Liu Xiaobo
Condamnarea lui Liu Xiaobo este încă o dovadă că regimul chinez se teme de libertatea de expresie.
Disidentul chinez ar urma să stea 11 ani în închisoare pentru că a cerut democratizarea propriei sale țări.
Pedeapsa este o palmă dată demnității umane!






8 comentarii
Nu cred că democraţia statului este problema în China. Să nu uităm că în China este Republica Populară, societatea este, în consecinţă doctrinar democratică (sper, cel puţin, că doctrina populară este democratică). Problema este că doctrina nu este acelaşi lucru cu realitatea. Cererea de democraţie nu este legată neapărat de valorile occidentale şi de înţelesul occidental al democraţiei, cererea de democraţie este legată de exprimarea drepturilor cetăţeneşti stipulate doctrinar în organizarea statului. Îmi amintesc că în cartea de istorie, acum mulţi ani când am făcut eu istoria, era o poză cu un protest muncitoresc cu banere pe care scria VREM GUVERN DEMOCRAT. Acelor muncitori li s-a îndeplinit visul şi România a avut primul Guvern cu adevărat democrat sub conducerea lui dr. Petru Groza. Ce a urmat însă nu a dus deloc la aplicarea principiilor democraţiei în România, ci la un stat puternic politicizat oligarhic, dictatorial, totalitar.
Reacţionăm global la “numele democraţiei”, fără să înţelegem că un sistem democrat nu înseamnă mare lucru dacă democraţia şi puterea democratică nu este exercitată de către popor, ci în nume propriu, dictatorial sau oligarhic.
Îşi mai aminteşte cineva ce însemna Frontul Naţional Democrat. După denumire FND ar suna ca şi cum ar fi un bastion de luptă împotriva tiraniei, în realitate FND era o coaliţie între PCR şi PSD, rupţi din alianţa cu PNL şi PNŢ, alianţă numită Blocului Naţional Democrat. Iată operaţiunea repetată, de data aceasta cu titulaturi schimbate, BND devine CFSN, FND devine FSN… PCR şi PSD devin… Vă mai las şi pe voi să completaţi locurile goale, PSD încă există.
Să fie oare o simplă coincidenţă a situaţiei? Mă îndoiesc. Istoria, atunci când o învăţăm fără să o înţelegem, are tendinţa de a se repeta.
Vor fi din pacate si inRomania astfel de condamnari, in cel mult 2-3 ani, ca avem si noi Liu si Xiaobocii nostri
@ Radu Humor,
nu ai niciun haz.
Domnule Preda,
in calitate de Parlamentar European cum protestati impotriva acestei incalcari a drepturilor omului de catre China? Ce initiativa aveti in comisia de politica externa? Noua ‘ ministresa de externe’ EU poate fi interpelata in legatura cu relatiile cu China vis a vis de incalcarea demnitatii umane in acest imperiu?
Domnule Preda, poate va exprimati si asupra lucrurilor care intereseaza romanii de rand, cum ar palma adresata demnitatii umane de nepotismul de partid promovat de PDL, ma refer la candidatura amuzanta a fiului micului oligarh – daca se poate – Prigoana la Parlament. Credeti ca se modernizeaza in felul asta statul roman? Imi pare rau, dar Traian Basescu prin modeul asta de a face politica (si toti cei din jurul lui care sustin stilul asta retrograd de a face politica), a ajuns pentru mine egalul lui Vanghelie. Dezolant! In rest, numai propaganda electorala.
Mai important este sa ne informati ce faceti dumnevoastra pentru tara in PE.Toate articolele sunt bune de EVZ.Ttotusi as vrea sa stiu ce face europarlamentarul Cristian Preda in PE.Am citit tot blogul dar nici o urma de asa ceva.Atunci cum amsa stiuu daca vreausa va mai votez si peste 4 ani?
d.le cristian preda ,
acum , cand scriu ascult pledoaria tampita facuta de ludovic orban si de mugur ciuvica . acum , in situatia in care dvs . ati ridicat vocea impotriva familiilor de mafioti ( nu numai din pdl ) stiti ce ati facut ? ati aruncat cu un bat intr-un stup de albine deschis ! toti cei implicati (acum :basescu ; sarbu etc.) si cei care abia asteapta ca acest obicei sa se generalizeze , se ridica impotriva dvs . cine vreti sa va apere ? crin antonescu care si-a pus amanta sau gagica , ce era atunci pe listele europarlamentarilor ? geoana care si-a numit cumnatul in functii barosane ? sau geoana care primea sumele de bani de ordinul miilor si al zecilor de mii de euro , fara chitanta , fara martori ? sunteti totusi un pionier in politica cinstita , si , daca am avea o ” casta ” de intelectuali , acestia ar face front comun cu dvs . sunteti demn de respect , desi grupurile de politicieni din toate partidele nu va agreeaza iesirea . dvs. creati un precedent periculos , care nu este agreat de conducerea a TOATE PARTIDELE . Au vazut ei ce iese din alegeri democratice ( vezi alegerea lui Geoana , alegerea lui Crin Antonescu , alegerile din PRM – rezultatele si rascoala condusa de C.V. Tudor .
Buna ziua dl. Preda,
libertatea de expresie este doar partea mai putin dureroasa a incalcarii drepturilor omului in China, partea cea mai dureroasa este furtul de organe de la practicantii Falun Gong si de la alte categorii de “dusmani ai poporului”.
Aici gasiti mai multe informatii in limba engleza:
http://www.clearwisdom.net/html/articles/2009/12/14/113117.html
Raportul independent al unui fost secretar de stat canadian si al unui avocat al drepturilor omului tot din Canada.
Report into Allegations of Organ Harvesting of Falun Gong Practitioners in China
http://www.cja.org/downloads/Kilgour-Matas-organ-harvesting-rpt-July6-eng.pdf
in limba romana:
http://www.opfg.ro/recoltarea_de_organe1.html
http://apel.falundafaromania.net/
Dupa cate stiu eu, exista initiative la nivel politic in Parlamentul European, pentru a condamna si opri aceste brutale incalcari ale drepturilor omului. Ca si elector roman m-as bucura daca parlamentarii romani s-ar implica activ pe acest subiect, cu atat mai mult cu cat istoria noasta recenta ne inlesneste o intelegere mai profund a realitatilor din China, comparat cu vestici, care pot da mai greu crezare unor fapte atat de oribile.
Cu stima,
Rares
Introduceți datele si comentariul dvs.