Posts from — December 2009

În ziua în care membrii organizaţiei Memorial din Rusia au primit prestigiosul premiu Saharov al Parlamentului European, grupul PPE din România organizează o discuţie despre revoluţiile anticomuniste din 1989, ca şi proiecţia filmului “Amintiri din epoca de aur”.

La discuţie vor participa Laszlo Tokes, eroul Revoluţiei noastre, şefii delegaţiilor PPE din ţările central şi est-europene, dl Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European şi Horia Roman Patapievici, directorul ICR.
UPDATE: O fotografie de la evenimentul din 16 decembrie, în care apar – de la stânga la dreapta – Zuzana Roithova, Andrei Kovacev, Jozsef Szajer, Laszlo Tokes, H.R. Patapievici, Jerzy Buzek, Theodor Stolojan, Cristian Preda.

Dacă, aşa cum se aude în culise, Cristian Diaconescu se pregăteşte să devină noul preşedinte al PSD, ar fi al treilea şef al social-democraţilor provenit din rezerva de cadre de la MAE, după Adrian Năstase şi Mircea Geoană.
Sigur, MAE nu are nici o vină…

Luni 14 decembrie la Parlamentul European, am deschis alături de Erwin Kessler, expoziţia “Cel ce se pedepseşte singur”, parte a aniversării de către grupul PPE a 20 de ani de la Revoluţia din România.

Expoziţia cuprinde lucrări ale artiştilor Ion Grigorescu, Ştefan Bertalan şi Florin Mitroi, care evocă infernul cotidian din vremea comunismului.

În seara de 22 noiembrie, după primul tur al prezidențialelor, am fost întrebat în studioul de la Realitatea TV ce cred că vor face peneliștii.
În locul unui răspuns tranșant, am afirmat atunci că decizia luată de PNL trebuie să aibă drept repere următoarele alegeri legislative și următoarele alegeri prezidențiale.
Ce vrea PNL să facă până la proxima alegere a Parlamentului? Vrea să facă opoziție sau să guverneze?
Cât privește prezidențialele din 2014, PNL are de ales între a avea și respectiv a nu avea un candidat propriu.
Crin Antonescu a răspuns la cele două probleme.
Între cele două tururi, domnia sa a afirmat că la limită e dispus să renunțe la o nouă candidatură, dacă Geoană se va arăta un președinte bun. Îmi închipui că unii peneliști – măcar dintre cei care se visează într-o zi candidați – n-au fost foarte încântați de gestul de abandon. Cu atât mai mult după ce candidatul pesedist a fost înfrânt.
Cât privește guvernul, în seara turului al doilea, între îmbrățișările de la sediile înfrățite ale PSD și PNL, același Antonescu a repetat ideea colaborării cu formațiunea președintelui de o seară, sub bagheta domnului Johannis. Nici acest răspuns nu a avut darul să încânte foarte mulți peneliști începând de luni 7 decembrie dimineața. Primarul din Sibiu s-a retras discret, nu înainte de a spune – sper că era o glumă – că sibienii l-au votat cu peste 60% pe Traian Băsescu ca să-l țină pe el, Johannis, acasă…
Nimic mai firesc ca, în aceste condiții, în PNL să se nască și un alt punct de vedere.
Cel potrivit căruia e bine să participi la guvernare cât mai repede și de asemenea să nu cedezi pesediștilor perspectiva următorilor cinci ani.
Ar fi foarte înțelept ca PNL să urmeze acest punct de vedere.
Riscul de a subscrie opțiunii lui Crin Antonescu e dublu: (a) e posibil ca refuzul de a intra la guvern să ducă fie la dezertări masive, fie la alegeri anticipate, PNL neputând câștiga de pe urma vreuneia dintre aceste evoluții; (b) e posibil ca alianța cu PSD într-o eventuală opoziție să ducă la diminuarea semnificativă a influenței peneliste, partidul cel mai mare fiind evident vioara întâi.

M-au căutat astăzi doi sociologi ca să îmi spună că o declarație pe care am făcut-o vineri la ISP și pe care a reluat-o, într-o formă incompletă, Ziua a stârnit îngrijorare în rândul specialiștilor în sondaje.
Vreau, de aceea, să precizez aici poziția mea.
1. Am fost întotdeauna de părere că sondajele, ca și orice alte forme de anchetă socială, sunt foarte utile în viața publică și în particular în cea politică. Cunoașterea realității sociale și a evoluției sensibilităților publice reprezintă o necesitate.
2. Am luat în mod constant apărarea sociologilor în fața atacurilor purtate de către politicieni sau jurnaliști care ignorau natura acestor instrumente.
3. Am criticat improvizațiile, ca și deturnarea politică a datelor provenite din anchetele sociologilor. O lectură proastă a sondajelor e la limită un risc social.
4. Am afirmat că e sănătoasă reacția sociologilor de profesie care au anunțat vineri, prin vocea reputatului specialist Lazăr Vlăsceanu, că vor analiza felul în care au fost construite sondajele din ultima campanie electorală și vor explica pentru publicul larg cum s-au produs erorile. Am precizat, de altfel, că o asemenea reacție trebuie să vină din interiorul breslei, nu din afara ei, cu atât mai puțin de la politicieni. Acest lucru e valabil și pentru lumea presei. Nu politicienii vor fixa standardele de calitate ale jurnalismului, ci jurnaliștii. Nu oamenii politici vor decreta ce e un sondaj bun, ci sociologii de meserie.
5. Am convingerea că toate sondajele care sunt date publicității trebuie să respecte codul de practici ESOMAR. Îmi aduc foarte bine aminte că acest cod a fost invocat în decembrie 2000, atunci când s-a produs prima reacție a sociologilor de la noi la manipularea opiniei cu ajutorul unor sondaje care nu respectau nici un fel de standarde. Probitatea profesională a acestei bresle nu trebuie pătată de nepriceperea unor practicieni sau de inconștiența unor politicieni.
6. Am convingerea că există politicieni care se pot amăgi cu sondaje false și care sunt chiar dispuși să plătească bani grei pentru această auto-amăgire. Nu cred însă că publicul trebuie să plătească acum sau în viitor costul unei asemenea bizare practici. Pur și simplu pentru că plăcerile private nu trebuie plătite de publicul larg.
7. Dacă breasla sociologilor nu va reuși să impună practicienilor standarde minime și ne vom trezi doar cu sondaje prost făcute sau contrafăcute, publicul va trebui să fie protejat prin interdicția publicării sondajelor în timpul campaniilor. Eu rămân totuși optimist și sper să nu se ajungă într-un asemenea punct.
8. Voi sprijini public orice demers al profesioniștilor din sociologie pentru acreditarea unor sondaje de calitate și a utilizării rezonabile a datelor obținute. Nu de alta, dar nu pot uita că în primăvara lui 1990 am fost operator de teren pentru primul sondaj cu temă politică realizat de SOFRES în România…

Ieri a ieșit de la tipar un volum cu câteva din conferințele pe care le-am ținut în ultimii ani.
Desenul de pe copertă îi aparține lui Dan Perjovschi.

Volumul a fost tipărit cu sprijinul grupului meu politic din Parlamentul European.
Îl voi oferi în întâlnirile cu cetățeni. Am făcut deja acest lucru la dezbaterea de vineri de la ISP.

Cred că după validarea Președintelui, e nevoie de o majoritate solidă, nu de o improvizație.
O improvizație nu e greu de găsit pentru că acum, de frica dizolvării Camerelor, parlamentarii ar vota probabil orice guvern.
Nu acesta e elementul esențial al discuției.
Nu e de asemenea în joc nici o viziune economică, pentru că aici, indiferent de tabăra politică, toată lumea mizează pe o soluție liberală și pe constrângerile externe, fie ele de tip FMI, fie ele de tip european. Amestecarea unei viziuni liberale cu acceptarea constrângerilor externe e un paradox, dar așa stau lucrurile.
Problema pe care o are în față clasa politică este reforma statului, printr-o revizuire a Constituției și a principalelor elemente de configurare a sistemului politic (scrutin, definirea cetățeniei etc.), dar și prin modernizarea educației, sănătății sau agriculturii. Pentru fiecare din aceste domenii, Președintele a creat în ultimii ani comisii care au reunit expertiza semnificativă. Se poate trece la treabă.
Pentru o asemenea schimbare, Președintele are însă nevoie de o susținere solidă.
Nu de câțiva fugari din partidele care au făcut opoziție sistematică PDL și acum trec de partea cealaltă.
O majoritate solidă înseamnă PDL-PNL-UDMR, cu termen 2012 (următoarele alegeri legislative) și un calendar precis de acțiune.
Eu cred că o asemenea formulă e rațională și posibilă.
Dacă ea nu va fi realizată, înseamnă că unul sau mai multe partide asumă un proiect diferit, de divizare a puterii, de amenajare a unei relații de opoziție între Președintele statului și majoritatea parlamentară.
Eu cred că realegându-l pe Traian Băsescu, cetățenii au dorit ca proiectele Președintelui să capete substanță.
Nu mă aștept ca PSD să subscrie unui asemenea punct de vedere.
Dacă PNL sau UDMR au o lectură diferită, atunci cred că urnele trebuie să decidă.
E preferabilă întoarcerea la cetățeni oricărei improvizații.
PS Sâmbătă de la 13h, voi fi din nou invitatul Realității TV.

De la 17h, după întâlnirea de la ISP, voi avea un dialog cu cititorii ziare.com
De la 23h, voi merge în studioul Realitatea TV.

Vineri 11 decembrie, de la 15h, Institutul de Studii Populare organizează la sediul său din str. Alecu Russo nr. 13-19, o discuţie despre alegerile prezidenţiale, ca şi despre proiectele politice ale dreptei liberale şi democratice din România.

Felul în care se discută despre vot în ultimele zile vădeşte clar cât de greu este interiorizată ideea egalităţii dintre cetăţeni.
Votul unui cetăţean din Bucureşti şi al unuia dintr-un cătun, opţiunea românului care trăieşte în Hiroshima şi a celui din Bacău, votul dat de un analfabet şi buletinul depus în urnă de un doctor în ştiinţe, preferinţa exprimată de un bărbat şi votul dat de către o femeie – toate au aceeaşi valoare.
Culmea este că e orb în această privinţă tocmai un partid de stânga, care face îndeobşte din egalitate principiul prim.
Vedem, de fapt, cu ajutorul acestui exemplu, că în România stânga e prietena inegalităţii.