Posts from — November 2009

Sub îngrijirea Ruxandrei Ivan. a apărut la Polirom un volum despre politicile regimului comunist, în care semnează cercetători consacrați (Octavian Roske despre colectivizare, Ruxandra Ivan despre politica externă, Ramona Coman despre justiție sau Lucia Dragomir despre scriitorii democrației populare), ca și mai mulți tineri doctoranzi (Damiana Oțoiu, Corina Pălășan, Marius Stan, Dumitru Lăcătușu sau Mihai Burcea).

Seria în care a apare volumul e patronată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Reproduc aici un pasaj din articolul lui Marius Stan consacrat alimentației raționale. E vorba despre rația lunară de alimente pentru o persoană, așa cum funcționa aceasta în județul Galați:
“Pâine – 300 g zilnic. Carne de pasăre – 1 kg. Porc sau vită – 500 g sau în lipsă conserve din Cehoslovacia sau URSS. Mezeluri – 800 g (sau la alegere pateu de ficat). Brânză telemea – 500 g. Unt – 100 g. Ulei – 750 g. Zahăr – 1 kg. Mălai – 1 kg. Făină – 1 kg/trimestru. Ouă – 8-12. Supliment muncitori muncă grea 300 g /lună diverse”
Am reprodus acest pasaj între altele și pentru ca acei cititori mai tineri care nu au avut experiența comunismului să înțeleagă – măcar prin această prismă – ce este dictatura.
Fac acest lucru pentru că în ultimele luni mai mulți politicieni absolut iresponsabili folosesc termenul dictatură pentru a califica timpul prezent.
Aceștia pătează nu doar timpul prezent, ci și suferințele unui trecut pe care nu par să-l fi înțeles.

Mă aştept ca peneliştii să fie sensibili la ideea unui guvern cu PDL.
Nu văd de ce nu ar face-o. E clar că Antonescu nu va intra în turul al doilea şi ar fi bine ca PNL să pregătească anii care vin.
Vrea oare vreun penelist să fie în opoziţie până în 2012?
Dar argumentul cel mai important în favoarea unui asemenea guvern e acela că ieşirea din criză are nevoie de coerenţă la nivelul guvernării.
Un guvern stânga-dreapta ar fi o mare pacoste.
Ieşirea din criză o poate asuma doar dreapta.

Cererea de aderare a Islandei, relaţia Uniunii cu Libia, situaţia ciprioţilor turci, ultimul CAGRE, amendarea Instrumentului de stabilitate şi stadiul negocierilor cu Croaţia – iată doar cîteva dintre temele aflate pe agenda reuniunilor la care particip astăzi la Parlamentul European.
Dosarul pregătit pentru aceste reuniuni numără câteva sute de pagini.
În acest timp, aşa cum aflu de pe un site, în Parlamentul României se recită poezii: premierul desemnat a ales o bucată din Lucian Blaga, iar Vosganian i-a răspuns cu versuri din Eminescu…
UPDATE: Aşa cum era de aşteptat, Guvernul a căzut la vot.

Un cititor care semnează “Bibliotecaru” a formulat o întrebare foarte interesantă: “de ce credeţi că Ion Iliescu a fost, şi încă este, susţinut de o parte importantă a cetăţenilor României?”
Încerc sa schiţez un răspuns, sugerând câteva categorii de susţinători.
Primii sunt cei care l-au votat în 1990 ca om al schimbării. Aura revoluţionară nu se şterge.
Alţii sunt cei care l-au votat în 1992 şi 1996, ca adversar al modernizării pe care o întruchipa CDR.
A treia categorie e formată din cei care l-au votat în 2000. Mă număr printre ei şi nu îmi pare rău. Dacă ar fi să aleg din nou între un democrat şi oricine din categoria Vadim Tudor, n-aş ezita să dau un vot negativ.
A patra categorie e formată din cei care l-au votat în toate aceste ocazii. Sunt probabil cei care formează nucleul dur al PSD.
Problema pe care o are Geoană e tocmai aceea că o parte din acest nucleu dur al votanţilor Iliescu nu se simte reprezentată de actualul candidat PSD la prezidenţiale, deşi e mai mult decât probabil ca Geoană însuşi să fi făcut parte din acest corp de fideli ai lui Iliescu.
Într-adevăr, e greu de crezut că Mircea Geoană a votat în 1990 Raţiu sau Câmpeanu, în 1992 şi 1996 – Constantinescu sau Manolescu, în 2000 – Isărescu sau Stolojan ori în 2004 Traian Băsescu.

UPDATE: Adaug ceva observaţiei despre Iliescu făcute mai devreme. Geoană nu e credibil dintr-un motiv care ar putea fi exprimat foarte simplu în felul următor: singurul său proiect politic este schimbarea lui Traian Băsescu. În timp ce actualul Preşedinte vrea să schimbe România, Mircea Geoană vrea doar răsturnarea puterii. Aşa se explică şi insistenţa cu care e promovată ideea Băsescu-dictator. Aceasta ar trebui să producă impresia că suntem într-o perioada revoluţionară. E o improvizaţie nereuşită. Voi reveni la această chestiune.

Despre un lider care reușește să propulseze partidul din care face parte se spune că e locomotivă pentru propria sa formațiune politică.
Așa a fost Ion Iliescu de-a lungul ultimilor 20 de ani. El a fost în mod constant votat de mai mulți cetățeni decât a primit formațiunea care îl susținea.
Cu Mircea Geoană lucrurile nu stau așa. Liderul pesedist e cu câteva procente sub cota propriului său partid.
Inclusiv în sondajele mincinoase, pe care le livrează falși sociologi, candidatul PSD e mai puțin popular decât PSD.
Aceasta e consecința unui gest politic făcut de pesediști acum patru ani și jumătate. E vorba despre alegerea dlui Geoană ca președinte al acestei formațiuni, în ciuda faptului că el fusese înfrânt în alegerile la care participase (cele pentru primăria Capitalei), iar candidatul la prezidențiale alături de care se angajase fusese și el învins.
Un asemenea șef nu e un lider.
În acest caz, s-ar putea spune că locomotiva a rămas în depou…

Am cunoscut numeroși politicieni occidentali și foarte mulți gazetari care scriu pentru ziare importante sau animă emisiuni la radio sa la tv.
Nici un politician de cultură democratică nu își face adversarul nesimțit. Nici un jurnalist de la o instituție de presă care se respectă nu își ia peste picior invitații. Cu atât mai puțin atunci când e moderator, adică atunci când menirea sa este aceea de a netezi asperitățile confruntării, pentru a o face inteligibilă publicului.
Astăzi, în cele două emisiuni TV la care am fost invitat, un tânăr pesedist mi-a spus că sunt nesimțit – așa că a trebuit să plec din studio, iar mai târziu – un gazetar spunea bancuri cu aerul că acest gest e o lecție pentru mine – pe acest jurnalist l-am pus la punct, explicându-i că educația primită mă împiedică să accept o asemenea situație jenantă.
Există și în România politicieni decenți, ca și jurnaliști educați și civilizați. Ei sunt însă – în categoriile respective – minoritari.
Iar această minoritate e redusă la tăcere de o majoritate zgomotoasă și needucată.
Aceasta e singura dictatură din România de azi: dictatura mediocrității.
Ironia și zâmbetul, dar și replica tăioasă ne pot salva.
Jos dictatura!

După o lungă perioadă, am scris din nou un articol pentru “Dilema veche”, în cadrul unui grupaj despre generația decrețeilor.
Adresa electronică a acestei minunate reviste se află în partea stângă a ecranului.
UPDATE: Luni 2 noiembrie, de la 16h la 17h voi fi în studioul de la Antena 3, iar de la 18h50 la 20h sunt invitat la Realitatea TV.

Când declară că nu va indica alegătorilor cu cine să voteze în turul al doilea, Oprescu spune implicit că nu mai are nici o speranță de a intra el însuși în cursa finală.
Când declară că îi va cere voturile lui Oprescu înainte de turul al doilea, Antonescu mărturisește că el e cel mai afectat de participarea primarului Capitalei la alegerile prezidențiale.
Unu-i resemnat, altu-i disperat!
Cu trei săptămâni înainte de scrutin, e foarte clar că turul al doilea îi va opune pe actualul președinte și pe Mircea Geoană.