Geoană
Deși e în opoziție, PSD face tot posibilul să acapareze statul. Mă rog, o parte din el, dar una importantă în ordine simbolică.
O dovedește decizia de a-i interzice, sub amenințarea excluderii, lui Mircea Geoană să vorbească public despre PSD în următoarele șase luni, deși formațiunea politică îl susține în continuare pe Mircea Geoană la șefia Camerei superioare.
Pe scurt: președintele confirmat al Senatului nu e liber să se pronunțe public în legătură cu unul dintre partidele care alcătuiesc camera ale cărei lucrări le conduce.
Șeful Senatului e prizonierul unei formațiuni politice. Întâmplarea face să fie vorba chiar despre partidul căruia îi aparține. Tot întâmplarea face ca partidul respectiv să fi fost condus până mai ieri chiar de către Mircea Geoană. Cum se explică asta?
În aparență, e vorba doar despre un schimb reciproc avantajos: tăcerea de partid e prețul plătit de Geoană pentru poziția în stat. Așa vor spune cinicii autohtoni, pragmaticii, politicienii versați, oamenii cu experiență, cei care au priceperea terenului și nu se pierd în abstracțiuni sau referințe la valori.
Eu cred însă că e vorba despre altceva: decizia PSD vădește faptul că, pentru Victor Ponta și susținătorii săi, partidul e mai important decât statul.
Partidul te susține și tot el decide când poți vorbi și mai ales când trebuie să taci.
În această viziune, partidul nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale și colective, ci un cenzor privat.
Unul care are drept unic scop să acapareze statul și să distribuie poziții și rente celor care au tăcut bine.
Președintele Senatului a acceptat situația, bolborosind ceva despre nevoia de coerență a acțiunii de partid.
Statul pleacă astfel capul în fața partidului.
Mistificarea care justifică atât presiunea asupra lui Geoană, cât și aparenta coerență organizațională poartă un nume cu rezonanță cazonă: disciplină de partid.
Interpretată tot mai des în cheie leninistă, disciplina de partid tinde să devină în România principalul adversar al libertății.
Dovada e că puțini mai știu (și încă și mai puțini vor mai ști peste 6 luni) de unde a pornit disputa Ponta-Geoană.
Opinia românească va consemna un singur lucru: șeful PSD e mai puternic decât șeful Senatului, adică decât al doilea om în stat.
Cuvinte cheie: disciplină, Geoană, Ponta, Senat






46 comentarii
[...] afla mai mult: Geoană [...]
[...] Geoană [...]
Prea multe greseli de logica ;contextul bata-l vina ; oricum, nu e bine sa vorbim de funie in casa spanzuratului .
De-abia acuma ati observat? Pana si eu, un neinsemnat anonim care intra din cand in cand pe bloguri, am scris despre faptul ca partidele si politicienii din fruntea lor pun interesele partidului deasupra celor publice, nationale.
Politicienii nostri nu sunt niste personalitati cu constiinta si viziune. Unii provin dintre membrii retelei securisto-nomenclaturiste, care se pare ca a acaparat Romania, iar restul vanatori de profit din politica: fosti inginerasi cu calcaiele scalcite ajunsi prin politica mari bogatasi, diversi activisti comunisti esuati in administratori, familiarizati de pe atunci cu manipularea avutului public, sau intelectuali ahtiati dupa functii
Ce noutate vedeti in controlul PSD asupra presedintelui Senatului? Pana acum ce-a facut, nu va amintiti de cate legi au fost amanate, blocate, cat a chiulit in preajma capaniei electorale, cand Senatul nu mai functiona? Cum, in toate perioadele de campanie, Sentul si Camera erau lasate balta, se inchideau deoarece dumnealor trebuie sa presteze pentru partid?
Si, in definitiv, ar fi fost mediocrul de Geoana tot ce-a fost, inclusiv presedinte de senat, daca nu l-ar fi pus partidul? Poate ca ar fi meritat titlul acesta un mare intelectual al tarii, o mare constiinta. Dar pe o ceasta unde il gasesti? Avem asemenea personalitati? Asa ca, daca nu era Geoana era Cati, daca nu era Cati era Sulfina sau Alina sau …
Acuzam poporul roman ca nu stie sa aleaga, dar cine s-a adresat cum trebuie acestui popor, ce figuri valoroase a avut in fata?
Domnule Cristian Preda, pana cand n-a sa avem suficiente personalitati puternice, care sa puna odata piciorul in prag, ne vom invarti in acest cerc idiot: poprul prost alege partidele corupte, partidele corupte intretin prostia poporului prost.
Exact ce i s-a intamplat lui Geoana in PSD vi se intampla acum si dv in PDL. Asemeni lui Geoana, care se fereste sa vorbeasca de Ponta de acum incolo, dv va autocenzurati cand vorbiti de Boc, pentru ca l-ati suparat pe Sefu’. Asa ca rade-un harb de-o oala sparta.
@ Cristian Preda
Excelent comentariul…
Nu, nu excelent e cuvântul…
Valoros şi istoric este comentariul.
Personal sper să rămână consemnat în istorie. Este ca şi cum l-aş fi spus eu.
Am totuşi două amendamente la cele ce le spuneţi. Uitaţi de reacţia inversă a intereselor, anume că interesul ca partidul să aibă un om pe postul de preşedinte, sacrifică interesele partidului “la vârf”. La fel şi pentru postul de premier. În cazul partidelor mai mici, de 1%-7%, miza scade până la primar de capitală sau primar de municipiu, eventual preşedinte de consiliu judeţean… la formaţiunile existente doar cu numele.
Nu este vorba că statul şi interesele statului, binele public, altfel spus, sunt mai puternice decât interesele de partid (eu nu am auzit de un astfel de partid în Istoria României, nu numai în România de astăzi), dar cu siguranţă cel aflat la Preşedinţie sau în fruntea Guvernului poate adopta o poziţie de forţă faţă de centrul de comandă constituit în partid.
De ce? Părerea mea este că diagnosticul este absolut corect, cheia leninistă a “disciplinei de partid”, adică conservarea intereselor “şefilor de haită” (ca să le dau o denumire mai plastică, deşi practic neelegantă).
Dimensiunea absurdului în PSD vine tocmai din faptul că domnul Ponta a fost deseori “beneficiarul” trasului de urechi “la partid”, încă de pe vremea când era “rebelul de la TSD”. Iată că domnia sa face astăzi cei i s-a făcut şi lui în urmă cu doar câţiva ani, practic susţinând logic propriile perdafuri, destul de abuzive la acea vreme…
Nu e viaţa minunată?
nu cumva vorbiti de funie in casa spanzuratului?
V-am citit dupa ce tocmai am aflat de decizia similara a PDL, denumita cretin-fotbalistic “momentul zero”: cine vorbeste, pleaca. M-am amuzat de ironie… probabil ati fi scris altfel textul asta daca mai asteptati cateva ore
Excelent comentariu si in acelasi timp analiza politica.
Asa da dle Cpreda, asa da.
Cu un amendament.
Ce a facut PSD era corect daca nu implica in discutie si legarea lui Geoana castrat si prin asta a PSD de scanunul de chairman al senatului.
Dar atentie nici-o paralela valida intre ce facea Geoana si ce faceti dvs caci pe unul il mana invidia si resentimentele iar pe dvs o falsa si oricum neindemanatica in exprimarea ei, corectitudine politica.
Concediu placut in continuare.
Dl. Cristian, Geoana ar trebui sa fie pentru dumneavoastra un subiect tabu. Dumneavoastra insusi sunteti in situatia lui Geoana.
Astept cu interes sa ma contraziceti!
Ar fi trist sa se intample ceva similar la dumneavoastra in partid unde sunteti prezentat tot mai des ca fiind Gica Contra sau sanctionat deja cu un cartonas galben, cum ii place lui Emil Boc sa glumeasca public. Pana la urma influenta disciplinei de partid asupra institutiilor si functiilor in stat merita analizata la cel mai serios mod, pentru toata politica romaneasca.
Trist intr-adevar ce se intampla la PSD, dar ce e la PDL intrece orice masura : copiii mureau la Giulesti iar boc si bpn se certau ce sanctiuni sa faca pentru ‘ ciocul mic’ .Imi amintesc , tot intt-o tara africana, un ziarist a fost condamnat la 11 ani pentru ca a scris caprimul ministru e analfabet: un an pentru calomnie si 10 ani pentru divulgarea unui secret de stat!dvs nu mai aveti voie sa ii criticati, dar noi comentatorii vom continua, daca nu ne cenzurati!
Sa fim putin mai seriosi domnule Preda. Geoana reprezinta Statul tot asa cum si d-na Anastase il reprezinta sau cum presedintele o face. Adica prost. De premier nu mai zic pentru ca ati spus-o si Dvs. Acum dupa ce ne-ati explicat ca Geoana e prizonierul propriului partid ma astept sa ne aratati ca Dvs nu sunteti prizonierul PDL chiar daca, EXACT ca si PSD, si PDL a deci sa bage pumnul in gura comentatorilor (abia acum cand a dat seful liber). De ex prin decizia de ieri si PDL a bagat intr-un mod similar pumnul in gura doamnei Anastase (nu ca ar fi fost cazul pentru ca persoana e atat de stearsa in functia pe care o ocupa incat nu indrazneste sa miste in front). Deci astept sa ne aratati ca Dvs nu v-a bagat nimeni pumnul in gura chiar daca de luat la misto au inceput sa o faca (gen cartonasul galben al mioriticului premier).
“Centralismul democratic” instituit de Ponta în partid este numai o faţetă a maşinăriei de acaparare a statului. În numele aceleiaşi viziuni – partidul înainte de orice – să nu uităm de tentativa lui Ponta de a perverti piaţa, prin grefarea unei gospodării de partid, menită să paraziteze schimbul liber de mărfuri şi servicii.
Omerta şi taxa de protecţie sunt de fapt instrumente mafiote de dominare. PSD este o organizaţie de briganzi periculoşi.
Pai asta e si cazul tau, singura diferenta este ca nu esti Presedintele Senatului. Psd si Pdl au acelasi radacini comune si deci aceleasi naravuri: acapararea statului de catre partid.
Doar faptul ca faci parte din PDL si nu din PSD face ca PDL sa fie cel mai bun din cele doua?
[...] „Presedintele confirmat al Senatului nu e liber sa se pronunte public in legatura cu unul dintre partidele care alcatuiesc camera ale carei lucrari le conduce. Seful Senatului e prizonierul unei formatiuni politice. Intamplarea face sa fie vorba chiar despre partidul caruia ii apartine. Tot intamplarea face ca partidul respectiv sa fi fost condus pana mai ieri chiar de catre Mircea Geoana. Cum se explica asta? In aparenta, e vorba doar despre un schimb reciproc avantajos: tacerea de partid e pretul platit de Geoana pentru pozitia in stat. Eu cred insa ca e vorba despre altceva: decizia PSD vadeste faptul ca, pentru Victor Ponta si sustinatorii sai, partidul e mai important decat statul Partidul te sustine si tot el decide cand poti vorbi si mai ales cand trebuie sa taci”, comenteaza Cristian Preda pe blogul sau. [...]
“Partidul te susţine şi tot el decide când poţi vorbi şi mai ales când trebuie să taci…” spuneti d-voastra domnule Preda si pe buna dreptate, numai ca in cazul asta trebuie sa ne precizati daca bateti saua doar asa, ca sa priceapa martzoaga, ori e doar o privire catre paiul din ochiul vecinului, in timp ce barna din propriul ochi …. ma-ntelegeti? In rest toate bune si la locul lor si in curand o sa-mi pun vesta antiglontz cand o sa am de gand sa ies pe strada dar si echipament ignifug, asta in cazul in care am drum prin dreptul maternitatii Giulesti. Prietenii stiu de ce!
,,șeful PSD e mai puternic decât șeful Senatului, adică decât al doilea om în stat. ” Corect, exact ca la PDL unde secretarul este mai tare decat liderul si ministra mai tare decat premierul
Sper ca ati ghicit ,,ieroii” : Udrea- Boc
“Unul care are drept unic scop sa acapareze statul si sa distribuie pozitii si rente celor care au tacut bine.”, spuneti. Bun, dar PDL nu are si el drept unic scop sa acapareze statul sa distribuie functii, pozitii si, mai ales, rente? Locul si mai ales salariul de europarlamentar primit de Cristian Preda nu este o functie, o pozitie si, mai ales, o renta? Sfanta demagogie!
Foarte bun comentariul Dvs despre PSD, ca si aluzie/ironie fina la momentul zero de la PDL. Jenant ce a facut aseara Biroul Permanent: in timp ce copiii mureau la maternitatea Giulesti,
jupanii BVBU hotarau ca cine ne mai critica este exclus.Adica cine nu e cu noi, e impotriva noastra!Hala democratie. Ca in bancul ala din Bantustan: un cetatean a fost condamnat la 11 ani dupa ce a scris ca prim minstru este incompetent : un an pentru calomnie si 10 ani pentru divulgarea unui secret de stat! Daca dvs nu mai aveti voie sa criticati conducerea partidului, macar lasati-ne pe noi , comnetatorii anonimi sa o facem!
Vin si eu cu o propunere constructiva, inspirata din tragedia de la Giulesti. Rugati-o pe protejata Dvs, careia i-ati fost purtator de cuvant la alegeri , sa initieze un proiect de lege prin care sistemul sanitar de stat sa fie separat de cel privat.Medicii care lucreaza (sau detin )la clinici private sa nu mai poata lucra in sistemul de stat. Sunt pline forumurile de acuzatii la Adresa clinicii Marinescu, unde erau trimisi la analize cei ce veneau la spitalul Giulesti. Asta nu e conflict de interese, nu e o forma de coruptie. Propunerea as extinde si la sistemul de invatamant.
Si o invitatie: la ceaiul Blogary despre sistemul de vot.Joi la 18.30. Puteti veni?
Prin acceptarea căluşului în gură M. Geoană se descalifică iremediabil. Pentru un bărbat este mai onorabil să moară pe câmpul de bătălie decât să stea “cuminte” în tranşee cu coada între picioare. M. Geoană dovedeşte încă o dată – a câta oară? – că este un OM SLAB şi că nu are sânge în instalaţie.
Iar aşa numita “disciplină de partid” nu este altceva decât manifestarea vizibilă a unor structuri organizate pe principii mafiote. Noi nu avem partide în România, ci nişte peşteri de tâlhari care sunt organizate în vederea accederii la resursele ţării. Oamenii au valoare pentru aceste structuri doar în următoarele două ipostaze: (1) aduc votorile necesare pentru accederea la putere; (2) aduc impozite şi taxe la bugetul de stat la care sunt conectate lipitorile care, prin minciună şi manipulare, au ajuns la putere.
Blestemul societăţii româneşti, în mare, şi a partidelor din România, ca parte, se numeşte CONFORISMUL. Prin conformism soldatul german şi-a uitat idealurile şi nobleţea pentru a face ceea ce a făcut în al doilea război mondial, prin conformism şi-a impus securitatea voinţa în timpul comunismului. Şi tot prin conformism este tăvălită în mocirlă această ţară şi astăzi. Iar “disciplina de partid” este arma perfectă pentru instaurarea conformismulu în interiorul partidului. Astfel sunt reduse la tăcere idealurile şi intenţiile bune ale tinerilor, sunt pipernicite înţelepciunea şi viziunea celor pricepuţi, este sfărămată tăria de caracter a celor care înainte de intrarea în partid aveau bunul obicei de aşi ţine cuvântul dat. Independenţa în gândire pentru bocii, crinii şi ponţii de astăzi este un delict împotriva căruia aceştia sunt gata să lupte până la capăt.
De aceea, vin cu acest îndemn: dacă vrei să te poţi privi în ochi atunci când te uiţi seara în oglindă, atunci fă acest lucru – nu te pleca în faţa unor pitici care pentru un pumn de hârtii (plasticuri mai nou) sunt gata să şi-o vândă şi pe propria lor mâmă. Fii om de cuvânt. Ai spus femeii pe care o iubeşti că vei fi alături de ea “până când moarte ne va despărţi”, atunci ţineţi cuvântul – aşa face un bărbat, bărbatul adevărat nu-şi uită cuvântul dat la prima curvă întâlnită pe centură. Dacă ai spus unui prieten că vei fi alături de el atunci când are nevoie de tine, atunci ţineţi cuvântul. Dacă ai spus celor care şi-au pus speranţa în tine şi te-au ales că vei fi un stâlp de sprijin pentru ei, atunci ţineţi cuvântul. Bărbaţii adevăraţi îşi ţin cuvântul dat, curvele şi mârlanii însă uită de el chiar a doua zi. Depinde de tine în ce tabără te plasezi.
Iar pentru d-l Cristi Preda am aceste cuvinte: SPUNE ADEVĂRUL ŞI LASĂ CERURILE SĂ CADĂ – aşa vorbeau şi aşa gândeau pe vremuri romanii. Veţi spune adevărul, oricât de costisitor ar fi acesta, sau veţi accepta şi dvs să intraţi în silentio stampa?
Ihm, dle Preda, tocmai ce-ati postat si seful dvs., Boc cel mic, a instituit momentul zero pentru sanctionarea cartitorilor din partid.
Cum e?
pentru moderator: va rog ignorati primul comentariu ( cand am vazut ca nu a aparut pana la 10.30, am revenit), publicati-l doar pe al doilea. mersi
Sanctiunea nestatutara si lipsita de orice logica democratica este similara cu retragerea sprijinului politic! Eu cred ca aceasta trebuie sa fie prima dezbatere din sesiunea ordinara a senatului din toamna: din moment ce presedintele senatului nu se poate pronunta in legatura cu activitatea unui partid care face parte din senat si care, inevitabil, are activitate, buna-rea, inseamna ca nu-si mai poate indeplini atributiile. Concluzia tine de evidenta: inlocuirea! Nu se poate ca seful unei institutii sa nu poata lua masuri in legatura cu cei care fac parte din acea institutie! Daca se afla in aceasta imposibilitate, nu mai poate conduce acea organizatie! Punct! Ne jucam de-a statul?
Si eu gandesc la fel.
Toti cei care aduc ca si argument, similitudini de genul -voce critica si izolata in partid ca sa va contrazica, uita un mare amanunt.
Nu sunteti in situatia lui Geoana, respectiv nu ocupati o functie executiva importanta in Stat. Dll Geoana e VICEPRESEDINTELE TARII, cel care in posibilitatea unui scenariu dezastruos in care Presedintele ar fi in incapacitate de a conduce, ar trebui sa-l inlocuiasca.
A pune pe picior de egalitate o voce critica a unui politician din interiorul unui partid , fara functii executive cu un politician care are functii executive este inechitabil si ilogic in perspectiva impactului pe care afirmatiile si actiunile primului pot influenta bunul mers al STATULUI(sau ma rog, ce a ramas din el).
Cred ca autoritatea dumneavoastra dle Preda, e datorata faptului ca sunteti membru respectat in Parlamentul U.E care e perceputa( si este in contextul actual) ca o institutie deasupra institutiilor nationale. Si mai cred ca sunteti un adevarat patriot si ca faceti totul pentru tara, aveti o viziune corecta orientata spre viitor bazata pe evolutiile din trecut si pe cunoastere a fenomenului politic. Sunteti printre rarii politicieni care nu fac politica pentru bani, ci pentru interesul colectiv, capabil sa-si exprime ideile coerent si intr-o alta limba.
Nu justetea punctelor de vedere, nu absenta comunicarii e deficitara pentru ideile dumneavoastra, sa spunem ca printre factori, mediul nu e fertil, receptiv.
Pe de alta parte, ar trebui avertizati Presedintii, de tara si partid toata scaderea lui de popularitate,nu se datoreaza in totalitate masurilor impopulare , se datoreaza si faptului ca a renuntat sa vorbeasca despre popor, bine colectiv in discursuri. Cu genul acesta de afirmatii au acastigat. Noile discursuri, sunt mult exclusive, ma uit pe ultima afirmatie a dlui Boc, care afirma ca cei care castiga in 2012 sunt PDL-ul si cei care sustin guvernul. Si ceilalti?…Nu exista?. Apoi ne amintim de discursurile critice devenite puncte de reper in mentalitatea populara. Batrana certata in inundatii, Profesorii criticati, Doctorii invitati sa emigreze. E o mare greseala de comunicare, in momente dificile a incerca sa arunci responsabilitatea individuala pe umerii cetatenilor (chiar daca adevarul e ca in mare parte acolo), oamenii asteapta de la lideri speranta in primul rand, solutii si ..pe ultimul plan admonestari.
eu inteleg, cred, precis importanta discutiei despre derivele leniniste si autocratice ale partidelor din Romania si e adevarat ca sunt un alt simptom a multor probleme eminamente politice care impiedica evolutia societatii romanesti. Dar domnule Preda, sunteti totusi o voce, un “deputat”, un trimis al natiunii (nu al poporului), luati macar o data pozitie fata de diferitele probleme directe ale cetateanului. Altfel critica lui GM Tamas devine partial reala. De exemplu ce se intampla in spitalele din Romania e strigator la cer, chiar nu este posibila in Romania o pozitionare politica inteligenta fata de chestiuni cotidiene,e nevoie doar despre discutii GDS-iste si de probleme post-comuniste si pline de “isme”???ce fel de legitimitate puteti avea, si dumneavoastra ca si pseudo-disidentii nostrii din vremea comunismului pentru a propune modele politice si reforma cand nu aveti nici un fel de contact discursiv real cu societatea?? a merge cu troleibuzul nu va scuteste de a vorbi politic de realitatea lui. este singura solutie intr-o tara cu societatea si etosul politic al Romaniei, altfel sunteti condamnat la machiavelism perpetuu si puteti vedea din “lenininsmul ambiant” ca nici asa nu merge la nesfarsit…
@C. Preda
La acest capitol, libertatea de exprimare intr-un partid, mai bine ati fi tacut. Situatia este cu atat mai ridicola cu cat sunteti pus la punct de o Nutzty ce se comporta ca si cum ar fi primul om in stat.
Am inteles mesajul dumneavoastra: PSD=PDL=gasca.
Problema nu este ca disciplina de partid nu e necesara … Bineinteles ca este. Conteaza insa cum si la ce e folosita.
Daca disciplina de partid e folosita pentru a trage societatea in jos (distructiv), atunci aceasta este criminala, la fel ca si partidul (grupul) care o practica. Daca disciplina de partid e folosita in mod constructiv, pentru imbunatatirea valorilor societatii, atunci disciplina de partid e meritorie.
In cazul Romaniei, nici un partid inca nu gindeste si actioneaza constructiv. Dimpotriva. Toate actioneaza destructiv, in diferite masuri: PDL mai putin decit PSD si decit PNL (Antonescu).
Societatea (romana, in acest caz), chiar daca la ora actuala e “proasta”, totusi invata. Mai incet, dar se petrece chiar in timp ce vorbim. A invatat ca Constantinescu era mai bun decit Iliescu, si CDR era mai buna decit PSD. A invatat ca Basescu era mai bun decit Nastase. A invatat ca PDL a fost mai bun decit PSD si PNL. O sa invete cum sa imbunatateasca si PDL, sau sa aleaga alt partid mai bun, daca acesta va exista in momentul alegerilor.
Problema Romaniei este ca nu prea are de unde alege. Treburile se vor schimba insa, dar, prea incet, din pacate. Sociatatea romaneasca a fost prea troglodita de catre sistemul comunist, si de catre istorie, in general. Va invata insa cum sa ia deciziile corecte, si mai ales cu ajutorul celor care au fost pe la studii in strainatate, cind acestia vor fi destui la numar pentru a forma o masa critica. Ceea ce se intimpla acuma este un 1848 redivivus. Va aparea din nou un Kogalniceanu, Balcescu, Spiru Haret. Nu mai e mult pina atuncea.
Eu nu zic ca dumneavoastra sa fiti un nou Balcescu, domnule Preda, insa sunati foarte trist cind incercati sa urmati disciplina de partid, si sa criticati orice altceva, in afara PDL-ului. Societatea are destui critici ai PSD, are destui povestitori din Jeune Afrique. Ceea ce nu are sint adevaratii “reformatori”, adica cei care vor sa imbunatateasca (schimbe) sistemul din interior. Disciplina de partid probabil va duce la astfel de imbunatatiri, insa timpul de petrecere a lor va fi considerabil prelungit (10-20 de ani). Romania a avut nevoie de “reformatori intru normalitate” chiar de la inceput, dupa 1989. Unul din ei a fost Coposu. Din pacate, el (si toti sustinatorii dinsului) a(u) fost cu mult inaintea vremurilor. De fapt, mai bine zis, vremurile au fost in urma lor …
Nu va urez succes in tacerea dumneavoastra, pentru ca poporul roman tocmai de asta nu are nevoie acuma: de tacere ! de altfel, tacerea, ca principiu juridic, insemna aprobare. Poporul roman are nevoie de sperante concrete, nu de taceri complice. S-a saturat de 20 de ani de complicitate de gasca la furt si malpractis !
Cred ca ar trebui sa va preocupe mai mult situatia lui Boc decat a lui Geoana. Rasfoiesc presa de astazi si ma intreb daca individul nu-i complet cretin! Vorbesc de Boc.
Va citez una din decalaratiile sale ( Gandul de azi)
“‘”Tragicul accident m-a şocat şi pe mine şi vreau să asigur familiile îndoliate că vor primi suportul statului sub forma unor ajutoare de urgenţă, pentru a trece şi a uşura imensa durere pe care o au”, a spus Boc.”"
Ma intreb cat de imbecil poti sa fii sa declari asa ceva! Oamenii vor sa afle ce s-a intamplat de fapt, cine sunt vinovatii. Si ipochimenul asta vorbeste de ajutoare de urgenta! Credeam ca amarata aia de coana Nutzy cu pantofii ei cu toc pentru cei ce pierdusera totul in inundatii si ciocolatele aruncate din masina ( luati ba si voi!!!) a batut recordul de imbecilitate dar vad ca nu!
Ce sa mai zic, ma astept sa-mi cenzurati mesajul. Daca faceti asta va doresc sa ajungeti la mila gubernului boc cu un ajutor de urgenta pentru alinarea durerii pierderii unui copil. Daca nu, inseamna ca mai aveti ceva suflet si nu v-ati distrus complet in distinsa companie pedelista.
[...] Sursa (nu stiam daca sa o dau sau nu ca sa nu-l deconspir dar na, ca o dau): CPLM [...]
@ilinca,
eu cred opusul.a procedat ok.
dintr-o simpla rasfoire a discursurilor privind incident, a fost singurul oficial roman care a pus in prima parte a discursului oamenii si durerea lor. ceilalti oficiali au preferat alta metoda, limbaj oficial analize cifre etc iar condoleantele la sfarsit.
si in orice interventie in lumea asta, ca e catastrofa naturala sau crima individuala, prioritatea sunt oamenii iar analiza si identificarea vinovatilor sunt prioritati de rangul 2.
PDSR a actionat gresit in cazul Geoana. Reactiunea d-lui Geoana il plaseaza pe acesta in topul inginerilor fara brand. Nici Procuratura nu a reactionat corect interzicand lui Dan Diaconescu sa vorbeasca. Corect a reactionat Basescu cand s-a dus la Spitalul; Militar sa-si trateze rana superficiala rezultata prin folosirea defectuoasa a unui bat de curatat urechea…Dreapta sau stanga ce mai conteaza !!!!
@CPreda
Mi-am intrerupt vacanta doar pentru a vedea cum reactionati la dosul de palma mitocano-pezidential . Nu reactionati , asa ca va intreb: Ipocrizie , demagogie sau ” bate saua sa priceapa iapa ” nesatula PDL ?
Ăsta-i text cu cheie. Hein, n’est-ce pas ?
“L’aile reformiste/A de jour en jour une mine triste…”
@D-nule CPreda
Cel mai nociv lucru care i se poate intampla acum PD-L, este PANICA si NEINCREDEREA in proiectele proprii de reforma intr-o perioada de criza morala a societatii romanesti.
Desigur ca, orice cetatean are libertatea de a intra intr-un partid (daca i se admite solicitarea) sau poate iesi oricand (daca doreste).
Dar, ezitarea, timorarea si in final spargerea unitatii partidului, induse de presiunea mediatica sau de agresivitatea ectoplasmelor scapate din ,,cutia Pandorei”, nu vor face rau numai formatiunii politice din care faceti parte (sper, din toata inima, ca pentru cat mai mult timp), ci in primul rand, intereselor natiunii si ale cetatenilor ei. Acestia vor intelege, in cele din urma, ca suntem pe drumul cel bun.
poveste…. cica…dupa ce a murit Lenin a fost nevoie sa-l repartizez pentru eternitate. toti judecatorii de acolo au hotarat in unanimitate sa fie trimis in iad fiindca s-a spus: Lenin a facut multe pacate pe pamant si cel mai mare pacat a fost acela ca a adus comunismul peste oameni. Dupa ce au trecut cateva luni de la sentinta de trimitere a lui Lenin in iad a trecut seful iadului pe la poarta raiului unde era de serviciu Sf. Petru. Sf. Petru l-a intrebat pe seful iadului .. – Ce mai face Lenin ?? Seful iadului se opreste din drum, si destul de suparat se adreseaza Sf. Petru. : Sfinte Petre, te rog foarte mult, in numele vechii noastre colaborari, scapama o perioada de Lenin fiindca mi-a facut toti dracii revolutionari, in loc sa munceasca se tin de sedinte, cer drepturi mai multe si nu ii mai pot stapani. Sf. Petru accepta rugamintea sefului iadului si il aduce pe Lenin pentru o perioada in Rai unde toti sperau ca ….”muncind de pofta si avand totul dupa nevoi si dorinte”…o sa se linisteasca… Peste catva timp trece seful iadului pe la poarta raiului unde era de serviciu Sf. Petru. Ce mai face Lenin , Sfinte Petre ?..intreaba seful iadului….. NU LENIN…raspunde Sf. Petru …ci, TOVARASUL LENIN….!!!!?? ….. si prin acest exemplu se poate intelege mai usor de ce este asa de molipsitoare doctrina de stanga…!!!??
Domnule Zaharescu Valeriu, sunteti un adevarat profet! Cred ca Goebbels v-ar fi invidiat…
Comportament oribil si abject din partea PSD sa sustina la sefia Senatului un individ despre care, insusi seful PSD afirma ca este “un simbol al esecului si al umilintei, un individ aflat 100% sub controlul moguililor de presa”
Daca nu e bun pt PSD, lasa ca e bun sa ocupe a 2-a functie in stat, ca importanta politica.
Penibil!
@eu #31
Va inselati, cititi mai bine discursul individului. Limbaj de lemn, fraze banale spuse pentru presa, opinia publica si nu pentru cei ce aveau nevoie. Este posibil ca alti oficiali sa fi fost si mai penibili in discursurile lor ( nu m-ar mira, prostia-i mare!) dar asta nu-l face pe Boc nici mai uman si nici mai putin penibil. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in general, toate “ajutoarele” oferite intr-o situatie sau alta de catre oamenii politici sunt mediatizate cu mare tam-tam, sa vada prostimea ce suflete nobile au ai nostri politicieni. Gesturi penibile, cand oferi ceva , mai ales in situatii tragice nu o faci ca la piata, balci, circ.
Dar, evident, ma astept ca o parte din pupulatie sa aplaude gesturi de acest fel, facandu-le probabil in aceeasi maniera penibila daca ar avea ocazia.
Putina decenta nu strica nimanui dar asta tine de educatie.
PS Azi citeam intr-un ziar o alta declaratie a lui Boc: “nimeni nu mai misca in PDL”. Frumos nu? Si foarte subtil……
” N-ar fi existat in PDL niciun politician care nu respecta regula de aur. Discutam in interior si, cand am decis ceva, respectam toti. Indiferent ca s-ar fi numit Preda , Sever Voinescu, Radu F. Alexandru, n-ar fi fost in partid daca eu conduceam partidul.”
Recunoasteti autorul si pe urma mai deschideti subiectul despre “cenzura de partid” dle Preda
@zaharescu valeriu: domne, parol, vorbiti ca tizul dvs., Valeriu Stoica! Auzi, panica si neancrederea!
Hai sa va zic tuturor acum una usturatoare, citat dintr-un adversar al blondei de la Turism: Sa va fereasca Dumnezeu sa zica Blaga tot ce stie despre Udrea si ciracii ei basescieni!
Sa va fereasca pe dvs. Noi, astialalti, vrem sa stim ce si cum e cu reformatorii din aripa Cocos.
[...] nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale și colective, ci un cenzor privat… ( Cristian Preda despre cenzura din PSD [...]
e dumneavoastra insiva nu dumneavoastra insusi…
cit priveste subiectul, vorbim de funie in casa spinzuratului…
oricum geoana a facut blat cu basescu la alegerile prezidentiale prin filiera externa! s-au prins cam tirziu astia din psd…
PS foarte fain textul anterior ref la articolul din Jeune Afrique, umor de calitate indoielnica cu pretentii (c)academice.
ca in calitate de detinator al secretului Francofoniei in Romania ar trebui sa stiti ca in Africa tot ce se intampla e de plans, dar e sub noi.
Sau Rusia?
Denota bucuria pe care o au parvenitii in fatza unora sub nivelul lor.
Poate gasiti ceva despre Albania pe viitor
As merge spre Amrica de Sud si India, daca Albania nu va convine. Aolo gasim exemple foarte apropiate de Romania actuala debolsevizata prin vorbe mari si nicio fapta
“Partidul te susține și tot el decide când poți vorbi și mai ales când trebuie să taci.
În această viziune, partidul nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale și colective, ci un cenzor privat.
Unul care are drept unic scop să acapareze statul și să distribuie poziții și rente celor care au tăcut bine.” – ciudat, multi ar spune ca aceasta descriere se potriveste foarte bine si PD-L-ului.
Si mai mult decat atat, se pare ca cenzura functioneaza foarte bine pe blogul dvs dle preda, imi confirmati ca nu sunteti decat un avar dupa putere!
Introduceți datele si comentariul dvs.