Duplicitate
E trist să constaţi că, de la Ion Iliescu la Victor Ponta, nici un pesedist nu poate exprima regrete la 20 de ani de la tragedia din 14 iunie 1990.
În opinia mea, în cazul lui Victor Ponta, lucrurile sunt mai grave decât în cazul lui Ion Iliescu.
Fostul preşedinte nu poate ieşi din logica antifascistă şi crede chiar şi acum că minerii meritau mulţumiri fiindcă tăbăceau fascişti resuscitaţi.
În schimb, Victor Ponta susţine, în România liberă de azi, că a fost unul dintre cei care au manifestat în Piaţa Universităţii. Dacă nu minte – şi cum oare să ne putem îngădui să credem aşa ceva despre un atât de important lider politic? – , atunci este vorba despre duplicitate.
Pentru cine a fost în Piaţă, 14 iunie e ziua în care ne-am aflat în război civil.
Nerecunoscând acest lucru, Ponta vrea să rămână lângă Ion Iliescu. El nu e capabil să separe greşelile acestuia de ceea ce a făcut bun pentru România. Iar mineriada din iunie 1990 e cea mai mare eroare politică făcută de Ion Iliescu după Revoluţie.
Dacă vrea să fie – atunci când va creşte mare – om de stat, nu de partid, Victor Ponta ar trebui să vadă şi ce face statul, nu doar ce zice organizaţia de bază.
Iar statul român, prin Emil Constantinescu, a cerut iertare în 2000 victimelor acestei mineriade.
Şeful de azi al PSD vrea să pară democrat, dar nu ştie de unde începe democratizarea.






62 comentarii
[...] afla mai mult: Duplicitate [...]
Cine crede ca Iliescu nu trebuie judecat pentru diversiunea din 13 iunie si toate provocarile orchestrate de tripleta Iliescu, Roman, Magureanu urmate de venirea minerilor si anularea idealurilor societatii civile reprezentate in manifestatia maraton din Piata Universitatii s-o afirme.
“Dacă nu minte – şi cum oare să ne putem îngădui să credem aşa ceva despre un atât de important lider politic? – , atunci este vorba despre duplicitate.”
Nu, minte. Este vorba de minciună, ticăloșie și cinism. Probabil că Iliescu e un “believer”, a fost și a rămas un bolșevic convins, care a luptat împotriva “elementelor dușmănoase” (lui, iar el = poporul), dar Ponta e doar mincinos, cinic și ticălos. La fel ca Năstase, defapt, cam tot ce înseamnă PSD, PC, și din nefericire, PNL.
“Statul roman prin Emil Constantinescu a cerut in 2000 iertare victimelor acestor mineriade”.
“Statul roman trebuie sa-i plateasca lui Diaconescu despagubiri in valoare de 500 000 E pentru anii petrecuti in puscariile comuniste”
“Statul roman trebuie sa plateasca procesele pierdute la CEDO ” datorita judecatorilor corupti.
Statul roman trebuie sa plateasca pensiile judecatorilor corupti si ale celor care l-au trimis pe Diaconescu in puscariile comuniste.
Statul roman trebuie sa-i plateasca pensia de 3000 E a lui Iliescu si vila de la RAPPS a carei intretinere costa inca 3000 de E, salariul lui Ponta si a platit contractele clientelare ale firmei lui de avocatura cu Complexul Energetic Turceni… plateste de 18 ani salariul dublu repetentului Crin Antonescu pentru chiulul tras la Parlament,
dar statul roman suntem noi cei care paltim impozite la Stat si in special noi cei din mediul privat ,noi platim pensiile si salariile bugetarilor din munca noastra.
Pe noi ne-a intrebat cineva daca suntem de acord sa mai platim greselile, hotia ,coruptia precum si pensiile celor ce i-au girat?
De ce nu propuneti ca la referendumul propus de PSD sa se intrebe : Sunteti de acord ca din impozitele dvs sa platiti 10 % din pensii si 25 % din salariile bugetarilor?
Iar cine raspunde da, atunci sa-i fie crescut impozitul pe venit cu 35%.
Sa le plateasca Ponta- Antonescu ( Costel si Leana) , Oajdea si toti “jurnalistii independenti” care plang de grija lor!
Dar sa-i vedem mai intai cum ar vota la o astfel de intrebare .
Iar dvs ati tradat Romania Mare cand ati votat pe Tokes , conform declaratiilor Lenei.
“Multumesc Crin”!
” Vad aici si pe domnii Catarama si Dinu Patriciu pe care ii respect si salut” .
Saru’ mana Coane, Saru’ mana nasule!
S-a dus si “tradatorul” Oajdea…
Se duce si Georgica Severin…
Teo vrea sa renunte la politica…
Mai mult de 10 parlamentari pedelisti se mai gandesc sa voteze motiunea…
Jos comunismul! Vivat Tokes! Ca vin rusii si chinezii si ne cumpara tara.
Rusine, Victor Ponta!
Ma gandesc daca pedepsirea la timp a lui Ion Iliescu pentru toate crimele, atat de imperativ cerura de 20 de ani, ar fi putut impiedica reeditarea victoriei din 2009 a lui Basescu, o alta pedeapsa aplicata poporului roman pentru toate ezitarile pe care le-a avut de-alungul istoriei sale atat de zbuciumate
Rusine lui Iliescu pentru ceea ce s-a petrecut atunci.
Rusine lui Basescu fiindca a ajuns sa isterizeze natia romana, situatia de-acum semanand izbitor de mult cu mai 1990, cand eram manipulati sistematic sa-i casapim pe cei care nu tineau cu FSN-ul acelor vremuri.
[...] ați afirmat că îl respectați pe Ion Iliescu. Sau cînd numiți nenorocirea de atunci “cea mai mare eroare politică a lui Ion Iliescu“. Sînt curios, dacă ați fi luat o bîtă în cap în iunie 90 și ați fi plecat din [...]
Asa este dl. Preda,
Ati ajuns trambita manipulatoare tara arde si dumneavoastra manipulati calendaristic precum minerii diferite zile onomastice! Asa este ar trebui ridicat un monument al eroilor cunoscuti insa, aceia care sunt printre noi in ca Ana Blandiana, Doinea Cornea,Dl. Emil Constantinescu pe de o parte si de cealalata alaturi de Che Ponta, Iliescu…. insa observ ca toata lumea il pune in umbra pe artizanul multor lucrari artizanale din umbra apropriatul lui Traian, dl. Magureanu! De ce-l uitati pe Traian si nui felicitati la pachet pe toti politicienii din arcul puterii de atunci?
Madame Blogary, cu respect:
Am spus că orice adversar politic trebuie respectat. Pentru a sublinia că ura nu rezolvă nimic. Şi mai clar: ura nu se poate substitui responsabilităţii politice (dacă e invocată) sau responsabilităţii juridice (dacă e dovedită).
@C. Preda
Exista multa duplicitate (i.e. ipocrizie) in toata viata politica. Nu cred ca exista politician care sa spuna sau despre care sa se spuna ca nu a fost, macar odata in cariera sa politica, ipocrit.
Indiferent ce credeti despre Ponta si alti adversari sau colegi politici ar fi bine sa nu uitati ce spuneati despre pedele in euro-campania electorala si cum v-ati schimbat discursul odata ce v-ati vazut la Bruxelles. Erati ( si probabil, sunteti inca) un apropiat al lui basescu, cunoasteati foarte bine multe detalii, in plus era evident pentru toata lumea ca niste politruci ca blaga-videanu-udrea &comp nu pot aduce ceva bun in mediul politic, deci pentru stabilitatea politica a tarii ( si ce decurge din asta). Si totusi v-ati facut cuminte turneul politic, laudand in stanga si-n dreapta, purtator de cuvant al unui partid care nu era diferit de cel din aceste zile si acum ne vorbiti de duplicitate.
Chiar daca o faceti pe blogul dvs. suna foarte fals. Duplicitar as spune.
Întrucît nu sunt înregimentat politic, pot liniştit să afirm că duplicitatea lui Ponta e schizofrenie. Este o boală des întîlnită în mediile comunistoide. Subiectul nu-şi dă seama de disonanţa cognitivă pe care o îmbrăţişează. El crede că are întotdeauna dreptate. Deşi pare un handicap, la politicanţii, precum Ponta, schizofrenia este un avantaj. O excrescenţă de adaptare la mediu. Subiectul poate susţine, la înterval de minute, cu egală elocvenţă, atît teza cît şi contrariul ei, fără ca vreun eritem facial să-i trădeze minciuna. Acomodarea cu disonanţa cognitivă se datorează fricii. Frica animalică de la congresele în care se făceau cotituri majore în politica partidului, atunci cînd, o secundă de neatenţie te putea trimite la mititica, sau la munca de jos, ca deviaţionist dovedit.
CPreda, criminalii sunt cumva adversari politici respectabili?
Hotarati-va odata sau nu sunteti cu nimic peste Biblio.
Ce responsabilitate juridica trebuie sa dovedesc ptr al condamna eu pe un violator al surorii mele, pe care desi il stiu, nu am probe juridice sau nu sunt lasat de justitie sa le utilizez?
Incepe sa-mi fie sila…
[...] Duplicitate [...]
domnule preda, ne dezamagiti!
pentru iliescu nu poate exista respect. sunt oameni fata de care ura este singurul sentiment pe care-l putem avea. acest individ a distrus viitorul generatiei mele, cu minerii sai, cu inapoierea in care a tinut tara atati ani, cu fantomele legionarismului si burghezo-mosierimii pe care le vantura, cu instigarea impotriva intelectualilor…mai tineti mine “noi muncim nu gandim”?
nu respect ci ura profunda! fara menajamente, fara compromisuri
@ Cristian Preda
Domnule Preda,
Dacă la domnul Ion Iliescu ar fi de înţeles să căutaţi o legătură cu mineriadele, precum şi eventuale păreri de rău, chiar nu văd ce legătură are domnul Ponta cu aceste evenimente.
Dacă vă referiţi la faptul că domnul Ponta ar trebui să-şi exprime regretele ca lider al PSD, faceţi o confuzie, PSD-ul nu exista pe vremea mineriadelor.
http://www.pdl.org.ro/index.php?page=PDL&textPag=14
Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvarii Nationale, al Partidului Democrat, al Partidului Democrat al Muncii, al Partidului Unitatii Social Democrate ,al Frontului Democrat Roman, al Partidului Alianta Nationala Romana, al Partidului Pensionarilor si Protectiei Sociale si al Partidului Liberal Democrat, partide cu care P.D.L. a fuzionat prin absorbtie.
Aparut ca o larga miscare de masa in timpul Revolutiei din decembrie 1989, F.S.N. isi incepe existenta documentara la 23 decembrie 1989 prin declaratia program redactata de Consiliul F.S.N. Ca organ provizoriu al puterii de stat, F.S.N. a format Guvernul provizoriu condus de Petre Roman.
La 17 iunie 1990 a fost investit primul guvern legitim postdecembrist, format in majoritate din membri ai F.S.N. Prim Ministru al Guvernului a fost numit Petre Roman, lider national al F.S.N. In august 1991 s-a efectuat o remaniere a Guvernului prin cooptarea unui ministru liberal.
Singurul partid care ar trebui să aibă regrete este PDL, pentru că este SINGURUL succesor al FSN. Ca personaje politice, aveţi dreptate, sunt mulţi care ar trebui să-şi exprime regretele, mulţi care acum sunt împrăştiaţi pe la toate partidele politice. Ca partid însă, singurul care-şi poate asuma mineriada nu poate fi decât PDL.
Dacă veţi căuta în secţiunea istorie a site-ul PSD, veţi vedea că acolo scrie…
Social-democraţia după 1989
După Revoluţia din 1989, perioada de tranziţie de la comunism la democraţie a fost gestionată, în mare parte, de partide cu vocaţie social-democrată. Din punct de vedere cronologic, primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea vechiului regim a fost Partidului Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). PSDR s-a declarat continuator al social-democraţiei româneşti interbelice.
Ei nu-ţi clamează nici un moment legătura cu FSN.
Vă reamintesc, dacă aţi uitat, că facţiunea Ion Iliescu care a părăsit FSN-ul a înfiinţat un partid nou-nouţ, Frontul Democrat al Salvării Naţionale, apoi PDSR… şi acum PSD. În nici un caz acest partid nu a avut nici o legătură cu nici una din cele şase mineriade. Ion Iliescu… da, partidul însă nu. Şi atunci, pentru că domnul Ponta să-şi exprime regretele în numele partidului? Ar trebui ca domnul Antonescu să-şi exprime regretele în numele partidului, adică al PNL, pentru că este alături de domnul Petre Roman, şi el actor al mineriadei în calitate de premier?
Eu spun că cel mai bine ar fi să reevaluaţi această reacţie pentru că nu este deloc ceva coerent politic… S-ar putea ca lumea să-şi aducă aminte că PDL-ul este cel care îşi asumă perioada FSN şi, deşi preşedintele Traian Băsescu a condamnat comunismul (dar nu a implicat prin asta şi PD-ul, respectiv PDL-ul, pentru că, preşedinte fiind, nu putea reprezenta un partid), eu unul nu am auzit ca PDL-ul să condamne comunismul, cu atât mai mult să aibă cumva un regret pentru mineriade… Dimpotrivă, din câte văd eu PDL se grăbeşte să arunce totul pe Ion Iliescu, de parcă acesta ar fi organizat singur mineriade…
Sa nu pierdem din vedere şi duplicitatea lui Emil Constantinescu, care apare alături de Ilici pe la diverse şuste politice gen Clubul de la Bucureşti, de obedienţă Est.
Nu era nicio tragedie dacă nu ieşea Ilici preşedinte în 2000, Slovacia s-a facut bine dupa episodul Vladimir Meciar.
O lectie rămâne: stânga nu-i decât una, chiar dacă se machiază diferit, la derută…
Oricite explicatii politicianiste veti da, in memorie imi va ramine afirmatia dvoastra :respect pentru Ion Iliescu.
In cazul asta inteleg ca respectul si l-a cistigat in urma faptelor sale.
Stimate Domnule Preda,
nu stiu daca constient sau nu (inclin catre prima varianta pentru ca nu cred ca nu estimati corect consecintele), dar prin aceasta abordare reusiti cu eficienta maxima ca inca o data sa lasati o discutie foarte importanta neterminata, de neinchis.
Pentru ca abordarea fiecarei teme, mai ales din partea unui universitar trebuie facuta sistematic, dupa criterii foarte clare si unanim acceptate.
Pana cand nu vom raspunde foarte clar la o serie de intrebari – de ce se aflau acele persoane in Piata Universitatii pana in ziua alegerilor, de ce se aflau acele persoane in Piata Universitatii ulterior alegerilor si publicarii rezultatelor acestora, inca trei saptamani, de ce persoane educate nu au gasit o alta cale de a-si exprima punctul de vedere (in conditiile in care unii intelectuali de marca erau membri ai guvernului…, iar unii membri actuali ai PDL erau, de asemenea, membri ai guvernului), de ce… si, mai ales, care sunt criteriile dupa care se stabileste gradul de vinovatie.
Pentru ca, daca nu raspundem inainte de toate la aceste intrebari, riscam ca si aceasta tema sa aiba acelasi tratament si impact public ca si comemorarea Revolutiei de iarna trecuta…
duplicitate e si sa fi politolog si sa sustii cu buna stiinta dinamitarea institutiilor deomcratiei romanesti.
http://rational-idealist.blogspot.com/2010/05/sfarsitul-basescianismului-ro.html
nu stiu cine scrie acolo…dar sunt total de acord.
concluzia e
Sarcina clasei politice in perioada urmatoare este sa gaseasca o iesire de sub ruinele basescianismului, cu cat mai putine pagube colaterale. Dar pagube vor fi in orice caz.
asta si pentru ca cristi preda si-a tradat menirea, si a sucombat in slugarnicie.
Declar foarte clar şi fără dubiu.
Îmi asum sprijinul asupra declaraţiei domnului C. Preda:
orice adversar politic trebuie respectat
Dacă cineva poate demonstra prin orice mijloace că nu orice adversar politic trebuie respectat, adică că există măcar unul care nu trebuie respectat, îl rog să o facă. Aş vrea însă să subliniez cuvintele adversar politic, ca să se înţeleagă foarte bine despre ce vorbim şi pe urmă să nu spună nimeni că a înţeles altceva.
bravo! impresionanta si expozitia din pasajul Universitatii desi canapelele ikea sunt cam postmoderne in toata afacerea
Domnule Preda,
Despre Ponta n-am ce comenta, asa e, cum ziceti.
V-as întrba însa daca nu exista o duplicitate si din partea dvs. având în vedere contributia unui fost membru al guvernului Roman de la aceea vreme (subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor) si apartenenta la partidul aceluias fost subsecretar, azi presedinte de tara.
Istoria nu e completa, dar va veni si vremea când se vor afla toate în legatura cu aceste evenimente, sper.
Îmi pare rau s-o spun, dar cred ca ati ales calea cea mai usoara în cariera dvs. politica si nu neaparat pe cea mai onesta.
cu oarecare stima,
B.
Dacă nu mă înşel, în mult-hulita declaraţie de la Timişoara (1 decembrie 2009), Mircea Geoană îşi cerea scuze în numele PSD (şi) pentru mineriade.
@CPreda
Înţeleg că Teo Trandafir este o persoană voluntară şi independentă, pe care dvs aţi cauţionat-o….şi pe care o simpatizez şi eu…..dar puteaţi să o sfătuiţi (poate că deja aţi făcut-o ?) , ca măcar să se abţină de la votul de marţi.
Totuşi, a fost candidatul PDL, autodeclarat ca atare.
Mă bucur că opoziţia a iniţiat această moţiune….oferă astfel PDL şansa testului suprem de coeziune, în faţa unor decizii istorice.
Mai mult decât orice congres sau campanie electorală, ,,furcile caudine” ale moţiunii, iniţiate într-un climat mediatic devastator , va arăta dacă şi cât de unit este partidul.
Dacă va trece acest test, va rezulta, cu o evidenţă de netăgăduit că PDL este singurul partid capabil de reformă, singurul partid legitim să conducă România în aceste vremuri de restrişte .
Domnule Cristian Preda sunteti multumit de prestatia (mi-e si sila sa-i pronunt numele”o tradatoare pe fata”numita Teo)chiar nu inteleg ati discutat inainte de a o baga in PDL??Ati discutat cu aceasta tradatoare penibila inainte sa va angajati sa-i faceti campanie electorala??Puteti sa considerati Spam acest mesaj….Multumesc de raspuns
Ion Iliescu nu era singur atunci. Exista si FSN-ul. Iar PDL n-o sa scape in veci de eticheta asta: fosti fesenisti. Poate ne vorbiti si despre duplicitatea dumneavoastra: un… liberal printre fostii fesenisti?
@CPreda
Pe cat de condamnabila este incremenirea in proiectul comunist a lui IIliescu pe atat de condamnabila este si incremenirea in peoiectul anticomunist a altora atunci cand tara arde , baba se piaptana si democratia este calcata in picioare cu entuziastul aport al unor oameni care ar trebui sa-i invete pe alde nea @ion cum ar trebui sa arate o tara normala .
Ce se intampla cu Teo Trandafir? Pozitia sa de gica-contra va expune, domnule Preda, pulverizand creditul pe care i l-ati acordat. Pacat.
Intr-o tara in care domneste nelegea sub aspectul democratiei am dreptul sa nu-mi respect adversarul politic si sa-i comunic ca astept cand electoratul se va destepta astfel ca legea sa se poata aplica si el sa ajunga acolo unde este locul lui adica in zeghe.
Si de altfel Tutea a spus ca cu comunistii nu trebuie discutat decat cu codul penal pe masa.
Restul e gargara democratoida, de fapt socialism deghizat.
Domnule Preda, ca membru PDL astept sa propuneti sanctionarea dumneavoastra pentru tradarea doamnei Trandafir, om pe care vi l-ati asumat total.
@ C.Preda
Din spusele domnului Lazaroiu aveati informatii inca din campanie ca domna Trandafir va trece la PC intr-un viitor apropiat. Ce pedeapsa considerati ca ar fi potrivita pentru incompetenta dumneavoastra ?
Domnule Cristian Preda puteti vorbi cu Teo sincer ,intrebati-o cand a vazut-0 ultima oara pe mama ei in ce an si unde sta mama ei pensionara acum ?
Teo e falsa nu e ce pare grijulie cu pensionari,pe mama ei a abandonato care e pensinara .
Art.63. – (1) Judecătorii Curţii Constituţionale vor depune, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, următorul jurământ: “Jur să respect şi să apăr Constituţia, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi fără părtinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
(2) Jurământul se depune individual. Judecătorii Curţii îşi vor exercita funcţia de la data depunerii jurământului.
ARE CURAJ GEOANA SA STRICE …ARANJAMENTELE CLIENTELARE ?
Trabndafir Elena,
Cea ce aspuneti este josnic , pentru faptul ca un politician nu adera la mizeria actuala, aflam acum ca are copii nelegiotimi ,ca
si-a inecat pisicii si ca nu isi vede mama pensionara, josnicia e la masa cu slugarnicia!
Domnule Preda, ura nu este neaparat opusul respectului ! Nu inseamna ca daca nu respectam pe cineva, atunci automat il urim.
In cazul Iliescu, zic eu, personajul nu trebuie respectat, evident, dar nici neaparat urit. Pentru acest personaj, ca opus al respectului, ar trebui folosit dispretul si respingerea. Chiar si ura, de natura teoretica, filozofica – daca nu e insotita de agresiune fizica – ar putea fi acceptata, la limita. Si spun asta deoarece chiar personajul in cauza a fost cel care a creat ura, initial, prin atitudinea si actiunile sale (chemat minerii, distrus partidele istorice, etc.). Si stim, nu-i asa: semeni vint, culegi furtuna ?!
Deci domnul Iliescu, dupa ce a semanat ura ani de zile in jurul lui (mai ales ura de clasa, mostenita de la tatal sau si de la scoala politica din URSS), nu se poate astepta la altceva din partea adversarilor, si mai ales din parte celor pe care i-a afectat in mod direct ! Iar ura unora – legitima – impotriva lui Iliescu poate fi inlocuita doar cu ceva intelegere si / sau iertare, cu dispret, sila si respingere. Este nenatural (si anormal) ca astfel de personaj sa fie numit un “pilon al democratiei”. Poate doar o buturuga…
Un om normal poate avea pentru Ion Iliescu doar niste sentimente asemanatoare cu cele pentru Hitler, dar la scara mai resdusa.
@ Trandafir Elena

Aveţi vreo legătură cu fostul soţ?
Văd că domnul judex este încurcat de întrebarea pe care i-am adresat-o, de aceea adresez, în acest moment, întrebarea spre toţi cei care susţin PDL…
Care este doctrina PDL?
Daca ne-am uitat aseara la ce s-a intamplat ieri la Senat si C.Dept. , este aproape cert ca motiunea va pica.
PDL si UDMR voteza contra, independentii nu voteaza, minoritatile cred ca fie voteaza contra fie nu voteaza.
Problema de rigoare juridic-constitutionala este ca se numara voturile pentru motiune, cele contra sau abtinerile neavand efect direct, adica , daca azi ar veni de la putere, la parlament doar un numar necesar cat sa existe cvorumul(daca situatia ar fi inversa adica PSDNL la putere cu majoritatea parlamentului dlor nici nu ar veni sabotand votul prin bocotarea cvorumului) atunci acestia ar putea sta in sala si sa asiste la vot fara sa voteze, asa cum a facut aseara PSD, si cei care au depus acesta motiune compusa cu copy-paste dupa aarticole din presa, cu o lege inexistenta atacata si cu nerexpectarea partiala a procedurii corecte dpdv al termenelor constitutionale, cu sfidarea si insultarea permanenta si peste orice limita a decentei pe “dictatorul Basescu” nu ar avea decat sa se joace de-a votul.
Poate ca in locul PDL, asa as face, dar PDL vrea sa dovedeasca a nu numai ca se opun caderii guvernului, dar ca il sustin,si ca deci se si exprima pozitiv prin vot, reacordandu-i o noua investitura, caci asta inseamna votul efectiv, reacordarea increderii guvernului, reinvestirea acestuia ptr politica de austeritate gandita de acesta.
Si apropo de duplicitate:
Abia azi a evaluat RTV (a facut-o aseara Nashul) care ar fi consecintele economice ale caderii guvernului si anume: costul economic real al caderii guvernului versus mentinerea lui si aplicarea masurilor de austeritate sunt deprecierea masiva a leului, consumarea pe curs a rezervelor valutare ale BNR, inflatie etc .
Ce rezulta decat ca fac politica anti romaneasca si pro speculatori pe curs si pe raderea economica cei care doresc caderea guvernului .
Ce ar dori un pensionar daca ar intelege mecanismele economice, adica daca ar intelege ca are de optat intre reducerea cu 15% a puterii sale de cumparare fata de o reducere si cu 50% in situatia unei inflatii si deprecieri majore a leului, cum trebuia sa se intample si in decembrie 2009 in cazul victoriei lui Geoana si erau deja pregatiti speculatorii sa joace pe un euro= 5-6 lei?
Sondaj de opinie – efectul comunicarii nonverbale in politica .
http://www.isondaje.ro/sondaj/211733820/
Asteptam o postare in care sa ne explicati ce se intampla cu Teo.
Cine a adus-o, de ce ati promovat-o si de ce ati garantat pentru ea.
Cine se aseamana se aduna.
Veti face si dvs la fel ca Teo ?
Domnule Preda, nu-mi vine sa cred ca un om ca dv. crede in bunele intentii ale PD & Basescu. Pacat ca ati intrat in jocul razbunator al lui Basescu; acest om are ambitii de om mic, crezandu-se om de stat. Iar un om ca dv. gireaza aceasta pecingine care se intinde peste Romania. In timp ce dv. priviti trecutul, ignorati mizeria morala care se asterne peste Romania, ignorati pasii repezi pe care ii face o noua dictatura, cea a nesimtirii si a faradelegii. Mare pacat, domnule Preda!
@Bibliotecaru
Reformulez comentariul care l-a derajat pe d-nul CPreda, domnia sa manifestând ,în schimb, multă îngăduinţă faţă de adversarii PDL, cei care astfel pot elucubra şi intoxica în voie spaţiul bloggeristic , după cum ,,vor muşchii” propriilor circumvoluţiuni…..în ciuda ,,dictaturii” odioase care ,,limitează” libertăţile fundamentale….inclusiv libertatea de expresie.
Îndrăznind o remarcă ce se vrea maliţioasă, aş spune că până la preşedinte, cenzurarea opiniilor vine chiar de la ,,sfântul” moderator…
Revenind la temă, am spus că încerc să mă abţin până la un moment în timp ulterior moţiunii, dar v-am citit, stupefiat, d-nule Bibliotecaru, comentariul în care faceţi trimitere la vinovăţiile originare…cele care ne-au întârziat evoluţia în spaţiul euro-atlantic, cu cel puţin 10 ani.
Am identificat în el o formă perversă de ,,manipulare bazată pe logică aparentă ” (am înlocuit cuvântul deranjant, folosit iniţial), destinată celor cu memorie volatilă, sau tinerilor fără memorie.
Înţeleg că personalităţile multiple ale domniei voastre ,,navighează” nestingherite şi simultan, prin diverse universuri paralele.
Dar în ACEASTĂ realitate (vreau încă să) cred că nu aţi fost dvs, CEL ADEVĂRAT, în momentul ,,fabricării” şi tastării consideraţiunilor…
De unde şi până unde, d-nule, aţi dedus (,,bazat” pe arabescuri logice numai de dvs ştiute) că PDL trebuie să-şi asume răspunderea mineriadei din iunie 1990 ?
Am ascultat ,,live” îndemnul malefic adresat de Ion Iliescu minerilor de ,,a ocupa” prin orice mijloace Piaţa Universităţii ! Sun documente şi mărturii care confirmă atrocităţile , ,,demne” de un stat bananier, comise în acele vremuri tulburi în care democraţia ,,balansa” într-un echilibru extrem de fragil…..la debutul unui stat tenebros în care deciziile erau subsumate ,,bunului plac” discreţionar al unui singur om, sprijinit de oligarhia criptocomunistă care a confiscat revoluţia….al cărui ,,brand” bântuie şi în prezent societatea românească.
Dvs, în schimb, ce faceţi ? …Induceţi otrava minciunii prin sofisme aiuritoare.
Înţeleg limpede, acum, de ce simţiţi nevoia să vă lungiţi kilometric argumenţia.
Mă abţin să fac vreo referire la starea dvs de sănătate mintală, nu sunt eu în măsură să mă pronunţ…neavând competenţe în domeniul psihiatriei.
Deşi am crezut (mai mult am sperat) că Ion Adrian şi Judex exagerează în ceea ce vă priveşte, realizez acum că, de fapt, au fost prea îngăduitori cu dvs.
PS-erata
….kilometric argumentaţia….
Si “de unde începe democratizarea”, ma rog? De la inregimentarea “democratica” si neconditionata in PCR, apoi in PD(l), dupa cum bate vantul partidocratiei dinspre Cotroceni??? Cazul dumneavoastra, d-le Preda, nu al meu… “Simplii” oportunisti de ieri sunt marii aparatori ai democratiei si drepturilor omului si libertatii presei din Africa, Rusia… In Romania, insa, va doriti o Curte basesciana – acum o si aveti! Nu hotarat pentru o Curte constitutionala, iar drepturile omului si liberatea presei le tratati ca pe niste mofturi de “tonomate”! Semneaza un “ciuruit” pe data de 14 iunie ’90 de mineri, militie si sri-ul lui Magureanu. Care Magureanu? Ala intrat cu armele si munitia din dotare in partidul pe care-l adorati acum. Tot “ciuruit” si cu ocazia ultimelor alegeri prezidentiale, decise de sri, sie, sts, spp, validate cu tupeu oranj de fosta CCR. Devenita de azi noapte Curtea basescionala! Viitorul meu de-acum incolo? Etern “ciuruit” de partidocratia cleptocratilor oranjgutani? Daca aveti un strop de onoare si constiinta, dati-va demisia din acest partid odios, delimitati-va clar de clanul Basescu, aparati democratia, presa si drepturile omului din Romania! Ca de “basescianism”, fie si oarecum soft, ca al dv., mi s-a aplecat rau de tot!
Nu ma prea astept sa “eliberati” comentariul meu, cum am mai patit si altadata. Si totusi, ma bazez, inca, pe un strop de bun simt, in ceasul al doisprezecelea, din partea unui “simplu” carierist… Greseala mea, ca mai citesc pe aici…
Apropo de duplicitate, Teo ce mai face? Cine o sustinuse in campanie? Nu cumva dumitale, stimabile?
Dom’le grea treaba si cu dublicitatea asta a lui Ponta … Noroc ca nu conduce el Romania .
Noroc ca avem personalitati marcante care ne calauzesc pasii spre viitor, avand un prezent luminos.
Apropo … lucrez la o companie germana … astazi citesc un raport privind dezvoltarea companiei pentru urmatorii 20 de ani … Neseriosi si nemtzii astia … auzi tu Dom’le …plan pentru 20 de ani!!! Ai nostri conducatori au vreun plan ? Fara raspunsuri dublicitare … va rog:)
Zaharescule , lasa ca stim , liberalii sunt de vina ca nu au facut opozitie pe vremea lui Ceausescu si taranistii ca au fost prea firavi , dar pe ei i-ati rezolvat , a fost mai usor . ….Dar cum orice nas isi are nasul , te …ajung si blestemele faptelor … Cei patru propagandisti sunt doar trei …nu-i si Manga printre ei ?
[...] lui Voiculescu si am sustinut pe fariseul ultimativ al politicii romanesti lipsita de prihana, Cristian Preda, care crede cu tarie ca Iliescu trebuie respectat, din nefericire lipsit de argumentele contondente [...]
[...] lui Voiculescu si am sustinut pe fariseul ultimativ al politicii romanesti lipsita de prihana, Cristian Preda, care crede cu tarie ca Iliescu trebuie respectat, din nefericire lipsit de argumentele contondente [...]
Am ascultat, pe TVR, speech-urile parlamentarilor, întrucât televiziunile de ştiri erau ,,blocate” pe transmisiunile ,,live” menite să incite populaţia şi am constatat, pentru a ,,n”-a oară, evidenţa unei realităţi triste : că nu avem opoziţie….doar nişte marionete care au citit ,,copy past”-ul unor articole dezlânate din presă, cu pretenţie de ,,moţiune”.
L-am urmărit pe ,,vorbitorul” Crin Antonescu , prezent, de această dată, în Parlamentul României, lăudându-se că nu are competenţe economice, dar în schimb, este ,,doldora” de voinţă şi curaj……sincer, în acest moment, nu mai simt decât o milă nesfârşită faţă de acest biet om…şi domnia sa, ca şi d-nul Ponta, de altfel, au rămas ,,blocaţi” pe două fixaţii mentale, obsesiile vieţii lor: Băsescu şi Udrea.
Nimic despre soluţii, nimic despre ASUMAREA UNEI GUVERNĂRI ALTERNATIVE credibile şi coerente, DOAR o singură direcţie de atac: Traian Băsescu….şi populisme ieftine pentru sărmanii amărâţi de afară, care de 20 de ani primesc doar iluzii de la acest gen de politicieni….
Ce se întâmplă DUPĂ ? Credeţi cumva că-i interesează ? Dacă da, veţi fi dezamăgiţi.
Credeţi că au explicat cetăţenilor cum s-a ajuns aici ? Au motivat de ce sistemul bugetar a fost ,,împănat” cu personal excedentar şi cu salarii de zeci de mii de lei pe lună (de fapt, vorba lui Berceanu, ,,pe pământ”,dar în fiecare lună) ? Nuu…
Apropo de Berceanu ,l-am urmărit cu atenţie, a fost cel mai coerent şi concret personaj la microfon. Am aflat unele lucruri pe care presa ,,le-a trecut cu vederea”…..adevăruri cutremurătoare despre clientelismul (cel adevărat) al PNL …despre salarii majorate subit, de la cîteva milioane la sute de milioane…..despre terenul de 200.000 mp preluat de Grifco la Băneasa cu un preţ ridicol de mic…despre pensionarii la 50 de ani care au ,,zburat” cu avioane utilitare în ultima lună cît în 10 ani de activitate ,obţinând pensii de peste 30.000 lei….despre contractele de consultanţă pentru prieteni….şi multe altele.
Despre aşazisa ,,clientelă” PDL ? N-au adus decât fragmente de intoxicări de presă.
Cine este curios să afle mai multe, să verifice transcriptul.
Închei, prin a repeta ce am mai spus….mă bucur de această moţiune, pentru că PDL poate ieşi întărit, ca sigura formaţiune politică responsabilă, CARE FACE ACUM ce trebuie, cu riscuri imense de imagine, fără a se gândi neapărat la 2012 sau 2014…. cum fac permanent şi obsesiv PNL şi PSD….care în nici un caz nu-şi doresc guvernarea în acest moment….pentru că sunt laşi, populişti şi incompetenţi.
Au demonstrat cu claritate acest lucru în ultimii 3 ani, evident pentru cine ,,are ochi să vadă”.
Cam la limita ,dar infine fara 6 tradatori.
Iar opozitia nu a avut tradator,i ceea ce este un semn important de atentionare a PDL.
PS Si tu Prigoana? Nu ca il creditam cine stie ce pe acesta , dar…
@ zaharescu valeriu
Aţi înţeles ce am scris eu? Eu nu l-am dezvinovăţit pe Ion Iliescu nicăieri. Eu am spus că domnul Ponta nu are de ce să-şi ceară scuze pentru mineriade în numele partidului său, PSD, un partid creat după mineriade, deci care nu a putut participa la mineriade. Până aici este clar?
Numărul doi. Singurul partid care a putut participa activ la mineriade, în calitate de “Miner” şi nu de “Victimă”, este FSN-ul care atunci era la putere. Eu nu spun că şi este vinovat, dar este singurul care poate fi vinovat. PNL-ul nu poate fi învinovăţit pentru mineriade, PNŢ-ul nu poate fi învinovăţit pentru mineriade. Orice al partid din 1990, altul decât FSN, nu poate fi învinovăţit în mineriade. Repet, ESTE VORBA DESPRE PARTID şi nu despre persoane.
Acum, se poate spune “nici un partid vinovat, doar Ion Iliescu vinovat” şi, deşi oarecum absurd, este OK, nu am nimic de spus… Nu se poate spune însă Ion Iliescu vinovat dar şi PSD-ul vinovat pentru că este şi a fost alături de Ion Iliescu. Asta deja ar fi absurd dat fiind că PSD-ul are ca origini altele decât FSN-ul.
Dacă este un partid vinovat, acesta nu poate fi decât FSN-ul, iar dacă este FSN-ul vinovat, atunci singurul urmaş al FSN este PDL, după cum se scrie în istoria PDL spre care am dat link. Eu nu am solicitat ca PDL să-şi ceară scuze, dar mi se pare absurd ca PDL să ceară PSD scuze.
Dumneavoastră ce anume vedeţi anormal în ceea ce am spus. Dar punctual, fără comentarii de tipul “manipulare bazată pe logică aparentă”. Dacă aveţi altă logică prin care să demonstraţi că PSD-ul are ceva de-a face cu mineriadele… bine. Dacă nu, nu.
Încă o dată, repet pentru că văd că se înţeleg mai greu cele pe care le spun… Nu am nimic împotriva ca domnului Iliescu să i se dovedească vinovăţia, să fie arestat, condamnat şi ce consideră procuratura şi justiţia că este cazul să se întâmple. Fiecare om care greşeşte, plăteşte. Nu aceasta este problema mea. Problema mea este că nu văd de ce şi-ar cere un partid scuze pentru un lucru care s-a întâmplat înainte de a se fi înfiinţat?
Aveţi argumente prin care PSD prin Victor Ponta să-şi ceară scuze, le aştept cu maxim interese, nu le aveţi, poate vă cereţi domnia voastră scuze, tuturor personalităţilor mele multiple, pentru cuvintele pe care mi le-aţi adresat mai sus. Sau, desigur, vă pot şi ignora de oricâte ori îmi vorbiţi “de sus”. Sunt multe, foarte multe soluţii din care puteţi alege.
Nici un răspuns relativ la doctrina PDL… Interesant.
@Bibliotecaru
V-am anticipat răspunsul, aproape cuvând cu cuvând. Nu aştept, pentru că nu există, vreun argument credibil că NU PSD este urmaşul FSN….pentru mine, negaţia propoziţiei de mai sus, este axiomatică……cât despre Ponta, eu unul, nu-i cer nimic, pentru că nu aştept de fapt nimic de la acest ucenic fesenisto-pesedist.
@ zaharescu valeriu
Argumentele că nu PSD este urmaşul FSN le găsiţi pe blogul PDL. Am dat un link spre acel blog, am citat pe blogul PSD despre originea lor asumată… Ce dovezi mai mari doriţi? Nu credeţi cele spuse de PDL, cu domniile lor aveţi treabă, nu cu mine.
Dacă PDL spune, foarte clar:
Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvarii Nationale, al Partidului Democrat, al Partidului Democrat al Muncii, al Partidului Unitatii Social Democrate ,al Frontului Democrat Roman, al Partidului Alianta Nationala Romana, al Partidului Pensionarilor si Protectiei Sociale si al Partidului Liberal Democrat, partide cu care P.D.L. a fuzionat prin absorbtie.
Aparut ca o larga miscare de masa in timpul Revolutiei din decembrie 1989, F.S.N. isi incepe existenta documentara la 23 decembrie 1989 prin declaratia program redactata de Consiliul F.S.N. Ca organ provizoriu al puterii de stat, F.S.N. a format Guvernul provizoriu condus de Petre Roman.
La 17 iunie 1990 a fost investit primul guvern legitim postdecembrist, format in majoritate din membri ai F.S.N. Prim Ministru al Guvernului a fost numit Petre Roman, lider national al F.S.N. In august 1991 s-a efectuat o remaniere a Guvernului prin cooptarea unui ministru liberal.
Divergentele din interiorul F.S.N. privind ritmul si caracterul reformei au dus la conturarea treptata a doua grupari: gruparea Roman si gruparea Iliescu. Guvernul Roman se afla intr-o opozitie din ce in ce mai accentuata cu majoritatea parlamentara.
Fara o motivatie intemeiata, la 24 septembrie 1991 minerii din Valea Jiului sunt adusi in capitala pentru a rasturna Guvernul. Dezordinea provocata de acestia a durat pana la 27 septembrie 1991 cand Petre Roman isi depune mandatul, gest interpretat de catre presedintele tarii, Ion Iliescu, drept demisie. Fara a emite un document prin care sa legifereze inlaturarea Guvernului Roman, Parlamentul investeste un nou Guvern: Guvernul Stolojan.
Prima Conventie Nationala a F.S.N. are loc la 27-29 martie 1992 in Bucuresti. Delegatii la Conventie urmau sa voteze una din cele 3 motiuni sustinute de gruparile din partid. Motiunea “Viitorul azi”, sustinuta de gruparea Roman cumuleaza cele mai multe voturi si devine programul politic al F.S.N.. Totodata, conform Statutului, Petre Roman, sustinatorul motiunii adoptate, devine Presedinte F.S.N. Situatia nu este acceptata de gruparea Ion Iliescu care se desprinde din F.S.N. constituindu-se intr-o noua formatiune politica: P.D.S.R.
Alegerile generale din acelasi an aduc pentru F.S.N. 11% din sufragii. Respingand conditiile impuse de P.D.S.R. pentru participarea la guvernare, F.S.N. trece in opozitie alaturi de PNTCD, PNL si UDMR.
La 11 mai 1993, F.S.N. fuzioneaza prin absortie cu Partidul Democrat, schimbandu-si denumirea in Partidul Democrat, inregistrat ca persoana juridica prin decizia nr. 13 din 23 mai 1993 a Tribunalului Municipiului Bucuresti.
Dumneavoastră mă contraziceţi pe mine sau îi contraziceţi pe cei de la PDL? Uitaţi, este scris pe site-ul PDL şi, trebuie să spun, este exact ce am ştiut şi eu, că am trăit această istorie live, nu o cunosc din cărţi.
Sper că nu spuneţi că mineriada din 24 septembrie 1991 a mai fost provocată de Ion Iliescu, dat fiind că minerii au năvălit în Parlament pentru demiterea premierului şi preşedintelui. Când li s-a explicat că Parlamentul nu poate demite decât premierul, nu şi preşedintele, nu au fost foarte fericiţi. Ion Raţiu, cu un calm extraordinar, deşi cu un an înainte avusese de suferit tocmai de la aceşti minieri, i-a poftit pe minieri afară… şi minierii chiar au plecat (dovada incontestabilă a unui mare om politic). Am ascultat acel discurs la radio, pentru că a fost transmis.
Eu aştept să vă cereţi scuze pentru cuvintele pe care mi le-aţi adresat. Dacă nu… eu nu pot să respect oamenii care nu mă respectă.
Excelent: nu-i respecta!
[...] lui Voiculescu si am sustinut pe fariseul ultimativ al politicii romanesti lipsita de prihana, Cristian Preda, care crede cu tarie ca Iliescu trebuie respectat, din nefericire lipsit de argumentele contondente [...]
Este curios sa constati cum oameni care fac aprecieri de valoare la adresa altora sau care analizeaza pana la obsesie(sau lapidar) atitudinea semenilor se si cred MOISE (ca sa-l citez pe unul dintre contemporanii in viata si purtatori de cuvant) de pe malurile Dambovitei.Domnule Preda daca Ponta este un duplicitar atunci toti cei pe care i-ati acceptat dvs sa va conduca prin desertul Dambovitean cum sunt,avand in vedere ca au spus in nenumarate randuri ca nu se pune in discutie sa se atinga de salariile si pensiile oamenilor,ca Romania nu este in criza,ca Romania va avea crestere economica spre finalul trimestrului unu al anului 2010? Si din toata aceasta poliloghie n-a mai ramas nimic decat duplicitate,impertinenta,tupeu si nesimtire.
Ar trebui sa stiti la fel de bine ca si mine domnule Preda ca vorba suna iar fapta tuna.Si tot la fel de bine ca si mine(si ca atatia altii din aceasta tara) ar trebui sa stiti o pericopa din Biblie referitoare la pomul care da fructe.
Intre dvs.(partinic in tot ceea ce spuneti) si regretatul Octavian Paler care a avut viziunea dezastrului Basescu/ Boc si care nu s-a sfiit sa spuna lucrurilor pe nume indiferent din ce parte venea prostia,exista o mare diferenta (nu ma refer la diferenta somatica).El n-a tradat niciodata valorile in care credea spre deosebire de dvs.care emiteti aprecieri de valoare raportandu-va la conjunctural.Si-atunci cum se poate denumi discrepanta dintre ceea ce spuneti si ceea ce faceti?DUPLICITATE…
Da,domnule Preda dupa tot ceea ce faptuiti sunteti la fel de duplicitar ca si domnul Ponta.
Ma bucur sa gasesc in randurile scrise de domnul Preda o intoarcere la filozofia politica a unuia dintre cele mai mari personalitati ale politicii romanesti: Take Ionescu. “Un om de stat este ceva mai mult decat un om de partid”. Aceasta asertiune ar trebui sa serveasca drept tema de reflectie pentru multi reprezentanti ai elitei politice romanesti contemporane. Astfel, poate si actiunile acestora, in aceste vremuri dificile pentru Romania, ar inceta sa mai fie guvernate de intersele meschine si inguste de partid.
Introduceți datele si comentariul dvs.