Posts from — April 2010

În urmă cu o săptămână, autorităţile auto-proclamatei republici de la Tiraspol l-au arestat pe jurnalistul Ernest Vardanian, sub acuzaţia de spionaj şi înaltă trădare în profitul Moldovei!
Considerăm acest gest inacceptabil şi cerem eliberarea imediată şi necondiţionată a ziaristului.
Solicităm, de asemenea, solidaritate cu această cauză din partea jurnaliştilor, oamenilor publici şi cetăţenilor români.
Deschidem, în acest sens, o listă de semnături.
Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu
UPDATE: Am vorbit in şedinţa plenară a PE din 19 aprilie despre Vardanian.

Institutul de Studii Populare a deschis un canal YouTube la adresa http://www.youtube.com/results?search_query=ISPRomania&aq=f
Sunt convins că, în acest fel, influenţa noastră publică va spori!

Îi rog pe alegătorii din Colegiul 19 ca, atunci când se gândesc cu cine să voteze, să ia în seamă şi următoarele două lucruri.
1. Calitatea umorului. Întrebată de ce rupe afişele Teodorei Trandafir, doamna Mincă a explicat, conform ziare.com, că “nu ar fi avut cum să se urce pe stâlp să taie bannerele electorale, deoarece are probleme cu un picior”.
2. Calitatea exprimării în limba română. Încercând să o caracterizeze pe adversară, doamna Mincă a rostit fraza: “Teo e haioasă, drăguţă, care îmi place pe televizor, la care am fost în emisiune şi m-am simţit bine”.
Cred că numeroşii profesori care locuiesc în Colegiul 19 au aşteptări mai mari de la un candidat la deputăţie…
Cum să îi poţi reprezenta pe ceilalţi dacă nu legi opt cuvinte într-o frază şi dacă, în loc să vânezi ridicolul din spaţiul public, îl produci cu entuziasm juvenil?

În această seară, am participat – alături de Corina Creţu (deputat european PSD), comisarul Dacian Cioloş, Mihnea Motoc (reprezentantul României pe lângă UE) şi Ovidiu Dranga (ambasadorul României în Belgia) – la o dezbatere organizată de asociaţia Europuls, constituită de 6 tineri români, care îşi propun să insereze preocupările publice româneşti în cadrul european.
Dezbaterea a avut drept temă dominantă percepţia românilor asupra Uniunii, înainte şi după aderare.
Vă recomand şi site-ul acestei asociaţii – la adresa http://europuls.ro – care va figura de acum şi la mine în blogroll.

Ieri, Guvernul a adoptat un proiect de lege a educaţiei.
În scurta perioadă dintre prezentarea publică a textului şi decizia de ieri a executivului, ministrul Funeriu a discutat cu unii dintre actorii sistemului.
Nu a convins până la capăt nici unul. A mers, totuşi, mai departe, aşezându-i premierului o uriaşă povară pe umeri.
Există, de fapt, două mari îngrijorări născute de actualul proiect. Prima vine din lumea universitară. Profesorii şi studenţii se tem de pierderea unui principiu câştigat după 1989: e vorba despre autonomie.
În lumea preuniversitară, teama ţine de restructurarea ciclurilor de studii. Fragilizarea profesiuni de dascăl, ca şi teama că noua lege va face ca statul să livreze mai puţină educaţie, nu mai multă generaţiilor viitoare îi determină pe profesori să spună NU.
Mai e ceva. O chestiune de metodă politică. Eu, personal, am înţeles-o atunci când l-am asistat pe preşedintele Băsescu în formularea Pactului pentru educaţie.
Reforma nu e posibilă fără un minim consens. Preşedintele adunase, alături de experţi, sindicate, organizaţii ale părinţilor, ale studenţilor şi elevilor, rectori şi reprezentanţi ai mediilor profesionale. Plecând de la aşteptările fiecăruia, a fost formulată o platformă consensuală.
În schimb, Funeriu a transformat toţi actorii sistemului în adversari ai reformei. Legea nu are, în această clipă, nici măcar un singur suporter colectiv. În acest sens, Funeriu e exact opusul lui Miclea, ale cărui eforturi au inspirat formularea Pactului de acum doi ani.
Mai e o speranţă. E mică, dar merită încercată.
Parlamentul, care va lua proiectul în dezbatere, are misiunea de a găsi consensul de care educaţia are nevoie.
Deocamdată, reforma e percepută ca un ordin cazon. Dar cum ministrul educaţiei e savantul Funeriu, nu generalul Oprea, transformarea educaţiei trebuie să capete un alt spirit.

Apreciez gestul PNL de a nu se implica foarte vocal în campania din colegiul 19.
Vicepreşedintele Mihai Voicu a declarat în această dimineaţă că doar peneliştii din sectorul 4 vor face câteva gesturi discrete.
Nu ştiu care e explicaţia acestei decizii: un amic îmi spune că peneliştii sunt jenaţi de aşezarea sub steagul roşu al doamnei Mincă; altul îmi zice că sunt lucizi, ştiind că doamna cu pricina e, ca să zic aşa, un loz necâştigător.
Indiferent de motiv, eu apreciez gestul.
Mulţumesc, Crin Antonescu!

La lansarea candidaturii Teodorei Trandafir pentru colegiul 19 din București, am menționat un motiv al susținerii pe care i-o acord.
E vorba despre solidaritatea de generație.
Și eu, și Teo, și Sever Voinescu – prezent la rândul său la lansare -, eram în 1989 studenți ai Universității din București.
Liderul filialei PDL din sectorul 4, și el student în 1989, este unul dintre oamenii baricadei de la Inter: e vorba despre Romeo Raicu.
În politică, există câteva lucruri imateriale care fac diferența.
În cazul competiției din colegiul 19, acest lucru imaterial este chiar solidaritatea pe care o evoc aici.

Salut ideea pe care au avut-o Mihnea Berindei și Gabriel Andreescu de a edita, la Polirom, scrisorile adresate postului de radio Europa liberă în ultimul deceniu comunist.
Cititorul care nu a trăit acele vremuri poate avea, în acest fel, o imagine a felului în care arăta societatea românească atunci.

Am introdus moderarea comentariilor, după ce am constatat că se ajunsese la un prag al lizibilității.
Am constatat efectele (în afara efortului suplimentar): numărul comentariilor injurioase s-a diminuat brusc. Practic, am refuzat publicarea a 5 sau 6 mesaje.
Nu voi bloca nici un comentariu critic.
Nu voi elimina vreun mesaj care să mă pună într-o lumină nefavorabilă.
Voi bloca, în schimb, orice text care conține injurii (inclusiv la adresa unor adversari politici), ca și orice mesaj care e atribuit – în mod fraudulos – unei persoane publice.
Ieri, de pildă, mai multe comentarii erau semnate cu numele unor politicieni sau cu numele lui Vladimir Tismăneanu.
E inacceptabil.
Moderarea va produce mai multă moderație. Avem cu toții nevoie de așa ceva.

Vineri seara de la 20h mă voi afla în studioul Antenei 3, ca invitat al Gabrielei Vrânceanu-Firea.
Precizez că am acceptat invitația înainte ca BPN al PDL să decidă că membrii organizației din care fac și eu parte să nu mai meargă la dezbaterile de la Antena 3 sau de la Realitatea.
În primul rând, mă simt, deci, obligat să mă țin de cuvânt: după ce am acceptat invitația realizatoarei, nu pot să-i spun că nu mă duc. Nu se face…
De altfel, consider că boicotarea presei e o mare eroare.
Întâmplarea face ca, acum două zile, să fi criticat în Parlamentul European decizia premierului Republicii Srpska de a impune un boicot oarecum asemănător (cu o miză politică totuși diferită). Nu pot să spun una la Bruxelles, și alta la București. Convingerile sunt convingeri.
Putem, în mod individual, refuza un realizator sau altul, un post de televiziune sau altul. Și eu am făcut-o. Ba am și plecat dintr-un studio, după ce am fost jignit de un alt invitat.
Dar un partid politic care crede în libertatea ideilor și în libertatea exprimării nu poate decide boicotul absolut. Nu suntem vedete de fotbal care – iritate de comentariile răutăcioase – hotărăsc să nu mai vorbească o vreme cu presa.
Îmi dau seama că s-ar putea argumenta că o excepție ar fi, totuși, acceptabilă: boicotarea unui post extremist. Dar un asemenea post nu poate exista într-un stat de drept. Obiecția cade.
Boicotul decis joi seara la BPN e un gest pripit. Chiar dacă e așezată sub semnul unui condițional – “până când aceste posturi nu vor reveni la o informare critică, dar corectă a opiniei publice” – decizia introduce o limitare a libertății de exprimare.
Avem o responsabilitate publică și nu o putem nesocoti atunci când ne irită comentariile adversarilor.