Traducere

Atunci când declară că e de acord cu suspendarea Președintelui dacă aceasta e “posibilă și necesară”, Crin Antonescu spune, de fapt, că PNL vrea la guvernare, dar nu îl ia nimeni în seamă. Amenințarea cu suspendarea e o cerere de audiență. În treacăt fie spus, formula “posibilă și necesară” trădează graba cu care C. Antonescu își concepe declarațiile. Se vede cu ușurință că liderul PNL nu e preocupat de rigoarea constrângerilor constituționale (care ar fi impus formula inversă “necesară și posibilă”), ci face o opțiune tactică.
Atunci când Victor Ponta îi dă replica lui Crin Antonescu, spunând că propunerea PNL nu e serioasă, el spune, de fapt, că PSD nu vrea acum la guvernare, așteptând scrutinul din 2012, cu speranța că va reuși să realizeze un scor care să-i impună Președintelui desemnarea unui premier PSD. Adică peste 50%. E singura variantă în care libertatea Președintelui de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru e limitată constituțional.
Atunci când Adrian Năstase sau Varujan Vosganian cer alegeri anticipate, ei nu sunt foarte atenți la ceea ce spun șefii lor de partid.
E nevoie uneori de traducerea mesajelor politice în termeni mai puțin obscuri decât cei folosiți de liderii PNL și PSD.

Cuvinte cheie: ,

39 comentarii

1 Bruner Fox { 07.12.10 at 1:42 AM }

dl Antonescu, (micul hitler) si dl Ponta (micul titulescu) sunt doar marionetele din mana stapanilor lor: dl Patriciu si domnii Voiculescu/Vantu, care, la randul lor. joaca dupa comanda de la Moscova.
Ar trebui sa ne ingrijoreze mai mult, asa cum remarca dl Tapalaga in ultimul comentriu de pe hotnews singuratatea Presedintelui Basescu, pe care pana si umilul si corectul premier Boc pare sa nu il mai ia in seama. Ne asteapta o toamna fierbinte, iar amenintarea miliardarilor PDL ( BVB) cu dezertarea la PSD poate duce tara in haos. Presedintele nu il va numi in veci premier pe dl Ponta iar altul selectionabil de acolo nu prea mai vad ( Mitrea no way, Nica a mai fentat odata) asa ca , fara guvern, ROmania nu va mai plati salarii si pensii, nici macar la Parlamentari!
Revenind la lucruri mai frumoase: felictari Spania , a meritat victoria , in primul rand pentru ca au avut jucatori nascuti si crescuti in tara , nu turci , africani sau polonezo-germani cum s-a mai vazut la alte case. Nu mi-a placut Olanda pentru ca au fost cotonogari , nici arbitrajul lui Webb, fost politist in Roterdam!
O intrebare pt dl Preda: as vrea sa initiez o propunere legislativa ca functionarii europeni sa nu mai beneficieze de scutiri de taxe pe salariu si venit . Sa aiba de ales sa plateasca intre taxele din tara lor de pasaport si taxele din tara unde presteaza. NU este corect ca un functionar european de la Parlamentul European, Curtea Europeana, Noul Minister de Externe, Oficiul de Patente ( EPO) sau alte organizatii europene sa nu plateasca nici un Euro impozit pe salariu, iar eu , contribuabil EU, sa ii intretin din taxele mele pe salariu, venit , accize si TVA.
Va rog raspoundeti pe mailul meu privat pentru ca ONG-ul pe care il conduc vrea sa initieze o actiune europeana cu aceasta tema!

2 Traducere | e-Opinii.ro | doar opinii... atât! | by George Fedorovici { 07.12.10 at 2:06 AM }

[...] afla mai mult: Traducere [...]

3 antim { 07.12.10 at 7:30 AM }

Si daca,dupa o motiune de cenzura , dupa consultarea partidelor, Presedintele afla ca in Parlament exista o majoritate ce sustine o formula de guvern ? Asta spune C. Antonescu , la asta ar trebui sa raspundeti altfel inventati un alt subiect . … MAJORITATILE SE OBTIN PRIN ALEGERI SAU PRIN ALIANTE POSTALEGERI , d-le PROF .

4 antim { 07.12.10 at 7:41 AM }

Pe logica DVS. BOC e varianta perpetuua ? Nu vi se pare o …conjectura falsificata, deja , impreuna cu contextul ce-o genereaza ?

5 Bibliotecaru { 07.12.10 at 9:46 AM }

@ Cristian Preda
Spuneţi:
“…cu speranța că va reuși să realizeze un scor care să-i impună Președintelui desemnarea unui premier PSD. Adică peste 50%. E singura variantă în care libertatea Președintelui de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru e limitată constituțional.”

Îmi pare rău, dar nu aţi fost atent la “politica” ce s-a desfăşurat în cazul “presiunii” Klaus Iohannis. Nu contează cât de mulţi sunt în Parlament, “parlamentarii” nici nu au un cuvânt de spus vis-a-vis de desemnare. Constituţia nu spune că preşedintele trebuie să se consulte cu parlamentarii atunci când doreşte să desemneze un premier, constituţia spune, şi citez, “ARTICOLUL 103 – Investitura (1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament. “. Îmi pare rău să vă anunţ, dar domnul Traian Băsescu şi PDL deja au ajuns la concluzia constituţională că Parlamentul nu are nici o treabă cu desemnarea, nici numărul parlamentarilor nu contează, nici cum se coalizează ei. Nici partidele, nu înseamnă mare lucru. “Consultare”… partidele nu pot impune nimic, nu pot limita nimic… Preşedintele face ce vrea, în orice condiţii el va desemna pe cine doreşte. Ceea ce a inventat însă preşedintele, ca un fel de cutumă, a fost că desemnează un premier din rândul principalului partid parlamentar (nu neapărat pe cel dorit de acel partid, dar care să fie din rândurile lui). Desigur, această cutumă nu există într-o lege şi este fum (opium) în ochii poporului. Ea a fost folosită când a fost convenabil, când nu va mai fi convenabil… Politica è mobile qual piuma al vento, muta d’accento — e di pensiero.

Deja chestiunea este tranşată, nu are PSD de ce să viseze că va avea peste 50%, coaliţia Johannis a avut mult peste 50% şi nu a contat.

Problema este alta aici. Deşi alegerile anticipate surâdeau PDL în 2005, fiind un partid în creştere, în 2008 încă mai exista un surâs-grimasă, în 2009, datorită campaniei prezidenţiale, încă mai era cum mai era… în anul 2011 nu mai surâde însă PDL nici măcar în poză, dacă pot spune aşa, deoarece PDL este un partid în cădere liberă. Gândul domnului Ponta, cred eu, este ceva mai simplu decât PSD peste 50%, anume că următoarele alegeri vor aduce o cu totul altă configuraţie politică în care PDL nu va conta deloc, va fi în zona pragului electoral. Domnul Ponta şi domnul Antonescu cunosc un lucru evident, în acest moment este mult mai simplu să lase PDL să se îngroape singur singurel prin promovarea politicilor de austeritate în loc de construire a unor politici de creştere economică. Personal am convingerea că după încă doi ani de “bunăstare” şi politică “benefică” de austeritate, PDL se va lupta cu un popor adus în pragul revoluţiei, va fi în pericol de linşare… mă îndoiesc că va mai avea fani care să constituie, prin vot, cei 5%. Din ce urmăresc eu pe bloguri, chiar şi cei mai mari fani ai PDL au început să se dezică de partid, de “grupul Blaga” de exemplu, şi se concentrează pe Traian Băsescu.

Nici domnia voastră nu sunteţi scutit de acest “trend” descendent. Chiar şi unii dintre cei care vă luau “apărarea” pe acest blog atunci când vă contraziceam cu ceva… astăzi vă “înjură” copios pe alte bloguri, uneori şi pe acest blog, dar înţeleg că rămân în moderare.

Desigur, “viziunea” mea despre viitor este a unui nespecialist, este extrem de probabil să greşesc, din păcate nu-mi dau seama.

Eu nu voi mai prinde momentul alegerilor viitoare, pentru că toată această criză mă loveşte precum un baros în creştet, domnia voastră însă veţi apuca cu siguranţă să vedeţi dacă am avut sau nu am avut dreptate.

6 Anca { 07.12.10 at 9:52 AM }

Foarte buna traducerea. Crin Antonescu e cam grabit, intr-adevar. :)

7 Vasile, { 07.12.10 at 10:01 AM }

Dl. Cristian Preda ,

ati scapat un porumbel citez:Atunci când Adrian Năstase sau Varujan Vosganian cer alegeri anticipate, ei nu sunt foarte atenți la ceea ce spun șefii lor de partid.
inchei citatul.

Chiar asa il vedeti pe A. Nastase in postura “sa fie atent la ce spune
Ponta sau onorificul…edec? De partea cealalta eu nu stiu ce zice Patriciu dar am auzit ce a spus dl. Antonescu, “anticipate fara schimbari la Cotroceni ar fi un esec”!
Sau dumneavoastrasugerati ca toti ar trebui sa privim rasaritul soarelui dinspre Cotroceni?Nu toti asculta de
Cotroceni asa cum faceti dumneavoastra ducind tara din groapa in groapa pina la groapa abisala!

8 george_escu { 07.12.10 at 11:06 AM }

In acest moment ma intereseaza mai putin ce spune Antonescu sau Ponta, insa sunt direct interesant de mesajele lui Boc sau Basescu … deciziile acestora influenteaza direct viata mea in acest moment. Puteti traduce si ceea ce spun dumnealor? Nu de alta dar cu TVA-ul acum chiar nu mai inteleg si asta chiar e o problema serioasa!

9 zaharescu valeriu { 07.12.10 at 11:56 AM }

CPreda
Sincer, nu-l înțeleg de loc pe acest …individ (atributul de ,,politician” este mult prea pretențios și deci total nepotrivit).
A vorbit de nenumărate ori( un număr astronomic) că PNL ARE un proiect anticriză coerent și eficient.
PNL a fost invitat de două ori să participe la guvernare, în 2008 și 2009, pentru a-și aplica/verifica , principiile economice (declarat) liberale. A declinat ofertele, impunând condiții aberante, în dezacord flagrant cu statulul său de partid ,,balama” .
De câțiva ani, atât PNL cât și PSD nu fac altceva decât să se poziționeze ,,tactico-semantic”, uitând că, în afara intereselor de grup politic, mai există și…,,răsuflatul” interes național.
Nu au dovedit prin nici o acțiune, începând cu anul 2007, că sunt preocupate de binele țării.
Când politicienii (opoziției) se joacă nonșalant și iresponsabil cu cuvintele, când vorbesc de anticipate cu scopul declarat de a-l demite pe președinte, dovedind astfel că nu au nici un respect pentru instituția parlamentului (privit doar ca o anexă a partidelor partidelor), atunci, un cetățean lucid, CE SE MAI POATE AȘTEPTA DE LA ACEȘTIA ?
Mai ales, de la un ,,chiulangiu de meserie” pe banii contribuabilului și (probabil) ai…televiziunilor de scandal (pardon , ,,de știri”), depășindu-l la absenteism și pe…senatorul Voicu (pentru că se află în arest).
Mă amuză cât de mult patos pun experții în arta dezinformării ,pe bloguri și în media, pentru a ne convinge (adică a ne prosti) că în România există premisele dictaturii. DA, există ! Dar nu în locația unde aceștia își focalizează argumentația aiuritoare și (in)toxică, ci…în cu totul altă parte.
Deja avem pe scena politică doi dictatori în miniatură, DAR CU POTENȚIAL DE CREȘTERE. Depinde cât de mare se va dovedi ,,somnul națiunii”…
De ce Antonescu ,,se agită” continuu ?
Ar fi o explicație….se gândește probabil că PSD ,,îi va lua fața” în 2012, iar bietul lider liberal se va întreba atunci, metafizic : dar eu …încotro ?
PS
1. Nu cred că ,,audiența” la Traian Băsescu îă va fi acordată acestui pigmeu politic. Timpul a expirat.
2. Dacă voi fi vreodată să fiu pus în situația de a alege, indiferent pentru ce funcție, între Antonescu și Boc, voi opta, fără ezitare, pentru cel din urmă. Măcar este un tip onest și, realmente cu principii democratice. Cel puțin prin comparație….și a nu se uita, vine la serviciu…

10 zaharescu valeriu { 07.12.10 at 11:58 AM }

PS/ERATA
…ca o anexă a partidelor politice….

11 gORE { 07.12.10 at 12:00 PM }

Domnule, va urmaresc de multa vreme declaratiile politice. Sunteti tributar(i) mentalitatii de opozitie. Romania e in criza !!! Sunteti la putere !! Dumneavoastra (ca partid) ce ne transmiteti ? Acum e rau, dar sa va fereasca Al de sus de ceilalti ? Dar ceva masuri coerente, ceva austeritate si pe la guvern ? Ce doreati ? Ca partidele de opozitie sa astepte linistite-n bancuta lor alegerile de peste 3 ani, dupa formula brevetata tot la dumneavoastra in partid, “ciocul mic la voi, ca acum noi suntem la putere”? Sau va deranjeaza ca in ciuda faptului ca dumneavoastra (ca partid) vreo 3 ani v-ati chinuit sa demonstrati ca PNL-ul este anexa PSD-ului si acum se dovedeste ca nu prea este asa ?

12 ANDREEA { 07.12.10 at 12:44 PM }

De ce spuneti ca este corecta formula “necesara si posibila” si nu “posibila si necesara”?
Din cate inteleg eu, posibila este tot timpul atata timp cat ai majoritate in Parlament si este necesara cand presedintele incalca Constitutia Romaniei.

13 abrudan { 07.12.10 at 1:52 PM }

andreea

e prea complicat pt tine.
ramai la spam si lasa problemele serioase pe seama celor care le inteleg.

14 Bibliotecaru { 07.12.10 at 1:57 PM }

@ ANDREEA
Formula este de fapt “necesară şi suficientă”… :D Vine din matematică, dacă vă amintiţi.

15 Lilick { 07.12.10 at 2:05 PM }

Traducerea in portocaleza. Trebuia sa specificati. :)

16 iulia { 07.12.10 at 2:43 PM }

Hai sa fim seriosi! Presedintele n-o sa renunte in veci la Emil Boc, nici macar pentru un independent docil. Stiti cum e:functia creeaza organul. S-ar putea ca un independent destept sa ia masuri pe care le crede de cuviinta si ramane cu el pe cap pana in 2012. Si poate, prin puterea deciziilor sa-si faca si o majoritate parlamentara. Stie Basescu ce stie…

17 Ilinca { 07.12.10 at 3:35 PM }

C. Preda
De data aceasta exagerati cu despicarea firului in 4!
Expresia “posibila si necesara ” ( lasand la o parte interesele fiecaruia) este cat se poate de corecta in contextul actual! Degeaba vorbim de necesitate daca nu vedem si posibilitatile.
Asa putem extrapola, generaliza cat vrem si ajungem la chestii “necesare dar imposibile”.
Mi se pare ca suntem intr-un moment in care prioritatile sunt determinate ( sau ar trebui sa fie determinate) de ce-i “posibil si necesar” . Ca sa nu mai vorbim de faptul ca folosirea conjunctiei implica o egalitate intre termeni. Asta pentru ca tineti sa despicati firul in 4.
PS Amicul “bruner fox” il caracterizeaza pe Boc drept ” umilul si corectul premier”. Dupa logica dvs. bietul boc este mai mult umil decat corect, nu?
@Bruner Fox
Chestia cu “felicitari Spania…..jucatori nascuti si crescuti in tara” plus alte bla-bla-bla-uri ce seamana a extrema dreapta anuleaza tot ce ati scris despre taxele neplatite de europarlamentari. Ce tupeu si pe astia: sa nu plateasca taxe! In curand vor cere iesirea la pensie la 50 de ani pe motive de stres si hartuire psihica…..
Si a propos de meci, aseara am vazut finala in compania unui grup de spanioli ce nu sunt toti nascuti sau crescuti de la o varsta frageda in Spania, altii nici nu mai locuiesc in Spania, dar se simteau si simteau la fel ca orice spaniol “pur sange”.
V-ati gandit ca multi dintre jucatorii respectivi nu se puteau realiza la ei in tara din n-motive pe care le banuiti?
Acum cateva saptamani o cunostinta ce a emigrat intr-o tara europeana mi-a trimis un articol de presa in care se vorbea despre fetita ei ce a castigat un turneu international de sah pentru varsta respectiva, bineinteles reprezentand tara de adoptie. Cum ar fi ca bietului copil sa i se scoata pe nas ca “ei bine, tu nu esti de-a noastra, ca nu esti nici nascuta, nici crescuta aici. Sunt bune premiile tale si atat “.
Penibil…..

18 antim { 07.12.10 at 4:12 PM }

Cum a salvat un cetatean …GALATIUL !!!! ASTA-I GUVERN ????

19 victor L { 07.12.10 at 5:22 PM }

In sfirsit,
de citeva ore o asteptam pe Ilinca pentru lamurire.

@ antim,
nu mai asculta iRealitatea; stirea era de citeva zile pe Hotnews.
Si nu era a unui cetatean de pe dig.

20 zaharescu valeriu { 07.12.10 at 6:05 PM }

Cpreda
Mi se pare de neînțeles faptul că nu citiți cu atenție ceea ce scriu pe blog adversarii de profesie ai președintelui….numai așa se explică de ce afirmații complet mincinoase și abject-manipulatoare nu primesc din partea dvs replica cuvenită.
Citiți aici : ……..,,Deşi alegerile anticipate surâdeau PDL în 2005, fiind un partid în creştere, în 2008 încă mai exista un surâs-grimasă, în 2009, datorită campaniei prezidenţiale, încă mai era cum mai era”……
Domnule CPreda, ȘTIȚI BINE, la fel de bine ca și mine, că în 2005 SE PUNEA PROBLEMA ANTICIPATELOR PENTRU ALIANȚA D.A. , CA ÎNTREG, NU PENTRU PD-L, CARE NICI NU EXISTA ATUNCI !
Constituirea polului de dreapta prin fuziunea celor două partide, PD și PNL, era un punct nodal de strategie pre și post-electorală a Alianței.
PD-L s-a constituit ULTERIOR, VIA PLD [ partid agregat din susținătorii(membrii PNL) ai Alianței D.A., dați afară cu nerușinare de patricieni !].
Era singura modalitate de a salva, ceea ce se mai putea salva, din idealurile suporterilor alianței.
Nu lăsați, domnule CPreda, ca ,,picătura chinezească” a diversiunii de tip securistic, să vă înnece, puțin câte puțin , blogul.
ESTE MARE PĂCAT !…
PS
Peneliști fără scrupule…..NICIODATĂ nu veți reuși să ne malformați conștiințele, nouă, celor care am susținut cu sinceritate și entuziasm idealurile din decembrie 2004 ! Oricât de puțini vom rămâne. Vreți să ne exterminați pentru ,,a vă apăra țara (recte intersele) ” de…. ,,dictatură”?….de ,,dictatura” statului de drept ? Nu știți cum ? Nu-i nici o problemă, există manuale întregi în… arhiva KGB.

21 zeus { 07.12.10 at 6:20 PM }

Clovni precum Ponta si Crina se traduc de obicei intre ei. Dar sunt si unitati etalon, care ne ajuta sa evaluam valoarea de piata pe care si-o permit securisti infractori gen Felix si Nus in materie de intermediere, expresie si reprezentare politica.

22 Liviu Iordache { 07.12.10 at 6:59 PM }

Nenorocirea noastra este ca au ajuns alde Antonescu, om la fara frecventa (adica in toate activitatile lui de cind se stie) si Ponta, automobilist amator, demisionar din guvernul romaniei prin corespondenta, sa ne ocupe fie si citeva secunde din viata! Iar blestemul nostru este, iata, ca nu ne-am saturat sa batem cimpii la orice bazaconie scot baietii astia (si altii, cum ar fi Adrian Nastase, ca vrea anticipate, numai SINGURUL care poate declansa anticipate este presedintele, in cazul in care cade guvernul de 3 ori, “presedintele poate…” declansa alegeri anticipate). Singurul lucru cu adevarat important acum pentru clasa noastra politica este sa puna in practica referendumurile, sa schimbe legea electorala, in care sa introduca si prevederea de la consilierii locali, la 3 absente pierzi mandatul, iar oamenii de stat sa-si vada de treaba, poate iesim din necaz. Daca stam si regurgitam la nesfirsit prostiile lui Antonescu si Ponta inseamna ca ne place sa jucam in piese proaste!

23 Traducere | Calarasi online | portal judeţ Calaraşi { 07.12.10 at 8:06 PM }

[...] Traducere [...]

24 ion adrian { 07.13.10 at 8:36 AM }

ANDREEA ,
nu te lasa intimidata de astia de pe aici care fac pe desteptii.
Ai dreptate: in conformitate cu actuala constitutie o majoritate parlamentara poate daca vrea muschii ei, cu orice motiv real sau confectionat invocat , avizul CCR fiind facultativ , sa suspende un Presedinte al Romaniei

Deci este posibila.
Despre necesitate nu discut caci aici fiecare are necesitatea lui dar este evident ca daca conditia prima suficienta este indeplinita de fatada macar cei care constituie majoritatea suspendarii vor descoperii cate necesitati doresti.

Succes in continuare .

25 Valeriu Mangu { 07.13.10 at 9:04 AM }

Domnule Profesor Cristian Preda,

Astept cu interes recenzii la “Alice in Tara Minunilor”, “Mos Ion-Roata si Unirea”, “Punguta cu doi bani”, “Harap-Alb”, “Muc cel Mic”, “Ali-Baba si cei patruzeci de hoti”, “D-ale Carnavalului”, “Napasta”, “Patul lui Procust”, “Ivan Turbinca”, “Rascoala”, “Capra cu trei iezi”, “Fat-Frumos din lacrima” etc. etc.
Nu de alta, dar unele din povestile copilariei au invataminte care pot fi folositoare romanilor in aceste vremuri de bejenie …
In alta ordine de idei, dupa experimentul din 2007 este cam greu cu suspendarea. Suspenarea din 2007 ar fi trebuit sa se lase cu niscaiva condamnari penale pentru actiuni impotriva ordinii constitutionale si, respectiv, complot. Dar nu-i vremea trecuta …
Al dvs., Valeriu Mangu

26 Bibliotecaru { 07.13.10 at 11:51 AM }

@ ion adrian

Păi ce faceţi domnule? După ce aţi vorbit de rău acest blog, până nu aţi mai putut, cu amicul Zaharescu, veniţi şi scrieţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

Domnule Ion Adrian, aţi uitat când spuneaţi… “Ce face CPreda este incalificabil”? (realpolitic.ro/basescu-vrea-capul-lui-boc.html 05.07.2010 at 19:42)

sau când spuneaţi:

“Scriam ptr Cpreda, cand credeam ca este cinstit si deci ca s-ar putea prinde ceva de el , dar este din acelasi material ca si Biblio, asa ca nu are sens.” (realpolitic.ro/%E2%80%9Edecalogul%E2%80%9D-lui-ponta.html 02.07.2010 at 14:18)

Speranţa dumneavaostră în supunerea şi manipularea domnului Preda a revenit? Între timp domnul Preda s-a lepădat de “cel rău”?

:)

Ruşinică, ruşinică, ruşiniiiiiiică!

Domnule Ion Adrian,
Calm! Număraţi până la 5 şi respiraţi adânc.

:)

27 zaharescu valeriu { 07.13.10 at 3:07 PM }

CPreda
Mai fac o tentativă, în speranța că principiul dreptului la replică este un adjuvant important al percepției dvs despre democrație.
Iar replica vine de la unul dintre susținătorii dvs și ai PD-L.
,,@bibliotecaru
d-nule, dumneata care , pe ACEST blog făceai pe niznaiul cu întrebarea …,,cine este Nicoleta Savin?”…după care te-ai plimbat pe ACEL blog ca ,,vodă prin lobodă”, ca și cum n-ai mâncat nici un fir de usturoi, îndrăznești acum să dai lecții altora ?
Vrei ca alții să….tacă, pentru că așa ,,vor mușchii dumitale” și să bați cîmpii nestingiherit, mințind cu nerușinare ? Doar pentru că d-nul CPreda nu are timp să-ți citească elucubrațiile interminabile și manipulatoare ?
Sper ca acest gen de ,,democrație” pe care îl propăvăduiești neobosit, să rămână doar în mintea dumitale… freudiană și să nu transpară în ,,realitate”.
Nu vă salut….pe moment.”

28 ANDREEA { 07.13.10 at 4:19 PM }

@bibliotecaru
Domnul Ion Adrian a respirat adanc si a dat un raspuns dupa ce a gandit putin…
Dumneata, domnule Bibliotecar esti invitat sa ramai in biblioteca pentru ca s-ar putea sa te impiedici si sa cazi repede daca iesi in lumea reala condusa actualul guvern.
Mai bine ramai cu negarea si cu apostrofarile.
O zi buna!

29 Bibliotecaru { 07.13.10 at 6:11 PM }

@ zaharescu valeriu
Ce-am mai plâââââns. câr m-aţi tulburat. :D

Nu există minte freudiană, doar reprimare, vis, somn, alunecare… Poate ar fi mai bine să rămâneţi la ceea ce vă pricepeţi.

:)

Aici nu era vorba despre relaţia cu mine, ci faptul că vorbiţi în spate un politician, după care îl linguşiţi şi îl “preţuiţi” în faţă. Asta spune multe despre domnia voastră.

În rest, cum îi spuneam şi domnului Adrian, număraţi până la cinci şi respiraţi adânc.

:)

30 Bibliotecaru { 07.13.10 at 10:28 PM }

@ ANDREEA
:)
Bună asta…
Cum spune Cicero…

neque enim est hoc dissimulandum quod obscurari non potest sed prae nobis ferendum trahimur omnes laudis studio et optimus quisque maxime gloria ducitur

sau aşa ceva…

31 zaharescu valeriu { 07.14.10 at 7:45 AM }

@bibliotecarul
Cred că, în sfârșit, începeți să vă puneți întrebări. Nu aveți numai certitudini. Sau….da, aveți repere fixe, dar numai în contextul ,,minții dvs freudiene”. O sintagmă cât se poate de corectă de altfel.
Citez din …,,sclipirile unei minți freudiene” a unui blogger cinstit cu el însuși (altul decât dvs, dar la fel de ,,alunecat” în propriul eu):
,,..Știu că nu doar la atât mă pricep, dar imi place să mă lupt cu morile de vânt de pe situri. Să latru la lună. Să mă ……. contra vântului”…Închei citatul. Quat Erat Demonstrandum.

32 Bibliotecaru { 07.14.10 at 10:09 AM }

@ zaharescu valeriu

Nu puteţi transpune obiectul cunoaşterii (mintea) după natura cunoaşterii sale (freudism).

Acum să trecem un pic la latină… Nu e quat ci quod. În principiu, latinii din vechime nu scriau cu majuscule şi semne de punctuaţie, acestea au apărut mult mai târziu.

PS.
Dacă scriaţi quatinus, chiar avea un sens şi puteaţi să fiţi mândru de folosirea lui ca un subtil cu limba latină… Cred că aş fi fost invidios, eu am avut mai mult 5 pe la latină… :D

33 Vasile, { 07.14.10 at 11:31 AM }

Dl. Zaharescu si in “scrieri” ca si in politica , barbarismele pe loc de cinste sau sa cred ca ati copilarit pe vremea lui Nero in periferiile Romei?
Cind mai scriem pe picior sau in vorbirea curenta mai scapam agramatisme,barbarisme,pleonasme, dar cind citam maxime celebre , hai sa nu mai facem politica PSDista sau PNLista si cu voia dumneavoasra PDLista si sa citam corect aceasta traducere (Q.E.D.) din limba greaca in l.latina a celebrului Euclid!
Sau asa s-a exprimat dl. presedinte sau dl. Boc si dumneavoastra ca sa nu comiteti vre-o crima de lese majeste reproduceti “motamo” textul maximei respective?

34 zaharescu valeriu { 07.14.10 at 12:59 PM }

@Bibliotecaru
Busola, oameni buni, busola….astă vă lipsește din păcate.
Păcat de o atât de mare și potențial benefică, energie cerebrală, care (vi) se risipește în zadar…Nu are nici o relevanță nota la latină…

35 ion adrian { 07.14.10 at 1:19 PM }

Micutzule destept ,
Nu am scris ptr CPreda despre care imi mentin parerea pe care ai mai copletat-o si tu. Nu e o turnatorie, caci cele spuse sunt publice.
Dar blogul este deasemeni public si daca mi se …ideea mai scriu si pe aici daca si dlui Preda nu i se…vreo furie produsa de ziceri ca ale tale :)
Am scris ptr Andreea pe care o iubesc si ma dau astfel la ea. Cine stie? poate iese ceva? Ce zici Andreea, sa moara toti inhibatii astia de pe aici?

36 Bibliotecaru { 07.14.10 at 2:00 PM }

@ zaharescu valeriu şi ion adrian
:)
În asemenea condiţii, dat fiind că nu navighez în ape tulburi ca să am nevoie de busolă şi nici nu scriu pe acest blog având ca ţintă diverse “gagicăreli”, vă las drum liber.

37 zaharescu valeriu { 07.14.10 at 2:44 PM }

@Bibliotecaru
Sincer, trebuie să mă credeți pe cuvânt, vă respect inteligența și erudiția, chiar dacă avem ,,orientări” diametral opuse.

38 Vasile, { 07.15.10 at 9:18 AM }

Bibliotecaru,

Ramaneti un “fin” nu in sensul gradelor de rudenie ale nepotismului falimentar politic si nici in sensul de altfel corect al cititorului dar in acelasi timp al reproducatorului fin privind elocinta sau comprehensibilitatea unui text, doream sa spun ca sunteti fin in aprecierile pe care le faceti fata de berbeci doream sa spun la modul general , acolo unde probabil as putea sa fie inclus si berbecul Vasile!

39 Bibliotecaru { 07.15.10 at 11:07 AM }

Servesc Patria! :D

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge