Tudoran

În preambulul unui volum cutremurător, despre dosarul său de la Securitate, Dorin Tudoran scrie următoarele:
“”Iată singura carte pe care nu ar fi trebuit să o scriu. Era suficient că am trăit-o. De fapt, nu eu am scris această carte – ea m-a scris pe mine. În două moduri. Prima oară – când am fost personajul ei. Pe atunci mi se spunea “obiectivul”, “elementul”, “dușmanul poporului” etc. Când era nevoie de etichetă, era introdus drept “TUDORACHE”. Da, așa, cu amjsucule, căci pentru Ei, nu uitați, cel mai important capital era Omul. Mă grăbesc să adaug – Omul Nou, produsul definitiv al muncii Lor pe această lume. Tot ce nu se potrivea în saboții de fontă, salopeta de beton și conștiința de mucava a Omului Nou nu mai era om. Era dușmanul poporului, al realizărilor Omului Nou. Așa am ajuns, din Tudoran, “TUDORACHE”.

A doua oară am fost scris de această carte când am plonjat în oceanul de otravă căruia credeam că-i pot face față cu umor. Acum știu – nimeni nu poate avea suficient umor spre a ieși teafăr din impactul cu 10.000 de valuri de fiere. Te afli în fața unui monstru imens, ce se dezvoltă prin sciziparitate – în locul tentaculului tăiat, cresc zece Până nu moare dinăuntru, de dinafară fiara nu poate fi înfrântă. Și, de dinăuntru, fiara n-a murit. Și-a schimbat doar culoarea cernelii paralizante pe care o aruncă asupră-ne. Atât. Noi, niște fraieri, suntem înfrânți din nou. Dar, cum, pe lângă a fi fraieri, suntem și orgolioși, când ne uităm în oglindă, ne vedem învingând. Hotărât lucru, calitatea oglinzii lasă foarte mult de dorit. Ori – mai știi? – poate ne cam lasă ochii, obosiți de atâtea meta-realități mișcătoare”.