Interviu despre romi și România

Am acordat un interviu pentru Libération, pe tema discuțiilor din Franța despre romi și români.
Îl puteți citi, sub titlul Il ne faut pas confondre les Roms et les Roumains, la adresa: http://www.liberation.fr/societe/0101649349-il-ne-faut-pas-confondre-les-roms-et-les-roumains
Nu pot fi de acord cu ideea amânării intrării României în Schengen din pricina percepției unei părți a opiniei publice franceze asupra romilor.

Traducerea interviului:
Să nu confundăm romii și românii!
Eurodeputatul Cristian Preda, membru al partidului de guvernământ (PDL) și fost secretar de stat pentru Francofonie, recunoaște că mai trebuie făcute eforturi în privința integrării. Pentru el, problema nu se va rezolva „trimițându-i pe romi acasă”.
Guvernul român a eșuat în politica de integrare a romilor?
Multe mai trebuie făcute aici, în România. Rata de abandon școlar e foarte înaltă, de 20%. Trebuie rezolvată problema hârtiilor de identitate, mulți romi neavând așa ceva. E vorba apoi de problemele de delicvență, de accesul la piața muncii etc. Problemele se pun la fel și în România și în Franța. E o situație complexă, de a cărei dificultate Europa începe să devină conștientă. Nu trebuie să credem că un guvern mai puțin bogat, mai neexperimentat poate rezolva problema mai ușor decât unele mai experimentate.
Deci eșecul nu e doar al guvernului român?
Responsabilitatea e împărțită, nu privește un singur guvern. Responsabile nu sunt numai guvemele care au o voce mai firavă în Europa.
Cum poate fi rezolvată situația?
Problema educației e centrală: cum trebuie școlarizați copiii romi, în ce limbă? Trebuie imaginate dispozitive care să ia în seamă mobiltatea acestei populații. Am încredere în autoritățile din România, Franța sau Italia, care se interesează în sfârșit de aceste lucruri.
Vă temeți de o restrângere a libertății de mișcare a romilor din România de către Franța?
Nu ar fi acceptabil. Nu trebuie să jucăm ping-pong cu oamenii aceștia, plimbându-i între Franța și România, indiferent că sunt în cătușe sau că li se dau bani [nota redacției: Franța a inițiat o politică de “ajutor de retur umanitar”: 300 de euro pentru cei care acceptă voluntar întoarcerea în țară. Majoritatea sunt romi români. ONG-urile denunță acest dispozitiv, calificându-l drept un „retur umanitar forțat”]. Nu se poate rezolva problema în acest fel. Trebuie găsită calea încrederii și a cooperării.
România și Bulgaria trebuie să intre în spațiul Schengen în martie 2011. Pierre Lellouche a amenințat cu o amânare. Cum reacționați?
Nu ar fi deloc bine să fie pedepsiți toți românii, ar fi absurd și foarte prost văzut.
Polemica din Franța despre această reuniune (la solicitarea președintelui Sarkozy, a fost organizată la Elysee o reuniune despre romi și nomazi – nota traducătorului) nu riscă să afecteze imaginea României?
Apreciez faptul că membrii guvernului francez au spus că nu trebuie stigmatizat cineva. Trebuie evitate formulele simpliste. Nu intrarea României în Europa e problema. Venirea romilor în Vest e un fenomen anterior anului 2007, producându-se în anii nouăzeci. Pe de altă parte, nu confundați romii și românii, amalgamarea nu e deloc apreciată.

Cuvinte cheie:

36 comentarii

1 Bruner Fox { 07.28.10 at 9:28 PM }

Domnule Preda,este ferma si la obiect luarea de pozitie. am vazut ca si MAE a protestat.Nu ar fi rau , ca Presedintele sa isi sune prietenul, pe dl Sarkozi!Darcel mai bine, de cate ori este ridicata problema asta iontr-un mod rasist si insultator , fara argumente, sa protestam pe siturile ziarelor/televiziunilor cu pricina. Cred ca mai bine decat sa cheltuim milioane cu brandul de tara la shanghai , arm plati cu cateva sute/ mii niste vorbitori de franceza/engleza/spaniola/italiana sa stea pe net sa le dea in cap in mod inteligent la noii rasisti din vest. Can au luat banci , software ,masini sau petrol din Romania, nu eram tigani?

2 mesagera { 07.28.10 at 9:32 PM }

Parerea mea este ca problema rromilor nu o poate rezolva o singura tara, e nervoie de o politica asemanatoare de educare si civilizare a acestei etnii, de catre toate guvernele europene! Atita timp cat si Germania ,si Franta, si Italia sint pline de tzigani, pe care nu sint in stare sa-i stapaneasca altfel decat trimitindu-i inapoi in Romania, problema lor nu va avea rezolvare !
Nu pot sa uit, prin ’93 eram director tehnic la o firma de constructii, iar patronul, un fost vames care n-avea nici in clin, nici in maneca cu constructiile , s-a hotarat sa lucreze pt tigani. A fost momentul cand l-am scuipat in fata pe un tigan care le-a spus muncitorilor : “asa, acum lucrati , sarantoci romani , pentru tigani, ca pina acum am lucrat(?) noi pentru voi !” Bine-nteles ca a trebuit sa-mi dau demisia, a fost de fapt castigul meu, altfel n-as fi avut curajul sa incep o afacere, mi-am facut propria firma de constructii, si n-am lucrat niciodata pt “colorati”!
Totusi, trebuie sa recunosc, am intilnit printre ei oameni cu mult bun-simt, dar numarul lor este coplesitor de mic fata de cei care sint…tigani ! Si stiti ceva? Toate palatele lor nu sint impozitate, pt ca oficial n-au nici un venit, iar legea e asa de proasta, ca te intreaba cum ai facut din salariu ceva, dar pe ei nu-i intreaba din ce si-au facut palatele ! Va dati seama ce bani s-ar stringe la buget daca s-ar impozita orice cladire in functie de suprafata ? Oare cui nu convine asta ?
Eu am avut 15 ani vecini tigani, in buricul targului, si pe langa ca la fiecare spalat imi disparea ba o bluza de- fetei, ba un prosop, baiatul lor cel mic , de 13 ani, mi-a furat poseta cu toate actele si bani din casa, si se pregatea sa-mi fure si cheile de la masina, noroc ca a sunat telefonul! Cred ca ar trebui, vorba lui Cioroianu, sa li se faca undeva, departe o tara a lor , ca prea putin sint dornici sa se civilizeze !
Pacat ca Maresalul Antonescu a murit prea repede !

3 Ilinca { 07.28.10 at 9:54 PM }

Problema pusa, confuzia dintre romani si tigani ( romi daca preferati) este complet gresita. Romanii nu au fost niciodata confundati cu tiganii, in orice caz nu de oameni ce gandesc macar putin. Bineinteles, peste tot exista capete seci care vor pune semnul egalitatii dar asta pentru ca-i aranjeaza ( extrema dreapta are simpatizantii ei peste tot in Europa). Acestia vor considera ca tigani si romani este acelasi lucru si peste o suta de ani, nu aici este problema.
Adevarata problema este faptul ca si in Romania tiganii sunt tratati la fel! In articolul din Leberation ati “uitat” sa amintiti de faimoasa expresie ” tiganca imputita” a faimosului presedinte.
Si asta spune mai multe decat o mie de articole despre eforturile facute de Romania pentru integrarea tiganilor si de cum sunt ei priviti in propria tara. Atunci cum vreti sa fie priviti altfel in exterior?

Pe cei ce stiu franceza ii sfatuiesc sa citeasca nu numai articolul dar si comentariile. Unele sunt de-a dreptul spumoase, m-am amuzat , recunosc………..
PS Ati putea sa le traduceti si pe acestea……

4 zaharescu valeriu { 07.28.10 at 10:01 PM }

CPreda
Dezbaterea, dialogul, sunt absolut necesare, pentru a rezolva problema transmutației populațiilor nomade. Dar este doar o condiție necesară.
Europa trebuie să armonizeze legi ferme prin care cerșetoria și vagabondajul să fie interzise, iar părinții să fie obligați a-și da copiii la școală.
De asemeni, cred că ar fi binevenite facilități, la angajarea unor persoane defavorizate, acordate de state firmelor private de pe teritoriul E.U.
Coerența socială nu se poate asigura prin permisivitate excesivă față de minoritari și…în același timp, intimidare a majoritarilor prin aberația numită ,,politically correct”. Această ,,filozofie” va duce de fapt la insularizare , disoluție , imobilism și la accentuarea ,,mentalității de asistat” a celor încurajați să refuze…propriul efort contributiv la reabilitarea comunitară.

5 val { 07.29.10 at 1:14 AM }

@Zaharescu Valeriu
Ti-am vazut tarziu mesajul si o sa-ti raspund si aici.De dragul subiectului, o sa-ti ignor ironia si o sa-ti raspund la intrebari.

Ai ghicit. Cand am vorbit despre revolutia romana, nu m-am referit la la acei complotisti care au pus mana pe putere. M-am gandit la oamenii care au au traversat comunismul fara sa-si compromita sufletul, care in bezna aceea au reusit sa intretina si altora certitudinea ca nu sunt singuri, ca nu ne-am tampit cu totii si ca a gandi normal nu este o aberatie. M-am referit la cei care au facut posibil ca revolutia sa fie, chiar si pemtru un timp scurt, ceva inaltator nu doar un simplu complot .
Au existat Doina Cornea, Radu Filipescu, Ana Blandiana, unii scriitori carora oamenii la cautau insetati printre randuri semne de libertate; au fost Corneliu Coposu si cei trecuti prin puscariile politice, raspanditi ici si colo prin familiile romanilor. Ei au facut posibil ca o uriasa multime sa poata avea atunci starea de spirit ce a rasunat atat de convingator: LI-BER-TA-TE
Pastorul Tokes a fost, probabil, unul dintre ei.
Partea aceea de revolutie, chiar daca n-a fost cea invingatoare, a avut si inca are un rol. Fara ea, ,n-ar mai exista speranta.

6 val { 07.29.10 at 1:44 AM }

Despre rromi: nu-i urasc, nici nu-i dispretuiesc, dar sunt o pacoste! Multi si descurcareti, mai curand ei ne dispretuiesc pe noi. Au profitat de haosul din cei 20 de ani aproape la fel cu clasa politica.
Singurul mod de a avea rromi civilizati este sa avem noi un stat puternic in care sa existe legi clare si oameni ai legii harnici si incoruptibili.
In ce priveste nemultumirea europenilor, imi pare rau pentru ei, dar trebuie sa impartim ca fratii greutatile. :)

7 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 7:29 AM }

@Ilinca
Stimată cucoană…și eu folosesc expresia citată de dumneata, de fiecare dată după ce-ți citesc comentariile…dar asta nu are nici o legătură cu atitudinea mea față de minoritari.

8 Nu pot sa ma abtin, { 07.29.10 at 7:34 AM }

Hai domnilor sa dam Cezarului (nu cezarului rrom) ce-i al Cezarului!

Incuscrire si nasirea Mondialului a demonstrat ca nu aveti dreptate, mai ales ca pe acolo s-au facut si schimburi de cadouri, unele in aur de opspe karate altele in natura!

9 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 10:02 AM }

@val
Dragă conațional, vreau să întăresc cele spuse de tine, exprimându-mi, fără rezerve, întreaga considerație pentru simbolurile DIZIDENȚEI anticomuniste, care s-au exprimat curajos și benefic pentru conștiințe, atât ÎNAINTE, cât și DUPĂ momentul zero (când deviaționiștii din eșaloanele 2,3,….n+1 ale PCR au pus mâna lor mânjită pe putere).
Dar, majoritatea analiștilor acelor timpuri precum și specialiști reputați, leagă, istoricește vorbind, momentul declanșării revoltei de la Timișoara ,de numele pastorului Tokes.
Istoria este și TREBUIE să fie o știință, de aceea evenimentele trebuie judecate din perspectiva obiectivă a analizei științifice.
Fără patimile prezentului amplificate de incitări la sentimente naționaliste negative induse de politicieni iresponsabili care nu înțeleg adevărata semnificație a expresiei ,,INTERES NAȚIONAL”..

10 Ilinca { 07.29.10 at 10:17 AM }

@zaharescu #7
Pot sa va inteleg frustrarea de a nu gasi o replica inteligenta la postarile mele si, in disperare de cauza, a folosi expresia respectiva.

PS erata : in #4 “Liberation” in loc de “Leberation”……..
Nu este cazul sa deprimati si ati face bine sa incercati sa va acceptati asa cum sunteti.

11 Radu Humor { 07.29.10 at 10:21 AM }

Caracterul discutabil al tiganilor romi (!) s-a impletit de minune cu cel al politicienilor romani, multi dintre ei chiar tigani sau daca nu cu apucaturi tiganesti (nu dau nume, decat la cerere ;-) ) si astfelne-am bucurat cand prin deschiderea atat de precipitata (oare de ce ? ) a granitelor am scapat de crema lor infractionala care a impanzit Europa, curios ca nu si America, bucurandu-ne in sinea noastra ca pot beneficia si altii de talentele lor (unele chiar reale : cantatl si prostitutia).
Acum s-au saturat si astia de ei ( un istoric curajos a avut de suferit atacurile unor neispraviti pentru ca a oferit o solutie cat se poate de acceptabila ) si in loc sa gasim impreuna solutii fac exact ce am facut noi :
Ni-i trimit inapoi si inca cu bani de buzunar, nu cum i-am trimis noi , facandu-i la buzunare pe cei care s-au trezit cu ei !

12 Radu Humor { 07.29.10 at 10:24 AM }

@ Domnule Preda :
“Rata de abandon școlar e foarte înaltă, de 20%.”
Cred ca in graba ati dat din greseala rata de abandon scolar reala a tuturor tinerilor din Romania !
Pentru ca la cei in cauza cifra este taman pe invers : cam 80 % !

13 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 10:44 AM }

@CPreda
Subscriu din toată inima la recomandările pe care vi le-au făcut susținătorii dvs de pe blog, de a participa, preponderent, la dezbaterile (sper) organizate de TVR. De aceea plătesc abonament, pentru ca televiziunea NAȚIONALĂ să concentreze valorile autentice ale intelectualității românești, care au ceva de spus acestei nații (aflate într-un impas major de orientare).
Pur și simplu, nu mai pot privi la iRTV și A3, NICI MĂCAR 10 SECUNDE….țin totuși la televizor, fiind o plasmă…nu vreau să zboare pe geam.

14 antim { 07.29.10 at 11:04 AM }

Daca se trateaza corect problemele …,,fiziologice ” create de tigani , problema romilor dispare .

15 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 12:16 PM }

Decizia președintelui Sarkozy, este perfect legitimă.
Problema comunității de cetățeni români de etnie romă, aparține statului român și a cetățenilor ei.
Nu este firesc să aruncăm peste gardul vecinului…neputința noastră generată de slăbiciunea autorităților și de intoleranță !
Ne-am învățat de-a lungul istoriei, mai ales în ultimii 20 de ani, să dăm mereu, vina pe alții și să (ne) ,,pasăm pisica” altora !
Avem posibilitatea să demonstrăm că știm, vrem și putem să ne rezolvăm problemele NOASTRE, dacă vrem…respect în Europa !
PS
Suprafața României, nu este INFINITĂ. Ce ne-am face (într-un exercițiu de imaginație), dacă țara ar fi ,,invadată” de vreo 50 milioane de chinezi ?
Pentru China, nici nu s-ar simți, dar ce spuneți, de… noi ???!!!

16 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 12:22 PM }

PS1
Locul cetățeanului român este, în mod natural, în România.
Sigur că este liber să facă TURISM oriunde în Europa, sau să se stabilească aiurea, dar NUMAI dacă are angajament legal de muncă și locuință asigurată.
Și bineînțeles, dacă RESPECTĂ legile.

17 Hai sa batem campii { 07.29.10 at 12:33 PM }

Francezii si-ai rezolvat problema cu tiganii. Nu stiu de unde naiba chestia asta cu rromii cand ei sunt tigani. Cum in orice padure exista uscaturi si in lume exista tigani. Asa a vrut matura sa fie si asa este. Din astia nu o sa scoateti oameni civilizatii pana-i lumea.

18 Ilinca { 07.29.10 at 12:42 PM }

Pe acelasi subiect:
Le Figaro
Roms : Sarkozy ne plie pas face à la gauche
http://www.lefigaro.fr/politique/2010/07/28/01002-20100728ARTFIG00570-roms-sarkozy-ne-plie-pas-face-a-la-gauche.php
PS La ora cand postez acest mesaj sunt deja 470 de comentarii la acest articol pe site-ul jurnalului “Le Figaro”.

19 Nu pot sa ma abtin, { 07.29.10 at 1:02 PM }

Zaharescu,

In volatilele dumitale exprimari si din pacate observ ca nu sunteti singurul avaind in vedere cei 13.7 ex politruci care va copiaza ,m-ati contrat mizerabil desi eu acoperisem is ps segmentul incriminat retoric si de dumneavoastra .Speta insa , accesibila si domnului boc szi dumneavoastra si lui Burner fox si lui Traian si a altor partasi ai nenorocirilor noastre ets simpla, dupa vechiul dicton al fostului ministru al transportului , citez “unde sunt banioi dumneavoastra?”
raspunsul cristal clear este in cea ce spunea si mazare si oricare alt individ care incerca sa se plaseze corect in starea mizerabila a economiei romanesti. Despre realiatea economica din acesta tara ,despre capusele nepotismului care sug tara prin posturile pe care le-au acaparat in institutiile statului era vorba dl. Zaharescu de cit se fura acum nu de cit a furat Mazare, de el se ocupa DNAul ati inteles?”Anul trecut, cele mai mari 45 de companii de stat au realizat o cifră de afaceri de 9,9 miliarde de euro, cu 212.000 de angajaţi, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, citate de Ziarul Financiar. Situaţia în mediul privat este alta. Datele oferite The Money Channel de ONRC arată că cele mai mari 43 de bănci şi companii private au avut anul trecut o cifră de afaceri de 46 miliarde de euro, de peste patru ori mai mare decât la stat. Şi aproape 40% din produsul intern brut al României.

În plus, performanţa mediului privat a fost realizată cu un număr mai mic de angajaţi decât la stat, de 165.600 de persoane. Şi la nivel de profitabilitate, privatul este cu mult în faţa sectorului public. În rândul celor mai mari 45 de companii de stat, bilanţul pe 2009 arată o pierdere netă de 68 de milioane de euro. La privat, deşi criza a tăiat cu mai mult de jumătate rezultatul faţă de 2008, profitul net “

20 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 1:42 PM }

@Ilinca
Nici nu încerc să găsesc o replică (excesiv de) inteligentă, pentru că nu ați înțelege….și atunci , la ce bun ? Aș vorbi ,,la pereți” .

21 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 2:09 PM }

@domnule ,,Mai bine abține-te”
Foarte corect, sectorul privat este NORMAL să fie mai eficient. Altfel, de ar mai exista ? De ce ar mai fi fost nevoie de o revoluție în 1989 ?
Mă întreb totuși (proces retoric accesibil inclusiv dumitale), de ce companiile de stat mai existau, cu structură de personal cu tot, la 01.01.2009 ? De ce a fost nevoie de 500.000 de bugetari în sistem în perioada 2005-2008 ?
Este firescc să dăm actualului guvern o ,,sarcină de intervenție chirurgicală” (aproape) imposibilă cerându-i să vindece un pacient malign pe care (hai să spunem) NOI l-am tratat prost, transformându-l într-un obez malformat , în ultimii 20 de ani ?
,,Ajutându-l” doar cu critici, atacuri la persoană și nici măcar O SOLUȚIE constructivă ? Spunându-i doar ce NU este bine, INDIFERENT ce face ? Dacă mâine, guvernul preia o idee de la …opoziție, este CRITICAT și pentru ea. Este logic și normal, nu-i așa ?
Mă uit (cu ochii minții) la d-ta și văd ,,harta” care-ți dictează impulsurile și reacțiile.
Seamănă cu o panoplie pe care sunt atașate cu bolduri, tăieturi din ziare, asociate haotic și incoerent.
A rezultat ceva care seamănă cu …creația doctorului Frankenstein. Sper că ai citit cartea scrisă de Mary Shelley.
Și, din păcate, foarte mulți sunteți așa…treziți-vă ! Folosiți-vă mintea voastră, nu pe cea a ziaristului de scandal!

22 antim { 07.29.10 at 2:27 PM }

Mare-i Gradina Carpatilor … cu tiganii ei , izvor nesecat de romi .

23 antim { 07.29.10 at 2:44 PM }

Ion Adrian , esti informat , azi este 29 iulie . Azi aflam din presa despre …Gradina Carpatilor .D-na Udrea isi dateaza postarea …aferenta, din China , unde se afla , 28 iulie . Se roteste Soarele dupa noul astru al politicii romanesti, a luat-o invers ? E postarea unei cacealmale intuite ? Ce data e in China azi , poate fi ,inca ,28 ,acolo,cand aici e deja 29 ?

24 Catalin { 07.29.10 at 2:53 PM }

eu cred ca nu sunteti la curent cu legislatia Frantei in domeniul imigratiei si azilului :)

25 antim { 07.29.10 at 3:09 PM }

Zaharescule , totu-i minunat in jur , canta pasarelele , susura izvoarele …nu-i mai baga in seama . O sa se umple tara de turisti , or sa vina si romii si o sa avem mai multi tigani , de fapt daca toti strainii vor veni aici, se vor simti ca acolo .Guvernul e perfect , tara la fel lasa-i sa carcoteasca . Videanu pleaca cand o vrea el . Si Boc ….

26 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 4:32 PM }

FELICITĂRI, DOAMNĂ UDREA !

27 Radu Humor { 07.29.10 at 6:17 PM }

@Zaharescule
Faci cu siguranta parte dintre cei care stau cu sufletul si pixul la gura sa afli ce mai spun Antenele despre Realitatea inconjuratoare ca apoi sa incerci sa mai dregi ca orice carpaci cate ceva fie prost exp[licat de altii, fie prost inteles de tine :mrgreen:
Pai daca-i vorba de trezit (in cazul tau ar merge mai bine sculat!), nu noi ar trebui sa sarim din asternuturi, asa cum dai tu desteptarea : ” Treziti-va ! “, ca un vechi militar de cariera (gornist probabil :roll: ) ci tu si cu ai tai care au treaba multa de facut daca si-au asumat o guvernare pe care habar n-au cum s-o duca la capat !
Tu poti sa strigi cat vrei la opozitie , si ” Culcat !” sau mai rau in loc de “Inainte, mars !”, “Mars inapoi!” ca nu voi ati castigat alegerile, dar starea natiunii este catastrofala :mrgreen:
sau Ca-ta-stro-fa-la ! cum ar spune idolul vostru, dar n-ar recunoaste imediat nimic in urmatoarele 5 sescunde ;-)
Cu alte cuvinte, te tot intrebi, dar nu mai astepti sa primesti raspunsul, ca te si apuci de dat sentinte, care de care mai hazlii !

28 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 7:55 PM }

@radu humor
Stimabile liberal, poate faceți parte din familia Adams, nu știu, presupun doar și nu mă interesează de fapt , prin urmare sunt conștient că nu poți trezi un mort.
Eu mă adresez, exclusiv, celor vii. Fie-(vă) țărâna ușoară.

29 Rika Venturiani { 07.29.10 at 9:06 PM }

De 20 de ani si cum, marturisesc ca dnii din PD-L nu-mi sunt dragi defel, si mai abitir in regimul dniilor lor, regim linistit pe plan extern fata de tot ce au suportat celelalte guvernari din Ro, iar dl Preda isi aminteste cu siguranta perioada Emil Constantinescu, atat de linistit incat pe dnii ii cam doare-n cot de planu’ asta extern, de 20 de ani si din 2007 incoa (sa nu-mi spuneti ca v-au dat afara de la guvernare ca o sa mor de ras) in problema tziganeasca avem un singur text “nu-s romani”.
Ba sunt cat se poate de romani, dle Preda, asta numai daca n-o sa le scriem etnia in pasaport. Si n-o sa rezolvam problema asta repetand ca niste papagali o asemena prostie.
Daca in Italia, au arestat un roman pe nume Gyury si l-au dat la tv aia ca dementii (va sunt colegi in PPE) -chiar a fost un caz cu nume maghiar, mi se pare neconfirmat de probe, dar aia delirau cu mitraliera pe strada, ca parea spectacolul cel mai cool-MAE, presedintele sau dvs. ati putea pretinde ca e ungur?
Uite de aia nu ne rezolvam noi problemele dle Preda, ca avem texte de astea pe care le repetam fericiti, indiferent depsre ce e vorba. Pt. ca am devenit poporul textelor absolute, al minimelor celebre si suficiente care nu aduc nimic practic. Vai, nu trebuie plimbati din Franta in Ro.
Francezii speculeaza ca italienii subiectul ca sa acopere neste mizerii interne. Nu cred ca confuzia asta ne omoara pe noi romanii. Ea era de actualitate prin 93 in Germania si ai dvs au reciclat-o din exces de idei noi, cum recicleaza ei tot.
Cu textutele astea problema rromilor se va rezolva ca cea a infrastructurii: pe hartie.
Cat despre istoria cu schengenu’ asta are aer de butaforie, dar or fi vorbit oamenii dlui Szarkozy prostii la fel de mari ca cei ai lui Basescu. Francezii, si nu sunt singurii, ne-au sugerat demult altceva, si trebuie sa recunoasteti ca-i duce mintea si nici nu poti sa-i acuzi ca nu-si asuma tziganii nostri, ca pana la urma noi asta facem: invocam UE-unde jucam la cacealma si la indiferenta, ca sa zicem luati-ni-i. Dnii au vorbit despre criminalitate organizata, adica in traducere pt noi romanii, aia de-s in taberele asta fantastice, sunt trimisi de unii care-i exploateaza. La Bucuresti? Nimeni nimic. Francezii sunt ultimii dintr-un sir de nemultumiti pe tema tziganii care umpu saptamanal tabara, iar la Bucuresti nu raspunde nimeni.
Occidentalii stiti ce stiu nu ca romanii sunt tzigani, nici macar ca i-am discrimina (aia-s raruti) stiu ca tziganii cersesc la ei si-si fac vile in Romania. Celor mai multi le scapa ca vilele sunt ale unora tolerati de autoritati, care par sa fi facut chiar o afacere din tziganii astia care nu-s romai, dle Preda.
Dar noi vom emite sloganuri de uz intern si, cine stie, poate intr-o buna zi, Comisia, francezii si danezii (pe italieni nu contez, ca semanam prea bine, par bagati in afacere ) ne vor spune alb pe negru in raportul de tara care ne sunt problemele, ca sa fie corecti obiectiv nu dor tehnic. De s-ar grabi macar.

30 Ilinca { 07.29.10 at 9:48 PM }

@zaharescu
Sunt convinsa ca toata lumea v-a apreciat si admirat vivacitatea si profunzimea replicilor, precum si dificultatea cu care eu am priceput despre ce este vorba.
Satisfacut?

31 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 11:44 PM }

@Ilinca
Doamnă, sincer, n-am nimic cu dvs, de altfel, nici nu vă cunosc, decât în calitate de entitate astrală bloggeristică. Nu știu cine este persoana materială originală, dar aici, am senzația, că ,,v-ați trimis”…cum să vă spun…partea cea mai rea a sufletului.
Nu înțeleg în ce scop, doar pentru satisfacția mercantilă a,,duelului” de replici acide finalizat în favoarea dvs? A formei fără fond ? Există vreo rezultantă notabilă din acest dialog ,,al surzilor” ?
Eu nu cred….gândiți-vă, cât de mult am pierdut și pierdem, cei care (mai)au idealuri și care se războiesc acum pe viață și pe moarte, în timp ce…profitorii adevărați ai ultimelor două decenii, jubilează. Este MARE păcat.

32 Ilinca { 07.30.10 at 9:14 AM }

@Zaharescu
Trebuia sa te gandescti dumneata la ce-ai scris mai sus inainte de a posta inteligenta si simtita fraza de la #7, si asta fara sa te bag in seama.
Acum nu veni si-ti plange de mila ca sunt unii “rai ” cu dumneata.

33 Nu pot sa ma abtin, { 07.30.10 at 9:26 AM }

Dl. Moderator felul in care proecdati prin cenzurarea unor texte sau blocarea dreptului la repilica este incorect este pur sange modalitea folosita si de putere, pumnul in gura. Domni precum parlamentarul Cristian Preda ar putea invata lucruri deosebite pentru activitatea dansului de parlamentar european , domni precum Zaharescu sau Adrian ar putea afla adevarul si ar avea o deschidere mai principiala chiar in cadrul partidului sau organizatiei PDL de block sau scara!
De exemplu eu l-as ruga pe dl. Cristian Preda , vs problemele europenilor cu tziganii ,romani sau bulgari sau….sa-i intrebe o singura chestiune:
– De ce Romania are cel mai mare numar de tigani din Europa?
Eu stiu ca le va fi foarte greu francezilor “sarkozy” sau italienilor berlusconi si nemtilor markel sau rusilor putin sa-si reverifice istoria si sa constate cum ii ardeau de vii si ii progoneau aidoma zilelor noastre.
Tiganii simt chemarea locurlor natale ei se reintorc in locurile lor de bastina, Italia, Franta,Germania!

34 zaharescu valeriu { 07.30.10 at 11:36 AM }

@ilinca
Din păcate, am avut dreptate…,,te pierzi pe drum” la ridicarea ștachetei.
Eu , stimată doamnă, nu aștept nimic de la dumneata, sau de la alții la fel.
,,Răutatea” comentariilor pe care le postezi programatic, este publică și-l vizează, în primul rând pe moderator. Au fost nenumărate exemple în acest sens.
Doar am ridicat o problemă la care s-ar fi putut medita.
Cu mintea domniei tale, ai dreptul să faci tot ce ,,vor mușchii” tăi, nimeni nu-ți impune nimic. Nici nu ar fi posibil.
Trag ,oricum,concluzia că replicile mele de până acum, au fost potrivite. Poate, chiar prea blânde.
Dar pentru că funcționezi în regim automat, cu repetiție, ca un pikup defect , nu are sens să mă (mai)repet și eu.

35 Ilinca { 07.30.10 at 12:40 PM }

@zaharescu
Poti dumneata sa filozofezi la luna pana la sfarsitul vacantei!
Te-ai bagat in vorba fara sa te bage nimeni in seama , ca sa faci pe desteptul si sa-mi explici ce parere “buna” ai despre mine ( de parca m-ar interesa!) , in acest sens postarea dumitale cu numarul #7 este elocventa, si cand ti se da peste nas incepi si aberezi despre buna purtare, respect si replici blande.
Stai matale bland si cogiteaza la ce scrii, ce scriu si altii si pe urma vino si fa teoria lu’ peste!

36 sorin { 08.01.10 at 7:23 PM }

In primul rand nu exista “rromi” ; exista “tigani”.Cine a inventat etnia asta noua “rromii” ? Nu va mai mirati, cand si Iliescu si Nastase isi au clar radacinile in aceasta etnie mai e de mirare ?
In al doilea rand sunt “tigani” si “tigani”. Nu sunt toti “ciorditori”,
nu sunt toti puturosi si tepari, desi gena persista chiar si la cei mai “corecti”. Cei care au muncit cat de cat onest in Ro. , muncesc si in Franta, Italia sau Spania; cei care cersit, au furat si au inselat la noi, acum o fac mai sofisticat in restul Europei si nu numai. Credeti ca daca-i trimit francezii inapoi, aici vor deveni use de biserica ?Acum, cu experienta “de afara” sa va tineti la hotii si faradelegi in Ro.
Asa ca paziti-va: vin tiganii acasa !

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge