Posts from — October 2009

Pesediștii s-au remarcat întotdeauna prin disprețul față de reguli, indiferent că e vorba despre Legea fundamentală (a se vedea cele trei mandate ale lui Ion Iliescu) sau despre legile ordinare (schimbate fără rușine ori de câte ori le încălcau interesele).
În ultimele zile, acest dispreț față de reguli e afișat din nou.
Două sunt gesturile care mi-au atras atenția.
Primul e declarația lui Mircea Geoană conform căreia, dacă pică guvernul, PSD și PNL merg la Cotroceni să prezinte o nouă majoritate. Sunt două erori aici: întâi de toate, trebuie spus că majoritățile se afirmă în Parlament, nu se declară la Cotroceni. Apoi, trebuie ținut seama că textul constituțional dă președintelui, și doar lui, prerogativa desemnării unui candidat la postul de premier. Atunci când vrei să devii președinte, e bine să nu ignori aceste reguli.
Al doilea gest de dispreț despre care vreau să spun câteva cuvinte este declarația lui Poul Nyrup Rasmussen, potrivit căreia România ar trebui să propună un comisar social-democrat. Pusă la cale de social-democrații autohtoni, declarația îi cere președintelui României “să lase orgoliile la o parte”. Rasmussen e un vechi și constant apărător al lui Adrian Năstase. Atunci când acesta a pierdut cursa pentru președinție, șeful socialiștilor europeni a transmis un comunicat în care deplângea înfrângerea prietenului său. Adrian Severin îl cultivă de asemenea cu oarecare insistență pe Rasmussen. Solidaritatea socialiștilor este, de bună seamă, firească. Nu la fel de firesc e ca o decizie care aparține exclusiv executivului de la București să fie tratată pe un ton jignitor. Nici socialiștii europeni, nici cei locali nu sunt îndrituiți să intervină în privința comisarului din partea României. Utilizarea presiunii externe nu te ridică în ochii celorlalți, ci te descalifică.

După ce astăzi la prânz președintele polonez a semnat Tratatul de la Lisabona, a mai rămas doar Cehia.
Vaclav Klaus caută cu tot dinadinsul să amâne decizia.

Una dintre cele mai pătrunzătoare minți politice din ultimele decenii, Pierre Hassner, vorbește – într-un interviu din ultimul număr al revistei Esprit - despre semnificația momentului 1989.
“Interesul opiniei occidentale pentru aceste țări [foste comuniste] care fuseseră oarecum uitate a fost viu, dar trecător. Europenii cei mai entuziaști erau destul de îngrijorați. Militanții europeni federaliști nu înțelegeau prea bine de ce aceste țări voiau să intre în comunitatea europeană și se temeau ca nu cumva în acest fel federalismul european să nu devină imposibil de realizat. Jean-Pierre Chevenement și-a dat seama de acest lucru în momentul căderii Zidului Berlinului și a spus: Avem o victimă: Jacques Delors. Acestor țări li se spunea că ar fi preferabil să-și construiască propria lor uniune. Până la urmă, după o perioadă de așteptare, ele au fost primite în Uniune, dar ambele părți au fost decepționate de această mare reconciliere europeană. Vesticii au deschis ușa resemnați și plictisiți, după ce încercaseră în zadar să mențină țările din fostul bloc sovietic în vestibul cât mai mult timp posibil. Estici erau nemulțumiți pentru că simțeau că nu sunt primiți cu inima deschisă și erau tratați ca niște rude sărace. Erau obligați să asimileze 70.000 de pagini de acquis comunitar în loc să fie primiți ca martiri ai libertății și eroi ai Europei. Rezultatul global e pozitiv pentru pacea și prosperitatea Europei, iar reformele introduse de noii aderenți contribuie la stabilitatea sa. Nu s-a construit însă în comun un nou model”.

Faptul că Barack Obama a luat un Nobel nu vădește nimic altceva în afara faptului că trăim încă în era mediatică.
Mediocritatea personajului e desăvârșită.
O dovedește – între multe alte decizii – ideea de a anula proiectul scutului anti-rachetă.
Nu cred să fi existat ceva mai penibil în politica externă a Statelor Unite din ultimele 3-4 decenii.

Am aflat de pe blogul amicului Avramescu despre articolul Alinei Mungiu din “România Liberă”, în care şi eu, şi Teodor Baconschi, şi Ioan Stanomir suntem trataţi ca o “gaşcă” şi insultaţi rând pe rând.
Nu e prima dată când Alina Mungiu mi se adresează în mod jignitor.
Ca şi în celelalte ocazii, nu îi voi răspunde.
Motivul e foarte simplu.
Consider că atunci când tonul folosit de o persoană publică e unul suburban, nu poţi decât să taci.
Dacă e parte a civilizaţiei, iar nu a răfuielii, dialogul cere moderaţie şi decenţă.

La o oră de la anunţul referitor la acordarea Premiului Nobel Hertei Müller, am intrat in libraria Filigranes din Bruxelles.
Librarii aflaseră deja ştirea.
Cum nu aveau în stoc nici un volum din opera scriitoarei premiate, glumeau pe seama unei alte scriitoare cu numele Müller, al carei prenume e Melanie.
“Poate e fiica ei”, zice un librar.
“Mai bine vezi cum faci rost de Herta”, i-a replicat colegul său.

În cursul după-amiezii de miercuri, Parlamentul European a înscris pe agenda sa dezbaterea efectelor votului irlandez de sâmbătă.
Grupurile politice nu s-au zgârcit cu timpul: mai bine de 4 ore au întors pe toate feţele semnificaţia referendumului.
La sfârşitul discuţiei, cere cuvântul Vadim Tudor.
Tema? Fraudarea alegerilor trecute şi viitoare din România. O temă veche a extremistului din Carpaţi.
Nici o legătură însă cu subiectul. Mirare, stupoare, nelinişte.
Ce se întâmplă cu Vadim Tudor? Ce legătură să aibă referendumul irlandez cu neadevărurile prăfuite din România Mare?
Explicaţia e simplă. Şeful PRM a confundat punctele de pe ordinea de zi. Credea că e timpul declaraţiilor politice de un minut.
Cum procedurile Parlamentului sutn respectate, Vadim Tudor nu a putut delira mai mult de 60 de secunde. Ar fi vrut să dea detalii…
“La cestiune, stimabile!”, părea să spună preşedintele Adunării!

Un extremist olandez Geert Wilders, a cărui ostilitate faţă de Islam este cunoscută, a propus introducerea unui impozit pe voalul purtat de femeile musulmane.
Impozitul ar fi 1000 de euro pe an. Cine vrea să poarte voalul plăteşte şi, zice Wilders, consolidează bugetul. Cine nu plăteşte, stă acasă.
Parlamentul olandez a respins propunerea.

Săptămâna trecută, am depus împreună cu Renate Weber un amendament la un raport care se referea la liberalizarea regimului vizelor pentru ţările terţe.
Discuţia viza în principal ţările din Balcanii de Vest, iar amendamentul nostru viza tocmai “cuplarea” cazului Moldovei de cel al ţărilor din respectiva regiune.
Din nefericire, nici un grup politic nu a susţinut ideea în reuniunea comisie de afaceri externe din această dimineaţă.
Practic, doar deputaţii români au votat asocierea Moldovei cu Balcanii de Vest.
E păcat că procesul de democratizare de la Chişinău nu e încă susţinut masiv.
S-a văzut asta şi la reuniunea pe care delegaţia Parlamentului European pentru relaţia cu Moldova a avut-o cu Mihai Ghimpu, care – ca preşedinte al Parlamentului de la Chişinău – este şi preşedinte interimar al Republicii. Puţini erau deputaţii ne-români din sală.
E o dezamăgire, pentru că nu există diferenţe esenţiale între ţările din Balcanii de Vest şi Moldova.

Începutul anului universitar 2009-2010 a fost marcat, la Facultatea de ştiinţe politice a Universităţii, de o ceremonie emoţionantă.
E vorba despre acordarea unui doctorat honoris causa profesorului Jean-Michel de Waele de la Universitatea Liberă din Bruxelles.
Specialist al democratizării ţărilor ex-comuniste, Jean-Michel de Waele este unul dintre partenerii instituţionali cei mai importanţi ai Facultăţii bucureştene.
În discursul de recepţie, profesorul belgian a explicat parcursul intelectual pe care l-a urmat în regiunea Europei Centrale şi Orientale. O pledoarie pentru perspectiva comparată şi pentru întrebările esenţiale ale disciplinei.
Studenţii celor trei secţii al Facultăţii – Political science, Sciences politiques şi Ştiinţe politice – au avut astfel ocazia să asiste la o conferinţă de înalt nivel.
Sunt convins că memoria lor va reţine această conferinţă inaugurală şi nu greva generală desfăşurată tot luni 5 octombrie.