Posts from — March 2010

În cadrul conferinţei de la ISP din această după-amiază, am susţinut nevoia unei revizuri ample a Constituţiei, plecând de la idea că a “cârpi” textul actual prin simpla înlocuire a unei structuri bicamerale cu una monocamerală e insuficientă.
Cele opt propuneri pe care le-am avansat au fost următoarele.
1. Regim semi-prezidenţial cu puteri sporite pentru Preşedinte. Mai precis, este vorba despre acordarea dreptului de dizolvare a Parlamentului în oricare moment de criză politică şi nu doar – aşa cum se întâmplă acum – doar în cazul crizei survenite la formarea unui nou guvern. Argumentaţia e simplă: o criză poate apărea – şi a şi apărut, de altfel, în multiple variante – şi în alte momente politice, nu doar atunci când se formează un nou cabinet. Am susţinut, de asemenea, introducerea unei prevederi constituţionale care să-l oblige pe Preşedinte să prezideze reuniunile guvernului.
2. Bicameralism asimetric. Renunţarea la bicameralismul egalitar trebuie nuanţată. Trecerea la o singură cameră ar afecta profund reprezentarea interselor colective. O comeraă inferioară cu 250 de deputaţi şi una superioară cu 40-45 de membri ar respecta ideea diminuării numărului de de parlamentari sub 300. O cameră superioară e cerută de nevoia de a reprezenta şi alte interese decât cele de la nivelul colegiilor actuale.
3. Formalizarea distincţiei majoritate-opoziţie la nivelul Parlamentului, pentru a clarifica poziţionarea fiecărui deputat în raport cu guvernul, şi introducerea moţiunii de cenzură constructive, care obligă adversarii unei echipe guvernamentale să prezinte în momentul unei moţiuni şi înlocuitorul premierului.
4. Introducerea unei sesiuni cvasi-permanente a Camerelor, cu vacanţe pentru aleşi limitate la maximul legal pentru celelalte categorii de cetăţeni, şi limitarea – pe această cale – a utilizării ordonanţelor de urgenţă la cazurile în care legiferarea ar amâna ieşirea dintr-o criză gravă.
5. Reorganizarea teritoriului. Trecerea de la circa 3000 de comune şi oraşe la circa 1500 de astfel de structuri administrative primare şi organizarea unui nivel intermediar de 10-11 regiuni cu circa 2 milioane de cetăţeni fiecare (referinţa fiind talia Bucureştiului). În acest fel se poate produce o diminuare semnificativă a elitelor politice locale, care cuprind circa 45.000 de membri: aproximativ 40 de mii de consilieri locali, 1500-1700 de consilieri judeţeni şi circa 3000 de primari. Problema esenţială este definirea tipurilor de interese colective relevante pentru reprezentare. Reducerea legislativului la o structură monocamerală nu e în sine practicabilă, în absenţa unei structuri fiabile de reprezentare la acets nivel intermedair. Subsidiaritatea trebuie pusă al lucru în acest cadru nou de distribuire teritorială a autorităţii.
6. Deschiderea Curţii Constituţionale către non-jurişti, inclusiv către foşti preşedinţi sau premieri, cărora le-ar veni mai bine un asemenea costum decât haina strâmtă a preşedinţiei onorifice a unui partid. Experienţa instituţională relevantă la înalt nivel trebuie valorificată într-o instanţă pusă să judece constituţionalitatea legilor.
7. Reforma instituţiei Avocatului Poporului, prin obligaţia ca acesta să prezinte un aviz atunci când pe rolul Curţii Constituţionale se află o cauză care vizează drepturile şi libertăţile fundamentale.
8. Recunoaşterea demnităţii umane ca valoare centrală a ansamblului republican. O concretizare a impunerii demnităţii umane ca valoare-cheie ar fi punerea în acord a vârstei legale pentru vot, a limitei legale pentru angajare şi a duratei de şcolarizare obligatorii. Am pledat, în acest sens, pentru educaţie gratuită şi obligatorie între 4 şi 16 ani, ca şi pentru diminuarea vârstei de vot de la 18 la 16 ani.
Numeroasele întrebări din public mi-au îngăduit să nuanţez unele afirmaţii. Ideea esenţială în jurul căreia s-a organizat dezbaterea a fost aceea că o reformă consistentă a Constituţiei presupune o judecată sintetică asupra naturii regimului vizat, asupra sistemului electoral (ca instrument de producere a reprezentării) şi asupra distribuţiei puterii în teritoriu.
Adaug acestui rezumat că am avut o controversă interesantă cu Valeriu Stoica, asupra valorii referendumului referitor la abandonarea bicameralismului şi asupra diferenţei dintre ceea ce eu am numit o politică a convingerilor şi, respectiv politica dominată de majorităţi ieşite din consultări referendare.

M-am numărat printre autorii rezoluţiei Parlamentului European referitoare la Cuba, rezoluţie votată astăzi la prânz cu o largă majoritate. Practic, doar GUE a votat împotriva ei.
Rezoluţia deplânge moartea lui Orlando Zapata, unul dintre cei mai curajoşi prizonieri politici vânaţi de regimul lui Castro. Zapata a decedat în închisoare după 86 de zile de greva foamei.
Rezoluţia cere statelor membre, ca şi dnei Ashton, să dialogheze cu societatea civilă şi opoziţia democratică din Cuba, nu cu autorităţile dictatoriale. Politic vorbind, rezoluţia este un semnal către preşedinţia spaniolă, care ar fi dorit să amplifice nivelul dialogului cu Cuba.
Observ, de altfel, că şi la Bucureşti există referiri la politica din această ţară. Ce-i drept, ele merg împotriva curentului general din Europa. Conform unei relatări de presă, noul lider PSD ţine ca domnia sa şi domnul Crin Antonescu să fie asociaţi cu Fidel Castro şi Che Guevara! Acest ton jucăuş ascunde, de fapt, o atitudine politică absolut dezgustătoare. Este vorba despre dispreţul pentru libertate. Când regimul lui Fidel Castro ucide, a face glume cu acest nume e înjositor.

Parlamentul European a votat azi în favoarea simplificării procedurilor contabile care privesc firmele mici.
Dintre cele 7,2 milioane de companii din Europa, circa 5,4 milioane sunt micro-entităţi. La propunrea raportorului Klaus-Heiner Lehne, din PPE, aceste firme mici ar trebui să fie scutite de raportarea anuală prevăzută de directivele comunitare.
Mai precis, dacă au o cifră de afaceri mai mică de 1 milion de euro şi/sau mai puţin de 10 angajaţi. aceste micro-entităţi ar trebui să nu urmeze rigorile pieţei interne, activitatea lor fiind relevantă pe plan local sau regional, neavând deci o dimensiune transfrontalieră. S-ar economisi astfel bani care le-ar permite să devină mai competitive.
Firmele respective ar trebui, desigur, să ţină în continuare registre contabile, dar nu ar mai fi apăsate de o birocraţie care le blochează, în condiţiile în care ele nu pot fi comparate cu marile companii.
Raportul votat astăzi lasă la latitudinea fiecărui stat-membru reglementarea chestiunii, în funcţie de situaţia naţională.
Tot astăzi, PE a votat un raport important al deputatului Arnaud Danjean referitor la politica europeană de securitate şi apărare. La iniţiativa colegului meu Traian Ungureanu şi împreună cu mai muţi deputaţi polonezi, am reuşit să introducem un amendament care nu implică Rusia – aşa cum voiau socialiştii – în discutarea amenajării scutului anti-rachetă. În şedinţa plenară, am vorbit atât despre acest proiect, cât şi despre o altă problemă importantă pentru România, şi anume dezvoltarea cooperării la Marea Neagră.

Vineri, 12 martie, la sediul din str. Alecu Russo nr. 13-19, apt. 3, al Institutului de Studii Populare, voi susţine o conferinţă cu tema PDL, între propria reformă şi revizuirea Constituţiei.
Conferinţa va începe la 13h30, va dura 30 de minute, după care voi răspunde la întrebări preţ de 45 de minute.

Andra a scris ieri că, întrucât am îngăduit libertatea exprimării comentariilor, am contribuit la ura dintre pedelişti şi penelişti.
Cred că este o exagerare. Faptul că ura e permisă de libertate nu înseamnă că prima e produsă de oricine crede în cea de-a doua.
Modul în care vorbesc comentatorii acestui blog este, desigur, o măsură a libertăţii. Mai precis, a felului în care este asumată libertatea de către unii cetăţeni români adulţi (sper să nu existe minori care citesc măscările şi vorbele de ocară spuse de către unii comentatori).
Dar felul în care se vorbeşte aici este şi o măsură a lipsei de libertate. Mai precis, a absenţei ei din sânul organizaţiilor politice şi, în genere, o măsură a dificultăţilor de exprimare a opiniilor în societate. Mă explic.
Partidele (inclusiv PDL şi PNL) nu ştiu să organizeze un dialog util în sânul propriilor lor organizaţii. Iată de ce unii dintre noi avem bloguri, iată de ce alţii (inclusiv membri ai partidelor adverse) invadează spaţiul comentariilor. Nu e semnificativ pentru mine că unii sunt plătiţi pentru asta. Semnificativ e faptul că – plătiţi sau neplătiţi – scriu în felul în care scriu.
Dialogul public al partidelor e şi el în grea suferinţă. La Parlament, e prea puţin vorba despre dialog. Pe de altă parte, ocaziile oferite de televiziuni sunt, în general, ratate, pentru că mulţi dintre cei trimişi în studiouri recită o poezie fabricată la partid. Cum mesajele sunt realizate cu zelul unor comunicatori care nu livrează conţinuturi, ci şabloane, şansa de a avea o discuţie civilizată şi consistentă e mică. Sunt unul dintre cei care refuză să recite poezioarele de la partid, dar asta nu m-a scutit de iritare şi, uneori, de o purtare lipsită de eleganţă.
Fenomenul e mai general. Cauza este, cred, aceea că societatea românească nu prea ştie cum să construiască tribune publice vizibile, inteligibile şi consistente.
Ura vehiculată într-un asemenea mediu e periculoasă. Iată de ce mi-am cenzurat toate pornirile de ură.
Nu e simplu.
Cum nu e simplu nici să citeşti inexactităţi, insanităţi, injurii, minciuni şi diatribe prost croite. Mai ales atunci când scrise de persoane pe care le-ai întâlnit sau al căror profil intelectual ţi-e atât de cunoscut încât nici nu mai au nevoie de un chip concret.
Insistenţa unora mi se pare cel mai grav lucru. De ce? Fiindcă, în esenţă, eu cred că decenţa poate fi contagioasă. Experienţa blogului mi-a diminuat oarecum optimismul în această privinţă. Am încă rezerve serioase.
O invit pe Andra, ca şi pe ceilalţi comentatori, să mă ierte pentru că nu pot nici să reacţionez la tot ceea ce se scrie, nici să intervin totdeauna cu grija pentru nuanţe care mi-a fost impusă de educaţia pe care am primit-o.
Aceeaşi educaţie mă obligă să mizez până la capăt pe libertate.
PS Marţi dimineaţă, de la 9h20, voi interveni la RFI pe tema revizurii Constituţiei.

Deşi nu a reuşit să producă surpriza şi să devină primul candidat PNL care intră în turul al doilea al unei curse prezidenţiale, Crin Antonescu a fost confirmat în funcţia de şef al peneliştilor.
La PSD, delegaţii reuniţi în Congres fuseseră mult mai puţin indulgenţi, debarcându-l pe Mircea Geoană, deşi acesta a intrat în turul al doilea şi a pierdut apoi la doar câteva zeci de mii de voturi competiţia pentru Cotroceni.
Indulgenţa peneliştilor e răsplata lor pentru ura pe care Antonescu o revarsă în spaţiul public.
Ura l-a atins până şi pe Ludovic Orban, unul dintre cei care au brevetat-o, întru distrugerea coaliţiei de dreapta formate în 2004.
De fapt, atâta vreme cât PDL şi PNL nu vor colabora, câştigător va fi PSD.
Marele învingător al congresului PNL este, de fapt, Victor Ponta.

În timpul vizitei în Mauritania, am cerut preşedintelui Abdel Aziz eliberarea din închisoare a jurnalistului Hanefi Ould Dehah.
Voce curajoasă a societăţii civile din această ţară islamică, jurnalistul a creat un site intitulat Taquadoumy, care găzduia o critică a autorităţilor, inclusiv o denunţare a unor afaceri de corupţie. Arestat anul trecut, Hanefi Ould Dehah a fost condamnat la doi ani închisoare, în urma unui proces care nu respecta nici o regulă procedurală, pentru… atentat la bunele moravuri.
La circa 10 zile după vizita delegaţiei Parlamentului European, Abdel Aziz a decis graţierea lui Hanefi Ould Dehah.
Presiunile pe care le-am făcut au contribuit în mod decisiv, sunt convins, la eliberarea sa.

Am scris despre Marx în ultimul număr al revistei Dilema veche, care poate fi citit şi în formă electronică.

Viaţa românilor plecaţi să muncească în Spania e din ce în ce mai grea.
Nu este vorba doar despre criză, ci şi despre sporirea intoleranţei la adresa străinilor.
Un studiu difuzat acum câteva zile de guvernul de la Madrid şi reluat de Figaro arată că 16,7% dintre spanioli îi indică pe români ca grupul cel mai antipatic.
Marocanii sunt în faţa noastră cu 17,8% răspunsuri negative.
Românii şi marocanii alcătuiesc, de altfel, grupurile cele mai numeroase: 510 mii de marocani, respectiv 796 de mii de români s-ar afla în Spania, potrivit autorităţilor din această ţară.
Voi discuta cu colegii mei spanioli din PE despre situaţia delicată a românilor din ţara unde au ales să muncească.

În această seară, Ambasada României la Paris organizează, începând de la 19h, o dezbatere despre cei 130 de ani de relaţii diplomatice româno-franceze.
Voi interveni în cadrul acestei ceremonii, alături de Catherine Durandin şi Toader Paleologu.