Posts from — November 2010

Editura Vellant propune un experiment interesant: povestirile lui Guillermo Arriaga intitulate Retorno 201 adnotate de 186 de cititori.

“Răsturnarea comunismului și transformarea postcomunistă nu au întemeiat în România – sau în orice altă societate născută din resturile leninismului – un popor nou, o națiune creată printr-un legământ reciproc încheiat împotriva oricărei forme de dependență, de putere discreționară, de abuz, de muncă zadarnică, de dispreț față de demnitatea persoanelor și de idolatrie. Scoși, aproape împotriva voinței lor, din robia faraonică a comunismului, românii s-au grăbit să se închină vițeilor de aur ai intereselor private, averilor câștigate fără efort, iresponsabilității, incompetenței, înclinațiilor populiste și popularității imediate. După 1989, ei par a nu mai fi avut răbdare să aștepte ca legile să fie scrise de la altitudinea unei gândiri temeinice. Un deșert fără norme, fără trasee prestabilite și fără direcții calculate li s-a părut preferabil oricărei hărți ce promitea o țară guvernată de legi, și nu condusă de oameni. În termeni topografici, inconvenientul oricărui deșert este indistincția. Pe oriunde ai trece, peisajul arată la fel. Poți călători pe distanțe mari cu sentimentul că împrejurimile sunt aceleași și că, în fapt, nu ai schimbat nicidecum locul. Este nevoie, de aceea, pentru a străbate deșertul, să privești nu în jur, ci în sus, către astrele nopți. Sunt singurele care îți pot indica direcția. Pentru comunitățile politice care se deplasează de la un regim de supunere la unul de libertate, acești luminători nocturni sunt ideile”, scrie Daniel Barbu în ultima sa carte intitulată Indistincția, tipărită de Editura ART.

În ultimul deceniu, opțiunile noastre politice nu au coincis niciodată.
Asta nu mă împiedică să spun că Daniel Barbu este unul dintre cei mai profunzi și originali gânditori politici pe care i-a cunoscut România.
Regimul comunist și lumea creată după 1989 nu vor putea fi înțelese fără ajutorul scrierilor sale.

Citesc în Adevărul că Mircea Geoană ar fi afirmat astăzi că “Politicianul român se gândește cum să împartă puterea, nu cum să o folosească”, lăsând să se înțeleagă că a doua postură e cea demnă.
Dacă Adevărul a consemnat corect declarația respectivă, nefericitul prezidențiabil din 2009 greșește de două ori.
În primul rând, domnia sa nu știe că împărțirea puterii e exigența democratică fundamentală. Contrariul acesteia e concentrarea puterii, și nu, cum spune dl. Geoană, folosirea ei. Iar concentrarea duce la absolutism.
În al doilea rând, dl Geoană nu realizează că e el însuși rezultatul unei operațiuni de distribuire a puterii. Într-adevăr, Mircea Geoană ocupă poziția actuală ca urmare a negocierii realizate de PSD și PDL în 2008.
Acordul e caduc, iar Geoană e uituc. Sau nu e?

În cursul dimineții, am susținut o conferință la Universite Libre de Bruxelles, în cadrul unui program de master, despre regimul politic din România post-Ceaușescu.
Publicul era internațional, ULB atrăgând studenți din toate colțurile Europei.
Întrebările studenților au vizat, în principal, două teme: chestiunea romilor și situația PRM.
Din perspectiva politicii comparate, suntem interesanți prin minorități sau prin excesele anti-sistem.

“Evident că talentul pentru literatură al domnului Preda s-a văzut zilele acestea pe bloguri”, a spus Gheorghe Flutur ieri, conform Evenimentului zilei.
Am ezitat mult înainte de a scrie o replică, dar m-am hotărât până la urmă să o redactez.
Nu voi insista asupra nevoii ca domnul purtător de cuvânt al PDL să se informeze înainte de a face o declarație. Dacă ar fi făcut-o, ar fi aflat că jurnaliștii îl chestionau în privința unui interviu pe care-l acordasem unei gazete centrale, nu în privința unei postări pe blog. Dar nu e prima dată când Gheorghe Flutur improvizează.
Nu voi insista nici asupra perspectivei pe care dl Flutur o are referitor la bloguri. Atât el, cât și alți politicieni refuză să înțeleagă faptul că blogul e un mijloc. Miza e libertatea de expresie, nu instrumentul care o poartă. E adevărat, apoi, că a scrie comentarii pe blog e ceva mai complicat decât a scrie cu oi pe dealuri…
Motivul pentru care m-am decis să elaborez o replică (pe blog!) e însă cu totul altul.
Am simțit că trebuie să reacționez pentru… a lua apărarea literaturii.
E atâta dispreț în replica dlui Flutur la adresa literaturii încât îmi e greu să mă abțin să precizez public că eu nu împărtășesc această atitudine.
O spun cu atât mai apăsat cu cât de curând un alt politician a găsit cu cale să atace un mare om de litere și, prin el, literatura.
Mă gândesc la dl Ponta de la PSD, care și-a îngăduit să îl trateze pe Mircea Cărtărescu într-un mod inacceptabil, făcând din opinia scriitorului un delict. Nu repet aici cuvintele odioase pe care le-a rostit junele fruntaș socialist la adresa celui mai citit scriitor român. Ele au murdărit spațiul public.
Flutur și Ponta au ceva în comun.
Ei nu înțeleg că literatura e importantă pentru o societate și că scriitorii trebuie protejați de umorile noastre politice.
Niciun om politic nu va câștiga respectul semenilor dacă disprețuiește literatura și îi urăște pe scriitori.
O spune cineva care nu a pretins niciodată că ar avea talent literar…

Laurent Wauquiez îi ia locul lui Pierre Lellouche la afaceri europene în noul guvern francez, prezentat duminică seară.
Fostul titular nu pleacă totuși din echipă, urmând să e ocupe de comerțul exterior, dar nu pe lângă ministerul de externe, ci pe lângă cel al economiei, finanțelor și industriei.
Premierul Fillon a renunțat la Kouchner, dar și la alți miniștri care veneau din afara UMP, dând guvernului o definiție mult mai coerentă de dreapta.
Campania din 2012 bate la ușă…
PS Interviul pe care l-am acordat Evenimentului zilei a apărut în ediția de luni a gazetei.

“Pe parcursul ultimelor două secole, istoriografia română a portretizat Europa ca realitate supraordonată, stabilă și cu o cultură unitară. Statutul principatelor și apoi al României a fost acela de intermediar între o lume civilizată și un dușman din Est sau din Sud față de care acestea reprezentau ultimul bastion. Imaginea Europei devine o prezență caracteristică în scrierile istorice începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu intensificarea preocupărilor pentru suveranitatea națională și teritorială. Europa va fi un instrument conceptual abstract, intens utilizat pentru păstrarea suveranității naționale și pentru menținerea granițelor statului. Discursul dezvoltat după 1989 vizualizează foarte limpede în fundalul conceptului de Europa complexul instituțional al Uniunii Europene”, scrie Hans-Christian Maner într-unul dintre cele mai interesante articole incluse în volumul Istoria României prin concepte, editat de Victor Neumann și Armin Heinen și recent apărut la Polirom.

Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu au alcătuit o istorie a benzii desenate din România. Tipărită de Vellant, cu o prefață de Adrian Cioroianu, lucrarea acoperă perioada de la 1891 (când apărea primul număr al revistei Amicul Copiilor) până în zilele noastre.
Ilustrația e foarte bogată și lucrarea e tipărită în condiții grafice excepționale.

În anexă, e transcrisă discuția purtată în octombrie 1977 de către membrii Secretariatului CC al PCR despre revistele pentru preșcolari, discuție în cadrul căreia Ceaușescu se dezlânțuie împotriva revistei Minitehnicus, deoarece nu avea “o denumire românească” și nici nu îi ajuta pe copii “în însușirea problemelor de studiu, de muncă și de viață”.

De la 15h, mă voi afla în studioul B1TV la emisiunea Evenimentele zilei.
UPDATE: În cadrul emisiunii cu pricina, am afirmat că din 2007 încoace trăim o criză a regimului: instituțiile, partidele și alegerile, în loc să clarifice situația politică, o fac mai confuză, în loc să rezolve probleme vechi – generează altele noi.
Ultimul exemplu e cel oferit de anunțul, urmat – la câteva zile – de publicarea deciziei de la CCR referitoare la asumarea răspunderii Guvernului pentru legea educației. Niciun cetățean rațional nu poate înțelege ce se petrece cu instituțiile angajate în acest conflict: Guvernul, Senatul, CCR par a dori să obțină premiul pentru cel mai absurd comportament.
Am explicat aceste lucruri într-un interviu acordat Evenimentului zilei, care va apărea la începutul săptămânii următoare.

Astăzi, Parlamentul European a decis ridicarea imunității unui coleg polonez din PPE, Krzysztof Lisek.
Înainte de vot, Lisek a scris un mesaj tuturor deputaților, cerându-le să voteze în favoarea ridicării imunității, deoarece dorește să aibă posibilitatea de a “regla în mod liber” acuzația care i-a fost adusă în țara sa de origine.
Parlamentarii, inclusiv cei din PPE, au votat, așa cum era firesc să se întâmple, pentru ca justiția să își poată face treaba.
Nu toți deputații procedează însă precum Lisek.
Cu două luni în urmă, în sesiunea de la Strasbourg, Parlamentul a avut pe agendă ridicarea imunității unui alt deputat, Victor Uspaskich, din Lituania, membru al ALDE.
Spre surprinderea mea – și nu doar a mea – atât deputatul în cauză, cât și grupul său politic (care se revendică de la liberalism și democrație) au pledat împotriva ridicării imunității.
Votul celorlalți deputați a fost însă covârșitor.