mecanisme care-l si pot face. La ce va referiti ? Credeti ca anuntarea limitarii unor drepturi constitutionale ale unui cetatean, fara nicio interdictie legala, e un semn incurajator, pentru un spirit profund democratic, ca lucrurile sunt normale in tara?

5 victor L { 02.24.11 at 5:00 PM }

@ antim,
rogu-te, citeste si reciteste cu voce tare ce ai scris si asculta ce zice ecoul.
Dar atentie, daca nu ai ecou inseamna ca vorbesti in somn.

6 judex { 02.24.11 at 5:11 PM }

“Replica e o nouă probă a înrudirii spirituale a lui Ponta cu mentorul său.”

Probabil ca aveti dreptate. “Inrudirea” esentiala care domina aproape tot discursul partidelor (mai pregnant la PSD, dar vizibila la mai toate partidele care isi au originea in democratia originala a anilor ’90) este aceasta: inrudirea politicului cu penalul.
Acesta este motivul principal al stimularii politice al coexistentei cu o justitie si o economie paralele, ambele cu rol parazitar in stat. Cred ca izvorul acestora este ambiguitatea originara din articole strecurate subversiv in Constitutie, care au impins in forul legislativ o multime de personaje in cautarea imunitatii aberante de care se prevaleaza parlamentarii justitiabili in cauze penale.

7 Liviu Iordache { 02.24.11 at 5:15 PM }

Ar trebui, totusi, observat ca asa-zisa ascundere a problemelor actualitatii prin actiuni gen arestari in vami sau chestii cum a fost bercea mondial are o cu totul alta semnificatie. De fapt, trebuie vazut ce nu difuzeaza televiziunile cind difuzeaza in nestire chestiile astea. Pai, de pilda, nu au dat nimic despre faptul ca Vintu a terminat toate manevrele de tergiversare a procesului pe motive medicale, avind termene de cel mult o saptamina, iar funia se apropie de par. S-ar mai vedea, ca sa vorbim si de Adrian Nastase, ca fostul premier reclama justitia in ansamblul ei, de la bolintin vale, la Inalta curte, pentru ca da termene atit de scurte incit se va intra in curind pe fond in citeva dintre dosarele lui. S-ar mai putea afla ca usl moare incet dar sigur: aiureala pactului psd-prm la ilfov (pentru dominarea consiliului judetean, in conditiile in care prm nu are niciun consilier la ilfov!) trece fara a fi vazuta, decizia pc plus pnl de a avea la bucuresti candidati proprii, inclusiv la sectoare etc. Se mai trece cu vederea ca pdl a cistigat detasat cele 2 alegeri partiale de anul acesta! Tot asa ca presedintele Consiliului european, Rompuy, aflat la bucuresti, a insistat pe indeplinirea perfecta a cerintelor pentru intrarea in Schengen. Tot asa, se trece foarte usor peste stirea absolut idioata ca in bucuresti s-a trait mai bine anul trecut, conform statisticilor. Si asa mai departe!

8 eu { 02.24.11 at 5:52 PM }

PSD-ul a luat inițiativa pe planul organizării prin creerea sistemului informatic de evidență a propiilor membrii.

Avantajele pe care le câștigă, e posibilitatea unei gestiuni mai performante a membrilor de partid, mobilizarea și recrutarea mai eficientă.

Dar sunt uimit să constat că se introduce un principiu comercial- membrii vor beneficia de reduceri din partea unor companii -??

Personal suspectez că va crea premiza unui nou mecanism de corupție prin favorizarea să spunem a celor care oferă acele beneficii în favoarea membrilor, sau mă rog de colectare paralelă a unor fonduri

Pentru un membru de sindicat un card care oferă reduceri ar fi un instrument perfect legal, dar pentru membrii unui partid, cel puțin mie îmi pare că există o problemă pe plan deontologic.
Toți vor da fuga la membershipul de partid PSD ca să aibă reducerile oferite de card de 40% la portocalele oferite cu generozitate de niște firme de export-import arabo-ploieștene.
Sau fuziunea dintre sindicate și USL e atât de adâncă că nimeni nu mai știe unde începe sindicatul și unde se termină partidul.

De altfel următoarele mișcări privind contestarea Codului Muncii nu se vor petrece în politică, se vor petrece în stradă la nivel sindical. Problema principală, nu e că sindicatele să spunem au dreptul de a manifesta, problema e că mare parte din liderii lor sunt suspectați de corupție iar acum caută o anumită formă de imunitate politică , ceea ce îi face susceptibili la manipulare politică.

9 Filip G { 02.24.11 at 6:56 PM }

Ce face PDL sa mai existe in parlament dupa 2012?
La constitutie scrie asa;Presedintele chiama la consultari partidele politice pentru a forma un guvern.
Partidul ori alianta ce are peste 50% va propune premierul.
Daca Basescu nu-l accepta poate fi denis iar Geoana ii ia locul.
Deci ,inainte de termen ori la termen Basescu e obligat sa respecte constitutia.

10 Gump { 02.24.11 at 10:11 PM }

Au venit trolii

11 atreides { 02.25.11 at 2:32 AM }

Se pare ca nu sunteti singurul care are proasta inspiratie sa vorbeasca despre justitia pe vremea lui Nastase exact in ziua bombei detonate de AMP. Auziti ce zice Tismaneanu:
”Se refera dl Patriciu la strategia mexicanizarii Romaniei in perioada guvernarii Nastase? Ori poate ca-si aminteste de o Romanie fara DNA, programata sa ramana pe veci un paradis kleptocratico-oligarhic?” In lumina bombei AMP, acest text nu poate starni decat un urias hohot de ras.

12 gigi n { 02.25.11 at 8:41 AM }

Din pacate pentru el si pentru psd,singura asemanare clara dntre ponta si A.Nastase este obraznicia de mahala.Recunosc,fara placere,ca Nastase avea si calitati, ceea ce la ponta nu se vede absolut deloc.Ponta a fost inventat de catre Nastase pentru ca psd sa aibe propriul vadim tudor si sa nu mai fie nevoit sa apeleze la cel original(creat de iliescu),iar in ce priveste reinventarea lui Nastase,momentul limita a fost de mult depăsit.Dumnezeu nu ne-a ferit de un presedinte precum Traian Basescu(sau predecesorii),dar trebuie sa IL rugam sa ne fereasca de unul precum ponta sau antonescu.
PS va felicit,domnule Preda,pentru ca ati pus la dispozitie,prin acest blog,un mijloc de defulare a obsesiilor USL-iste,foste pesedisto=peneliste.

13 nenea brancoveanu { 02.25.11 at 9:13 AM }

….astept inca si sper sa se faca o analiza a evolutiei Romaniei dupa ce, in stiul romanesc. s-a obtinut ruperea de regimul comunist . Asteptarea mea timp de peste douazeci de ani a fost zadarnica. Constat cu multa parere de rau ca “tatismele, lelitele de pe ulita care se cearta zilnic fiindca ploaua mai mult in curtea vecinului, capra vecinului, acarii pauni, sunt obiectul cotidian al dezbaterilor prin toate mijloacele de propaganda necenzurate. In acest timp bruma de avutie nationala adunata de actualii pensionari muncind cate sase si sapte zile lumina a trecut in proprietatea “baietilor destepti” si Romania a ajuns unde o vedem astazi. Domnul Iliescu si ai lui avand puternica sustinere din afara si de teama sa nu fie santajati cu trecutul lor comunist, au patronat schimbarile politice si economice paguboase tarii si romanilor in perioada postdecembrista de peste zece ani. Au venit apoi taranistii , niste batrani necajiti si suferinzi in urma anilor grei de puscarie si oprimari din partea regimului comunist, setosi de putere, destul de dornici de razbunare si aplicand “politica portilor deschise” au continuat si chiar au accentuat pulverizarea brumei de avutie nationala despre care tot imi bat gura. Dupa ei au venit liberalii cu pretentia ca reprezinta pe Marii Bratieni care au facut Romania mare si Moderna sustinand ca aplica politica “prin noi insine” si si-au umplut cu varf si indesat buzunarele. Acum , Romania este condusa de PDL despre care nu pot spune prea multe fiindca nu ii inteleg bine. Observ ca acest partid incearca sa imite ba pe americani, ba pe unii europeni , ba pe mai stiu eu care….. si pana in prezent a iesit un fel de ghiveci politic . PDL si-a concentrat atentie pe intarirea puterii partidului in toate structurile de stat , a introdus in partid o disciplina de subordonare si aproape militarizata, a creat o baza materiala puternica pentru partid cu scopul sa poata finanta si stimula activistii militanti ai partidului si modifica legislatia care sa-i permita ramanerea la putere o perioada lunga de timp. Promite ca va face si lucruri bune pentru oameni. Privind atent societatea romaneasca se observa ca a ajuns sa fie dezbinata, prietenii nu mai sunt prieteni, colegii nu mai sunt colegi, pana cand si fratii nu mai sunt frati fiindca politica de dezbinarea isi arata roadele din ce in ce mai mult. Legile au fost adoptate avandu-se in vedere in primul rand interesele personale si de grup ale celor aflati la putere. PSD, PNT si PNL adoptau legile si apoi se foloseau de ele pentru a face “minunata transferare a proprietatii de stat in buzunarele lor” . PDL , spre deosebire de cei de mai sus , in graba lor de a prelua puterea politica si economica in tara, nu mai asteapta sa adopte legile mai intai si apoi sa ia masurile, ei iau masurile si apoi adopta legile necesare apraraii de raspunderea faptelor. Asa a ajuns Romania sa fie data la o parte de la “masa verde” unde ajunsese cu promisiuni si sperante. Cred ca voi renunta sa mai citesc acest blog fiindca nu cred ca am sa-mi vad implinit visul ca tinerii destepti de azi, asemeni lui Kogalniceanu, Alexandri etc care s-au pus in slujba Romaniei si a romanilor si au ramas pe prima pagina a istoriei natiei noastre sa faca si ei la fel.

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge