L-am primit actul in 15 decembrie, pentru ca incepe vacanta judecatoreasca si pana in 4 ianuarie cand expira termenul poate nu apuc sa fac nimic si ies din termen. Au procurorii Romaniei o logica foarte frumoasa, mai ales cand este vorba sa se protejeze pe ei si tagma lor. Era un NUP pentru un judecator.

Referitor la emiterea de acte normative fara discernamant se presupune ca exista buna credinta in exercitarea actului de guvernare si legiferare. De aceasta buna credinta se pare ca a profitat Guvernul Boc. Iar pedeapsa trebuia sa vina de la urne.

Referitor la raspunderea premierului se poate invoca neglijenta in serviciu cu solicitarea de daune materiale. Dar ar insemna sa visezi daca iti inchipui ca-l va condamna cineva pentru asa ceva.
Un prieten de-al meu a facut plangere penala la 5 judecatori de la Curtea de Apel, pentru neglijenta in servici, si in decurs de un an a primit NUP. Nici macar nu a fost chemat pentru audieri.
In legislatia privind functionarii publici se face vorbire despre raspunderea materiala a functionarului vinovat, dar in general instantele condamna institutia la plata daunelor dar il exonereaza de raspundere functionar. Este un fel de intelegere mutuala (corb la corb nu-si scoate ochii).

Şi încă o problemă nerezolvată, lăsată în suspans, provocată chiar de domnul profesor Emil Boc. Domnia sa a dat o Ordonanţă de Urgenţă vizibil neconstituţională. Cum era firesc a ajuns la Curtea Constituţională. Chiar înainte de a fi declarată neconstituţională a fost retrasă de pe “piaţa efectelor juridice” şi dată o altă Ordonanţă de Urgenţă (care o anula pe cea veche) asemănătoare în neconstituţionalitate cu prima, deşi chiar Consiliul Legislativ a dat aviz de neconstituţionalitate (adică nu poate nimeni să bănuiască că domnul profesor Boc nu ar fi ştiut că OUG-ul respectiv este neconstituţional)… Noua Ordonanţă de Urgenţă a ajuns firesc la CCR. Între timp efectele s-au produs şi au fost ireversibile. (OUG nr.37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi OUG nr.105 din 6 octombrie 2009)

Vedeţi dumneavoastră, Curtea Constituţională are putere numai în a rezolva “antinomiile” legii cu Constituţia, nu poate împiedica însă Puterea să încalce Constituţia, pentru că nimeni nu plăteşte atunci când se stabileşte o normă ştiindu-se că este anti-constituţională. Deşi există un jurământ de respectare a Constituţiei, nimeni nu plăteşte când această Constituţie este încălcată dacă nu se încalcă şi legea… or legea este în mâna puterii. Nimeni nu-mi garantează că noul Guvern (că cel actual nu mai poate) nu va da o OUG prin care să fiu condamnat la moarte fără judecată… până vine decizia CCR sau până vine legea contrară a Parlamentului, voi fi putrezind plin de gloanţe pe undeva.

Toate legile şi, mai ales, Constituţia sunt făcute pentru politicieni cu bun simţ şi dragoste de lege. În momentul în care toată lumea caută prin legi ca să întoarcă totul în favoarea sa, fiecare interpretează legea cum doreşte. Domnul profesor premier Boc a dat cu duiumul OUG-uri neconstituţionale fără măcar să primească o linie la palmă… eu vă întreb… ce mai contează Constituţia?

Problema despre care vorbesc este ceva mai complexă. Invalidarea unei legi promulgate înseamnă un gest legislativ, este ca şi cum CCR ar da o lege de suspendare/abrogare a legii. Or CCR nu face parte din puterea legislativă, numai Parlamentul are autoritatea de a da legi şi numai el poate modifica legi şi numai el poate abroga legi (“Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii. “, cum ar spune Constituţia), ceilalţi doar propun. Mie de aia îmi pare logică varianta pe care am spus-o mai sus, anume că legea rămâne în forma respectivă până este modificată de Parlament. Probabil când se va reface Constituţia… se va rezolva şi acest conflict instituţional, cel mai probabil prevăzând un termen în care Parlamentul este obligat să rezolve neconstituţionalitatea.

Şi acum explicaţia… mă rog, nu ştiu cât de bine pot eu explica.
Mai este un aspect interesant în art. 146 al Constituţiei. Acest articol vorbeşte de două modalităţi de exprimare a neconstituţionalităţii.
În primul rând, înainte de promulgare (lit. a), când legea, nefiind promulgată, nu-şi produce efectele şi nu există nici o problemă, în al doilea rând, după promulgare, atunci când excepţia de constituţionalitate este ridicată în faţa instantelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial sau direct de la Avocatul Poporului, adică ajunsă la CCR prin natura unui caz efectiv (cum este şi cazul nostru).

Eu de aceea spuneam că ar fi interesant să vă întrebaţi prietenii specialişti dacă decizia CCR abrogă legea sau prevederea din lege despre care se pronunţă că ar fi neconstituţională, adică CCR produce un izvor de lege, un act legislativ, sau excepţia nu se aplică pur şi simplu în timpul proceselor în timp ce legea continuă se existe ca atare până să va schimba.

Poate nu m-am exprimat nici eu foarte exact, dat fiind că nu stăpânesc prea bine limbajul juridic, dar bănuiesc că este o diferenţă între încetarea efectului juridic (pe care eu îl înţeleg “ca şi cum nu ar exista”) şi “suspendate de drept” (pe care eu îl înţeleg ca ceva neschimbat dar care nu se aplică în tribunal, adică legea continuă să existe, nu este abrogată). Cu alte cuvinte diferenţa ar fi, pe de o parte, că pot să fac cutare lucru pentru că nu există o prevedere legală care să-mi interzică şi, pe de cealaltă parte, pot să fac cutare lucru pentru că deşi există o lege care îmi interzice, nu pot fi trimis în judecată pentru că prevederea legală este suspendată.

Sper că acum am fost ceva mai clar şi că înţelegeţi mai bine natura a ceea ce am vrut eu să spun, repet, probabil greşind pentru că nu stăpânesc exact natura juridică… nefiind jurist.