Posts from — January 2010

Sâmbătă seara, de la 22h, sunt invitat la emisiunea 100% a lui Robert Turcescu, împreună cu Miron Mitrea.

Vineri 22 ianuarie, am prezidat juriul unei teze despre opoziția anticomunistă din Polonia.
Susținută de Florin Mitrea, teza a avut drept ipoteză fundamentală centralitatea chestiunii teologico-politice în critica totalitară și drept obiect gândirea lui Leszek Kolakowski, Czeslaw Milosz și Adam Michnik.
E vorba despre o teză admirabil construită, a cărei publicare ar fi binevenită.

Am declarat unui jurnalist de la Mediafax că sunt adeptul unui vot anticipat. Am mai discutat subiectul aici, dar în această privinţă repetiţia e sănătoasă.
Sunt adeptul tuturor amenajărilor organizaţionale care pot facilita accesul la vot. Enumăr aici trei.
Mai întâi, e vorba despre votul prin corespondenţă, pentru toţi cei care locuiesc în străinătate la mari distanţe de orice secţie de vot. Sunt, de asemenea, adept al votului electronic, în condiţiile unei securizări adecvate (perfect posibile), toţi cei care au abilităţile necesare putând recurge la acest mod în ziua votului, fie şi pentru a economisi timp. Sunt, în fine, un susţinător convins al votului anticipat, adică al votului organizat cu o săptămână sau două înainte pentru cei care ştiu că în ziua votului nu sunt în localitatea de domiciliu şi care nu ar fi suficient de abili să practice votul electronic sau suficeint de încrezători în el.
Toate acestea trebuie gândite împreună, ca părţi ale unui întreg, şi pregătite cu mare atenţie.
Sensul unor asemenea modificări este, de bună seamă, eliminarea temerilor şi îndoielilor privind fraudarea, nu sporirea acestora.
Deşi nu este o modalitate a votului, reamintesc că sprijin introducerea votului de la 16 ani, considerând că maturitatea necesară alegerii politice este atinsă la o asemenea vârstă.

Parlamentul European a votat astăzi o rezoluţie despre încălcarea drepturilor omului în China, cu referire specială la cazul lui Liu Xiaobo, despre a cărui condamnare am mai scris aici.
M-am aflat printre autorii rezoluţiei, ca şi Monica Macovei.
Îmi pare rau că presa de la noi nu e foarte sensibilă la asemenea subiecte.
O rezoluţie din decembrie despre condamnarea a doi bloggeri din Azerbaidjan a trezit în schimb interesul Le monde, care m-a intervievat pe această temă, în vederea unui articol ce va apărea în ediţia online azi sau mâine.
Aş nota, în aceeaşi ordine de idei, intervenţia Monicăi Macovei de acum două zile despre prizonierii politici din Iran, care a fost reluată în multe medii, colega mea enumerând cazurile şi sperând că un plus de publicitate le va aduce protecţie.
Aşa cum se poate observa, atunci când spun că presa ar trebui să fie sensibilă la astfel de teme, nu mă gândesc la un interes politic, cu atât mai puţin unul electoral, ci la unul public.
Cetăţenii unei democraţii sunt hrăniţi cu cultură civică, nu doar cu scandaluri despre vedete.
Iar cultură civică înseamnă cunoaşterea şi apărarea celor care nu se bucură azi de libertate.
UPDATE: Articolul din Le monde poate fi găsit la adresa http://www.lemonde.fr/technologies/article/2010/01/22/la-liberte-d-expression-fait-partie-des-engagements-de-l-azerbaidjan_1295024_651865.html

Din cauza incidentului petrecut cu candidata Bulgariei la postul de comisar, votul final dat întregii Comisii nu se mai poate organiza pe 26 ianuarie, aşa cum fusese fixat iniţial.
Noua candidată bulgară va fi audiată foarte probabil pe 3 februarie, urmând ca votarea Comisiei să se petreacă şase zile mai târziu.
Ironia istoriei e prezentă şi în acest episod: după ce Jeleva a fost acuzată de lipsă de transparenţă, noua propunere a Bulgariei este tot o femeie (pentru a respecta echilibrul de gen!), prenumele ei fiind – era oare altul mai nimerit? – Kristalina…

Astăzi Parlamentul European a votat un text – şi anume raportul asupra Celei de-a doua revizuiri a Acordului de parteneriat dintre ţările ACP şi CE, cunoscut şi sub numele de Acordul de la Cotonou – în a cărui elaborare am fost implicat în mod direct. Nu ca raportor, ci ca shadow raportor. Despre ce este vorba? Pentru fiecare propunere legislativă, raport, opinie etc. Parlamentul desemnează nu doar un raportor, ales dintr-un grup politic, în urma unei negocieri, ci şi un raportor din umbră, care – reprezentant al altui grup – susţine punctul de vedere al famileii sale politice.
Pentru textul referitor la Cotonou, raportor a fost Eva Joly, de la Verzi, eu fiind raportor din umbră pentru PPE.
Dezbaterea acestui text în comisia de dezvoltare a PE a durat câteva luni bune. La votul din comisie, care a avut loc în decembrie, verzii au avut de partea lor socialiştii şi liberalii. Astăzi, la votul final, au existat 5 amendamente pe care le-am depus cu sprijinul grupului PPE. Patru dintre ele au primit votul PE, unul singur – referitor la acordurile de readmisie – fiind respins de plenul adunării.

Candidata Bulgariei pentru Colegiul comisarilor a decis să se retragă, demisionând şi din funcţia de ministru de externe al ţării sale.

Pentru că Sever Voinescu îmi face onoarea de a-mi dedica o postare intitulată “Schimbări. Să luăm aminte la Sf. Francisc”, îmi face plăcere să-i dedic şi eu postarea de faţă despre concordie.
E vorba, de fapt, despre sărbătoarea Concordiei, aşa cum s-a ţinut aceasta pe 21 mai 1848 pe Champ de Mars, în descrierea lui Tocqueville:
“Se aflau acolo cel puţin trei sute de tinere îmbrăcate în costumul lor virginal într-un mod atât de viril încât ai fi zis că erau băieţi îmbrăcaţi în fete. Fiecare dintre fete primise un buchet mare de flori, pe care ni-l aruncau în mod galant atunci când treceau prin faţa noastră. Cum braţele lor erau foarte puternice, fiind obişnuite, din câte mi-am dat seama, mai degrabă să sape decât să împrăştie flori, buchetele ne cădeau în cap ca o grindină deasă şi neplăcută. O tânără mai înaltă s-a desprins de tovarăşele ei şi, oprindu-se în faţa lui Lamartine, a recitat un imn în cinstea lui. Încet-încet, ea s-a însufleţit atât de tare încât chipul ei a devenit înspăimântător, iar trupul i s-a contorsionat într-un mod groaznic. Niciodată entuziasmul nu mi s-a părut mai apropiat de epilepsie. Atunci când a terminat de recitat, poporul a vrut ca Lamartine s-o sărute, aşa că fata i-a întins un obraz inundat de sudoare, pe care el l-a sărutat, destul de ezitant, cu vârful buzelor”.
Să mai adaug că, de teama de a fi împuşcat, Tocqueville mersese la sărbătoarea Concordiei înarmat:
“În fiecare buzunar îmi pusesem câte un pistol şi, discutând cu colegii mei, am aflat că şi ei se înarmaseră cu discreţie: unul îşi luase o sabie, altul un pumnal, aproape toţi aveau un mijloc de apărare”.

Faptul că Mircea Geoană crede că a pierdut alegerile din motive paranormale mă îngrijorează mai puțin decât faptul că soția dumnealui crede același lucru.
Într-adevăr, politicienii au dreptul să spună foarte multe trăznăi. Nu însă și președinta Crucii Roșii, o organizație care are, conform statului, misiunea de a “asista persoanele vulnerabile în situații de dezastre și crize”.

O mare surpriză în Guineea: căpitanul Dadis Camara, cel care se instalase la putere în decembrie 2008, după moartea lui Lansana Conte, se exilează.
Rănit foarte grav în urmă cu mai multe săptămâni, ca urmare a unui atentat, Dadis Camara fusese transferat în Maroc pentru a primi îngrijiri medicale. Marți a apărut la Ouagadougou, capitala Burkina Faso, țară al cărei președinte media între diversele tabere din Guineea.
Camara a semnat un acord care prevede că va rămâne în exil și că în Guineea vor avea loc alegeri prezidențiale peste 6 luni.
Generalul Konate, cel care ocupase deja locul lui Dadis Camara, va numi un premier și va pregăti alegerile.