Noi senza patria
Aşa se intitulează memoriile Ursulei Hirschmann (1913-1991), sora marelui economist şi filosof politic Albert Hirschmann, şi soţia unuia dintre marile spirite europene, Altiero Spinelli.
Memoriile Ursulei Hirschmann evocă fragmente esenţiale din istoria europeană recentă, dar şi legătura dintre dezrădăcinare şi libertatea minţii.
Un fragment despre identitate, care ar merita reţinut:
“Acum câteva zile, aflată într-o întrunire politică, mi-am dat seama de ce îmi este mult mai uşor decât altora să fiu europeană. Trebuia să iau cuvântul şi mi-am dat seama că nici o limbă nu mai era a mea. Italiana - pe care o vorbesc de atâţia ani - a rămas pentru mine o limbă străină. Nu am vrut niciodată să mă adâncesc prea mult în italiană, de frică să nu pierd limba mea maternă, germana. Şi totuşi, am pierdut-o. De-a lungul anilor am căutat să o păstrez ca pe un lucru drag, dar a devenit incoloră şi rigidă, aşa cum se întâmplă cu orice amintire. Absenţa unei limbi nu e însă totul. Nu sunt italiancă, deşi am copii italieni. Nu sunt nemţoaică, deşi Germania a fost odată patria mea. Nu sunt nici măcar evreică, deşi am scăpat ca prin minune de moartea într-un lagăr de exterminare”.
11 comentarii
Spunea un poet undeva în spaţiul internet…
Cantateci l’alba, questa sera
Cantateci l’amore
Mentre la passione trema
E la paura ci prende
Fermateci il seme dell’odio
Diteci dei campi
Diteci di noi
Noi senza numeri
Noi senza patria
Noi e la storia
Noi e un nome disperso
Tra la strada e la vita
Noi di ieri e noi di domani
Noi con due mani e due piedi
Noi senza volto
Noi senza niente.
Sună cumva politic, nu-i aşa?
@ Biblio :
Poti sa ai “doua maini si doua picioare”, dar daca stai “capra”,
in fata unui neispravit de politician, se cheama ca ai tot patru picioare
@ Radu Humor
Da, dar dacă cele patru picioare nu au copita despicată, “capra” nu este cusher.
Acum mulţi ani eram impresionat de următoarea lectură…
Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic.
Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.
Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
(Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, 6-10)
Nu râdeţi de cei care iau poziţia umilă în faţa liderului dacă o fac din convingere. Dacă o fac din interes, nici atunci nu ar trebui să râdeţi, ar trebui să vă fie milă de ei. Nici nu-i plângeţi pentru că stau precum capra, pentru că poate vor lua chipul de ţap.
Căci tot în aceiaşi carte am citit:
Pelicanul şi ariciul vor fi stăpânii lui, bufniţa şi corbul, locuitorii lui. Şi pe deasupra, Domnul va întinde peste el frânghia nimicirii şi cumpăna pustiirii. Şi oameni cu chip de ţap într-însul vor locui şi de viţă bună socotiţi vor fi.
Nu se va pomeni acolo de nici un regat şi toţi prinţii lui vor fi nimiciţi.
(Isaia, Cap. 34, 11-12
Biblio,
Si eu care te-am acuzat in cateva randuri ca-ti place sa smintesti, cred ca cu trimitere spre textul cristic citat…
Oare de ce brusc s-a făcut linişte? Nu este astăzi o zi ca oricare alta, are ceva special în ea?
@ Biblio, linistea poate anunta furtuna, sau poate sa-i urmeze, dar uneori una fara alta reprezinta mult mai putin decat, una dupa alta !
Iti multumesc pentru asemenea lecturi, care explica multe din felul in care se formeaza adevaratele caractere….
Numai un dezrădăcinat poate înţelege angoasa de a nu mai putea stăpîni nicio limbă. Exerciţiul limbii e ca mersul. Se uită repede. În acelaşi timp, însuşirea mai multor limbi menţine supleţea sinapselor. Cu două sau mai multe logici în aceeaşi minte, rezolvi mai uşor dificultăţile de raportare la realitate. Mai multe interpretări înseamnă, paradoxal, soluţii de comunicare mai eficace în fiecare limbă.
Pe de altă parte, limbajul este un instrument abstract care conduce la transmiterea aproximativă a inefabilului. Dar, în timp ce structurile emoţiei, a percepţiei, a reflexului intelectual cunosc o infinitate de nuanţe, imuabilul din fiecare cuvânt trebuie apreciat în context pentru a se identifica specific şi, eventual, subânţelege. Limbajul primar al gândului nu se construieşte prin intermediul cuvintelor, ci prin senzaţii, identificări non-abstracte. Abia gândirea coerentă se foloseşte de cuvinte.
După această introducere lungă… “limba mea” este limba în care gândesc coerent. Altfel… contează mai mult ce doresc să spun decât forma în care doresc să spun ceva sau corectitudinea prin care formulez un limbaj coerent.
În mijlocul capitalei, fără să am probleme de identitate culturală sau măcar subculturală, şi eu mă simt “senza patria”. Motivul pentru care mă simt în afara unei patrii este că în acest moment mă simt în afara unui popor şi a unui teritoriu spiritual. Nu mă mai identific cu lupta socială permanentă care este dusă de atâta timp, nu mă identific nici cu cei în veşnică alergare după bani, nu mă identific nici cu cei care fac apoplexie susţinând un partid sau un politician, nu mă identific nici cu cei care stau în coloană la stop claxonând, nici în cei care ascultă manele, nu mă identific nici în mirosul de mâncare care iese învingător din restaurante de lux dar şi din “şaormării”… singura mea identificare este cu trecutul românesc, şi el din ce în ce mai puţin prezent. Bisericile acoperite de pereţi de sticlă, vatra satului acoperită de bannere comerciale, căpăţâni imense de candidaţi care parcă sunt vechii zei ce ne privesc de sus cu amuzament… unde mă aflu? Nu, ceea ce văd nu mai este România mea ci ceva care-mi este străin, cei care mă înconjoară nu mai sunt cunoscuţi, sunt străini care nu mă privesc în ochi, sunt doamne care mă întreabă pe cine caut în blocul în care locuiesc din totdeauna. Cei pe care i-am ştiut, prieteni, rude, actori, scriitori, profesori… aproape s-au dus cu toţii. Sunt un om fără patrie, fără rădăcinile trecutului şi fără speranţa viitorului.
@ Radu Humor
Mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
@ Radu Humor
Atunci ar fi, nu furtună, ci uragan. 
Adevărata furtună ar fi ca domnii Băsescu, Geoană şi Antonescu să nu treacă în turul doi…
Problema sentimentului de deznationalizare am intalnit-o in concedii in Grecia. Acolo pe fiecare taraba, la fiecare magazin, la foarte multe case am vazut postat steagul national.
Avand o discutie cu gazda noastra (proprietarul unei pensiuni) ne-a spus ca steagul este singurul lucru care le-a mai ramas. Ne spunea ca grecii simt ca ceva din identitatea lor nationala s-a pierdut odata cu intrarea in Uniunea Europeana si adoptarea monedei unice.
Pe masura ce integrarea Romaniei in UE va fi mai trainica si romanii vor avea acelasi sentiment de frustrare.
Nu tot ce vine din Occident este bun, cum nu tot ce avem in Romania este rau.
Introduceți datele si comentariul dvs.