Posts from — January 2010

Îmi face plăcere să semnalez aici apariția unui volum scris de Alexandra Ionescu și publicat de Editura Academiei Române.
Cartea are ca punct de plecare o teză susținută de autoare la IEP Paris, unde l-a avut drept director de teză pe Dominique Colas, care avea să-i îndrume pașii și lui Alexandru Gussi, actualmente consilier al Președintelui Traian Băsescu.
Alexandra Ionescu și Alexandru Gussi sunt doar doi dintre studenții eminenți cu care am avut plăcerea să lucrez la Facultatea de Științe Politice a Universității.
La anul, când se vor împlini 20 de ani de existență a Facultății, vom face un bilanț.
Influența publică a profesorilor, ca și a unora dintre foștii studenți care nu au îmbrățișat cariera academică a fost deja foarte însemnată.
Sunt convins că nu e decât un început. La fel ca și alte școli care au asumat modelul occidental de științe politice, și școala de la București va continua să influențeze tot mai mult spațiul public și deciziile politice din România.

Întrucât relatările din presă referitoare la reuniunea de la Poiana Brașov și, în general, la susținerea ideilor de modernizare a PDL pe care le-am avansat sunt destul de contradictorii, țin să fac o precizare foarte scurtă.
În afară de Sorin Frunzăverde și Vasile Blaga, am fost singurul dintre vorbitorii din reuniunea PDL ascultat în liniște și susținut de aplauzele generale ale participanților, în chestiunea delicată a reamenajării organizaționale. Reacțiile la adresa celorlalte discursuri au fost fie rezervate, fie amestecate, fie de-a dreptul ostile (pentru frazele goale improvizate de unii), fie s-au topit în zâmbete (pentru vorbele de duh rostite de alții).
Fac această precizare în special după ce am citit în Evenimentul zilei declarația dlui Marian Jean Marinescu, care susține că aș avea în PDL doar susținerea Monicăi Macovei.
Nu vreau să intru într-o polemică gratuită, deși ar fi multe de spus despre felul în care dl Marinescu înțelege să facă politică, de la ideea unor alianțe cu personaje ca Becali la relația cu lumea afacerilor de provincie.
Mă mulțumesc să-l invit pe M.J. Marinescu să deschidem șantierul sincerității, ca și pe cel al onestității, așa cum i-am invitat și pe ceilalți colegi din PDL, care, pe de o parte, îmi cer să nu discut nimic în afara organizației, dar pe de alta nu ezită să facă declarații publice ofensatoare la adresa mea.
Dacă mai e cineva care se îndoiește de acest lucru, repet aici ceea ce am spus la debutul discuției despre modernizarea PDL: nu voi putea fi intimidat de gesturi inamicale!

Principala problemă pe care am formulat-o în cadrul Colegiului Director al PDL este legată de structura de autoritate a partidului. Expun, pe scurt, aici principalul punct.
Toate partidele din România s-au organizat la începutul anilor nouăzeci luând în seamă un anumit mod de scrutin și un anumit calendar electoral. Modul de scrutin determinant a fost cel proporțional cu liste blocate folosit în alegerile legislative. Calendarul electoral era ritmat de teste ținute din patru în patru ani: în primăvară locale, apoi în toamnă legislative și prezidențiale.
Luând în seamă filosofia proporționalistă și influența determinantă a prezidențialelor asupra celorlalte alegeri, partidele au fost organizate ierarhic, cu obsesia unui lider care trebuia să fie o locomotivă pentru toate “vagoanele” reprezentate de filiale.
Atât modul de scrutin, cât și calendarul electoral au fost modificate radical. Este vorba, pe de o parte, despre introducerea unui mod de vot scrutin uninominal pentru deputați și senatori, ca și pentru președinții consiliului județean. Calendarul electoral e organizat acum într-un mod diferit, după modificarea duratei mandatului prezidențial al cinci ani și, respectiv, introducerea scrutinului pentru Parlamentul European. De-acum, alegerile locale și cele legislative se țin în același an, iar cele pentru PE și pentru funcția de Președinte într-un alt an. Doar din 20 în 20 de ani vom avea suprapunerea celor patru, adică situația de la începutul tranziției.
Autoritatea în partide va trebui să fie organizată în funcție de aceste noi date.
Organizațiile vor fi cu certitudine mai degrabă federații ale unor filiale descentralizate, cu un număr diferit de aleși (locali, naționali, europeni) și cu un plan de acțiune care va fi cu totul diferit de cel în care partidul tras de o “locomotivă” e pregătit să câștige sau să piardă totul.
În opinia mea, alegerile din 2012 și 2014 vor fi câștigate de partidul care va da un răspuns acestei provocări.

În politică e foarte bine să formulezi probleme. Dacă nu faci așa ceva, ești un simplu spectator. Adică nu treci de stadiul lipirii afișelor decât cu mari riscuri pentru colegii de organizație.
Dacă reușești să articulezi public problemele, ele devin relevante social. Partidele sunt organizațiile care răspund acestor probleme. Ideea că un partid e un club care se străduiește să copieze – cu mijloace inadecvate – un seminar nu poate fi luată în serios.
A înțeles acest lucru Sorin Frunzăverde atunci când a spus că PDL trebuie să găsească o soluție pentru relația dintre centru și provincie.
Aceasta e cu adevărat o problemă.
Dificultățile relaționării centrului cu provincie sunt cunoscute, de altfel, de toată lumea românească. Problema nu privește doar structurarea partidelor. Societatea noastră suferă de pe urma unei centralizări prost rânduite. Un partid modern, adică responsabil, caută soluții. Inclusiv pentru sine.
Dl Cezar Preda nu vede așa lucrurile. Pentru domnia sa, dacă spui ceea ce spune dl Frunzăverde, cazi în păcat. Zice dl Cezar Preda: “Și oamenii simpli știu că atunci când au o problemă în familie nu se duc în stradă să spună că s-au certat cu nevasta sau nu-i place cum gătește nevasta sau nu-i place că (sic!) copilul a luat nu știu ce notă”. Dl Cezar Preda vede într-un partid un fel de familie pe cale de destrămare. Cacofonia conținută de fraza reprodusă aici nu e cea mai gravă eroare a dlui vicepreședinte.
Pentru că, după ce oferă umanității o nouă viziune despre partidele politice, dl Cezar Preda găsește cu cale să afirme că “Nu există o situație mai sensibilă cum este acum a Partidului Democrat Liberal”.
Cu alte cuvinte: ceilalți nu pot spune că organizația are probleme, doar eu pot recunoaște că suntem în mare pericol!
Descoperim, de fapt, aici diferența dintre probleme și vanități.
Dl Cezar Preda e în categoria a doua. Domnia sa luptă pe frontul public – cu mijloacele care îi stau la îndemână – dar nu pentru a sesiza probleme și a defini soluții, ci pentru a exprima propriile sale vanități.
Și pentru ca nu cumva să ne înșelăm asupra calității stilisticii practicate de domnia sa, dl Cezar Preda ține cu tot dinadinsul că îmi dedice și mie o cacofonie în mijlocul unei fraze demne de nemuritoarele personaje ale lui Nenea Iancu:
“Dar unii cred că ies în evidență, și nu e cazul lui Sorin, mă refer la ceilalți, care cred că dacă vin cu descoperirea roții acum lumea o să zică (sic!) că se și pricep și că vor cu adevărat să se implice. Eu cred că un om politic nu e de ajuns să spună ceva, ci să și facă ceva și să găsească mijloace să se și realizeze ceea ce spune”.
Rețineți, vă rog, esențialul (care nu se află însă la Cezar Preda!): relația dintre centru și provincie trebuie redefinită! Și nu doar în partide.
Iată doar una dintre temele de pe agenda asumată de PDL la sfârșitul acestei săptămâni.

“Un simbol al Europei” – aşa a fost prezentat aseară, la Fundaţia Konrad Adenauer din Bruxelles, Laszlo Tokes.
Invitat să vorbească despre experienţa sa din anii optzeci, L.Tokes a explicat rădăcinile protestului său şi felul în care a înţeles să acţioneze.
“Nu există vreo situaţie în care să nu poţi face ceva” – aceasta e deviza care l-a călăuzit.
Formula merită să fie reţinută ca una dintre cele mai sugestive descrieri a luptei pentru libertate.
Iar Europa fără libertate nu poate fi concepută.

Întrebat de un ziarist ce cred despre sigla PDL, am spus două lucruri (dintre care doar unul a fost consemnat de interlocutorul meu):
1. Că trandafirul este, în numeroase ţări, un element al identităţii vizuale a partidelor socialiste, dar că i-aş înţelege foarte bine pe vechii pedişti care ar pleda pentru menţinerea lui, deoarece e o parte a istoriei lor politice.
2. Că, dacă s-ar pune problema unei alte sigle, aş propune nu o floare, ci un fruct, şi anume mărul, care e simbol de egalitate şi deschidere (oricine are acces), de sănătate şi, prin extensie, de destindere şi bună dispoziţie. Cred că politica românească are nevoie şi de deschdiere către societate, şi de un dram de bună dispoziţie (în contrast cu încrâncenarea prezentă).
Dl Ion Oltean, vicepreşedinte al PDL, îmi dă o replică năucitoare. “Eu voi propune para. Uite-aşa, ca să nu fie mărul”. Spusele dlui Oltean trădează nu doar proastă dispoziţie (adică tocmai ceea ce aş vrea să tratez), ci şi indisponibilitatea pentru dialog.
Îi reamintesc dlui Oltean că dialogul e un schimb de argumente. Cine spune “uite-aşa” se descalifică. A spune “uite-aşa” înseamnă a fi un fel de războinic fără obiect, deoarece aşa cum am mai spus, propunerile mele de modernizare a PDL nu sunt un război, cu atât mai puţin cu cineva ca dl Oltean.
Dacă unii vor însă confruntare, am replici suficiente.

Dintr-un articol al lui Xiao Qiang, fondator al China Digital Times, aflu că aşa a fost numită echipa de comentatori anonimi însărcinaţi de autorităţile chineze cu “pilotarea opiniilor online”. O formă de cenzură, alături de altele. Prost plătită, dar – uneori – eficientă.
Ea traduce frica faţă de opinia liberă.
O frică prezentă, chiar dacă în alte forme, şi în societăţile politice care au optat pentru pluralism.

Ceea ce a început nu se va opri: discuţia despre modernizarea PDL va modifica în mod profund acest partid.
Ştiu că unii ziarişti sunt dezamăgiţi văzând că procesul de modernizare nu seamănă cu o serie de execuţii publice.
Indiferent cine e victima sau cine ar putea fi victimele, doar execuţiile par să atragă simpatia neştirbită, consensul mediatic şi aplauzele galeriei.
Împreună cu Monica Macovei, am ales calea confruntării raţionale, a disputei care nu sacrifică vreo convingere, dar păstrează un ton calm.
Politica românească se va schimba dacă va deveni mai moderată şi mai diversă, nu mai radicală şi mai nervoasă. Lucrurilor trebuie să li se spună pe nume.
Dar vocea civică se va auzi tot mai clar dacă nu e acoperită de zgomot de arme.
Ca şi în alte situaţii istorice, ideile aduc victoria. Nu pumnii.

Luni 25 ianuarie, în cadrul BPN, voi prezenta împreună cu Monica Macovei câteva propuneri de modernizare a Partidului Democrat Liberal.

Acest blog a fost deschis acum un an.
Faptul că am scris aici aproape zilnic – cu excepția momentelor în care nu am avut acces la Internet – l-a transformat într-un loc frecventat. Am scris 472 de articole, iar numărul comentariilor a fost de 14.827.
Blogul a devenit, de fapt, o tribună socială. Adică un loc de exprimare a unor opinii diferite. Nu întotdeauna formulate într-un mod civilizat, în ciuda apelurilor mele insistente. Nu am cenzurat – limbajul politic corect spune: moderat – opiniile și nu o voi face, sperând în continuare că decența îi va vâna pe indecenți.
Blogul zămislește spațiu public.
L-am creat în momentul în care m-am decis să intru în politica partizană. Nu am anunțat imediat acest lucru, ci doar câteva săptămâni mai târziu. Am înțeles însă să îl folosesc în acțiunea mea politică. Și în campanii, și – sau mai ales – în afara campaniilor.
Le mulțumesc tuturor vizitatorilor!