Fiind dl Preda autorul si voi comentatorii, doresc va spun ceva:
Oricine poate da lectii orcui, daca lectia sa are substanta si idei de asemeni de substanta, indiferent de unde sunt luate, daca sunt bine articulate si realizeaza o constructie valabila.
Cultura nu este ca o carte de telefon.
Am cunoscut tot in conducerea liberala un tip cu studii superioare(inginer)care stia ce inseamna aproape orice notiune sau numea notiuni al caror continut era bine exprimat de cel care cauta denumirea dar nu o gasea.
Dar cand era vorba sa lege notiunile sa intre in zona pe care Noica o numeste a “synlogismului” capota lamentabil acolo unde altii cu un sfert din cunostintele lui se descurcau bine.
Nu stiu EFECTIV ce a spus Patriciu, stiu insa ca este un om inteligent, in orice caz un cavaler de industrie inteligent, SI IN NICI-UN CAZ DREPTATEA SAU FALSITATEA SUSTINERILOR LUI NU POT FI JUDECATE EXCLUSIV IN RAPORT DE UN ARGUMENT CIRCUMSTANTIAL PRECUM STUDIILE DIN SUA.

“Eu unul mă îndoiesc că ziariştii sunt tonomate” – daca sunt tonomate nu sunt ziaristi, asta zic si eu. Chiar daca e membru al unui partid, un ziarist isi face meseria dupa regulile profesionale.

Eu te provoc sa mai incerci sa calaresti in continuare valul de propaganda PSD si PNL despre dictatura, fara sa spui cinstit in 3 cuvinte tuturor, ce mi-ai spus mie dar dupa zeci de insistente si postari, ca sa vedem atunci cine e pueril.

Am să vă spun care este diferenţa. De obicei televiziunile, chiar dacă sunt ale unui cetăţean cu înclinaţii politice, chiar dacă sunt ale unui cetăţean membru de partid, nu-şi vor face politicile editoriale anti cutare sau pro cutare. Pe de altă parte ziaristul se va angaja la un trust de presă conform cu apartenenţa patronului. De exemplu, îmi este greu să cred că un ziarist suporter al domnului Băsescu şi al PD-L se va duce să se angajeze la Antene. Antenele au deja o poreclă de televiziuni ale “mogulului”, în consecinţă spre ea se vor îndrepta persoane care consideră că se pot înţelege cu “mogulul”. Astfel trusturile media vor căpăta, treptat, din ce în ce mai multă culoare politică.

Un alt exemplu a fost ziarul Cotidianu. Avea pe de o parte anumiţi jurnalişti care erau cu PD-L şi Traian Băsescu, anumiţi jurnalişti care erau împotriva lui Traian Băsescu şi PD-L. Cu toate acestea, Cotidianul nu era independent, pentru că deşi balansat, el era şi într-o parte, şi în cealaltă.

Eu unul mă îndoiesc că ziariştii sunt tonomate, că sunt plătiţi pentru a avea un anumit tip de opinie, dar mai cred că natural ziariştii se ocupă mai mult de ceva anume, au o opinie care se poate traduce pro/sau anti, chiar şi atunci când ea nu este intenţionat de partea sau împotriva cuiva.

Ati spus mai sus ce inseamna identitate de partid a unei publicatii.
Problema pe care am ridicat-o eu este aceea ca orice publicatie scrisa sau audiovizuala care nu isi asuma explicit o identitate de partid, adica pretinde ca exprima puncte de vedere din afara unui asemenea organism ar fi bine sa respecte unele norme de conduita autoimpuse, asa cum nu facea ziarul Romania Libera pe vremuri. In cazul televiziunilor , probabil ca legea trebuie sa aiba un rol si in privinta continutului, pentru ca impactul imaginii uneori ocoleste necesara reflectie asupra punctului de vedere exprimat. Televiziunile de stiri nu sunt instrumente de propaganda. Aici este o escrocherie: daca televiziunea ar spune ca este a partidului X, aproape nimeni nu s-ar uita la stirile acesteia in afara militantilor; atunci ea spune ca e independenta, invita ‘analisti’, etc, are audienta si manipuleaza grosolan.

Ziarul Scânteia era organul de presă al PCR, România Liberă însă nu era aşa ceva.