Obscenitate
Vladimir Tismăneanu scrie despre valul de obscenitate care, la adăpostul anonimatului, se revarsă pe forumul ziarelor. Lașitate și nemernicie – iată compoziția acestei noi chimii a spațiului public!
Adevărul e că aceasta e doar o parte a obscenității publice. Partea cea mai consistentă e cea care nu e anonimă.
E vorba despre invectivele cu autor clar: printre cei care semnează, politicienii sunt în rândul întâi.
Chiar dacă uneori sunt ambalate într-o nouă limbă de lemn sau sunt poleite cu politețe de ocazie ori șlefuite de mercenarii comunicării, aceste invective urcă zilnic pe scena publică și excită cetățenii.
Cum publicul e fabricat de politicieni, și nu invers, pe forumul ziarelor găsim ecourile fiecărui glas de om politic.
PS În seara aceasta, de la 20h, mă voi afla în studioul Antenei 3, la invitația Gabrielei Firea. În studio, voi avea parte de oameni politici, aștept ecoul pe forum…
Cuvinte cheie: spaţiu public






19 comentarii
@C. Preda
Înțeleg din PS-ul dvs. că totuși nu vă opuneți obscenității, altfel nu v-ați duce la Kompromat. Îmi amintesc de un episod recent și relevant care a avut loc chiar în emisiunea cu pricina, în care gazda s-a insultat explicit, în direct, cu deputatul PDL Boureanu.
Antena 3 și “Știrea zilei” nu sunt un forum neutru de exprimare pentru politicieni, ci un instrument politic plătit și manevrat de una din cele mai abjecte ființe din spațiul politic românesc, și anume turnătorul multimilionar Voiculescu.
Prin comportamentul dvs., din punctul meu de vedere, le sprijiniți și legitimați obscenitatea, minciuna și manipularea. Le oferiți exact acea contrapondere de care au nevoie pentru a-și prezenta mesajul ca pe o alternativă (la care, iată, trebuie să veniți dvs. și să vă opuneți), și nu doar simplă propagandă pentru proști.
Care e sensul acestui articol?
http://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/07/26/angela-furtuna-greva-foamei-26-iulie-ora-10-comunicat-de-presa/
Tocmai am citit articolul lui Tismaneanu, articol ce se vrea doar o sustinere la opinia lui M. Mihaies publicata in EvZ de azi si vroiam sa aduc subiectul pe blogul dvs ( am vazut ca cineva amintea de articolul lui MM pe un alt topic).
, ce concerte sunt in capitala, mai intervin la cate un subiect dar …..blogul nu mai are nimic de-a face cu cel al entuziastului Cristian Preda ce-si facea campanie electorala in Loganul domnului Gore.
Mi se pare foarte interesant subiectul, mai ales pentru cei ce scriu ( mai mult sau mai putin) pe bloguri, forumuri. Este de admirat punctul dvs de vedere, aveti decenta sa vedeti problema din toate punctele de vedere nu numai cel care va convine ( cum face Tismaneanu), dar nu uitati ca si dvs ati recurs la “moderatie” pe blog si asta pentru ca nu va placeau anumite postari. Ceea ce a urmat este vizibil pentru toata lumea: blogul este acaparat pur si simplu de indivizi ce nu au nimic altceva de facut decat sa se autoadmire prin prisma postarilor. Multi au plecat dintre cei care, chiar daca nu aveau aceleasi pareri cu dvs , macar nu aberau cu patos revolutionar. Eu ( ca si altii) scriu din cand in cand dar, dialogul este aproape inexistent; marturisesc ca ma amuz si urmaresc ce carti au mai aparut
Deci, ca o consecinta : blogul reprezinta imaginea dvs. cel de acum?
@ Cristian Preda
Părerea mea este că avem de-a face cu două rele, nu numai discursul venal, prima situaţie neplăcută, dar şi discursul total lipsit de conţinut, cea de a doua situaţie neplăcută. Pe lângă comentatorul “anti” există şi un comentator “pro”, pe lângă politicianul care aruncă invective în stânga şi în dreapta, există şi politicianul care nu spune nimic, tot în stânga şi în dreapta. Diferenţa este că în timp ce un comentator, anonim sau nu, îşi exercită un punct de vedere, consecinţă a libertăţii, politicianul este în mod evident incompetent în ambele cazuri, fie în exprimarea venală, fie în cea lipsită de conţinut.
Domnule Preda,
Întrebarea mea, destul de dură, este:
Cine îşi asumă sarcina de a îndepărta din rândul clasei politice pe cei incompetenţi (fie incompetenţi ca natură politică, fie incompetenţi ca pregătire în natura funcţiei pe care o îndeplineşte în statul român)?
si dl mihaies are aceeasi tema in editorialul de azi. ce nu reusesc eu sa inteleg e de ce acesti domni – intelectuali de marca altminteri – judeca cu dubla masura. daca e vorba de pd, e rea credinta si obscenitate, daca e vorba despre ceilalti, e critica obiectiva.
Am incercat sa ma uit aseara la RTv, doar pentru dumneavoastra, dar marturisesc ca n-am rezistat. Cand am inceput sa aud iar la Nistorescu acea ploaie de false idei, fabricate complet artificial in televiziuni, si cand v-am vazut pe dvs. cat trebuia sa munciti ca sa le “lamuriti”, dupa care, ca sa puteti sa spuneti ceva nou – sau macar ce doreati sa comunicati de fapt – va mai ramanea doar 1 minut, am renuntat. Tot ce ramane dupa asa ceva e doar o senzatie de iritare permanenta, ca atunci cand vrei sa asculti ceva dar o musca bazaie incontinuu si nu poti scapa de ea.
Reteta e facuta ca sa nu poate fi urmarita, si ca sa dea valoare – prin contrast – doar acelor fabricatii media despre care vorbeam.
Despre ceea ce spune dl. Tismaneanu, e ok, dar nu e dea ajuns. Si noi oamenii obisnuiti experimentam acelasi lucruri, dar noi nu suntem la putere. A trecut vremea cand intelectualii stateau la tribuna si “invatau’ poporul. Acum de la intelectuali, ca si de la absolut oricare om care-si exprima public o opinie, se asteapta si continuarea – datorata culturii publice americane – si anume: se asteapta sa iti spuna si ce poate face EL pentru asta.
In rest, ce sa va spun, eu de 4 ani nu ma mai uit la tv decat in mod exceptional, cum a fost aseara, pt. un om deosebit. Ma uit numai la tv straine, am ajuns aproape sa scriu si sa gandesc fara sa-mi dau seama in engleza, probabil in scurt timp o sa si uit romaneste, desi traiesc aici. Probabil voi abandona si net-ul, pentru ca mizeria de la televizor a iesit de mult in peisaj si a atins punctul critic si pe net. Punctul critic e din pacate acela in care totul devine i-relevant.
Dl. Preda ,
In general oamenii pacaliti, oamenii deznadajduiti devit sinceri , nu e cazul la dumneavoastra bineinteleas.
De aici si veridicitatea proverbului , “da-i romanului mintea de la urma” , si domn Tismaneanu a avut minte atunci cind a plecat si acum cind i-a revenit mintea.
Elmmar of Nastase,
Domnule trambitas pupincurist al blogului A. Nastase , incercind o poza reala a domnului Nastase am fost apostrofat cu “mincinosule……………”eu am publicat in replica succint pagini din biografia domnului Nastase , pagini reale fara patimi sau hiperbolizari de orice natura , si asteptam ca dl. Nastase sa conteste sau sa certifice daca eu am scris un neadevar in schimb am fost cenzurat , nu o intrebi dumneata pe distinsa manueta de ce ascunde-cenzureaza “o minciuna”? citez textul cenzurat:
Tatal Marin Nastase membru marcant si privilegiat al nomenclaturii comuniste.
Oamenii de rind se incrucisau cu oameni de rand Pinochio Elmmar , altii ,cei cu sange albastru….
Din dragoaste cu fiica ministrului Preoteasca si dupa moartea acestuia tot din dragoste cu fiica celebrului Angelo Miculescu.
1976 – 1989 Membru PCR, secretar al UTC.[2]
1980 Trmis de sistem intr-o perioada cind drepturile romanilor erau apropriate de cele de azi sa reprezinre drpturile romanilor pe linga Hujman Rights
1984 Trimis ca specialist din blocul estic la Institutul drepturilor omului de la Strasbour
1989 – A participat la două conferințe ale tineretului comunist, la Moscova în U.R.S.S. și Phenian (Pyongyang) în Coreea de Nord,
inchei citatul
[...] afla mai mult: Obscenitate [...]
@Nume
In privinta tv romanesti ma aflu in aceeasi situatie. Fac exceptie doar atunci cand intre invitati se afla doamna Pora. Nu este placere mai mare decat sa-i vad pe bibici (stim noi care) primind din partea acestei doamne ceea ce merita.
Domnule Cristian, ce cautati dom’le in PDL? V-am urmarit cu atentie si constat (uimit) cu placere, in ultimele emisiuni la care ati participat si de-aici se naste intrebarea. Deci?…
Chiar mi-aţi plăcut în seara asta. Trebuie să fiţi la fel de “agresiv” şi în alte dăţi în momentul în care este distorsionat adevărul. ,,Puţoiul! ” de la PC poate merita o lecţie ceva mai dură, la fel şi doamna “ministru” (la noi ca la nimeni: odată ce ai ocupat o funcţie de demnitate publică o porţi mereu cu tine la piaţă
)
Probabil, va trebui să aşterneţi pe blog mecanismele europene de funcţionare a structurilor parlamentare europene: alegere, organizare, etc, pentru a nu fi interpretate după bunul plac şi după ureche de toţi neaveniţii în politică.
@Bibliotecaru
Timpul, domnule Biblio, timpul….cât de îndelungat, numai Dumnezeu știe…
Domnule Profesor Cristian Preda,
Va felicit pentru semnalarea, fie si in mod indirect, a fenomenului. Spatiul virtual este, prin specificul lui, deschis oricaror laturi, oricaror latratori. E bine, e rau – merita o analiza. Acum cateva clipe am dat peste o serie de postari de data recenta semnate de doi din corespondentii acestui blog, postari care ma privesc. Dialogul dintre cei doi abunda in invective. II compatimesc sincer.
Initial m-a revoltat decizia dvs. de a modera textele. Nu spun acum ca este o decizie justa, dar cel putin acest spatiu este ferit de texte de joasa speta. Si am avut ocazia sa constat ca aveti taria de a primi contre, lansate intr-un limbaj de bun-simt – pana in prezent nu mi-ati cenzurat nici un text.
Al dvs., Valeriu Mangu
Nu ma numar printre fanii emisiunilor politice (iar al politicienilor cu atat mai putin) dar azi in mod absolut intamplator am urmarit (partial – in sensul ca doar ultimele vreo 20 de minute) emisiunea la care ati fost prezent. Trecand peste faptul ca discutia mi s-a parut mai mult o insailare de monologuri, recunosc ca un lucru m-a intrigat. Pentru orice om cu un bun simt mediu si un grad de intelegere normal era evident ca domnul cu care ati avut un schimb de replici mai aprins – imi cer scuze dar nu-i cunosc numele – era complet strain de cutumele parlamentului european. Nu era suficient sa inchideti discutia cu o remarca vis-a-vis de incompetenta preopinentului sau sa va ridicati si sa-l lasati cu elucubratiile lui ? Incercarea de va justifica pozitia cu argumente logice in fata unui politican de doi bani, imi pare rau sa o spun, nu cred ca va avantajat din nici un punct de vedere. Faptul ca emisiunea s-a terminat brusc printr-un calup publicitar ma face sa cred ca in cele din urma v-ati dat seama de ridicolul situatiei si ati procedat in consecinta. O seara buna !
Hai ca l-ati batut pe Ghise! Dati bataie, poate il dovediti si pe Ciuvica! Dupa care treceti la grupa mare, la Bote si Bianca! Cu statele de plata cu stati, dom profesor?
pe scurt. emisune ratata.nimeni nu a iesit castigat. nici participantii nici telespectatorii.genul de mecanica interactionala -confruntare-tipica.
subiecte.- 0 supraimpozitare. cei care au muncit cinstit pentru banii respectivi vor mai trage o injuratura printre dinti, la cum intelege clasa politica sa promoveze cetatenii intreprinzatori si munca, si probabil se vor gandi printre altele la relocare = emigrare . cei care n-au muncit, probabil deja au solutia fentarii masurilor respective, nu e un secret, pe acolo se practica divorturile legale doar pentru a economisi niste bani la fisc. una peste alta e o masura restrictiva din nou. apropo, pe langa dezhumari a unor personalitati istorice sinistre nimeni nu
banii trimisi de “capsunari” au avut un rol imens in economie dar se pare ca unii munceau 24/24 pe rupte sacrificand familii si vieti personala ca sa …..intretina niste ‘salariati’ sau mai bine spus capuse. publice sau private dar marca Ro.
2.subiecte-subiectul Tokes. Cpreda a avut dreptate ca discursul unor politicieni actuali, e derivat din cel PRM-ist. simplist, abordari colective. o abordare logica, ar fi a drepturilor individuale.. pana la urma aici se ajunge, a respecta si privi diferentele ca un factor de progres comun sau a le distruge in numele uniformizarii(si la nivel de majoritate si si la nivel de minoritate). sa nu pomenim de valorile europeene,in general democratice ca pare ca doar banii europeeni sunt buni pe teritoriul Ro, restul..
3.comportamente. e normal sa fie convergente sau divergente pe un subiect.nu e normal ca si moderatoare sa vorbesti in locul invitatilor, sa manipulezi- .f.f.neplacut si neprofesional sa sugerezi concluziile. si o spun din perspectiva unuia care din 2002 a urmarit cateva( maxim 10 emisiuni in limba romana).
evident, doamna Firea a avut un punct interesant despre achizitiile publice. in fine, preferi dezbaterile democratice, experti invitatii pe o tema data, moderator neutru.
@eu,
sa stii ca si prin munca cinstita, ce se castiga, este si in consecinta unor legi eventual favorizante, printr-un acces la resurse uneori foarte ieftine, fie ca sunt materiale sau forta de munca si astfel nu spun ca este o intentie(de hoti si evazionisti nu discut acum aici ) dar este un avantaj obtinut fata de o situatie, tot asa cum un medic roman bun si acceptat in USA castiga mult fatza de el insusi daca ar lucra in Romania.
Este clar ca nu deosebiri de merit personal ,ci deosebiri de infrastructura, de nivel social general il pun in SUA intro siruatie de cateva ori mai buna decat in Romania.
Si atunci cei care implicit au folosit niste conditii propice pe care altii fara capital, mai putin intreprinzatori nu le-au folosit nefiind nici in stare sa le foloseasca dar totusi lasandu-i astfel implicit acces lui la ele, si au facut avere nu ar fi etic ca in situatii dificile sa dea societatii inapoi ceva care poate ca au primit si ei de la ea?
Nu e stangism, este vorba de etchitate, care nu este deloc exclusa de ideologia de dreapta.
@ion adrian
După cum probabil ai remarcat (pentru mine fiind deja evident),
ORICE măsură preluată și însușită de guvernul Boc, fie de la opozițe, fie de la mediul de afeceri, devine automat caducă și neinspirată. Doar pentru că este promovată de guvernul Boc.
Mi-aduc aminte, când se discutau diverse simulări cu FMI, cât de virulent ne-a agresat Crinul (având ochii scoși din orbite) cu drama creșterii taxelor. După intervenția președintelui, s-a poziționat, la fel de încrâncenat, împotriva scăderii salariilor și pensiilor.
Uite, ca amuzament, fac trimitere la reclama cu regizorul ,,fixat” pe comanda ,,stop”, chiar și când replica era bună…
Indiferent ce va face sau ce va spune guvernul, el TREBUIE CRITICAT, cu orice preț. Cu sau (mai ales) fără argumente. Aceasta este rațiunea de a fi a așazisei opoziției românești (ajunsă de râsu’ lumii), obsedată, de fapt, de demolarea președintelui, care le stă impostorilor ca ,,un par în ochi”.
Această (toxică) opoziție îmi va vedea votul, taman atunci când îmi voi vedea ceafa. Eu și familia mea, acum și în vecii vecilor.
@ion adrian,
) in numele binelui comun, cred ca mesajul de ansamblu e ca favorizam nemunca si neperformanta. In primul rand solutiile trebuie sa vina pe o baza voluntara si incitativa. Ceea ce din pacate, nu se poate intampla, nu avem un Buffet autochton.
eu cred ca ai o viziune eronata asupra succesului. il reduci simplistic la castig”cat castiga un medic”, ceea ce nu e deloc magulitor, succcesul are mai multe fatete, banii sunt doar una. a doua, afirmi ca tie iti este clar ca e diferenta de infrastructura si nu meritul personal, aici as dori sa intervin, si sa-ti aduc aminte ca oriunde in lume calitatile personale fac o diferenta. in primul rand atitudinea individuala. evident, contextul nu poate fi inlaturat complet, dar ca si proportionalitate variabila calitatilor personale e mult mai semnificativa decat contextul oameni care reusesc in Romania reusesc si in USA sau Franta, daca ii pui sa reia de la zero. Si as mai adauga ca mecanismul asta simplistic de a crede ca in Occident scoala romaneasca este de un prestigiu nemarginit, medicii romani etc e eronat. In fapte, nici o universitate din Romania nu e in topul 100 sau 500 a celor mai bune universitati mondiale. Sunt criterii(cantitatea si calitatatea si circuitul articolelor stiintifice, cercetare etc) pe care la ora actuala, s-ar putea sa ma insel, universitatile romane nu le indeplinesc. Ca sa nu spun de ploaia de universitati a caror singura ratiune de a exista este o afacere personala, iar pe ultimul loc educatia.
In ceea ce priveste masura impozitarii sa spunem ca sunt de acord ca de o masura politica sa beneficieze o masa cat mai larga de cetateni. Dar am prezentat si un punct de vedere a partii opuse, adevarul e la mijloc. Daca de fiecare data cand tara are o problema economica ne apucam sa jumulim pe cei care au muncit( aici ma refer doar la o minoritate din cei vizati
Ca o ultima idee, discutand cu un avocat specializat in achizitii fuzionari de societati internationale, a avut un punct de vedere care sustinea ca principala problema care incurajeaza coruptia, evaziunea fiscala etc …este circulatia cashului. banii lichizi sunt f. greu de urmarit, usor de ascuns, justificat etc. Probabil trecerea populatiei pe mijloacele electronice( si favorizarea tranzactiilor electronice de catre guvern si banci) ar reduce nivelul de evaziune fiscala si ar mari supravegherea financiara. Poate ca e de ras, dar banii furnizati de catre romanii din exterior aveau marea calitate de a fi ‘numarati’ tranzactii supravegheate si am impresia ca unii guvernanti si-au facut un calcul gresit cand au aplicat masuri politice mizand pe existenta lor, iar acum cu contextul economic nefavorabil…s-a taiat conducta,desi romanii raman in continuare nr 1 a celor care trimit bani in tara in Europa. Stim cu totii ce insemnau pasapoartele cumparate , privilegii etc..RAR. E ironic ca guvernul Tariceanu ( el insusi in industria auto) s-a batut pentru ca romanii sa nu mai aiba ‘rablele’ care polueaza( desi ironic, mari poluanti erau permisi pe strazi) dar ..evident problema principala era de drumuri(toate masinile noi fara drumuri corespunzatoare se uzeaza mult mai rapid).
Introduceți datele si comentariul dvs.