…sau nu mai e nevoie ?

Sigur Nabucco era un exemplu, dar fiecare parlamentar trebuie să-şi promoveze toate legile pe care doreşte să le promoveze în Parlament, în forma pe care doreşte să o promoveze. Desigur, şi legea lustraţiei, legea pensiilor, legea electorală, cu atât mai mult legile constituţionale de tipul votului unicameral… Dar aceste proiecte nu la modul “vreau unicameral”, ci la nivel de iniţiativă legislativă, aşa cum se depune ea în parlament. Fiecare parlamentar îşi stabileşte propriile iniţiative, plus cele elaborate în partid ca strategie… de exemplu “pactul pentru sănătate”, “pactul pentru educaţie”… Nu poporul spune parlamentarului, într-un mod imperativ, “fă legea asta dacă vrei să te votez”, parlamentarul elaborează ceea ce este cel mai bine, în concepţia sa, pentru poporul român şi poporul român spune, prin vot, cu ce este de acord şi cu ceea ce nu este de acord.

Votul cetăţenilor nu se transcrie direct în guvernare, nici Parlamentul nu are un rol în executiv. Parlamentul doar aprobă, supraveghează şi controlează modalitatea executivului de a pune în practică ce se hotărăşte prin lege. Legătura dintre Guvern şi Parlament este Programul de Guvernare, cea mai importantă parte a Guvernului.

Foarte bună întrebarea despre referendum. Referendumul este de două feluri, consultativ şi obligatoriu. Aceste două tipuri de referendumuri nu au aceiaşi implicaţie juridică.

Cel mai “tare” este referendumul obligatoriu. Acest tip de referendum produce efecte juridice imediat ce cetăţenii se exprimă într-un referendum valid. În România s-a ţinut un astfel de referendum atunci când poporul s-a exprimat contra demiterii Preşedintelui. În acest caz referendumul produce efecte juridice imediate, adică preşedintele este sau nu este demis. La fel şi în cazul referendumului pentru modificarea Constituţiei. Legea constituţională nu poate fi promulgată decât în urma unui referendum validat aprobator.

Referendumul consultativ nu are efecte juridice, ci doar politice, în sensul că Parlamentul trebuie să elaboreze legea respectivă în sensul determinat de referendum şi nu altfel. Ultimele două referendumuri sunt de tipul consultativ, cu menţiunea că referendumul pentru unicameral, fiind vorba despre o lege constituţională, mai trebuie validat şi printr-un referendum obligatoriu.

Diferenţa dintre cele două este imediată. În timp ce referendumul obligatoriu se exprimă pe o voinţă politică deja formulată, cetăţenii spunând doar sau nu, referendumul consultativ este pentru a iniţia voinţa politică.

Sigur că da, nimeni nu poate prevedea toate legile care se vor vota pentru patru ani, procesul legislativ normal durează însă destul de mult, astfel că majoritatea legilor ce vor fi elaborate şi votate în patru ani pot fi prevăzute. Modalitatea iniţiativei legislative prin Ordonanţă de Urgenţă, de care se abuzează din ce în ce mai mult pentru că urgenţă în ziua de astăzi este şi defectarea unei toalete, este absolut abuzivă şi nedemocrată. Ea ar trebui folosită numai atunci când este o situaţie de tip calamitate, război, foamete…

În rest, dumneavoastră politizaţi şi discuţia de principiu nu mai poate fi dusă. Dacă observaţi eu încerc să nu fac referire la un anumit partid sau un anumit politician, pentru că stabilirea principiilor nu ar trebui să se plieze pe interesele politice de moment.

Principala modalitate de exprimare a democraţiei se face prin vot (scrutin electoral) şi referendum.

Cetăţeanul se exprimă prin scrutin electoral la nivel naţional în cazul alegerii preşedintelui, parlamentarilor europeni şi parlamentarilor naţionali.
Preşedintele nu este reprezentantul românilor ci al statului român. Domnia sa veghează la respectarea sistemului instituţional dar nu are nici o calitate în a se implica în mecanismul democratic.

Propun să ne concentrăm pe Parlamentul Naţional, discuţia despre reprezentanţii României în Parlamentul European fiind analoagă.

Mecanismul democratic este menit să transforme voinţa suverană a poporului în hotărârile luate de Parlament. Să vedem cum se face acest lucru (sau cum ar trebui să se facă, după părerea mea).
1. În campania electorală candidaţii pentru funcţii în Camera Deputaţilor şi Senat ar trebui ca să prezinte populaţiei proiectele de lege pe care vor să le iniţieze şi să le voteze în Parlament în următorii 4 ani de mandat. Astfel Senatorii ar trebui să se concentreze pe domeniul lor de legiferare, anume pe proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi celelalte proiecte, conform constituţiei (prevazute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5).) Deputaţii ar trebui să vorbească despre restul legilor care le revine în calitate de cameră decizională.

2. Fiecare candidat vorbeşte astfel de proiecte legislative, eventual de pachetele de legi propuse de partidul din care fac parte.

3. Fiecare candidat pentru parlament trebuie să-şi asume o listă de iniţiative legislative.

4. Cetăţeanul trebuie să citească iniţiativele legislative propuse de fiecare dintre candidaţi, să facă o listă virtuală cu legile cu care este de acord şi cu cele cu care nu este de acord şi să voteze candidatul care are cele mai mult iniţiative legislative cu care este de acord.

5. Se întâmplă scrutinul electoral şi se va realiza configuraţia parlamentară. Statistica spune că procentul populaţiei care doreşte o anumită lege va propulsa în Parlament un procent aproximativ egal de parlamentari care va susţine acea iniţiativă legislativă cu care este de acord.

Prin acest mecanism, legiferarea şi determinarea sistemul instituţional care guvernează societatea Românească va reflecta destul de fidel voinţa suverană a poporului şi astfel democraţia se împlineşte.

De exemplu, pe perioada campaniei electorale s-a vorbit despre proiectul Nabucco (fără ca acest proiect să fie supus însă atenţiei ca legiferare). Acest proiect se concretizează printr-un Acord între Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România şi Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, acord care va fi ratificat de Parlament. Camera decizional, fiind un acord internaţional, revine Senatului. În campania electorală, candidaţii pentru Senat ar fi trebuit să se exprime pro sau contra acestui Acord. Populaţia ar fi fost, să spunem, 70% pro Nabucco, 20% anti (preferând varianta gazoductului rusesc) şi 10% abţinere. După alegeri aceste procente s-ar fi reflectat în Senatul României (într-o valoare aproximativă, desigur).

Prin acest mecanism se transpune voinţa suverană a poporului în procesul de legiferare în ceea ce priveşte proiectul Nabucco.

Parlamentul, prin acţiunea sa de verificare şi control parlamentar, acţionează şi în interesul global al poporului român, şi această acţiune este o expresie a democraţiei, dar nu mai este prin exprimare directă asupra proiectelor, ci indirectă prin acordarea încrederii către parlamentarii votaţi, respectiv angajarea răspunderii de către parlamentari.

De ce anume este nevoie pentru ca democraţia să se întâmple:
1. De o campanie electorală care să informeze exact populaţia asupra viitoarei activităţi parlamentare (şi nu despre guvernare sau alte probleme cu care parlamentul nu are implicaţie directă, cu atât mai mult sunt interzise plocoanele şi atacul adversarului politic).
2. Cetăţeanul trebuie să fie îndeajuns de interesat de democraţie încât să facă efortul să aleagă în cunoştinţă de cauză şi nu după carismă, popularitate, partid (oricine ar fi candidatul) şi propaganda de partid.
3. Parlamentarul, o dată ajuns în Parlament, trebuie să îndeplinească strict proiectele legislative pe care le-a propus electoratului (adică să nu-şi schimbe opţiunea legislativă pe parcursul mandatului), exprimându-şi, evident, opinia şi votul asupra proiectele colegilor, dar conform conştiinţei sale şi nu în urma unei discipline de partid.
4. Parlamentarii trebuie să fie în permanenţă în serviciul cetăţeanului şi a nimănui altcuiva.
5. Parlamentul nu are voie să-şi împartă interesele pe principiul putere/opoziţie, această dihotomie parlamentară nu este nicăieri prezentă în sistemul instituţional al României. Orice parlamentar face parte din Putere.

Concluzia?
Politicienii nu ar trebui să se duşmănească, nu ar trebui să facă găşti, nu ar trebui să se bată pe locuri, poporul nu ar trebui să aleagă partide politice, parlamentarii ar trebui să colaboreze între ei pentru a obţine varianta legislativă optimă… Mai adăugaţi şi dumneavoastră.

După părerea mea, aşa este definit sistemul instituţional democratic în România, în concluzie, orice abuz făcut de politică, indiferent de motiv, este înspre scăderea democraţiei şi un atac la democraţie. Dacă în campanie electorală nu se vorbeşte despre legi, ci despre kilometrii de autostradă, acest gest este antidemocratic, dacă politica pierde timpul pentru a construi atacuri la persoană, este un gest antidemocratic… Personal duc o luptă pentru democraţie şi împotriva statului totalitar condus de o clasă politică pluripartidă. De aceea încerc să promovez principiile adevăratului drum spre democraţie. Nu trebuie să adaug că toată lumea mă înjură pentru că nimeni nu vrea să fie de fapt democraţie, toţi luptă probabil pentru dictatură şi stat totalitar. Cât timp cetăţeanul nu votează părerea sa, ci votează în orb şi după promisiuni mincinoase, democraţia nu are nici o şansă să se întâmple cu adevărat.

Repet, este părerea mea. Aş fi bucuros dacă ar fi şi alte păreri.