La lucru

După o vacanță de 3 săptămâni, Parlamentul European își reia lucrările.

Săptămâna aceasta e consacrată reuniunilor de grup politic, dar și lucrărilor unor comisii.
Astăzi, de pildă, voi participa la ședința subcomisiei DROI, care organizează o audiere consacrată protecției apărătorilor drepturilor omului. La audiere sunt invitați să vorbească Mary Lawlor, directoarea Frontline (International Foundation for the Protection of Human Rights Defenders), Helge Lunde, director-executiv al ICORN (International Cities of Refuge Network) și Veronique Arnault, directoare pentru drepturile omului în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă.
Pe agenda comisiei, se mai află un proiect de aviz despre modificarea Regulamentului Consiliului de instituire a FRONTEX, ca și prezentarea unui raport referitor la participarea unor membri ai comisiei de politică externă la Adunarea Generală a ONU.

Fotografiile sunt realizate de Ștefan Micsik.

Cuvinte cheie: , ,

11 comentarii

1 vrabie { 01.10.11 at 5:13 PM }

De azi a inceput lucrul si C. Patrasconiu.

2 Bruner Fox { 01.10.11 at 5:25 PM }

@cpreda, iertati-mi insistenta , daca tot este despre drepturile omului, poate nu il uitati pe Ernest Vardarean!
Vadim a ajuns la Bruxelles sa reclame cum i se incalca drepturile in Romania?..:) Sa spuna cum nu mai are dreptul sa injure , sa intimideze , sa ultragieze , sa isi bata joc de o femeie , reprezentanta a Statului roman? Sau e in concediu medical pentru ca si-a rupt mana , de atata injurat? Si imunitatea de europarlamentar se poate ridica , nu-i asa?

3 ZeV { 01.10.11 at 7:07 PM }

@Freedom
Reintrând (cu bunăvoința gazdei) pe acest blog, după o perioadă mai lungă de absență, am constatat o evoluție spre clarificare și limpezire a atitudinii în ceea ce-l privește pe domnul CPreda.
Cred că domnia sa a înțeles că , în relația cu monstruozitatea pene [listă], lipsită de conștiință, doctrină, țară și …Dumnezeu, nici un compromis nu [mai] este posibil, sau măcar anticipabil pe un orizont de timp rezonabil.
Într-un fel, este bine că s-a încercat totul (din partea PDL și a președintelui) pentru a atrage acel partid pe calea compromisului și a reformei, iar acum, nimeni nu mai poate acuza,credibil, partidul de guvernământ că tratează cu dispreț principiul consensului subordonat interesului național.
În 2005, președintele a netezit calea spre fuziune și alegeri anticipate, eveniment care ar fi permis alianței D.A. să domine eșichierul politic autohton și să valorifice rapid, în interesul României, momentul aderării la UE, prin implementarea reformelor fundamentale și profunde de care țara are nevoie ca de aer….în special pachetul de legi (și măsuri conexe) privind restructurarea justiției , dar și a celorlalte instituții ale statului.
PN[L] a preferat alianța netransparentă cu PSD, precum și punerea bazelor , în 2007, a ACTUALEI formațiuni polimorfe ce avea, cum are și acum, un sigur liant/obiectiv : ,,Jos Băsescu ! “.
În 2008, președintele a făcut din nou apel la rațiune către foștii parteneri de guvernare, dar răspunsul , complet nerealist și de-a dreptul obraznic, elaborat special pentru a fi refuzat, a venit promt: ,,vrem funcția de prim ministru !”.
În 2009, în plină criză economică, președintele a propus din nou un moratoriu prin apelul la responsabilitate în vederea asigurării echilbrului politic, social și economic atât de necesar României, ba mai mult, și-a asumat, în an electoral, măsuri impopulare, inclusiv încheierea acordului cu FMI , înghețarea salariilor sau zilele fără plată în sistemul bugetar.
PN[L] , asociat (după cum se vede acum, NATIV) cu PSD, ce face ? Susține moțiunea de cenzură care a dus la demiterea guvernului BOC, exact în cel mai nepotrivit moment: de negociere cu delegația FMI, a unei noi tranșe de împrumut.
Președintele a oferit opozției, varianta unui guvern condus de o persoană credibilă din punct de vedere profesional și independentă politic, respectiv Lucian Croitoru.
Din nou, opoziția a spus ,,hai sictir”, cu gândul doar la alegerile prezidențiale și cu certitudinea că ,,astrele” îi vor fi favorabile.
Au pierdut,dar nu s-au maturizat.
Când toată lumea se aștepta ca liberalii să revină la sentimente mai bune, Antonescu anunță obiectivul strategic al PN[L] : Nici un compromis cu Băsescu !
Astăzi, această strategie s-a consolidat, după o campanie de intoxicare fără precedent, menită să acrediteze ideea că PDL este campionul corupției și al incompetenței din România, campanie orchestrată perseverent cu largul concurs al mogulimii media și finanțată cu bani deturnați, în conturile oligarhilor, din devalizarea economiei naționale și a…buzunarelor cetățenilor onești dar naivi (prin inginerii financiare gen FNI).
În prezent, PDL nu are decât o singură alternativă : CONTINUAREA HOTĂRÂTĂ a reformei, consolidarea unității interne și amplificarea coerenței comunicaționale, de altfel, veriga slabă a guvernării Boc.
Aștept un congres AL COEZIUNII pe care PDL să-l organizeze cu mare atenție și o strategie pe termen lung , inteligibilă pentru o masă critică de cetățeni.
Personal, cred că cetățenii sunt mai inteligenți decât își pot imagina eminențele cenușii ale celor trei grupuri mafiote de interese și sper ca lichelele malefice, vizibile (sau nu) la conducerea acestor entități toxice pentru țară, vor fi măturate și transformate în praf și pulbere , în 2012, o dată pentru totdeauna.

4 ion adrian { 01.10.11 at 9:24 PM }

Ha, ha ,ha, :)

Adriana Saftoiu l-a acauzat pe presedintele PNL de “lipsa de caracter” si de “lipsa de principii”, fapt care l-a enervat pe acesta si i-a replicat: “Tu vorbesti de caracter, care ieri erai cu Basescu si ii turnai plnageri penale lui Atanasiu si azi te dai mare liberala? Vorbesti de principii, singurul principiu pe care ar trebui sa il aplic ar fi sa nu te mai prind prin PNL!” :)

Sursa: realitateamea.ro http://www.realitateamea.ro/2011/01/crin-catre-adriana-saftoiu-singurul-principiu-pe-care-ar-trebui-sa-il-aplic-ar-fi-sa-nu-te-mai-prind-prin-pnl.html

5 Riddick { 01.10.11 at 11:01 PM }

Ce naiba atâta agitaţie, parlamente, dannylerouge, spinelli & alţi cisticerci, era suficientă Piaţa Comună pe partea economică si NATO pe partea militară, to-ooot scornesc subterfugii centralizatoare, or avea impresia că suntem tâmpiţi…

6 Bibliotecaru { 01.11.11 at 1:27 AM }

:)
Grupul de “deontologi blogeristici” ai PDL s-au plictisit pe blogul doamnei Udrea, că nu-i bagă nimeni în seamă, şi au început să atace şi prin alte părţi…
:lol:
Iată, domnul Preda, după ce a fost înconjurat de acest grup cu tot felul de cuvinte-invective, nu tocmai plăcute cititului, pentru că a avut o atitudine normală împotriva unor situaţii abuzive create de conducerea PDL, astăzi primeşte un fel de reabilitare politică, un atestat de “evoluţie spre clarificare şi limpezire a atitudinii”. Unora le-a intrat limbajul de lemn în codul genetic.

În prezent, PDL nu are decât o singură alternativă : CONTINUAREA HOTĂRÂTĂ a reformei, consolidarea unității interne și amplificarea coerenței comunicaționale, de altfel, veriga slabă a guvernării Boc.

:)

Asta înseamnă că PDL nu are nici un fel de alternativă…

Alternativa, aşa cum îi spune numele, alternează… ori aşa, ori aşa. Când nu ai o altă soluţie, se spune că nu ai o alternativă. Adică Guvernul PDL este un Guvern fără soluţie alternativă. Practic când nu poţi să alegi, când eşti obligat să faci ceva, înseamnă că nu ai nici măcar o soluţie.

Mă rog, chestii, socoteli…

7 ZeV { 01.11.11 at 10:18 AM }

@bibliotecaru
,,Grupul de “deontologi blogeristici” ai PDL s-au plictisit pe blogul doamnei Udrea, că nu-i bagă nimeni în seamă”…
După cum poate constata oricine, se pare că am avut totuși …o alternativă :) :)
PS
Expresia ,,când ești obligat să faci ceva” este incomplet formulată pentru a-i asocia un sens univoc. Trebuie completată cu ,,ce” sau ,,cine” te obligă.
În cazul de față, sunt doi factori care îngustează culoarul de acțiune al guvernului Boc: viața REALĂ (și nu cea din UTOPIA) și spiritul de responsabilitate. Din fericire, acest guvern a răspuns corect( principial) celor doi stimuli…adică a adoptat singura soluție (ne)imaginară logică…adică fără prefixul i .

8 ZeV { 01.11.11 at 11:46 AM }

@ion adrian
Am auzit-o deseori pe doamna Săftoiu, vorbind despre ,,principii” și ,,caracter”. Cred că pe noi ne ia de proști. Oare pe domnul …..Claudiu Săftoiu îl prețuiește mai mult ? :) :)

9 vrabie { 01.11.11 at 2:23 PM }

Cati bani a primit TRU. 25.000 dau 75.000 ? Despre casa ne-a lamurit, oral…pe blog , poate-si respecta obligatiile si scrie ce povesteste .Cei 50.000 sunt ai lui ? Are voie sa -i dea ,,plutasilor pe saramura” din Ocna Mures?

10 Vasile, { 01.12.11 at 9:48 AM }

Ioan Adrian,

Dumneavoastra aveti o mare calitate care va avantajeaja la o adiva, suntti printre altele si naiv!

Cl.Cristian Preda ,

Succes(uri) in noua sesiune a parlamentului european.Sper ca cel putin de data asta la intoarece sa fiti si dumneavoastra pretuit cel putin ca apelanta succesurilor in tara de vreun rege,imparat sau chiar de vreun presedinte!

11 Bibliotecaru { 01.12.11 at 6:50 PM }

@ Cristian Preda

Domnule Preda,
Sunt foarte impresionat de fotografiile Ştefan Micsik. Un adevărat artist. Dacă puteţi să-l rugaţi să facă mai multe fotografii… ar fi un câştig pentru informarea noastră.

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge