Posts from — June 2010

Într-un raport dat publicităţii acum cîteva zile, Comisia Europeană descrie relaţia sa cu Parlamentele naţionale din cele 27 de state-membre în cursul anului trecut.
“În 2009, Parlamentele naţionale au trimis Comisiei 250 de opinii, în cadrul dialogului politic (faţă de 200 în 2008), ceea ce confirmă o evoluţie ascendentă. Din septembrie 2006 în decembrie 2009, totalul opiniilor s-a ridicat la 618, acestea provenind din 35 de adunări naţionale (din totalul de 40) din 25 de state-membre. Ca şi în anii trecuţi, a existat un grup de camere foarte active, în particular Assembleia da Republica din Portugalia (47 de opinii), Senatul ceh (27), cele două camere olandeze (19), Riksdag din Suedia (18), Senatul italian (17), Bundesrat din Germania (16), Camera Lorzilor din Marea Britanie (14), Senatul francez (12), Folketing din Danemarca (12), Bundesrat din Austria (10) şi Camera reprezentanţilor din Grecia (10). Aceste 12 adunări sunt responsabile pentru aproape trei pătrimi din totalul opiniilor primite de la Parlamentele naţionale în 2009… Este de notat că anul trecut au intrat pentru prima dată în dialogul politic Nationalrat din Austria şi Camera Reprezentanţilor din Malta. Pe de altă parte, 10 camere nu au trimis nici o opinie în 2009… Din 2006 încoace, cinci adunări nu au participat absolut deloc la acest dialog: este vorba despre ambele camere din Spania şi România, ca şi despre camera superioară slovenă”. Raportul arată că slaba participare a unor Parlamente naţionale la dialogul politic cu Comisia e un gest deliberat, ţările respective preferând ca poziţia lor în chestiunile europene să fie asumată de guverne.

Laszlo Tokes va deveni primul deputat din România ales vicepreşedinte al Parlamentului European.
În această dimineaţă, el a primit susţinerea întregului grup PPE pentru a candida la această funcţie, fiind elogiat ca simbol al luptei anticomuniste.
Revoluţia română produce încă efecte.
Ca vicepreşedinte al Parlamentului European, Tokes poate deveni şi un simbol al reconcilierii româno-maghiare, într-o Europă a toleranţei şi a deschiderii.

Un studiu realizat de Banca Africană de Dezvoltare şi OCDE şi citat în nr. 2577 din Jeune Afrique, arată că impozitele percepute de statele africane au crescut de la 113 miliarde de dolari în 1996 la 479 de miliarde în 2008. În medie, asta înseamnă anual 441 de dolari pe cap de locuitor. Disparităţile sunt foarte mari: “Mali e încă în situaţia recenzării contribuabililor, în vreme ce în Maroc 60% din TVA e recuperată online. Trebuie, de fapt, distinse trei categorii: ţările cele mai bogate (Africa de Sud, Algeria, Gabon, Libia, Seychelles…), ale căror reţete fiscale reprezintă circa 35% din PIB, adică exact cât media ţărilor OCDE; ţările cu venituri intermediare (Camerun, Congo, Coasta de Fildeş, Maroc, Tunisia…), cu venituri fiscale cuprinse între 20 şi 25% din PIB, aceasta fiind media ţărilor în dezvoltare; în fine, ţările cu venituri reduse (Benin, Burkina Faso, RD Congo, Mali, Niger, Rwanda, Senegal, Ciad…), aflate sub bara de 15%. Pentru ca un stat să fie viabil din punct de vedere fiscal, impozitele colectate trebuie să fie cel puţin 15% din PIB”.

Votul e crucial nu doar pentru această ţară, ci pentru vecinii săi, ca şi pentru viitorul Europei.
Am în vedere votul de ieri al slovenilor, care au validat, cu 51,5%, aranjamentul asupra golfului Piran, dând astfel o şansă Croaţiei în drumul său spre Uniunea Europeană.

Vă recomand volumul de studii demografice ale profesorului clujean Traian Rotariu.
Cartea are trei secțiuni: prima tratează chestiuni generale (cu o remarcă specială pentru a doua tranziție demografică și riscurile suprapopulării, subfertilității și îmbătrânirii populației), a doua reia studiile realizate de Rotariu despre populația Transilvaniei (de la 1880 la 2002), pentru ca ultima secțiune să se concentreze asupra unor chestiuni precum fertilitatea, migrația internă, homogamia sau divorțialitatea în perioada recentă.
Din studiul referitor la migrația internă am reținut că “vechea structură de migrație, care a funcționat în perioada industrializării și până la începutul deceniului 10 [din secolul trecut - nota mea C. Preda], a dispărut fără ca în locul său să se materializeze o alta, așa încât tendințele anilor următori sunt greu de anticipat. Decalaje de dezvoltare la nivel național există, ca și diferențe în presiunea demografică asupra resurselor și locurilor de muncă. Din ambele puncte de vedere, Moldova este dezavantajată, deci nu pot fi dubii prea mari că locuitorii acestei provincii vor fi actorii unor procese migratorii importante în viitor”.

Sub direcția lui Domnique Reynié, a apărut cea de-a 11-a ediție a Opiniei europene, publicație patronată de Fundația Robert Schuman.
Volumul cuprinde mai multe studii despre starea finanțelor în zona euro și reacția față de criză, despre contestarea Uniunii la alegerile europene de anul trecut, despre ecologie (“un uriaș în termeni de opinie, dar un pitic electoral”), despre felul în care se realizează emisiuni pe teme europene în mai multe țări ale Uniunii, ca și despre raportul de forțe dintre stânga și dreapta la nivel european din 1996 până în 2009.
În articolul consacrat acestei ultime teme, Reynié scrie că în cele 97 de alegeri legislative ținute în această perioadă și excluzând partidele protestatare “diferența de sufragii e în favoarea partidelor de dreapta, care au adunat 45,2% din sufragii, cu 4,9% mi multe decât cele de stânga (40,3%)”.

Ieri am acordat un interviu ziarului Gândul și am înregistrat un altul cu Cristian Pătrășconiu, pentru ISP.
Vă invit să urmăriți sâmbătă de la 13h emisiunea Europa ne privește, realizată de Luca Niculescu pentru TVR1, emisiune în cadrul căreia explic câteva dintre temele actualității europene, așa cum le-am trăit în ultima săptămână la Bruxelles.

Întâmplarea a făcut ca în aceeași zi în care Dan Voiculescu declara că s-ar vedea premier, un lider local al PSD să-i spună lui Victor Ponta că îl vede președinte. Replica junelui șef al PSD a fost confuză: a povestit ce ar face între cele două tururi (pentru a se diferenția de Geoană), dar imediat a negat că s-ar gândi la funcția de Președinte.
Adevărul e că orice om politic poate fi înțeles mai bine atunci când afli care e visul lui de mărire, care e cea mai înaltă demnitate la care speră.

Am acordat un interviu unei publicaţii din Timişoara, pe care v-o recomand cu căldură.
Se cheamă Timpolis şi o găsiţi la http://www.timpolis.ro/
Lectură plăcută!

Am reţinut, dintr-un interviu foarte interesant acordat de Lucian Croitoru Sabinei Fati de la România liberă, următorul fragment:
“Măsurile de tăiere a pensiilor şi salariilor se pot lua, din perspectivă legală, doar pe termen determinat. Guvernul a decis că acest termen este până la sfârşitul anului 2010. Dacă ajustările prevăzute în acordul cu FMI sunt implementate fără greşeală, atunci revenirea la nivelul actual al salariilor şi pensiilor în 2011 nu va mări deficitul bugetar. Dar dacă nu se fac restructurări adecvate, revenirea la nivelurile actuale ale salariilor şi pensiilor va determina creşterea cheltuielilor bugetare cu peste 2 puncte procentuale din PIB instantaneu. Aceasta ar însemna că în 2011 deficitul bugetar va trebui redus de la 8,8 procente din PIB la 4,4 procente din PIB. Dacă se ajunge la această situaţie va fi foarte grav, căci se va proceda la tăierea investiţiilor încă din faza de planificare fiscală şi/sau la creşterea impozitelor. BNR a atenţionat mereu că politica salarială populistă în sectorul public a fost nesustenabilă”.
Două lucruri mi se par importante:
1. Oare atunci când s-a construit bugetul, BNR a ţinut acelaşi discurs ca şi azi? Nu despre populism, ci despre deficit?
2. Oare Sebastian Vlădescu a avut aceeaşi evaluare ca şi Mugur Isărescu în privinţa deficitului bugetar şi a necesităţii de a-l reduce?
Răspunsul la aceste întrebări ne-ar putea ajuta să vedem şi cât de independentă e BRN, şi ce responsabilitate politică a asumat ministrul Finanţelor.
La modul general, sunt foarte curios cum a evoluat dialogul dintre BNR şi Guvern în ultimele luni.