Posts from — November 2010
Negociere?
Vă recomand interviul acordat de către Teodor Baconschi lui Florin Cojocariu, pentru Madame Blogary și mai ales pasajul următor:
“Sînt optimist, pentru că veteranii sînt oameni inteligenți și fac, pînă la un punct, aceeași analiză: partidul a scăzut în preferințele publicului, nu are comunicatori de forță în prim plan, și-a pierdut credibilitatea împreună cu celelalte partide politice, pentru că s-a bazat prea mult pe acest model, pe care electoratul îl respinge. Prin urmare este nevoie de o ajustare care să permită relansarea partidului. Nu cred că acest raționament e atît de complicat sau străin veteranilor. Acuma, și printre figurile noi există abordări iconoclaste, maximaliste, dure: noi sîntem buni, voi sînteți răi. Evident că o negociere pentru primenirea partidului nu poate avea loc într-un context psihologic de acest soi”.
Așa cum îi stă bine oricărui diplomat, Baconschi pune ideea negocierii în prim plan.
Analiza mea este diferită. PDL e atât de afectat de performanța de la guvernare încât încrederea publicului nu va putea fi recâștigată prin negocieri între taberele din PDL. Doar confruntarea mai poate salva acest partid. De altfel, mi-e greu să văd ce anume ar putea negocia Teodor Baconschi, cel mai bun ministru din ultimele două cabinete Boc, și Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, destituit din funcție după ce a fost arestat într-un dosar de luare de mită, dar reales triumfal la șefia PDL Craiova. Confruntarea acestor două sensibilități politice e naturală și orice încercare de a o ascunde sub ideea “primenirii” e sortită eșecului.
Mai adaug doar că aici e vorba despre un calcul rece, nu despre iconoclasm.
November 10, 2010 32 Comments
Paravan
“Monarhia poate fi un proiect, dacă există imaginație și curaj”. Așa a spus Crin Antonescu ieri.
Totul e greșit în această frază.
Mai întâi, e vorba despre valoarea pe care o dă Antonescu numitului proiect. Fruntașul PNL nu a îndrăznit să spună că monarhia “este” sau “ar trebui” să fie proiectul partidului său ori al țării. S-a oprit la ceva mai căldicel, și anume la “poate fi”.
Așezat lângă prințul care a visat anul trecut să fie președinte, Crin Antonescu își va fi amintit poate că a făcut ceva mai mult decât Radu Duda, candidând la funcția pe care acum o disprețuiește.
Ce este cert e că Antonescu și-a amintit că e profesor de istorie. Cu acest titlu, el a ținut să identifice toată istoria României cu monarhia. O identificare demnă de o propagandă ieftină. Cred că regele Mihai e primul care ar avea niște amendamente de introdus. Figura sinistră a lui Carol al II-lea, ca să nu mai vorbim despre perioada în care Brătienii au confiscat Coroana pentru a o pune în propriul serviciu nu fac onoare nici monarhiei, nici – cu atât mai puțin – istoriei noastre moderne.
Pe de altă parte, Crin Antonescu încearcă să ne convingă că monarhia ar fi o soluție de curaj și imaginație.
Nu cred așa ceva. Recursul la monarhie e o probă de lașitate și de lene intelectuală.
Într-adevăr, nimic mai ușor decât a ascunde gravele probleme ale României după paravanul unei case regale.
Onoarea, cea care dă – ne spunea Montesquieu – viață monarhiei, este desigur necesară în spațiul nostru public. Dar ea e totuși insuficientă într-o Românie cariată de nedreptate și ură.
Avem nevoie de ceva mai mult decât de fastul curții și de servitutea unor curteni.
România de astăzi e o țară a inegalității și a discrepanțelor.
Această boală nu se tratează cu poleiala de la curtea prințului Duda, ci cu virtute.
Virtutea – știm de la același Montesquieu – e însă principiul republican prin excelență.
Iată de ce a avea curaj înseamnă a miza pe res publica.
November 9, 2010 21 Comments
Inge Morath
Puteți găsi în librării albumul de fotografii realizate de Inge Morath în România în 1958, publicat de editura Vellant, cu ocazia expoziției care a fost organizată la Muzeul Țăranului Român la începutul toamnei.

November 8, 2010 10 Comments
Europa FM
După o lungă (și auto-impusă) absență din media, astăzi de la 18h10, voi vorbi despre situația politică la Europa FM.
November 7, 2010 20 Comments
Yan Lianke
Un roman interzis în China, fiind considerat o insultă la adresa lui Mao.
Tradus în română și adnotat de Smaragdina Bufnă și Ana Zavate, În slujba poporului ne oferă o combinație seducătoare de umor și sarcasm.

November 7, 2010 3 Comments
Abdicare
Peste 250 de documente diplomatice inedite despre abdicarea Regelui Mihai I pot fi consultate în volumul realizat de Mark Laszlo-Herbert, apărut inițial în maghiară și, de curând, în versiune românească, la Humanitas.

November 6, 2010 2 Comments
Arendt
“Răspunsul la întrebarea privind sensul politicii e atât de simplu și de concluziv, încât s-ar putea crede că toate celelalte răspunsuri sunt în afara subiectului. Răspunsul este: sensul politicii e libertatea. Simplitatea și forța sa concluzivă nu stau în faptul că e la fel de vechi ca întrebarea însăși – apărută, desigur, din incertitudine și determinată de lipsa de încredere – ci în existența politicii ca atare. Astăzi, acest răspuns nu este de la sine înțeles și nici imediat plauzibil. Lucrul se vede din faptul că în zilele noastre întrebarea nu mai chestionează pur și simplu sensul politicii, așa cum făcea când politica a apărut pentru prima oară, din experiențe de natură nepolitică sau chiar antipolitică. Întrebarea noastră vine astăzi din experiențele foarte reale pe care le-am avut cu politica; ea e stârnită de dezastrele provocate de politică în secolul nostru și de acele dezastre încă și mai mari ce amenință să apară din politică. Întrebarea noastră este, astfel, mult mai radicală, mai agresivă și mai disperată: mai are încă politica vreun sens?”.

E un fragment din celebrul text al Hannei Arendt intitulat Introducere în politică și apărut în volumul Făgăduința politicii, în traducerea Mihaelei Bidilică-Vasilache, în excepționala serie Zeitgeist de la Humanitas.
November 5, 2010 2 Comments
Anunț
Institutul de Studii Populare anunță deschiderea cursurilor la Academia politică a ISP. Sunt invitați să urmeze aceste cursuri tineri între 18 și 25 de ani (membri sau ne-membri ai OT PDL) interesați în construirea unei cariere politice întemeiate pe cunoștințe solide în domeniul științelor politice.
Cursurile se întind pe o perioadă de 3 luni și au loc săptămânal la sediul ISP din strada Alecu Russo, nr. 17-19, prezența fiind obligatorie.
După absolvirea cursurilor urmează un stagiu de practică la Parlamentul României. Pentru a fi admiși la cursuri, candidații sunt rugați să trimită un CV precum și o scurtă expunere de motive privind dorința lor de a urma cursurile Academiei politice a ISP.
Acceptarea definitivă la cursuri se va face în urma unui interviu.
CV-ul și expunerea de motive vor fi trimise pe adresa: office@isp.org.ro până pe data de 10 noiembrie 2010
Interviurile se vor desfășura în perioada 11-12 noiembrie
Cursurile vor începe pe data de 19 noiembrie și vor avea loc în fiecare vineri între orele 16 și 20.
November 4, 2010 22 Comments
Coabitare
Votul de la legea pensiilor, cel de la micșorarea “accidentală” a TVA și blocarea la CCR a angajării răspunderii guvernului pentru legea educației l-au pus pe Președinte în situații foarte stânjenitoare.
E mai puțin important care e doza de incompetență și care e cea de superficialitate în aceste întâmplări recente.
Strict formal vorbind, Președintele a fost obligat să refuze promulgarea legilor în primele două cazuri, în vreme ce, în al treilea, e vorba despre blocarea unuia dintre proiectele sale importante. Reamintesc că schimbarea legislației în domeniul educației nu s-a născut în PDL, ci în comisia Miclea, inițiată de Președinte, pe vremea când ministru era Hărdău. Funeriu provine, de altfel, din Comisia Miclea, nu din birocrația pedelistă. Decizia CCR de astăzi dă o mână de ajutor conservatorilor din toate taberele (inclusiv de la PDL).
E, de aceea, important dacă alianța opoziției cu foarte conservatoarea Curte constituțională va deveni sistematică sau nu.
De ce? Pentru că, formal, avem de-a face cu debutul unei coabitări.
Sigur, se vor găsi justificări (sau acuze). Haosul din interiorul PDL, incapacitatea unor miniștri de a angaja veritabile consultări publice, distanța dintre majoritatea din legislativ și proiectele executivului, indiferența față de opțiunile Președintelui pot fi cauze mai mult sau mai puțin profunde ale situației de față.
Un lucru e cert. Traian Băsescu e pus în dificultate de propria tabără politică.
November 3, 2010 10 Comments
Rezultate
La doua zile dupa incheierea scrutinului, comisia electorala din Coasta de Fildes nu a publicat decat rezultatele din cateva sectii de vot aflate in strainatate, incepand cu… Danemarca si Belgia.

Dupa ce au asteptat, la cozi enorme, uneori cate 4-5 ore, ca sa voteze, cetatenii ivoirieni nu stiu nimic despre votul din propria lor tara.
Acesta a fost subiectul unei conferinte de presa pe care am organizat-o la Abidjan, ca si al mai multor interviuri acordate presei internationale.
In aceasta seara, voi fi invitatul zilei la RFI Paris.
UPDATE: Un comentariu pe aceasta temă în New York Times http://www.nytimes.com/2010/11/04/world/africa/04ivorycoast.html?_r=1&ref=africa, sub semnătura lui Adam Nossiter, un jurnalist care a urmărit în direct și revoluția de la Timișoara din 1989.
November 2, 2010 9 Comments





