Stânga/dreapta
De la 20h20, ora României, sunt invitat în emisiunea de la France Inter intitulată Le téléphone sonne, alături de două deputate europene din Franța și Olanda, una reprezentând Verzii și alta grupul liberal, ca și alături de Adrian Severin, pentru a discuta despre situația romilor în Europa.
Dezbaterea de astăzi de la Strasbourg, din plenul PE, pe această temă a vădit faptul că disputa dintre stânga și dreapta se mută de la nivel național la nivel european, fără a produce deocamdată un plus de responsabilitate, ci doar un plus de discordie.
UPDATE 1: Emisiunea a fost anulată în ultima clipă din cauza mișcării greviste din Franța. Programul la Parlament nu s-a terminat însă, deoarece voi intra în reuniunea grupului PPE pentru pregătirea agendei de mâine.
UPDATE 2: Punctul meu de vedere asupra chestiunii romilor va apărea în procesul-verbal al ședinței de astăzi a Parlamentului.
Cuvinte cheie: Parlamentul European






22 comentarii
@
Cristian PREDA
Sper ca veti lasa fecioria si veti raspunde à une petite question,
“Cine este responsabil de ratele ne platite a cetateanului român”,
– Guvernul
– Presidentia,
– Seful Judetului
– Primarul,
– Preotul,
– Comunitatea,
– Etc.
Cine ?
Merci si o seara buna.
Cordialement
Stefan RADOVEANU
GENEVE
NB
Sper sa lasati mesajul, se poate comenta !!!
@C. Preda
Adrian Severin se comportă la fel de infect atunci când e invitat pe undeva prin afară (de vreo biată gazdă care aplică probabil neștiutor prezumpția de bună credință tuturor), sau rezervă “afabilitățile” dumnealui (a se citi calomnii, remarci xenofobe, mitocănie, prostie pură etc) pentru piața internă?
Ratele neplatite ALE cetateanului roman, nene! Votre Roumain est encore pire!
@C. Preda
Ce trist, sa ratati sa petreceti seara in compania domnului Severin! Din cauza unor grevisti. Francezi! Aia care abia asteapta sa trimita romii nostri dragi acasa. Cu arme , bagaje, puradei si cateva sute de euros.
A propos, cum se vad de la Strasbourg campamentele romilor?
Nu-i nici unul pe langa sediul Parlamentului?
Eu zic sa propuneti infiintarea unuia chiar in fata sus-numitului sediu ca sa faceti un studiu la fata locului. Cred ca ar fi benefic pentru toata lumea, intelegerea fenomenului ar fi mult mai profunda. Pe urma discursurile…..
@ Stefan RADOVEANU

Cine să fie de vină.
De ratele neplătite ale cetăţeanului este vinovat întotdeauna “ALTCINEVA”… Am observat de mult asta.
Păi cetăţeanul, pentru că a făcut împrumuturi pentru consum.
@ Cristian Preda
Pe timpuri era un banc.
Când nu-ţi merge PC-ul, nu-l forţa. Foloseşte, pur şi simplu, un baros mai mare.
Cred că acest mic bac se aplică şi în discuţiile despre “situaţia rromilor”. Ce e de discutat? Este un abuz, o încălcare a drepturilor omului, o violentare a democraţiei europene.
Eu cred ca o parte din problema tiganilor este extrem de simpla: ceea ce nu am reusit sa facem noi, romanii, nu au reusit sa faca nici ei, europenii. Adica, egalitate pe tabela de marcaj.
Si-acum, c-am terminat cu partea simpla, sa trecem la partea cealalta: de ce am esuat cu totii?
Imi povestea cineva (deci nu bag mana-n foc, dar consider ca-i plauzibil), cum ca-n comuna aia, Buzescu, prezentata si pe la TV, tiganii si-au construit palate super utilate, super dotate, cu camere de baie “ultimul racnet”. De spalat se spala, insa, in curte, in copaia de lemn, sau in lighean.
Fiecare intelege ce doreste din asta.
Eu inteleg ca trebuie sa le distrugem cultura. Atata timp cat vor avea o cultura de satra (nomada), ne chinuim degeaba.
P.S.: Rog sa-ntelegeti ca nu utilizez termenul “tigan” din rasism, ci pentru ca, in toate formele lui, e folosit pretutindeni, in Europa: gipsy, gitan, zigeuner, gitano, etc.
Problema,, roma ” se pune in mod gersit si periculos . In Paris exista o problema cu niste cetateni romani care incalca normele de convetuire pe care localnici le respecta de ani buni . Este problema tiganilor care in Romania este vizibilasi deranjanta doar in marile orase . Cand se muta in Franta e o problema cu cetateni romani . Asa trebuie s-o tratati si s-o prezentati pentru a se gasi o rezolvare . Vorbiti despre cetateni romani care sunt discriminati nu o transferati pe …specificitatea unui popor nomad . Modul de viata nomad nu poate fi o scuza pentru infractionalitate si lipsa de educatie intr-o vreme cand totul e in miscare la nivel global , nu numai oamenii . Totul provine din diferenta intre modul de viata occidental si al omului ontologic, pe care dreapta actuala, prin intelectualii sai, il peramareste de la Noica incoace . Omul ontologic poate exista in sine dar manifestarea sa in lumea reala trebuie sa faca ce face… popa , altfel mediul in care intra il …expulzeaza . Trebuie sa terminam cu lozincile specificitatii , inclusiv tiganesti , cu care sa ne alipim Europei . Specificitatile adevarate si bune sunt cele pe care ti le tolereaza celalalt, asta-i natura umana egoista si totusi plina de compasiune dupa o educatie de mii de ani in care a fost invatata ca,, iadul sunt ceilalti” . Aplecarea spre infractionalitate , traiul in mizerie , igiena precara , sfidarea aproapelui …nu vor fi niciodata acceptate in UE. Eradicarea acestor metehne nu se poate face decat aici , incepand de la varste fragede prin politici educationale indelungate si cu sprijin european . Pentru asta militati .
@
Bibliotecaru
Merci pentru corectia gramaticala.
Important cine este vinovat de ne plata ratelor ?
Am inteles, atunci dece aceasta VAICAREALA ?!
“L’homme raisonnable s’adapte au monde; l’homme déraisonnable fait tout son possible pour adapter le monde à lui. Il en découle que tout progrès dépend des hommes déraisonnables.”
Shaw, (George) Bernard
Merci,
Stefan RADOVEANU
GENEVE
@ Stefan RADOVEANU
Nu a fost în intenţia mea corectarea gramaticală…
Văicăreala este justificată de faptul că românii au fost, şi încă sunt, manipulaţi să ia credite de consum, cu acceptul statului român.
Ceea ce nu spune politica românească (cea occidentală cu atât mai mult ţine secret asta) este că românii care au luat credite de consum pe care nu şi le puteau permite pe termen lung, aşa cum s-a dovedit, produc o creştere economică care supraîncălzeşte economia prin construcţia de case, dezvoltarea pieţei de consum, constituirea societăţii de consum… Asta se traduce prin creşterea PIB-ul şi, în consecinţă, se traduce şi prin succesul politic al partidului aflat la putere.
Statul are deci interesul ca oamenii să cheltuiască, pe credit, banii pe care nu-i au. În consecinţă statul este vinovat moral că a lăsat oamenii să se împrumute, ştiind că până la urmă bula de săpun va exploda şi oamenii nu vor avea bani să plătească.
Pe de altă parte este evident că principalul vinovat în această ecuaţie este dorinţa oamenilor de a avea mai mult înainte de a câştiga banii care să permită a avea mai mult.
@Stefan Radoveanu
Daca intrebarea este pentru toti forumistii, imi permit si eu un umil raspuns.
De vina sunt, in ordine cronologica:
- debitorul, pentru ca s-a imprumutat;
- guvernul Tariceanu, pentru ca nu a luat nicio masura preventiva (economisire), cu toate ca se stia bine, de la inceputul lui 2008, ce va urma;
- BNR, pentru ca, prin masurile de la finele lui 2008, au scumpit creditarea si, implicit, au sistat-o brusc; in cadrul unor dezbateri economice, perioadele de avant (boom) erau comparate cu echilibrul mersului pe bicicleta: cu cat viteza e mai mare, cu atat echilibrul e mai stabil; ce se-ntampla daca franezi brusc? asta vedem cu totii!;
- guvernul Boc, pentru ca, din 2008 incoace, nu a luat nicio masura anticriza; dimpotriva, cresterea taxelor, impozitelor, diminuarea pensiilor si salariilor constituie masuri care accentueaza criza.
Asta a fost ordinea cronologica. In ordinea importantei, in opinia mea, pe ultimul loc este debitorul. Argumentez aceasta afirmatie prin prisma faptului ca, daca atatia oameni “luminati”, din guvern si BNR, nu au reusit sa faca previziuni corecte, cu atat mai putin putea debitorul.
Cine e pe primul loc? Nu cred ca acest lucru are vreo importanta, mai ales pentru debitor!
Eu as vrea sa stiu, mai degraba, cine e pe primul loc la solutionarea problemei! Programul lui Boc de redresare e pe o coala A4, cu liniute unele sub altele, asa cum am scriu si eu amaratele astea de vorbe!
Programul guvernului britanic a fost dat publicitatii, in format electronic, sau pe hartie, are peste 100 de pagini, fiecare masura fiind explicata si exemplificata cu cifre si grafice, cu studii de impact, etc. In acest fel, executia programului poate fi controlata si corectata, in cazul in care apar abateri.
La noi, pe plaiurile mioritice, nici macar opozitia, care critica zi si noapte PDL-ul (cum fac si eu) nu a prezentat un program de iesire din criza, macar copiat dupa britanici! Chiar si-asa, sunt convins ca am avea probleme cu traducerea si adaptarea!
Erata: “-BNR…a scumpit…”
Daca mai sunt si altele, nu le mai corectez. Va rog, doar, sa-mi acceptati scuzele!
De la ora 21 Traian Băsescu este la TVR1 cu Culcer!
@
Cristian PREDA
D’après victor pONTA.
J’aimerais que les pauvres aient tous des Rolls. Et moi, j’ai vendu la mienne. Voilà le travail socialiste.
Les socialistes aiment tellement les pauvres qu’ils en fabriquent.
Voici aussi le camarade Adrian Severin
Christophe Colomb était le premier socialiste: il ne savait pas où il allait, il ignorait où il se trouvait et faisait tout ça aux frais des autres.
Stefan RADOVEANU
GENEVE
,,…ma gandesc aici la Ministerul Finantelor, unde nu s-a facut inca niciun fel de proces de restructurare, motiv pentru care va solicit, domnule ministru, sa luati foarte in serios acest lucru si sa-l continuati”….
@judex& Sym ,…Va place intransigenta premierului ?
Se pare ca si la Bruxelles se vorbeste mult si se face putin pe tema rromilor. De ceva vreme se vorbeste despre integrarea sociala si comunitara a rromilor, dar un program sau o strategie concreta nu se vede. Toate declaratiile duc catre competente nationale pe acest subiect. Ramanem doar la o tema de dezbatere politica si cateodata publica. Concret, pana sefii de stat si de guvern ai UE nu vor hotara sa inceapa un program european de integrare sociala a rromolor, nu vor fi decat simple variatiuni. Interesant totusi ca UE cheltuie foarte multi bani in fiecare an pentru programe bilaterale cu statele lumii a treia, de ce nu se uita si in ograda proprie?
Cu drag.
@
Buduru
Guverul Emil BOC ! (factorial) face tot ce n-au facut alte guverne.
Daca este o impresie va rog sa corijati !!!
A inceput si sunt sigur ca va continua modernizarea statului (controlul cheltuelilor statului) cea mai formidabila masura anti -crise.
Nu poti sa distribui daca nu dispui de resurse !!!
Imaginati-va in cateva luni este imposibil sa te astepti la miracole, ele vor veni pe masura ce noiile proceduri se vor implementa.
Este necesar a identifica exact cei care sunt si au situatia a fi asistati social, solidaritatea trebuie sa fie si sa se impuna in constiinta NATIUNII.
Nu sunt fanul nici unei ideologii sau structuri politice, doresc o ROMANIE MODERNA si o NATIUNE SOLIDARA si nu SOLITARAISM.
Pleiada de egoism manifestata cu contributiile dda incurajeaza solitarismul si nu solidaritatea.
Stefan RADOVEANU
GENEVE
@nea Talanga alias Radoveanu din Geneva
Decat sa aberezi matale cu citate in franceza stand comod pe malul Lemanului cu un nespresso in fata mai bine arunca-ti o privire prin tara asta si ai sai locuitori corora le dai sfaturi!
Nu mai compara atat capra cu varza si lasa povestile cu adaptarea. Vrei adaptare?
Pentru ca-ti plac citatele am sa-ti dau unul dintr-un ziar romanesc de azi:
“”"La Constanţa, pentru un pachet de alimente, pensionarii stau la cozi interminabile.
La Constanţa dis de dimineaţă zeci de pensionari s-au aşezat în rând pentru a primi un pachet gratuit cu alimente. Numai că au fost aşa de mulţi încât au format o coadă care părea că nu se mai termină, întinsă pe zeci de metrii. Oamenilor care treceau întâmplător prin centrul Constanţei nu le venea să creadă că văd aşa ceva. Se opreau, se uitau şi şuşoteau între ei. Imaginea le aducea aminte de vremuri demult apuse. …”"
Dupa cum vezi, oamenii se adapteaza. Cand vei vedea matale imaginile astea in Elvetia dumitale pe care o tot ridici in slavi atunci sa-ti permiti sa dai sfaturi despre adaptare, spirit de sacrificiu, solidaritate etc.
Si in acest timp lumea sta si plange romii neadaptati la UE!
@
Ilinca
Eu sant Roman si ma doare sufletul de nedreptatile fostilor guvernari.
Ce doriti sa faca guvernul Emil BOC ?
Totul a fost distrus din dec 89.
Emil BOC doreste sa stabileasca ORGANIZAREA Statului NATIONAL care a fost abandonata 20 ani.
“Organiser, ce n’est pas mettre de l’ordre. C’est donner de la vie.”
viata va veni in ROMANIA, a fost confiscata de iLIESCU si cONSTANTINESCU prin guvernarile de la rOMAN si terminand cu tARICEANU.
Toti se bat sa cada guvernul, dece ?
Sa se revina la haos si la o administratie fara organizare.
Stefan RADOVEANU
GENEVE
Stefan Radoveanu , noi stiam ca Elvetia e raiul ,,baietilor destepti ” din energie ,al asfaltatorilor sisifici , al constructorilor de piete cu fantani …muzicale , in general al celor care stau cu mainile in mierea bugetara romaneasca sau culeg nectarul companiilor de stat . Tu pari un biet menestrel . Ai fost si manelist ?
“Nous devons avoir du respect pour nos plombiers et nos philosophes, sinon, comme nos tuyaux, nos théories prendraient l’eau”.
Gardner, John W.
@ catre toata lumea…
Are cine un link catre procesul verbal al UE de care aminteste dl.Preda? Sau are cineva un text scris cu pozitia oficiala a dlui Preda fata de deportarea tiganilor din Franta?
Multumesc anticipat!
Introduceți datele si comentariul dvs.