Posts from — April 2010

Vineri, 30 aprilie, de la 14h30, voi modera la GDS (Calea Victoriei nr. 120) o dezbatere despre perspectivele europene ale Moldovei.
Sunt așteptați să participe colega mea de la PE Monica Macovei, ministrul de externe Teodor Baconschi, mai mulți membri ai Parlamentului, ca și reprezentanți ai corpului diplomatic.

Am demisionat din poziţia de decan al Facultăţii de ştiinţe politice.
Trebuia să fac acest gest acum un an, întrucât alegerea în PE abia îmi lasă timp pentru a-mi ţine cursurile.
Mai bine mai târziu decât niciodată…

Astăzi la amiază, adunarea generală a Center for European Studies, sub preşedinţia lui Wilfried Martens, a decis primirea Institutului pentru Studii Populare printre membrii săi.
CES este reţeaua care include cele mai importante think tanks ale partidelor membre ale PPE.
ISP are deja un parteneriat solid cu Konrad Adenauer Stiftung, cea mai cunoscută dintre fundaţiile membre, dar va putea angaja de acum relaţii cu celelalte peste 20 de fundaţii din CES.
Fiind de faţă la eveniment, am primit numeroase încurajări şi propuneri de colaborare, pe care le voi discuta cu colegii mei din ISP.
E un moment important în europenizarea spaţiului nostru politic.

Neînţelegând prea bine sensul comentariului făcut de Sebastian Lăzăroiu pentru Madame Blogary (mă rog, nu e singurul!), domnul Mircea Toader s-a grăbit să declare ieri că Teo Trandafir va fi un “soldat disciplinat”.
Ar fi mai multe lucruri de observat aici. Mă limitez la două.
1. Formula aleasă nu e cea mai elegantă manieră de a-i spune unei doamne “bun venit!”.
2. Dincolo de cazul precis al noii deputate, a aşeza grupul parlamentar sub semnul comportamentului cazon vădeşte o concepţie leninistă despre politică. Poate că dl Toader nu a observat, dar statuia lui Lenin a dispărut de pe soclu… Disciplinarea votului nu e rezultatul unui ordin de zi pe unitate!
PS Din intervenţia lui Sebastian Lăzăroiu, cel mai interesant lucru e paranteza în care consilierul prezidenţial afirmă “mergem pe presupoziţia că vor fi tot două camere în 2012″!
UPDATE: Eu nu pledez împotriva unui sistem de disciplină de vot. Cred însă că stabilirea felului în care se votează trebuie pregătită de o dezbatere, în care fiecare îşi expune punctul de vedere. La cazarmă, ordinul nu se discută şi fiecare soldat e ţinut să îl respecte. Într-un partid, nu poate fi aşa decât cu costuri uriaşe.

Expresia îi aparţine dlui Dan Tapalagă, unul dintre cei mai buni jurnalişti de la noi.
Ea conţine îndemnul pe care mi-l adresează domnia sa, după ce îmi reproşează că am susţinut-o pe Teo Trandafir.
Nu voi insista asupra simplificării pe care şi dl Tapalagă, şi alţii au îmbrăţişat-o, şi anume aceea de a o reduce pe proaspăta deputată la unele din emisiunile pe care le-a realizat, şi anume la cele în care apăreau manelişti. Şi cariera sa de jurnalist (radio şi TV), ca şi campania pe care a susţinut-o vădesc faptul că Teo e o persoană nu doar simpatică, ci şi onorabilă. Simplu spus: Teo nu a produs manele şi nu le-a folosit în campanie.
Vreau însă să mă refer la imaginea proiectată de dl Tapalagă cu ajutorul expresiei din titlul acestei postări.
Ea conţine o idee despre politică pe care o voi refuza la fel de decis cum am refuzat şi ideea oligarhiei.
Am afirmat de mai multe ori opoziţia mea faţă de oligarhie, adică faţă de exploatarea influenţei financiare în scop politic. Acesta a fost şi motivul principal al criticii pe care am făcut-o la adresa candidaturii tânărului Prigoană. Nu pot fi de acord cu oligarhizarea pentru că ea diminuează şansele cetăţenilor lipsiţi de resurse şi ajunge, pe o cale indirectă, la efectele pe care le avea votul cenzitar. Sper că e clară diferenţa dintre acest motiv şi discursul care refuză oligarhii pentru că manipulează opinia prin televiziuni.
Dar la fel de rea şi de periculoasă e şi altă idee. Aceea că politica trebuie făcută de şi pentru un cerc foarte restrâns de cetăţeni.
Ar fi vorba de oamenii foarte educaţi, de cei care sunt legaţi de o cultură rafinată şi care nu vorbesc decât celor asemenea lor. E vorba aici de un liberalism aristocratic. Un liberalism legat şi el de votul cenzitar, într-o formă mult mai directă decât cea presupusă de oligarhii tranziţiilor.
Ei bine, îl voi dezamăgi pe dl Tapalagă. Deşi am introdus în spaţiul nostru public – prin cărţi şi conferinţe, prin articole şi prin discursuri – multe dintre ideile liberale, inclusiv cele aparţinând liberalismului aristocratic, nu am fost şi nu voi fi niciodată suporterul ideii că politica este pentru o elită.
Trăim în societăţi democratice. Fără această împământenire, liberalismul e o iluzie.
În societatea de masă, egalitatea e regula. Votul unui doctor în chimie şi votul unui analfabet sunt egale. Cine ascultă Bach are aceeaşi influenţă ca şi cel care ascultă manele. Cine nu a ieşit din lecturile şcolare şi cititorul care e la curent cu toate noutăţile literare au acelaşi statut politic.
Un politician care crede şi în liberalism şi în democraţie nu poate vedea doar un fragment de societate. Dacă mi-aş fi propus să îi reprezint doar pe colegii mei de la Universitate, aş fi intrat în competiţia pentru rectorat, nu în cea pentru Parlamentul European.
Democraţia nu e rezervată publicului de la Ateneu sau celor care l-au citit pe Tocqueville sau celor care, în general, în numele unui rafinament cultural, îmbrăţişează cultura dispreţului faţă de mase.
Cred, altfel spus, într-o formă de reprezentare care să lege oameni educaţi şi oneşti de cetăţenii simpli, de masa articulată de egalitatea modernă.
E la fel de dificil să găseşti oameni educaţi şi oneşti dispuşi să intre în jocul politic, ca şi să convingi un intelectual că votul unui analfabet e egal cu al lui. Ştiţi de ce e greu? Pentru că devotamentul faţă de cauza publică e o corvoadă. E mult mai comod să urmăreşti doar interesul privat.
Nu voi fi, de aceea, “oleacă mai elitist”. Pentru că detest elitismul la fel de mult ca şi oligarhizarea scenei politice. O ţoapă îmbogăţită e la fel de antipatică, pentru mine, ca şi un suporter al votului cenzitar.
Societatea noastră oferă, din păcate, tot mai puţine ocazii de a învăţa egalitatea.
De la eliminarea uniformelor din şcoală la ridicarea gardurilor din jurul proprietăţilor private, de la aroganţa unor lideri de opinie la vedetizarea politicienilor – totul merge în direcţia destituirii egalităţii din viaţa noastră publică.
Şi dacă i-am invitat pe îmbogăţiţii tranziţiei să ia din când în când troleibuzul, îl voi invita să facă acelaşi lucru şi pe dl Tapalagă! Sper să nu se supere.
Mersul cu troleibuzul e o ocazie de a experimenta egalitatea fără de care nu poţi percepe sensul politicii actuale…

L-am primit astăzi la Facultate pe ministrul de externe al Senegalului, aflat în vizită oficială, la invitaţia omologului său român.
Dialogul s-a concentrat în jurul chestiunii unităţii africane.
Din nefericire, Africa e un continent aproape ignorat în România anului 2010.

Ați ascultat vreodată 54-46 (That’s My Number)?
UPDATE 1: La 21h30, voi comenta la Realitatea TV alegerile din Colegiul 19.
UPDATE 2: La 16h, diferența dintre Rapid și Gloria Bistrița era de 9 puncte.
UPDATE 3: La 18h, diferența dintre Rapid și Pandurii era de 13 puncte!
UPDATE 4: Până la urmă, scorul confruntării electorale Teo Trandafir-Liliana Mincă a fost 54 la 46.

La un an după publicarea în Franța, un nou Makine în română.

După ce Victor Ponta a fost ales președinte al PSD, acest partid a anunțat public că are datorii uriașe, de câteva milioane de euro.
În schimb, gafele dlui Ponta nu se înscriu într-un registru nou. La alegeri, domnia sa sugera că PSD fură voturi, iar astăzi că PSD ar fura bani dacă ar guverna!
O retorică dominată de bani și delict – iată ce întemeiază identitatea de stânga de astăzi…

Înaintea ultimei zile din campania pentru colegiul 19 din București, aș vrea să mulțumesc presei pentru interesul manifestat și pentru atitudinea echilibrată.
Doresc, de asemenea, să îi invit pe cei peste 100 de mii de cetățeni cu drept de vot din acest colegiu să vină duminică la urne.
Le solicit votul pentru Teo Trandafir tuturor celor care vor o alternativă la figurile tipice ale tranziției!