Posts from — August 2010

Victor Ponta a mărturisit ieri că partidul pe care îl conduce face eforturi pentru a recruta deputați PDL. Obiectivul e destituirea guvernului actual.
Fruntașul social-democrat a adăugat că acest obiectiv nu e unul partizan, ci unul național. Așa să fie?
Guvernul Boc e susținut de foști pesediști. Când vorbește despre ei, Ponta îi numește trădători. Când vrea să atragă adversari, Ponta îi îmbie cu discursul despre interesul național.
El lasă astfel să se înțeleagă că dacă pleci din PSD, ești trădător, iar dacă vii – ești patriot.
Faptele sunt mai simple decât retorica lui V. Ponta.
Sistemul de vot introdus în 2008 a slăbit forța partidelor asupra propriilor lor aleși. Nemaifiind aleși pe listă, deputații și senatorii au căpătat autonomie. Deocamdată, stabilitatea guvernamentală a avut de câștigat de pe urma acestui sistem. PSD caută să răstoarne situația, mizând pe diminuarea încrederii în PDL. Ar fi interesant de aflat ce anume le promite Ponta aleșilor PDL în caz că trec în opoziție. Susținerea la alegerile din 2012? Așa s-ar părea, dacă luăm în seamă faptul că tot liderul PSD a vorbit despre compromisul primirii în PSD a unor adversari, dar și despre anunțarea candidaților săi în alegerile din 2012 peste câteva luni. În alte cazuri, e posibil să nu fie vorba despre o asemenea promisiune. Există aleși care sunt pur și simplu decepționați și care nu mai vor să candideze. Sper că Ponta nu îi știe pe toți…

În ultimul recensământ, derulat în 2002, erau de circa trei ori mai puțini decât maghiarii.
Estimările sociologilor vorbesc însă despre o populație perfect comparabilă ca dimensiune, dacă nu chiar mai mare, decât cea maghiară.
E vorba, desigur, despre romi.
Reprezentarea lor politică e un dezastru. Dacă maghiarii au în medie 7% din deputați și senatori, ca și o lungă prezență în guvernele de după 1996, romii sunt reprezentați de un singur deputat în Camera inferioară, ca alte 17 minorități, unele dintre ele minuscule. La guvern, problemele romilor au fost plasate la un nivel modest.
Reprezentarea politică de proastă calitate e un factor rareori luat în calcul atunci când vine vorba despre rezolvarea problemelor din comunitățile rome.
Partidele mari recită fraze care sună mai bine sau mai rău, cu speranța că, în preajma alegerilor, atunci când merg la cumpărat voturi, romii mai sunt dispuși la negocieri. Energia și inteligența multor ONG-uri nu pot acoperi deficitul de reprezentare politică.
Cu atât mai mult cu cât diferențele dintre lectura etnică și cea civică a problemei romilor sunt ascunse de o intoleranță socială tot mai puternică, inclusiv în rândul romilor.
Tensiunile recente create de expulzarea din Franța a unor romi vădesc foarte clar lipsa unor mecanisme de definire a intereselor acestei comunități.
Lipsa de organizare politică și intoleranța vor spori migrația. E singurul lucru cert.

Drumul de la Bixad la Lacul Sf. Ana e imaginea în mic a României turistice.
Praf, câțiva kilometri de șosea în care mașina e amenințată să se rupă, câteva dealuri ce par să fie rupte din paradis, o altă bucată de șosea care te lasă să speri că se poate circula normal, brazi falnici, autocare ce par să cadă în hău, apoi iar praf…
După vreo jumătate de oră, ajungi la lac, cu convingerea că ai fost pus la încercare.

Moartea bebelușilor de la maternitatea Giulești pune numeroase probleme: unele de management spitalicesc, incluzând aici și procedurile în caz de accident, dar și unele de etică medicală, deoarece e vorba de relația medicilor și a asistentelor cu ființe de o fragilitate extremă. Breasla medicilor le va asuma și pe unele, și pe celelalte. N-am nicio îndoială în această privință.
E la mijloc însă și o problemă de responsabilitate politică. Moartea de la maternitatea Giulești nu e un simplu accident tehnic. Când din maternitate ies cadavre și nu mame fericite cu prunci în brațe, societatea trăiește o dramă. Emoția colectivă o vădește. Pentru drame de acest fel plătesc oamenii politici.
Iată de ce cred că ministrul sănătății și primarul nu se pot mulțumi să ceară, respectiv să dispună suspendarea conducerii spitalului. Pentru ca societatea să fie convinsă că oamenii politici înțeleg drama petrecută, e nevoie de sacrificarea lor simbolică.
Unul dintre ei sau amândoi trebuie să își prezinte demisia.
Altfel, suntem o țară în care oamenii politici sunt șefi, dar nu și responsabili pentru destinul nostru comun.

Deși e în opoziție, PSD face tot posibilul să acapareze statul. Mă rog, o parte din el, dar una importantă în ordine simbolică.
O dovedește decizia de a-i interzice, sub amenințarea excluderii, lui Mircea Geoană să vorbească public despre PSD în următoarele șase luni, deși formațiunea politică îl susține în continuare pe Mircea Geoană la șefia Camerei superioare.
Pe scurt: președintele confirmat al Senatului nu e liber să se pronunțe public în legătură cu unul dintre partidele care alcătuiesc camera ale cărei lucrări le conduce.
Șeful Senatului e prizonierul unei formațiuni politice. Întâmplarea face să fie vorba chiar despre partidul căruia îi aparține. Tot întâmplarea face ca partidul respectiv să fi fost condus până mai ieri chiar de către Mircea Geoană. Cum se explică asta?
În aparență, e vorba doar despre un schimb reciproc avantajos: tăcerea de partid e prețul plătit de Geoană pentru poziția în stat. Așa vor spune cinicii autohtoni, pragmaticii, politicienii versați, oamenii cu experiență, cei care au priceperea terenului și nu se pierd în abstracțiuni sau referințe la valori.
Eu cred însă că e vorba despre altceva: decizia PSD vădește faptul că, pentru Victor Ponta și susținătorii săi, partidul e mai important decât statul.
Partidul te susține și tot el decide când poți vorbi și mai ales când trebuie să taci.
În această viziune, partidul nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale și colective, ci un cenzor privat.
Unul care are drept unic scop să acapareze statul și să distribuie poziții și rente celor care au tăcut bine.
Președintele Senatului a acceptat situația, bolborosind ceva despre nevoia de coerență a acțiunii de partid.
Statul pleacă astfel capul în fața partidului.
Mistificarea care justifică atât presiunea asupra lui Geoană, cât și aparenta coerență organizațională poartă un nume cu rezonanță cazonă: disciplină de partid.
Interpretată tot mai des în cheie leninistă, disciplina de partid tinde să devină în România principalul adversar al libertății.
Dovada e că puțini mai știu (și încă și mai puțini vor mai ști peste 6 luni) de unde a pornit disputa Ponta-Geoană.
Opinia românească va consemna un singur lucru: șeful PSD e mai puternic decât șeful Senatului, adică decât al doilea om în stat.

În ultimul număr din Jeune Afrique, am dat peste trei informații inedite despre viața continentului african.
Prima dintre ele se referă la Swaziland, unde regele Mswati II a decis de curând să fie foarte sever cu una dintre cele 13 soții ale sale. Acuzată de infidelitate, după ce s-a descoperit legătura pe care o avea cu ministrul justiției, nefericita a fost trimisă în domiciliu obligatoriu la părinți. Amantul său a fost exclus din guvern.
A doua informație privește Zimbabwe. Din cauza inflației astronomice, economia acestei țări a fost dolarizată. Bancnotele – mai ales cele cu valoare mică, de un dolar – circulă însă mult mai mult decât în alte părți, astfel încât ajung să fie extrem de murdare și să miroasă îngrozitor. Pentru a rezolva problema, a apărut un serviciu de spălare de bani. La propriu, cu apă călduță și uscare pe sârmă. Curățarea chimică e contraindicată, întrucât distruge culorile.
În sfârșit, ultima informație pe care vreau să o consemnez aici este de ordin istoric. E vorba despre Marien Ngouabi, al treilea președinte al Congo. Militar de formație, marxist-leninist convins, Ngouabi a decis, după alegerea sa ca președinte, să frecventeze Universitatea, pentru a-și completa educația. Jeune Afrique notează că e singurul caz în care un președinte în funcție a devenit student în timpul mandatului. Specialitatea aleasă a fost fizica.

Asaltat de ziaristi, care doresc sa reactionez la declaratia facuta astazi de catre Presedinte la RRA, imi intrerup placuta vacanta de 7 zile pentru a declara urmatoarele:
Cred ca Presedintele a fost iritat de interviul acordat de Radu F. Alexandru (RFA) Revistei 22.
Altfel, mentin toate reprosurile aduse Guvernului sau PDL de-a lungul timpului.
Voi continua sa critic public nu doar adversarii, ci si colegii de partid, atata vreme cat acestia nu vor lucra in interesul general.
Raman astfel fidel obiectivului modernizarii Romaniei, asa cum a fost el definit de catre Presedintele Traian Basescu.
Dar modernizarea, cred eu, nu poate fi facuta daca un spirit partizan te impiedica sa vezi erorile din propria ta tabara.

Pentru câteva zile, blogul va fi mut.

Lumea a patra: așa a descris zilele trecute Pierre Lellouche, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, situația romilor.
Prezentată de unii dintre criticii lui Sarkozy drept o măsură exclusiv de dreapta, ideea desființării taberelor ilegale ale romilor din Franța este, de fapt, larg îmbrățișată de opinia publică din această țară.
Cel puțin așa rezultă dintr-un sondaj realizat de Ifop pentru Figaro și dat publicității joi: 79% dintre cei intervievați sunt total de acord sau mai degrabă de acord că taberele trebuie desființate. Procentul e de 60% în rândul votanților de stânga și de 94% în rândul celor de dreapta.

Vă recomand ultimul roman al Gabrielei Adameșteanu, care nu e doar o poveste de dragoste, ci și o lecție de istorie.