Posts from — March 2010

Am urmarit aseara conferinta de presa sustinuta de presedintii Nicolas Sarkozy si Barack Obama, dupa intalnirea avuta la Casa Alba.
A fost o ocazie de a afisa relatia stransa dintre cele doua puteri.
Cei doi sefi de stat au tinut sa sublinieze ca sunt permanent in dialog si ca au incredere unul in celalalt, chiar daca au uneori viziuni diferite.
Mi-a retinut atentia si un detaliu.
Presedintele american se referea la omologul sau spunandu-i “Nicolas”, in vreme ce seful statului francez a folosit tot timpul formula “Presedintele Obama”.
Unii ar zice ca e vorba doar despre comunicare…

Dupa demiterea lui Alexandru Sassu, prima intrebare formulata de gazetari a fost: cine va fi inlocuitorul?
Cred ca intrebarea cea mai importanta este alta: poate deveni TVR o televiziune publica?
Una care sa fie neutra, nu angajata partizan.
Una care sa nu iroseasca bani, ci sa produca decenta publica.
Una care sa nu mai copieze televiziunile comerciale, ci sa aiba propriul discurs?

Se vorbeste mult despre valori atunci cand este pomenita Europa.
Riguros vorbind, e greu sa faci un inventar si sa numesti acele valori care ar apartine doar Europei.
Exista totusi ceva…
Este vorba despre refuzul pedepsei cu moartea, continentul nostru fiind singurul care s-a despartit de aceasta forma de cruzime.
Belarus e, desigur, exceptia care intareste regula. De altminteri, aceasta tara e o exceptie in multe privinte.
Cand citesc, in ancheta Pro Democratia, ca 91% dintre cetatenii romani ar vrea reintroducerea pedepsei cu moartea, ma intreb in ce masura am reusit sa interiorizam Europa.

Evenimentul zilei scrie despre faptul ca deputatii romani din PE ocupa ultimul loc din punctul de vedere al asiduitatii.
Din nefericire, asta nu e totul.
Influenta generala a romanilor in Parlament e foarte redusa. Retelele se construiesc greu, iar expertiza se acumuleaza cu dificultate. Am putut constata acest lucru in cele cateva luni de cand merg la Bruxelles si la Strasbourg.
Nu se vede atat de usor precum numarul de interventii in plen…

Mulțumesc juriului roblogfest, care m-a plasat pe locul 11 în categoria blogurilor despre politică.
Îi felicit pe învingători!

Vineri, 26 martie, de la 15h la 16h, sunt invitatul emisiunii Evenimentele zilei, la B1 TV.

Parlamentul European a avut astăzi pe agendă, între altele, numirea mai multor membri ai Curţii Europene de Conturi.
Unul dintre cei propuşi este un fost agent al poliţiei politice din Ungaria, dl Szabolcs Fazakas.
Mai mult decât atât, candidatul nu a inclus această informaţie în CV şi a negat-o atunci când a fost audiat în Parlament.
Grupul PPE, care a difuzat probele apartenenţei lui Fazakas la poliţia secretă comunistă, a cerut membrilor săi să voteze împotriva numirii acestui candidat.
La vot, Fazakas a trecut cu 348 de voturi “pentru” şi 213 “contra”.
Sprijinul socialiştilor a fost, evident, decisiv.

Pe blogul său, Doc mă întreabă dacă voi candida la şefia PDL.
Răspunsul meu este “nu”.
Motive sunt multe. Menţionez doar patru.
Primul e acela că statutul a menţinut criteriul vechimii ca esenţial. E firesc să fie, de altfel, aşa. Există, ce-i drept, şi un articol care dă voie BPN să acorde derogări. Nu vreau să profit de o excepţie. Sunt membru PDL din 2009 şi voi mai aştepta.
Pe de altă parte, e evident că nu poţi avea o responsabilitate într-un partid dacă vrei să asumi în mod serios un mandat european, care te ţine departe de casă 4 zile pe săptămână. La un an după câştigarea acestui mandat, nu pot să-l abandonez. Am refuzat, de altfel, şi alte propuneri foarte interesante care mi-au fost făcute în ultimele luni.
În al treilea rând, modul de vot e deficitar. În condiţiile de faţă, acest mod de vot e destinat mai degrabă protejării premierului. E normal să fie aşa, câtă vreme PDL conduce guvernul şi în condiţiile în care orice ambiţie de a-l înlocui pe Emil Boc de la vârful PDL ar fi considerată o tentativă de debarcare a şefului executivului. Fostul meu coleg Sebastian Lăzaroiu a sesizat acest pericol atunci când a declarat că, dacă vor să facă treabă, prim-vicepreşedinţii PDL ar trebui să nu fie membri în guvern, excluzînd în schimb din aria de aplicare a acestui raţionament persoana premierului.
În fine, cred că e sănătos să existe o alternativă. Bătălia pentru putere trebuie precedată de o dispută pentru un alt mod de a face politică. Iar acest stil diferit presupune impunerea unor idei, nu a forţei, presupune curajul de a spune lucrurilor pe nume, şi nu complicităţi fricoase, presupune un proiect, nu o retorică goală.
Pe scurt: ideea e să nu mimăm PSD sau PNL, ci să descriem o cale diferită.

La Parlament, ziua a început cu o discuţie despre Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), pornind de la un non-paper prezentat de Elmar Brok şi Guy Verhofstadt.
A urmat un dialog cu doi foşti preşedinţi – Thabo Mbeki (Africa de Sud) şi Pierre Buyoya (Burundi) – despre viitoarele alegeri din Sudan de luna viitoare.
La prânz, am inaugurat alături de Louis Michel o expoziţie de fotografii despre drepturile copiilor, pentru ca în cursul după-amiezii să particip la audierea dnei Ashton în comisia de afaceri externe, apoi la lucrările delegaţiei pentru Maghreb, subiectul unic fiind situaţia din Tunisia. În dialogul cu lady Ashton, observaţia cea mai frecventă a privit necesitatea unui echilbru geografic în constituirea viitorului SEAE.
Între două întâlniri, am primit un telefon de la un gazetar român, care are şi marea calitate de a fi rapidist: “te sun ca să-ţi spun că apreciez ceea ce faci, dar şi ca să te avertizez că te-ar putea da afară”. Nu era vorba despre Parlamentul European…

PDL va avea un număr mai mare de lideri decât membrii executivului. De unde se poate deduce că un partid e mai greu de condus decât o țară.
Notez aici una dintre puținele izbânzi în dezbaterea pe marginea statutului: eliminarea articolului care declara că ideile noi nu se pot naște decât în interiorul partidului. Deja acceptată de facto, diversitatea de opinii va fi cultivată ca parte a culturii politico-organizaționale.
Sunt mici progrese și în definirea sancțiunilor, în primul rând datorită insistenței cu care Monica Macovei a pledat pentru clarificarea relației dintre culpă și apartenență la organizație.
Pe ansamblu, votul a eliminat însă o bună parte dintre propunerile făcute.
Am vorbit despre acest proces spunând că, în loc să construim o mașină nouă, am cârpit Dacia veche de la începutul tranziției.
Faptul că eliminarea cratimei a fost mai ușor de acceptat decât renunțarea la un simbol al partidelor socialiste (trandafirul) vădește teama de a lua o decizie tranșantă.
Criza și/sau participarea la guvernare explică amânarea unei schimbări majore.
PS Știu că adversarii vor insista asupra cratimei, așa că mă grăbesc să le răpesc plăcerea de a râde (singuri) de povestea aceasta. Râd eu primul, încă din titlu!