Posts from — June 2010

Un tânăr doctorand român de la Universitatea din Leiden a avut ideea de a reuni într-un volum un număr de studii despre modul în care au fost selecționați candidații la alegerile pentru Parlamentul României, dar și pentru cel European, ca și despre funcționarea legislativului de la București, rolul acestuia în elaborarea politicilor publice și percepția sa publică. Semnează în volum Ramona Coman, Sorina Soare, Irina Ionescu, Dan-Ionuț Cristea, Sergiu Mișcoiu, Mihail Chiru, Mihai Alexandrescu, Stefano Braghiroli și Sergiu Gherghina. Volumul este a 24-a apariție din seria de studii europene de la Editura Institutului European din Iași.

“Am descoperit vremurile când se stătea la coadă la pâine, când au apărut primele telenovele și dozatoarele de pe străzi, când minerii au invadat capitala, când Michael Jackson făcea furori printre fanele din România, când aurolacii împânzeau străzile marilor orașe, iar revenirea Regelui Mihai pentru prima dată după 1948 a fost întâmpinată cu emoție de nostalgici. Par momente de neînțeles pentru cineva de azi, și totuși cozile, costumele de pionieri, autocarele cu turiști din țările socialiste, rarele mașini străine, munca patriotică, matineele, vizitele în fabrici și uzine, orele de premilitară, tunsoarea scurtă obligatorie constituiau crâmpeie firești ale existenței de zi cu zi”, scrie Florin Andreescu în Argumentul unui foarte sugestiv album cu fotografii pe care le-a realizat în perioada 1975-1995. Albumul, editat de Ad Libri, ne înfățișează societatea, dincoace de schimbările ori clivajele sale politice.

În şedinţa sa de ieri, Consiliul European a decis să invite Islanda la negocieri în vederea aderării.
Ca raportor al Parlamentului pentru această candidatură, salut decizia Consiliului European.
O parte importantă din ultima săptămână am consacrat-o, de altfel, unor întâlniri cu colegi din PE, dar şi cu reprezentanţi ai Comisiei, pentru a pregăti o discuţie pe tema Islandei şi un vot asupra unui raport pe care l-am alcătuit şi care vor avea loc marţi 22 şi miercuri 23 iunie.

Se vorbeşte de mai multe zile despre remaniere şi restructurare.
Ca şi în alte cazuri, se folosesc mai degrabă zvonuri, aluzii, idei imprecise.
Cred că discuţia ar trebui concentrată în jurul următoarelor întrebări:
- există o viziune alternativă despre guvernare şi, în primul rând, soluţii de reluare a creşterii, în lipsa cărora austeritatea nu produce decât o inhibare a consumului?
- există o susţinere politică în PDL pentru o asemenea schimbare?
- pot fi găsiţi parteneri de încredere pentru o nouă formulă de guvernare, care să dea mai multă stabilitate executivului?
- există persoane mai competente decât cele din actualul guvern şi care să fie dispuse să asume guvernarea în condiţiile de astăzi, sau există doar cârcotaşi lipsiţi de orice soluţie?
- last, but not least: poate fi diminuată tensiunea socială semnificativă acumulată în ultima vreme?
Orice schimbare va fi inutilă dacă nu va fi bazată pe răspunsuri clare la întrebările de mai sus.
Am speranţa că o parte din răspunsuri vor fi formulate la întâlnirea PDL de duminică seara, de la Snagov, unde au fost invitaţi şi deputaţii europeni ai partidului de guvernământ.

După ce am scris că am câştigat un pariu – cu Prigoană sr. -, mă văd obligat să recunosc că am pierdut un altul: cel cu Teo Trandafir.
Nu pot livra aici toate detaliile, dar esenţialul e următorul:
Am susţinut-o în campanie pe Teo Trandafir în condiţii nu tocmai simple:
- fiind vorba de Colegiul meu, nu puteam să nu mă angajez, deşi în toată perioada campaniei, exceptând prima şi ultima zi, m-am aflat la Bruxelles şi la Strasbourg – n-a fost fair din partea mea, dar Mincă şi echipa ei erau atât de slabi încât putea fi folosită şi această improvizaţie;
- am propus iniţial alţi candidaţi, şi anume, pe rând, doi miniştri din guvernul actual, dar nici respectivii demnitari nu au vrut să încerce o confruntare cu electoratul, nici datele sondajelor de opinie nu erau favorabile (arătând că un candidat identificat formal cu PDL pierde sigur, uneori la scor, chiar şi dacă are o notorietate importantă);
- am susţinut ideea unui candidat extern, care să facă o breşă în dominaţia PSD-PUR-PNL din sectorul 4, ca un semnal pozitiv pentru votul din Bucureşti, unde PDL are o poziţie din ce în ce mai fragilă.
Deşi am crezut că obţinem o victorie pentru PDL, nu doar pentru Teo Trandafir, m-am înşelat.
Regret acest lucru, în primul rând cu gândul la cei care – în colegiul 19, dar şi în restul PDL, ca şi în mediile favorabile lui Traian Băsescu – au crezut, ca şi mine, că putem schimba tendinţa de vot din Bucureşti printr-o asemenea construcţie.
Vom căuta o alternativă.
Am pierdut un pariu, dar nu şi bătălia pentru Bucureşti.

S-a înşelat cine şi-a închipuit că Guvernul ar putea să cadă în contextul în care nu există nici o alternativă articulată la planul de austeritate, nici o formulă credibilă de coaliţie, care să înlocuiască înţelegerea actuală dintre PDL şi UDMR.
Regret că unii dintre colegii din PDL au făcut şi ei un calcul eronat.
Mă gândesc, în primul rând, la Teo Trandafir, pe care atât eu, cât şi Romeo Raicu am susţinut-o în campania din colegiul 19.
Votul de astăzi este o victorie a lui Traian Băsescu, nu şi a lui Emil Boc.
De ce? Pur şi simplu pentru că guvernul a avut mai puţine voturi în favoarea sa decât împotrivă. Guvernul nu a căzut, dar s-ar fi putut spune că a câştigat doar dacă ar fi adunat mai multe voturi “pro” decât “contra”.
În schimb, Preşedintele a câştigat. Susţinerea acordului cu FMI – din care Traian Băsescu şi-a făcut o cauză – nu a putut fi împiedicată de voinţa parlamentară.
După ce regimul a înclinat spre parlamentarizare, acum se îndreaptă spre prezidenţializare.

E trist să constaţi că, de la Ion Iliescu la Victor Ponta, nici un pesedist nu poate exprima regrete la 20 de ani de la tragedia din 14 iunie 1990.
În opinia mea, în cazul lui Victor Ponta, lucrurile sunt mai grave decât în cazul lui Ion Iliescu.
Fostul preşedinte nu poate ieşi din logica antifascistă şi crede chiar şi acum că minerii meritau mulţumiri fiindcă tăbăceau fascişti resuscitaţi.
În schimb, Victor Ponta susţine, în România liberă de azi, că a fost unul dintre cei care au manifestat în Piaţa Universităţii. Dacă nu minte – şi cum oare să ne putem îngădui să credem aşa ceva despre un atât de important lider politic? – , atunci este vorba despre duplicitate.
Pentru cine a fost în Piaţă, 14 iunie e ziua în care ne-am aflat în război civil.
Nerecunoscând acest lucru, Ponta vrea să rămână lângă Ion Iliescu. El nu e capabil să separe greşelile acestuia de ceea ce a făcut bun pentru România. Iar mineriada din iunie 1990 e cea mai mare eroare politică făcută de Ion Iliescu după Revoluţie.
Dacă vrea să fie – atunci când va creşte mare – om de stat, nu de partid, Victor Ponta ar trebui să vadă şi ce face statul, nu doar ce zice organizaţia de bază.
Iar statul român, prin Emil Constantinescu, a cerut iertare în 2000 victimelor acestei mineriade.
Şeful de azi al PSD vrea să pară democrat, dar nu ştie de unde începe democratizarea.

Duminică, la standul Polirom de la Bookfest (pavilionul 15), Ioan Stanomir și Mihai Răzvan Ungureanu mi-au prezentat cartea apărută la editura ieșeană: Introducere în știință politică.

Vineri seară, Eric Clapton a cântat la București.

Singura piesă pe care o știa tot publicul a fost Cocaine.

Azi începe o nouă ediție a CM la fotbal, prima găzduită de o țară africană.Ultimul număr din Courrier international cuprinde un foarte interesant dosar pe această temă, intitulat Mi-fric, mi-Afrique.
Eu susțin echipa Camerunului și sper să ajungă cât mai departe.
Eto’o va fi vedeta competiției.
UPDATE Nu ştiu câte meciuri voi apuca să văd, dar e sigur că nu voi renunţa la subiectele politice. Puteţi urmări un scurt comentariu pe care l-am făcut despre Ion Iliescu pe blogul lui Cristian Pătrăşconiu. Ştiu că îi va intriga pe mulţi ceea ce am spus despre fostul Preşedinte. Nu, nu este vorba despre faptul că, în ziua în care Iliescu chema minerii la Bucureşti, Camerunul înfrângea România cu 2 la 1 în Italia.