1989

Sondajul realizat de Vasile Dâncu din care reiese că 41% dintre români l-ar vota pe Ceaușescu pică la țanc.
Datele explică înverșunarea cu care PSD și PNL îl atacă pe pastorul Tokes în ultimele zile.
Într-adevăr, nu îmi pot închipui că două partide precum cele conduse de V.Ponta și C.Antonescu ignoră faptul că L.Tokes a fost ales vicepreședinte al PE pentru că e un simbol al luptei împotriva comunismului. Adina Vălean și Daciana Sârbu, soțiile celor doi lideri pomeniți, erau în sală la vot și trebuie să știe că nu declarațiile sale despre secui au justificat votul dat lui Tokes. Singur, Vadim Tudor se agita să schimbe percepția despre Tokes în acest sens. A fost ignorat. Își ia revanșa acasă, prin vocile pesediste și peneliste din ultimele zile.
Liderii PNL și PSD trebuie să fi aflat că nu eu, Elena Băsescu și M. Macovei l-am propus pe Tokes ca vicepreședinte, ci delegația maghiară din PPE, care a oferit astfel un loc onorant României. Peneliștii și pesediștii fac însă din susținerea noastră în PE pentru un deputat din România un act vinovat, cu toate că, în ceea ce mă privește, am declarat răspicat că nu subscriu absolut deloc viziunii lui Tokes despre apropierea dintre țara secuilor și Kosovo.
Liderii PNL și PSD trebuie să fi aflat că, atunci când în Europa se vorbește despre revoluția română, nu sunt pomeniți Iliescu sau Ionescu-Quintus, ci L.Tokes. Cu toate acestea, peneliștii au cerut retragerea decorației acordate lui Tokes pentru lupta sa împotriva comunismului, iar PSD vrea să-l suspende din poziția de vicepreședinte al PE.
Lideri PNL și PSD trebuie să fi aflat că suspendarea din funcție a unui vicepreședinte al PE e făcută pentru abateri grave (nu pentru declarații politice) și presupune votul a trei cincimi din conferința Președinților, apoi a două treimi din membrii Parlamentului. Peneliștii și pesediștii știu că acest lucru e imposibil și, foarte probabil, nu vor face nici un demers în Parlament. Ei se vor mărgini să îl atace pe Tokes acasă. De ce?
E vorba de un mecanism simplu. E goana după voturi. Prin contestarea momentului 1989. Tokes trebuie destituit din postura de erou anticomunist folosind declarațiile sale inacceptabile despre secui. Ce contează că e vorba despre cineva respectat în Europa? Dacă nu e în PNL sau PSD și nu subscrie integral vulgatei naționalisto-securiste despre stat, trebuie denigrat. Liderii PNL și PSD nu își imaginează posibilitatea ca vreo persoană din afara distinselor lor partide să aibă dreptate și cu atât mai puțin ca aceeași persoană să se înșele într-o privință și nu în toate. Dacă nu zice exact ca noi, e dușmanul nostru!
Ceea ce arată că Revoluția nu s-a încheiat și că V.Ponta și C.Antonescu se hrănesc cu alimentele totalitare numite fățărnicie și delict de opinie.
Altfel, nu se înțelege cum o simplă declarație – eronată și inoportună – făcută de contestatarul lui Ceaușescu i-a speriat atât de tare pe bărbații politici din fruntea PSD și PNL încât pentru două-trei zile au uitat până și de critica lor radicală la adresa guvernului..

Cuvinte cheie:

32 comentarii

1 Radu Humor { 07.27.10 at 10:05 AM }

@ CPreda :
“Liderii PNL și PSD trebuie să fi aflat că nu eu, Elena Băsescu și M. Macovei l-am propus pe Tokes, ci delegația maghiară din PPE.”

O spuneti atat de senin, incat orice comentariu e de prisos….

2 oliver { 07.27.10 at 10:06 AM }

In emisunea de aseara de la Antena 3, Stirea zilei, am vazut cu mirare cum este negat si aruncat in derizoriu rolul lui László Tokés in declansarea Revolutiei romane. Sincer, nu credeam ca unii oameni pot sa trateze de asemenea maniera un moment important din istoria noastra. Cand il diseca pe dl. László Tokés acesti oameni scapa din vedere un alt detaliu si anume ca domnia sa este un constant sustinator si aparator al drepturilor poporului sau. Vicepresedintele Parlamentului European, dl. László Tokés este un patriot maghiar si in acest sens sustinerile sale privind autonomia nu sunt surprinzatoare. Cat despre declaratiile sale inacceptabile despre secui, eu nu le gasesc chiar asa de inacceptabile. Haideti sa aruncam un ochi peste Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia: “1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.”

3 Ilinca { 07.27.10 at 10:35 AM }

@C. Preda
Omiteti cu buna stiinta cateva detalii mai mult decat importante si faceti niste afirmatii trase de par.
Eu credeam ca un vicepresedinte al PE este ales pentru calitatile sale, pentru ce este capabil sa faca acum si nu pentru ca, citez:
“L.Tokes a fost ales vicepreședinte al PE pentru că e un simbol al luptei împotriva comunismului”.
Cu fraza asta ati dat si in capul PE si in cel al lui L. Tokes care se pare ca traieste si se afirma mai mult ca un simbol decat ca ceva concret, un om politic la locul potrivit. Daca asa se fac numirile in PE nu m-ar mira sa-l vedem pe Becali numit nu stiu ce sefuletz ca un simbol al reusitei in afaceri!
Pe de alta parte, chiar daca v-ati spus parerea despre asocierea “dintre țara secuilor și Kosovo”, ati facut-o recent. Pe Tokes l-ati ridicat in slavi si l-ati sustinut la vremea respectiva ( pentru “simbolicul” post de vicepresedinte al PE) desi stiati foarte bine ce gandeste despre problema ce ne doare pe noi ( PE-ul are alte treburi, nu-l doare spatele de tinutul secuiesc!). Dar dorinta de a avea un vice-presedinte PE marca pedele v-a zgandarit teribil orgoliul ( si colegilor de partid la fel) incat nu v-ati mai gandit la nimic altceva. Cand sustii o persoana o sustii pentru toate calitatile si defectele sale nu numai pentru ce va convine si cand va convine!
Pe urma constat ca sunteti gratuit ironic vorbind de “distinselor lor partide” ( i.e. psd si pnl) de parca dvs. ati face parte din ce ce stie ce distins partid si va permiteti sa va uitati “de sus” la ceilalti. Va amintesc ca sunteti coleg cu “distinse personalitati” gen Nutzy Udrea, Eba, Ridzi,W. Branza, Hoara, Videanu etc ce “dau pe dinafara” de bun gust, educatie si inteligenta, ca sa nu mai vorbim de corectitudine si competente.
Cat despre sondajul amintit, cred ca si a cum o luna si peste 5 luni rezultatul ar fi fost apropiat. Este doar o stare de spirit a populatiei, un fel de lehamite si chiar disperare instalate putin cate putin. Bineinteles ca este mai mult decat trist sa vezi ce un asemenea procent al populatiei regreta vremurile dinainte de ’89, dar asta nu arata decat tragica realitate: oamenii sunt ajunsi la limita, nu-i mai intereseaza nici politica, nici Europa, nici democratia, nici libertatea. Mor de grija zilei de maine ( se pare ca nu prea stiti ce-i aceea intre doua concerte si doua avioane) si s-au saturat de Lenutze, marinari si alti parveniti care le cer sa stranga cureaua ca lady Eba sa-si faca vacante la Cannes, iar conu Videanu ( sau altul ca el) sa dormiteze pe un sezlong la Monte-Carlo.

4 zaharescu valeriu { 07.27.10 at 10:38 AM }

CPreda
Nu este nefirească reacția domnilor mai sus menționați, având în vedere că poartă fiecare la gât, un medalion primit de la predecesorii lor iluștrii , pe care scrie (cifrat) ..,,capete de rezervă ale hidrei comunistoide care a confiscat statul român în 1989″.
Întotdeuna adepții autentici ai totalitarismului, s-au ,,hrănit” cu ura naționalistă extrasă la suprafață din sufletele oamenilor simpli menținuți prin mijloace economice și informative in stare de dependență și obscurantism.
Aici ,în tenebrele sufletului omenesc, este rezerva lor de putere.
PS
Un text extrem de coerent și aplicat, fără a jigni pe cineva, care m-a lăsat ,,mască”. Felicitări.

5 zaharescu valeriu { 07.27.10 at 10:43 AM }

@ion adrian
ioane, am postat ceva la ,,Obscenitate”

6 Bibliotecaru { 07.27.10 at 10:48 AM }

@ Cristian Preda
Domnule Preda,
Pe mine nu mă îngrijorează că 41% dintre români l-ar vota pe Nicolae Ceauşescu, prin voia românilor şi a lui Dumnezeu decedat de acum 20 de ani, pe mine mă îngrijorează că 41% din români îşi doresc astăzi un dictator. Eu cred că asta ar trebui să vă îngrijoreze, faptul că românii doresc un dictator şi un stat totalitar în locul democraţiei, ceea ce nu vă poate decât la concluzia că politica post-revoluţionară i-a dezamăgit mai mult decât Ceauşescu şi PCR-ul.

A spune (sugera) că PSD şi PNL, sau, mai bine spus, că votanţii PSD şi PNL, sunt cei care au format acei 41%, este un mod de a vă fura căciulă politică şi a spune că vă este mai bine fără.

Încă o dată, din punctul meu de vedere problema nu este că 41% ar dori să se întoarcă la putere Nicolae Ceauşescu, ci că 41% doresc întoarcerea la statul totalitar şi la dictatură. Dacă sondajul ar fi mers mai departe şi ar fi legat pe cei care l-au vrut pe Nicolae Ceauşescu de tripleta Băsescu-Ponta-Diaconescu, s-ar putea să fi avut o surpriză de proporţii.

7 Pariuri Sportive { 07.27.10 at 1:21 PM }

Am fost intotdeauna impotriva comunismului. Dar acum va spun ca mai bine am trait atunci. Poate nu am avut atata mancare dar atunci nimeni nu a murit de foame si nu am vazut nici un boschetar.

8 Freedom { 07.27.10 at 1:38 PM }

Patorul Tokes a venit cu lamuriri asupra modului in care a fost preluata si facuta publica declaratia sa de catre istericii consacrati si de serviciu, afirmand ca el s-a referit la autonomie administrativa nu autonomie teritoriala.Belgienii si elvetienii nu se mai isterizeaza, dar ei nu sunt comunisti si nici fosti securisti.
Sondajul d-lui Dancu pica la tanc si din alt punct de vedere, roamanii ,in special tinerii l-ar vota in proportie de 41 % pe Ceausescu.
Din alt sondaj facut de PNL pobabil printre membrii pnl , bugetari si pensionari reiese ca 42 % l-ar vota pe Crin si alti 30% pe Geoana Dragosteameamihaela.
Prin urmare pentru noi Crin e Ceausescu doi iar Geoana-i pe locul trei!
Prin urmare unde-i dictatura si cine se teme de ea, caci romanii o doresc !
Atunci cine?
Infractorii, demagogii….populistii ce populeaza parlamentul si capuseaza tara de 20 ani?

9 Nu pot sa ma abtin, { 07.27.10 at 2:19 PM }

Dl. Preda chiar nu intelegeti abolut nimic?

Bibliotecaru va semnalat ingijoratorul parti pri al romanilor si dumneavoastra indrazniti sa aruncati cu vorbele ieftine inspre PSD si PNL.Nu dumneavoastra, PDLeul si presedintele tarii au degradat inca o data increderea romanului intr-un stat democratic?
Amintiti de Lazlo Tokes ,chiar nu observati ca iscusitul politician pastor a gasit o bresa in situatia materiala precara a ungurilor din Transilvania situatie reliefata si de scaderea in sondaje a UDMEReului adica a facut doi pasi inainte si doar unul inapoi intru dezbembrarea statului Roman?

10 Radu Humor { 07.27.10 at 3:50 PM }

Daca Tokes este numit vice PE la propunerea maghiarilor, in dispretul opozitiei majoritare romanesti, dar cu sustinerea PD-L mi se pare ca nu-i asa un motiv de mandrienationala . Asa vorba lui @Ilinca , daca a fost numit pentru ca e un simbol al luptei impotriva comunismului, putea fi ales si pentru faptul ca este printre putinii preoti care intretine relatii sexuale normale, nu ca ceilalti 98 % dintre preotii catolici cf, ultimului sondaj !
Coroborat cu ceea ce face FMI in Romania :
“Potrivit reprezentatului Romaniei la FMI, misiunea va avea trei obiective: rectificarea bugetara din 2010 in urma masurilor de austeritate impuse de guvern, discutia bugetului pentru anul 2011 si politica monetara. De asemenea, reprezentantii FMI vor acorda o atentie sporita masurilor luate de autoritati pentru reducerea nivelului arieratelor ”
nu vad de ce ne mai cramponam atata de niste concepte cum ar fi suveranitatea si neamestecul in treburile interne :roll:

11 Viespar { 07.27.10 at 4:04 PM }

Domnule Preda, “daca taceai, filosof ramaneai”. Incercati fara succes sa mascati o grava eroare politica si de imagine a PDL aruncand baloane de sapun catre PSD si PNL. Aveti barbatia (politica) sa va asumati greseala politica facuta. Stiti care e parerea majoritara a alegatorului roman? Ca sprijinul acordat de PDL alegerii pastorului in functia de vicepresdinte PE a fost un compromis politic menit sa intareasca sprijinul UDMR pentru sustinerea unui guvern alcatuit din personaje precum Udrea, Berceanu, Blaga sau Videanu. Un compromis platit scump care nu concorda insa cu interesele Romaniei. Cat priveste minoritatea maghiara, UDMR a dus o politica inteligenta a pasilor marunti (dar siguri). Pentru noi, romanii, ideal e sa fim prieteni atat cu ungurii din tara cat si cu cei din afara. Daca nu putem fi prieteni, atunci trebuie sa pastram aparenta unor relatii amicale. Totusi, exista un punct unde interesele noastre sunt divergente. Un punct in care cel mai inteligent va castiga. Iar sprijinul acordat de PDL pastorului nu a fost o miscare deloc inteligenta. Sfatul meu catre dumneavoastra: nu mai puneti paie pe foc. Mai bine rugati-va sa se stinga de la sine. Adica lumea sa uite greseala voita pe care ati comis-o. Oricum, asa cum bine spuneti, alegerea pastorului nu poate fi revocata. Adica raul facut nu mai poate fi indreptat.

12 Paul-Sorin Tiţa { 07.27.10 at 4:46 PM }

Penibilă încercarea de face legătura între lucruri care chiar nu au nicio legătură, făcându-vă însă că nu observaţi gravitatea declaraţiilor lui Tokes.

13 observator { 07.27.10 at 5:11 PM }

domnule te-am vazut la minunata emisiune la antena 3,ai reactionat ca un om care nu mai are argumente.te-ai ratoit la acel tip de la pc ,aveai impresia ca le stii pe toate il scoti pe tokes erou anticomunist si nu ca uzurpator la acestei tari,negi faptul ca l-ati sustinut,ai spus asta si pe blog si acum deodata arunci cu vb spre astilanti din opozitie cum ca ar avea ceva cu tokes,ideea este ca ei au pozitia corecta si nu voi,si credema asta va va mai costa cel putin 2 procente pana in toamna,inca odata mi se pare de domeniul stupefactiei ceea ce declari dumneata,te comporti ca si cum acest tokes culege flori pe campii cand el ar trebui aruncat in puscarie pt faptul ca pur si simplu urineaza pe constitutia aceste tari si pe eroi ce au platit cu sange pt tara care este astazi Romania in granitele ei,cred ca dumneata trebuie sa te uiti in DEx ce este ala erou si sa nu confunzi cu uzurpator

14 Dan Andrei { 07.27.10 at 6:10 PM }

Orice legatura intre acest post si realitate este pura intamplare.

15 george_escu { 07.27.10 at 6:10 PM }

In locul Dvs. as incerca sa evit discutiile despre Tokes … este un punct sensibil si fara rezolvare concreta imediata. Pe termen lung se va vedea cine are dreptate. Cu putina bunavointa se poate vedea, in schimb, politica pasilor marunti dusa de UDMR. Poate aici trebuie sa mai reflectati putin.

16 Serban { 07.27.10 at 7:02 PM }

Intr-adevar, Ponta si Antonescu par a fi 2 caraghiosi si ma intreb cum de am fost atat de naiv sa cred ca venirea lor la conducerea celor 2 partide mari de opozitie va aduce un ce pozitiv vietii noastre politice. Dar nu e numai asta. Mi se pare atat de jalnica, de pacloasa si viermanoasa viata noastra politica, felul cum e guvernata tara asta incat va zic cu mana pe inima si colegial ca nu m-ar supara deloc acum o lovitura de stat care sa suspende sa zicem cativa ani democratia si sa se guverneze cu mana de fier. Stiu ca ma veti dispretui si considera apucat dar simt ca nu mai suport. Nu il mai suport nici pe Boc, nici pe Basescu, nici pe Ponta si nici pe ceilalti ipochimeni de la varf. Vreau sa se intample ceva socant in Romania, nu stiu, ceva dur, violent si apoi creator. Imprumutand ceva din nebunia lui Cioran tanar vreau o “schimbare la fatza” chiar violenta si nedreapta dar sa se p[roduca. Orice ar fi bine acum in locul starii asteia de mediocritate, apatie si decadere colectiva. Orice, inclusiv un razboi, international sau intern. Trebuie ceva care sa coalizeze iar natiunea in jurul unor mari idealuri. Daca e nevoie de un inamic care sa ne uneasca atunci sa gasim acel inamic. Sa il inventam daca nu exista.
Democratia nu mi se mai pare chiar ceva atat de valoros, nu trbuie in nici un caz pusa inaintea supravietuirii biologice si psihologice a poporului. Oricum la putere e mereu o oligarhie, chestia cu puterea poporului dupa cum bine se stie (Sartori, Michels, Dahl) e o abureala. Va rog sa nu mi-o luati in nume de rau, eu va stimez si va apreciez dar cati sunt ca dv? Or fi 10-20 in oate partidele? Din pacate mlastina generala va suge incet incet si nu vad nici o “luminita la capatul tunelului”.

17 oliver { 07.27.10 at 7:14 PM }

@Radu Humor scrie cu referire la László Tokés : “este printre putinii preoti care intretine relatii sexuale normale, nu ca ceilalti 98 % dintre preotii catolici cf, ultimului sondaj !” . Dl. László Tokés nu este catolic ci reformat si a fost chiar episcop reformat de Piatra Craiului, iar preotii catolici sunt celibi iar “ultimul sondaj” vorbeste mai mult de Nicolaie Ceausescu si despre celibat….

18 Rika Venturiani { 07.27.10 at 7:41 PM }

Nu ma pot abtine, dle Preda, desi imi propusesem sa o fac. Daca partidul sau orbirea personala v-ar cere sa spuneti ca adunand mere cu pere rezulta cazsuni banui ca ati face-o cu aceeasi convingere cu care va aberati azi a propos de sondajul dlui Dincu.
Nu maestre Romania n-are nevoie de inca o revolutie, gashka dvs traieste delirul revolutiei asa cum exploateaza episodul 13-15 iunie, toate pt ca nu-si poate revendica niciunul dina ceste momente.
Exercitiile dvs de argumentatie sunt jalnnice si, sincer in ciuda limbajului elevat, sunt de nivel UTC (probabil ca n-ati apucat pe-acolo dar pareti marcat de model). Pe treaba asta tipati cat va tin puterile DREAPTA (regret n-am semnul exclamarii).
Despre exercitiul de reconciliere legat de oferta pt dl Tökes si diplomaia care va da afara din casa sa stiti ca e pe masura argumentatiei. Diplomatic, puteati spune maghiarilor generosi (care au facut-o de kko pe EBA pe mailul Parlamentului-pe buna dreptate de altfel-ca principiu de evolutie in cariera) ca Romania si Ungaria sunt perfect reconciliate si ca le multumiti da’ nu.
Cat despre singurul simbol de lupta impotriva comunismului pe care l-ati gasit de partea dvs. (l-ati chiar activat ca sa va legitimati de la revolutie si anticomunism) si despre felul cum i-ati terfelit sau exclus din spatiul public pe care ati avut monopol pe cei care au facut cam ca dl Tökes, poate chiar nitzel mai mult, dar sa nu ne batem cu caramida-n piept cu dizidentii (mai ales ca pea ia adevarati intelectualiid e dreapta i-au bagat la index fie ca-s din clasa muncitoare -dl. Paraschiv, fie ca nu scriu bine) sunteti niste meseriasi: tot ca diplomatia si ca argumentatia si ca promovarea in viata publica, plini de calitati dupa ce-ati golit parcarea.
Diplomatic dl. Tökes devenise marginal in viata publica, cetateanul roman care ne face onoare ne scuipa-n cap din 23 decembre 89 dupa modelul “Bödes olah”-sa va traduca si tot diplomatic, l-ati resuscitat pt ca sa va legitimati ca fiind intemeietorii Romaniei.
N-am crezut gaga cu deshumarea lui Ceausescu menita sa faca boborul sa planga ca n-a avut inmormantare crestineasca si proces cinstit pt a-l asocia cu Iliescu si Ponta, dar voi cei de la PD-L, mai ales capetele luminate pareti sa aveti mintea dlui Dan Diaconescu, si va place. Astept un nou post, nu ceaiuri, ci legat de mistica impiscarii celui mai iubit fiu al poporului in logica sfarsitului lumii.

19 Costin Sandu { 07.27.10 at 9:02 PM }

Ce-i salata asta de cuvinte, justificare? Basescu e mai bun aici decat Preda, ii prosteste mai bine pe prosti!

20 ion adrian { 07.27.10 at 9:23 PM }

In fine dupa multa asteptare nu am intrat acum degeaba pe acest blog.
Felicitari!

21 ion adrian { 07.27.10 at 9:28 PM }

Biblio? cat vrea de fapt sa-l duca capul atat il duce.
Romanii unii isi regreta tineretea unii o anume siguranta de a traii in regimul ei se fac ca ne platesc si noi ne facem sa muncim.
Ei l-ar alege adica vor proces electoral adica ar vrea sa fie un regim de libertati democratice ca acum dar o iresponsabilitate sociala si o ineficienta economica adica un chiul generalizat ca atunci si de fapt asta se vede din tot ce fac sindicatele si partidele demagogice.
Un dictator care sa nu mai stea de vorba si sa taie pensiile sa reduca salariile etc nu le-ar conveni.
Asa ca nu va lasati timorati de falsele frici manipultorii, ale unui manipulator inascut.

22 HOREA { 07.27.10 at 9:37 PM }

DOMNULE SUNTETI PENIBIL CAND INCERCATI SA-L SCUZATI PE PASTORFACAND O LEGATURA INTRE MERITELE LUI TOKES IN ’89 SI DECLARATIILE ABERANTE DE ACUM. NU INTELEG DE CE FACETI ASTA ?! VA COMPROMITETI IN FIECARE ZI FIIND PARTE A ACESTUI GRUP PORTOCALIU DE MANELISTI.

23 zaharescu valeriu { 07.27.10 at 10:29 PM }

@Mai bine… abține-te
Un stat democratic nu poate pune botniță politicienilor, atunci când fac diverse declarații, chiar dacă, uneori, sunt iresponsabile…Cine îl poate tempera, de exemplu, pe Scrin , atunci când îi spune nonșalant ,,pa” președintelui, după ce și-a luat ,,adio” și de la colegii parlamentari plecând într-un concediu ,,sine die” (neaprobat), cu…plată.
Pe de altă parte, românașii noștri (mama lor de frumoși, deștepți și devreme-acasă) , au bunul obicei strămoșesc de a nu asculta până la capăt, decât pe ei înșiși.
Dacă ați fi fost atenți, cei care ,,vă dați oripilați” că Românica noastră se va sparge în cioburi, ați fi constatat că Tokes NU vorbește de autonomie teritorială.
Ați mai fi sesizat ,dacă bineînțeles nu țineți amândouă mâinile pe ochi și pe urechi (e dificil, dar se pare că ați reușit) , că președintele a procedat EXACT ca un șef de stat (unitar și indivizibil) RESPONSABIL. Adicătelea, s-a dus între secui pentru un dialog constructiv, dar FERM, reiterând principiile Constituției și necesitatea descentralizării, EGALE pentru toți !
Și nu este prima dată!
Care este alternativa voastră, stimați domni și doamne, a voastră și a opoziției de două parale pe care o reprezentanți..cu cinste și cu onoare ?
Închisoarea sau mitraliera vadimistă ?

24 val { 07.28.10 at 12:42 AM }

“Ce contează că e vorba despre cineva respectat în Europa?” – ii ironizeaza d-l Preda pe penelepesedisti, fiind dispus sa minimalizese – “o simplă declarație – eronată și inoportună” prin care ne trimitea in Kosovo nu oricine, ci “contestatarul lui Ceaușescu”

Domnule Preda, eu nu sunt printre cei inspaimantati ca ungurii ne iau Ardealul, dar nu ma pot impaca cu gandul ca unii intelectuali romani isi pun, de buna voie si nesiliti de nimeni, ochelari de cal. Ca isi pierd simtul adevarului si al demonstratiei corecte.
Spuneti ca “delegația maghiară din PPE, care a oferit astfel un loc onorant României.” prin propunerea lui L Tokes. Ne dati praf in ochi: de fapt ne-au oferit un om care a demonstrat ca se simte foarte maghiar si deloc roman!
Spuneti: “Liderii PNL și PSD trebuie să fi aflat că, atunci când în Europa se vorbește despre revoluția română, nu sunt pomeniți Iliescu sau Ionescu-Quintus, ci L.Tokes”. Dar acesta este inca o consecinta a slabei prestatii a celor printre care va numarati (ca intelectual public, nu ca parlamentar)
Nu va simtiti vinovat pentru aceasta perceptie eronata? Nu Iliescu sau Quintus, dar sunt personaje mai indreptatite decat Tokes sa fi fost cunoscute si respectate ca simboluri ale revolutiei Cum sa afle strainii daca nu de la noi? Dar noi procedam pe dos: in loc de a ne sustinem valorile, stam si asteptam variantele lor inexacte (sau viclene) si le folosim ca argumente pentru a ne justifica alte slabiciuni.

25 zaharescu valeriu { 07.28.10 at 7:25 AM }

@Bun de tipărit în…,,vocea patriotului naționale”
România va deveni un stat european modern, probabil foarte curând, mai precis pe la …calendele grecești.
Având pe teritoriul ei cetățeni educați (școliți din ,,mers” pe malul gârlei), cu mentalitate (de mlaștină) colcăind de instincte primordiale, această nație privilegiată își dorește, prin locuitorii ei majoritari, unitatea ,,ciocului mic” , garantată constituțional prin politica ,,pumnului (băgat )în gură”.
Este democratic, este original, avem lideri de opinie providențiali care știu mai bine decît noi cum trebuie să gândim și ce trebuie să spunem. Avem politicieni responsabili specializați în tehnica pescuitului în ape tulburi și în mersul prin ceață.
Întrebarea de fond este, cel puțin pentru mine, ce vom face atunci cînd vom ieși din ea (ceața), exact pe marginea prăpastiei ?

26 zaharescu valeriu { 07.28.10 at 9:16 AM }

@Val
Stimate, să zicem că sunt de acord, dar pentru că nu știu și vreau să mă informez, te rog să-mi nominalizezi dumneata câteva persoane credibile care să se poată constitui în simboluri alternative ale revoluției române.
În pasul nr.2, să trecem la comunicarea lor în scris și oral tuturor prienenilor noștri străini, care, în ,,miopia” lor, nu înțeleg nimic din ce se întâmplă în România.
Atenție, vorbesc de revoluție, nu de lovitură de stat.
Mulțumesc, anticipat.

27 amzo { 07.28.10 at 11:03 AM }

pai domnu preda, parca saptamina trecuta va propuneati sa-i retrageti sprijinul viceului romano-maghiar? io creca v-a spart ponta-antonescu parola de la blo(g)c si au postat in locul dvs.
adevarul e ca va inteleg, statul in preajma pd iplica f multe compromisuri, mai ceva ca alea pt vila de la neptun :)

28 cosma { 07.29.10 at 12:13 AM }

Dom’le Preda,
Iar ai dat cu oistea-n gard….
Bine macar ca nu l-ai mai bagat pe teava si pe Coposu…ca,m-ai convins, esti capabil de orice malversatie…
Va platesc bine astia? Cat pe o diversiune,cat pe o manipulare?
Daca sunt date secrete sa-mi iertati curiozitatea indecenta…
Restul e tacere …

29 val { 07.29.10 at 1:01 AM }

@Zaharescu Valeriu
De dragul subiectului, o sa-ti ignor ironia si o sa-ti raspund la intrebari.

Ai ghicit. Cand am vorbit despre revolutia romana, nu m-am referit la la acei complotisti care au pus mana pe putere. M-am gandit la oamenii care au au traversat comunismul fara sa-si compromita sufletul, care in bezna aceea au reusit sa intretina si altora certitudinea ca nu sunt singuri, ca nu ne-am tampit cu totii si ca a gandi normal nu este o aberatie. M-am referit la cei care au facut posibil ca revolutia sa fie, chiar si pemtru un timp scurt, ceva inaltator nu doar un simplu complot .
Au existat Doina Cornea, Radu Filipescu, Ana Blandiana, unii scriitori carora oamenii la cautau insetati printre randuri semne de libertate; au fost Corneliu Coposu si cei trecuti prin puscariile politice, raspanditi ici si colo prin familiile romanilor. Ei au facut posibil ca o uriasa multime sa poata avea atunci starea de spirit ce a rasunat atat de convingator: LI-BER-TA-TE
Pastorul Tokes a fost, probabil, unul dintre ei.

30 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 10:34 AM }

@val
Dragă conațional, vreau să întăresc cele spuse de tine, exprimându-mi, fără rezerve, întreaga considerație pentru simbolurile DIZIDENȚEI anticomuniste, care s-au exprimat curajos și benefic pentru conștiințe, atât ÎNAINTE, cât și DUPĂ momentul zero (când deviaționiștii din eșaloanele 2,3,….n+1 ale PCR au pus mâna lor mânjită pe putere).
Dar, majoritatea analiștilor acelor timpuri precum și specialiști reputați, leagă, istoricește vorbind, momentul declanșării revoltei de la Timișoara ,de numele pastorului Tokes.
Istoria este și TREBUIE să fie o știință, de aceea evenimentele trebuie judecate din perspectiva obiectivă a analizei științifice.
Fără patimile prezentului amplificate de incitări la sentimente naționaliste negative induse de politicieni iresponsabili care nu înțeleg adevărata semnificație a expresiei ,,INTERES NAȚIONAL”..

31 zaharescu valeriu { 07.29.10 at 12:14 PM }

Decizia președintelui Sarkozy, este perfect legitimă.
Problema comunității de cetățeni români de etnie romă, aparține statului român și a cetățenilor ei.
Nu este firesc să aruncăm peste gardul vecinului…neputința noastră generată de slăbiciunea autorităților și de intoleranță !
Ne-am învățat de-a lungul istoriei, mai ales în ultimii 20 de ani, să dăm mereu, vina pe alții și să (ne) ,,pasăm pisica” altora !
Avem posibilitatea să demonstrăm că știm, vrem și putem să ne rezolvăm problemele NOASTRE, dacă vrem…respect în Europa !
PS
Suprafața României, nu este INFINITĂ. Ce ne-am face (într-un exercițiu de imaginație), dacă țara ar fi ,,invadată” de vreo 50 milioane de chinezi ?
Pentru China, nici nu s-ar simți, dar ce spuneți, de… noi ???!!!

32 ditoiu rodica { 01.27.11 at 1:29 PM }

Intamplator,am descoperit pe un site,un articol scris de dumneavoastra si care aducea un elogiu Domnului profesor de lb.franceza,Cristescu Roland.Am fost extrem de emotionata,dumnealui fiindu-mi,ca si dvs.,profesor de franceza in clasele a cincea si a sasea si diriginte.Mentionez ca am terminat liceul in 1955 si ca sunt din orasul Rosiorii-de -Vede.Pe atunci,acest domn,inalt si cu ochi albastri,era la inceputul activitatii pedagogice.Avea stil,clasa si si-a pus amprenta asupra mea.Intr-o zi,aproape plangand,ne-a anuntat ca pleaca la Bucuresti.Am aflat ,dupa mult timp,ca a murit,desi era inca tanar.Daca detineti informatii in acest sens,va rog,scrieti-mi.Oricum,va multumesc pentru ca mi l-ati adus in memorie si am regasit confirmarea aprecierilor mele fata de un om deosebit.

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge