Posts from — December 2009

Plec astăzi la Bonn, pentru a participa la Congresul Partidului Popular European, care își va alege mâine președintele.
Joi vor fi desemnați prin vot și vicepreședinții, unul dintre candidați fiind Emil Boc.
În aceeași ordine de idei, îmi face plăcere să anunț că săptămâna trecută am depus cererea de afiliere a Institutului de Studii Populare la Central for European Studies, care e rețeaua de fundații și think tank-uri ale partidelor populare din Europa.
Sunt convins că pe această cale se va produce o europenizare a dreptei românești.
Am convingerea că opțiunea dreptei liberale și democratice din România trebuie să iasă din zona obscură și arogantă a îmbogățiților tranziției și să se așeze pe orbita valorilor europene ale moderației, toleranței și respectului pentru demnitatea umană.

Patru observații fugare, la doar o zi după alegeri:
1. Deși PNL a avut cam același scor și la legislativele din 2008, și la prezidențialele din 2009 există o diferență semnificativă între modul în care liderii peneliști au tratat rezultatele sondajelor la ieșirea de la urne. Dacă dl Tăriceanu a refuzat să dea crezare celor 6 procente avans pentru PSD anunțate de sondaje în seara legislativelor, dl Antonescu a fost încântat să descopere că Mircea Geoană e proclamat președinte de sociologi. Unul a refuzat să dea mâna cu PSD, celălalt s-a aruncat în brațele taberei pesediste.
2. În tabăra PSD, încrederea în sondaje e mai mare decât încrederea în datele scrutinului.
3. Renunțarea lui Klaus Johannis a fost mai puțin surprinzătoare decât discursul pesediștilor care au descoperit că alegerile au fost fraudate doar în clipa în care rezultatele îl coborau pe dl Geoană sub scorul Președintelui.
4. Ludovic Orban și Victor Ponta, autorii celor mai radicale discursuri anti-Băsescu din PNL, respectiv PSD, au fost și cei mai înverșunați contestatari ai realegerii lui Traian Băsescu. De fapt, este vorba mai degrabă despre poziționări în propriile lor partide decât de discursuri pentru publicul larg.

Pentru cine nu ştia până acum: proverbul “Cine râde la urmă râde mai bine” e o parte a tezaurului democratic.

Mircea Geoană. La trei puncte.
Acesta e ultimul banc care circulă printre “demenți” (ca să-l citez pe Crin Antonescu), noul nume al “golanilor” despre care vorbea Ion Iliescu în 1990.
Eu l-am auzit prima dată aseară.
Sunt mai multe variante, în funcție de optimismul fiecăruia…
UPDATE Începând cu ora 22, voi fi în studioul postului Realitatea TV, pentru a comenta sondajele.

Exceptând alegerile din 1990, la prezidențiale s-a organizat un al doilea tur de scrutin.
De fiecare dată, la al doilea tur au venit mai puțini alegători decât la primul.
Uneori, diferența dintre alegătorii de la primul și cei de la al doilea a fost foarte mică – de circa 9.000 în 1996 -, alteori, diferența a fost mare – recordul fiind atins în 2000, când au fost cu 1,37 de milioane mai puțini la cursa Iliescu vs Vadim decât la primul tur.
Diferențele de voturi dintre candidații care au intrat în turul al doilea au variat și ele, între 511 mii în 1992 și aproape 900 de mii în 2000. De două ori, candidatul clasat pe locul secund în primul tur a câștigat în al doilea. Deși avea cu circa jumătate de milion mai puțin decât Iliescu, Emil Constantinescu a câștigat în 1996 cu o diferență de peste un milion de voturi în turul al doilea.
În 2004, Traian Băsescu avea cu 733 de mii de voturi mai puțin decât Adrian Năstase în turul întâi, dar l-a depășit pe acesta în finală cu circa 245 de mii de voturi.
În 1992, a fost altfel: președintele în funcție a câștigat la o diferență de peste 2,75 milioane de voturi, după ce își adjudecase și primul tur cu o diferență de aproape 916 mii de voturi.
Turul întâi din 22 noiembrie 2009 a fost cel mai strâns.
Doar 130.802 voturi i-au despărțit pe cei doi candidați intrați în finală.
Participarea va fi probabil mai mică decât acum două săptămâni.
Cât privește învingătorul, eu m-am pronunțat acum câteva zile.
Vă invit să faceți pronosticuri, evitând, dacă se poate – fac din nou acest apel – cuvintele injurioase și calomniile.

Voi fi în studioul Realitatea TV de la 23h la 24h, pentru ultima oră din actuala campanie prezidențială.
N-am urmărit dezbaterea de ieri seară, dar văd că până și pe Antena 3 se spune că Geoană nu trebuie să ajungă președinte.

Faptul că dna Doina Cornea şi dl. Tokes nu votează cu acelaşi candidat, faptul că “golanii” din Piaţa Universităţii sunt scindaţi în două tabere şi revendică fiecare în parte apartenenţa la acest spaţiu al libertăţii, faptul că votanţii CDR şi cei ai Alianţei DA sunt acum unii de partea lui Traian Băsescu şi alţii de partea lui Mircea Geoană – toate arată că dreapta, aşa cum a fost şi cum este ea asumată în România, e profund divizată.
Am mai spus-o şi după europenele din 2007, şi după localele din 2008, o spun şi acum, după turul întâi al prezidenţialelor: divizarea dreptei nu e ceva nou, întrucât ea a funcţionat şi în trecut, atunci când alte partide îşi asumau o identitate de acest fel.
Noutatea este că, din noiembrie 2007 încoace, facţiunile de dreapta au ÎMPREUNĂ peste 50%.
Divizarea dreptei nu aduce profit decât stângii.
În ultimii ani, PSD a utilizat în mod viclean această divizare. Fie susţinând guvernul Tăriceanu, fie aliindu-se cu PDL, fie obţinând de la Antonescu sprijinul pentru Mircea Geoană în turul al doilea al prezidenţialelor.
Partidele de dreapta – PNL şi PDL – nu au reuşit să depăşească, din 2007 încoace, fractura despre care vorbesc.
Nu reuşesc nici măcar acum.
Singura şansă vine de la alegători.
Ei pot bloca stânga, făcând ceea ce formaţiunile politice ale dreptei nu au fost în stare să facă.
Rezultatul acestui vot va putea fi un semnal de solidarizare a partidelor de dreapta sau unul de consolidare a fracturii.
PS Îi rog pe toţi cei care vor să conteste identitatea de dreapta a PNL sau PDL să se abţină de la comentarii. Nu vom avansa prea mult dacă rămânem blocaţi în acest mecanism al contestării identitare. Într-o societate democratică, fiecare are dreptul la auto-definire….

Aşa se intitulează interviul pe care l-am acordat Revistei 22.
Îl găsiţi în ediţia tipărită ieşită astăzi pe piaţă.
Am comentat campania şi performanţele politice ale candidaţilor.
Am anunţat, ca şi în 2004, victoria lui Traian Băsescu.
Nici atunci nu credeau prea mulţi că aşa va fi…

Joseph Daul şi Wilfried Martens, liderii Partidului Popular European, cea mai importantă familie politică a Uniunii, şi-au exprimat astăzi din nou sprijinul pentru Traian Băsescu.
Într-un comunicat remis presei internaţionale, Daul şi Martens le cer cetăţenilor români să îl voteze pe Traian Băsescu, care “a dovedit că are voinţa de a schimba România în bine”.

La o zi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dna Catherine Ashton, numită Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi Politică de Securitate, a fost audiată de comisia AFET a Parlamentului.
Am participat la audieri, ca membru al respectivei comisii.
Dna Ahston a fost bombardată cu întrebări. Cred că au fost peste 40. A trebuit să răspundă în circa două ore.
Întrebările vizau, pe de o parte, designul instituţional al funcţiei pe care dna Ashton o va asuma, o funcţie nouă în arhitectura politică a Uniunii, pe de altă parte – dosare precise de politică externă sau de securitate, de la Somalia la Afganistan, de la Balcanii de Vest la relaţiile cu China.
Au fost şi atacuri la persoană – în special de la deputaţii britanici de altă orientare politică decît dna Ashton. I s-au reproşat opţiunea de tinereţe pentru o mişcare de dezarmare care a fost sprijinită şi de URSS, calitatea de laburistă şi identitatea britanică, legată, deci, de un scepticism european pronunţat.
În ceea ce mă priveşte, am formulat două întrebări. Prima viza relaţiile transatlantice: am întrebat-o dacă vede mai multe dificultăţi în colaborarea politică sau, dimpotrivă, în chestiunile de securitate în relaţia noastră cu partenerii atlantici. Drept răspuns, dna Ashton a reamintit doar că are o experienţă îndelungată în relaţiile transatlantice. E vorba de o experienţă în negocieri comerciale internaţionale.
A doua întrebare avea în vedere Parteneriatul estic: am întrebat-o pe lady Ashton cum vede acest Parteneriat în viitorul apropiat şi mai ales ce măsuri are în vedere în raport cu Moldova, o ţară în care venirea la putere a unui guvern pro-european poate s-o transforme într-un caz-test pentru această nouă politică? Răspunsul a fost vag, dna Ashton spunând ceva de tipul: Parteneriatul e important şi o voi ruga pe dna Ferrero-Waldner să spunem ce putem face în privinţa Moldovei.
Multe alte răspunsuri au semănat cu cele pe care mi le-a adresat mie.
Numeroşi membri ai Parlamentului au fost, de aceea, nemulţuimiţi, mai ales că aşteptau de la Înaltul reprezentant dacă nu acel mult-aşteptat număr unic de telefon la care răspunde Europa, măcar acoperirea impecabilă a unor teme de politică externă.
Dna Ashton a promis că până în ianuarie, când va veni la audieri împreună cu ceilalţi comisari din colegiul Barroso 2, va acoperi toate lacunele.