Decât o revistă & Tataia

“Politica a fost cea care mi-a distrus definitiv prejudecățile. Deși au fost câțiva lideri care m-au refuzat sistematic din cauza naționalității, majoritatea m-au susținut. M-am dus pentru prima dată în precampanie în Oltenia cu o teamă mare, știind legendele și prejudecățile existente. Dar politicienii și presa m-au primit atât de cald, încât am decis să rămân acolo câțiva ani. Mi-am deschis un birou parlamentar în Slatina și acesta a devenit cel mai vizitat dintre birourile mele. Dacă în Harghita am fost de maxim 15 ori în timpul mandatului, în Olt mergeam la fiecare două-trei săptămâni. În Harghita am fost primit cu simpatie de mulți, dar sunt ferm convins că n-am adunat voturi. Gestul meu este, și în secolul 21, unul mult prea avangardist. Deși n-am stat prost cu notorietatea în zonele maghiare, am evitat să mă afișez acolo ca maghiar. Nu îmi doream voturi etnice și probabil nici nu le-aș fi putut obține. Nici măcar de la unele dintre rudele mele. Era culmea că partidul mă accepta mai mult decât unii dintre oamenii cu care am crescut. În Olt puteam să fiu mândru că sunt maghiar, pe când în Harghita mă simțeam uneori stânjenit” scrie – într-un text de mare interes – Magor Csibi, fost deputat european din partea PNL. Publicația în care a apărut textul se numește, în mod ironic, Decât o revistă.
V-o recomand alături de o alta, intitulată Tataia, care pare să traducă, în domeniul expresiei artistice contemporane, același tip de sensibilitate. Transcriu aici un fragment din textul Străin de București, semnat de Mădălina Roșca: “Firește că, în mod tradițional și istoric, musafirii de dincolo sunt nepoftiți și de rău augur, dacă te gândești numai la toți vizigoții și ostrogoții care-n 500 AD veneau năvală-n vizită, prădau, tăiau capete, scoteau ochi sau luau sclavi. Și totuși, contopirea generată de pârjol și viol e un precursor al interculturalității și multiculturalității și al altor noțiuni care nu mai au noimă în tăvălugul de noțiuni care și-au pierdut sensul de la supra-uzitare. Dar ce treabă ai tu cu muti-culti? Ești în București, la o altitudine de 60 de metri, adică numa’ bine deasupra nivelului mării, la vreo 700 de km de Belgrad și cam tot atâta de Istanbul. Stai liniștit între Asia și Balcani, țânțarii nu mai bâzâie așa mulți ca altădată, deci nimic străin nu te poate scoate din ale tale. Drept e că diversitatea asta, atât de bine integrată marilor orașe, e la noi exprimată în câțiva străini răsfirați și câteva magazine, răsfirate și ele. Un boutique belgian cu ciocolată sau un vinuț bun de Porto într-o prăvălie portugheză sunt sărite din peisaj, la rândul lor exotice și doar de-asta, eventual, comerciale. Excepție face doar kebabul, dar el pare deja prin excelență românesc”.

Cuvinte cheie:

11 comentarii

1 Decât o revistă & Tataia | e-Opinii.ro | doar opinii... atât! | by George Fedorovici { 06.26.10 at 11:26 AM }

[...] afla mai mult: Decât o revistă & Tataia [...]

2 Bibliotecaru { 06.26.10 at 11:33 AM }
3 Bibliotecaru { 06.26.10 at 11:34 AM }
4 fs { 06.26.10 at 1:04 PM }

ce mizerie

5 Cristian { 06.26.10 at 1:30 PM }

Buna,
Va citesc si urmaresc postarile si interventiile.
Dupa mine locul dvs si al Monicai Macovei ,chiar si al lui Server Voinescu nu este in PDL.
Impreuna ati crea cu adevarat o alternativa la o clasa politica corupta si expirata.
Toti 3 aveti ceva din spiritul vechii Aliante Civice…
Doar o parere….

6 Radu Humor { 06.26.10 at 9:03 PM }

Decat subiecte delicate, cu raspunsuri inca ne date …., mai bine niste reviste, dintre care una pare sa-l ia in raspar prin titlul ei chiar pe inamicul public nr. 1 al puterii portocalii -Tataia Ilici :roll:
Decat o parere….

7 zaharescu valeriu { 06.26.10 at 11:00 PM }

@Cristian
Domnule, îmi cer scuze că intervin, în locul d-nului Preda, dar o fac strict în nume propriu.
Am fost un votant entuziast ,dar în acelaşi timp raţional, al Alianţei D.A. Vă asigur că deţin şi în prezent programul pre şi post electoral al acestei asociaţii de partide.
Ştiu de asemeni cine a negociat şi cine a parafat documentele. Ştiu şi cine (din partea PNL) NU a agreat înţelegerea. Vă spun, pentru că este un punct esenţial la programului, că FUZIUNEA celor două partide figura ca obiectiv central postelectoral.
Ce trebuie să mai ştiţi, este că nuclele de politicieni din PD şi PNL care au convenit să înfiinţeze alianţa, EXISTĂ ACUM ÎN PD-L.
Îmi pare rău să constat că actuala…clică…sau gaşcă…(sau cum vreţi s-o denumiţi), a scos PNL din alianţă conducându-l într-o direcţie greşită (via PSD). Probabil, interesele transpartinice ale petroliberalilor, reunite cu ale ,,hrebenciucilor” au fost prea puternice….
Oricum, spiritul alianţei D.A. există în continuare, PNL poate reveni oricând doreşte (evident fără a pune condiţii aberante), iar d-nl CPreda, Sever Voinescu, Monica Macovei, Traian Ungureanu, SUNT DEJA UNDE ACOLO UNDE ESTE NORMAL SĂ FIE….adică ,,acasă”.

8 zaharescu valeriu { 06.26.10 at 11:01 PM }

erata…..punct esenţial al programului…

9 Cristian { 06.27.10 at 12:35 AM }

@zaharescu valeriu
Oamenii de mai sus ies din tiparul soldatelului de partid si sunt vocali dar ineficienti practic.Cei care au bani , fac si desfac fraiele partidului.
Romanii au “vorba multa saracia omului”,asa ca nu vad mare lucru ….m-as astepta de la dansii la ceva mai concret…

10 val { 06.27.10 at 1:37 AM }

Cristian spunea despre Alianta Civica, nu despre ADA

11 zaharescu valeriu { 06.27.10 at 9:52 AM }

D-nule PONTA
Aţi reuşit să mă convingeţi definitiv…pe toată perioada ,,carierei” dvs politice (sper, cât mai scurtă).
Recent, aţi reuşit să fiţi sincer, cu dvs însuşi şi cu potenţialul electorat.
Aţi afirmat, nonşalant, că politicienii nu ar fi trebuit să aplice măsura de creştere a TVA propusă de …specialişti.
Coroborez această afirmaţie cu declaraţiile peneliştilor care spun că, guvernul trebuie ,,să ţină în braţe” sistemul bugetar, aşa cum este el şi, în acelaşi timp, să nu crească taxele şi impozitele.
Iată domnule Ponta cum, ..gura păcătosul adevăr grăieşte”.
Aşa trebuie să acţioneze, ..responsabil”, politicienii….să nu facă nimic. Să menţină ,,status quo-ul”. Adică să ofere ,,prostimii” iluzii…pâine şi circ…în speranţa că, poate mîine, vor veni vremuri mai bune. Vorba ceea : ,,ori la bal, ori la spital”, că până în 2012, mai este timp……..Invocarea ,,specialiştilor” a fost şi este pentru dvs, un aliniat formal în conferinţele de presă televizate, o sintagmă populistă de oameni neimplicaţi.
Înţeleg acum mai bine , de ce, împreună cu ,,prietenul dvs” (în stare continuă de agitaţie, de la alegeri încoace), respectiv Crin Antonescu, aţi vrut un guvern de tehnocraţi, cu un primar naiv scos la înaintare.
Pentru ca voi să vă ascundeţi în spatele lor, să nu vă asumaţi nici o responsabilitate, nici decizie politică nepopulară, nici un prejudiciu de imagine. Ar fi fost doar un guvern de sacrificiu..
Iată de ce , partidele de opoziţie nu se pot constitui acum în alternative viabile la actuala putere.
Dar măcar, fac apel la ,,rudimentul” dvs de bun simţ (invocat de altfel până la saţietate în campanie) şi lăsaţi-i pe cei care îşi ASUMĂ măsuri necesare, chiar dacă dureroase, să le aplice. Măcar atât puteţi face…dacă la altceva nu vă duce capul…
Punând ,,beţe-n roate” şi piedici la fiecare pas, nu faceţi altceva dacât să agravaţi situaţia economică şi să amplifcaţi tensiunile sociale….iar în final, se alege praful…credeţi că în 2012 lumea nu va înţelege ?

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge