Posts from — October 2009

“Am vorbit cu el la telefon și i-am zis: domnule primar, veniți în fața țării nu doar cu un program de guvernare, veniți săptămâna viitoare cu 15 miniștri. Alegeți pe cine vreți”. Citatul e din Mircea Geoană. Declarația liderului PSD, consemnată de Evenimentul zilei, e făcută nu înainte, ci după nominalizarea lui Lucian Croitoru. Domnul Geoană vorbește în disprețul Constituției. Să reamintim faptul că domnia sa nu e un anarhist solitar, ci președintele Senatului. Exemplul pe care îl dă nesocotind Constituția nu e foarte bun.
În schimb, dl Fenechiu a propus, potrivit ediției online a României libere, ca PSD, PNL și UDMR să încheie “o coaliție juridică pentru susținerea lui Klaus Johannis, în condițiile în care Curtea Constituțională ar putea susține că este nevoie de acest lucru”. Deputatul penelist a adăugat, misterios, că această coaliție are în vedere o acțiune care va fi pornită marți.
Nu așa enigmatic a fost senatorul Șova, cu care am discutat într-o emisiune radiofonică vineri. Alesul pesedist a afirmat foarte direct că PSD, PNL și UDMR au plănuit să adopte o moțiune în Parlament care să constate că există o majoritate. Votarea unui candidat care nu a fost desemnat potrivit regulii constituționale nu i se părea o problemă.
Dacă aleșii noștri nu recunosc deciziile luate în numele statului și vor să creeze, folosindu-se de primarul Sibiului, “un guvern paralel” (cum scrie Evenimentul zilei), nu cumva ei subminează autoritatea?
Sau au voie să facă orice?

Într-un foarte interesant articol din numărul din iunie al Revue française de science politique, Julien Navarro descrie cele cinci tipuri de rol pe care le asumă deputații europeni. Construcția acestor tipuri nu este rezultatul unei speculații, ci al unei ample anchete de teren realizate la Parlamentul European.
Primul ar fi animatorul, cel care caută să însuflețească spațiul public european: intelectual sau organizator, ori ambele, animatorii participă la definirea marilor teme europene, fiind prezenți cel mai adesea în comisiile de politică externă, cultură și afaceri constituționale.
Al doilea tip e cel al specialistului: acesta caută rezultate concrete, orientându-se de aceea spre comisiile cu rol legislativ și fiind foarte activ în redactarea rapoartelor, a amendamentelor și în formularea de întrebări pentru Comisie sau Consiliu.
Cel de-al treilea tip este intermediarul: un asemenea deputat se proiectează pe sine ca purtător de cuvânt, ca avocat sau ambasador al unei populații sau al unui teritoriu, privilegiind astfel relația dintre cetățeni și autoritățile publice.
Al patrulea tip este cel al contestatarului: intră aici toți nonconformiștii, cei pentru care Parlamentul oferă oportunitatea denunțării deciziilor majorității, independenții care caută nu atât să influențeze procesul legislativ, cât să apară la tribună.
În sfârșit, a cincea categorie e cea a diletanților: este vorba despre deputații care, potrivit lui Navarro, au o concepție minimalistă despre propriul mandat, frecventând rareori lucrările PE și contribuind în foarte mică măsură la efortul colectiv.
Autorul articolului a publicat, de altfel, în 2009 un volum pe aceeași temă la Editura Universității Libere din Bruxelles, volum intitulat Les députés européens et leur rôle. Sociologie interprétative des pratiques parlementaires.

Fac aici o precizare legata de distrugerea libertății Parlamentului, despre care am discutat și în postarea precedentă.
Atunci când liderii PNL, PSD, UDMR au spus că, dacă ei au semnat un acord nu mai are rost ca parlamentarii să voteze, nici un deputat sau senator nu a reacționat. Constat deci că liderii de partid își arogă cu succes controlul absolut asupra voinței reprezentanților națiunii. Dar dacă deputații și senatorii nu mai pot/nu mai vor să își exprime voința, atunci Parlamentul nu mai e liber. Nu Băsescu e dictator. Liderii de partid sunt cei care vor să anuleze vocea reprezentanților națiunii.
Avem de-a face cu o formă inedită de absolutism: absolutismul de partid.
Confiscat acum de partide, Parlamentul trebuie redat cetățenilor.

Ultimele zile ne-au adus o nouă dovadă a disprețului unora dintre politicienii români față de Parlament.
Am în vedere aici afirmația potrivit căreia înțelegerea realizată de domnii Geoană, Antonescu și Marko ar însemna crearea unei majorități noi.
Nimic mai fals!
Majoritatea nu există decât în Parlament. Iar ea e rodul cumulării opțiunilor individuale ale aleșilor, iar nu al unui dictat al șefilor politici ai acestora.
Cine spune că acordul liderilor de partid e același lucru cu exprimarea unei majorități ar trebui să ducă raționamentul până la capăt și să ceară desființarea Parlamentului.
Dacă în locul votului fiecărui deputat sau senator ar trebui să așezăm decizia unui for de partid, atunci orice lege ar trebui să fie adoptată sau respinsă exclusiv prin consultarea liderilor respectivelor organizații.
Aceasta e o absurditate, inclusiv în condițiile în care disciplina de partid ar fi impecabilă.
Vreau să fiu foarte clar: e posibil ca o propunere de guvern să fie respinsă. De altfel, Constituția imaginează o asemenea variantă, dând posibilitatea Președintelui de a face alte propuneri, ba chiar de a recurge la dizolvare după două încercări eșuate. Dar nimeni nu are dreptul să anticipeze exprimarea unui refuz sau a mai multora.
Cine o face nu e un profet, ci un adversar al democrației parlamentare.
Iar Geoană, Antonescu și cohortele care îi urmează orbește sunt acum în postura de inamici ai reprezentării politice.
De fapt, avem de-a face cu un nou episod din istoria confiscării Parlamentului de către partide.
Politic vorbind, coaliția PSD-PNL-UDMR e departe de a fi o coaliție pro-Johannis. E mai degrabă o coaliție anti-Băsescu. Iar fantezia majorității care există separat de Parlament e doar o formulă ideologică șchioapă, destinată să impresioneze pe toți cei lipsiți de o minimă cultură constituțională.
Constituțional vorbind, gestul de acum al coaliției pesedisto-penelisto-maghiare e prelungirea tentativei de suspendare a Președintelui. Și atunci, acțiunea îndreptată împotriva șefului statului a fost îmbrăcată în haina mincinoasă a majorității parlamentare. Era vorba doar de subjugarea Parlamentului unei coaliții de partide.
Pe scurt: instituția Parlamentului nu mai e liberă, pentru că ea a fost acaparată de către partide.
A venit timpul să redăm Parlamentului cetățenilor! Așa ceva nu se va putea face cu cârpeli și improvizații sau cu partide care nu văd răul din propria ogradă, ci doar din curtea vecinilor.
E nevoie, de fapt, de un nou regim.
Un regim bazat pe o revoluție constituțională.
Un regim întemeiat pe libertățile cetățenești, iar nu pe anarhia și pe delirul partidelor de acum.

Anca Bundaru propune pe blogul ei un pariu despre 2014, pe marginea întrebării: cine vor fi atunci candidații partidelor?
Ceea ce îi pot spune e că nici unul dintre cei indicați de către ea – Udrea (PDL), Vanghelie (PSD), Vălean (PNL) – nu are profil de prezidențiabil.
Aș observa totuși că în ultimii ani partidele au preferat să-și arunce liderii în competiția pentru funcția de șef al statului.
Problema e cum ajungi lider.
La PSD a ajuns șef cel care a pierdut alegerile pentru Capitală în 2004. La PNL, a ajuns președinte tot un perdant în alegerile din București, mai precis dintr-un colegiu organizat la legislativele din 2008.
Nu e sigur însă că partidele indicate vor urma și în viitor aceeași “rețetă”.
Despre PDL, nu voi spune nimic.

Mă bucur că Lucian Croitoru a fost desemnat candidat la funcţia de premier şi sper să formeze cât mai repede o echipă.
Îl cunosc din 2000, când am făcut împreună campania lui Mugur Isărescu, şi am mare încredere în el.
Succes, Lucian!

Formula unui guvern de consens (sau, cu o formulă mai cunoscută, de uniune naţională) ar trebui să traducă raportul de forţe din Parlament.
Asta ar însemna 7 miniştri de la PDL, 7 de la PSD, 3 de la PNL şi 2 de la UDMR.
Premierul ar trebui să vină, în mod firesc, de la formaţiunea care are cei mai mulţi parlamantari.
Există desigur şi alte variante (inclusiv cea în care şeful guvernului e neafiliat politic), dar 7-7-3-2 mi se pare cea mai bună.
Doar o asemenea formulă ar putea diminua neîncrederea care domină peisajul nostru politic şi ar putea asigura o gestiune decentă a perioadei care ne separă de deznodământul cursei prezidenţiale.
Dacă o asemenea formulă nu va fi acceptată, criza politică riscă să se transforme într-o criză instituţională de proporţii.

Un premier care să depăşească actuala criză trebuie să întrunească mai multe calităţi:
1. să fie relativ cunoscut, fără a fi cineva care îşi pierde vremea prin platourile de televiziune
2. să aibă o experienţă politică relevantă la nivel naţional
3. să aibă capacitate de negociere
4. să aibă ambiţia de a guverna mai mult de două luni
5. să fie moderat
6. să nu aibă prejudecăţile taberei politice din care face sau din care a făcut parte
7. în ultimii ani, să nu fi făcut din opoziţia faţă de Preşedinte singura sa preocupare.
Mai sunt două-trei lucruri importante, dar pe care prefer să le comentez după ce Preşedintele va face desemnarea.

Prima moţiune de cenzură adoptată de Parlamentul României a trecut cu 254 de voturi.
Cum anume se explică succesul ei?
PSD spune că a votat din teama de fraudă electorală. PNL invocă incompetenţa echipei Boc. UDMR nu are o explicaţie.
Dacă luăm în seamă aceste justificări, realizăm că suntem, de fapt, în campanie.
Traian Băsescu va avea de luptat nu doar cu candidaţii PSD, PNL şi UDMR, ci şi cu coaliţia lor.
O coaliţie care purta, în 2007, numele 322. Acum, coaliţia are mai puţini membri.
De fapt, nu numărul contează, ci identitatea lor politică. Iar aceasta nu s-a schimbat din 2007 încoace.e
UPDATE Realitatea TV anunţă că, după ce a refuzat să meargă la Cotroceni, la consultări, Geoană s-a dus la sediul unei firme a lui Dan Voiculescu, pentru discuţii cu PUR şi PNL. Viziunea despre instituţii a prezidenţiabilului PSD nu e tocmai coerentă!

Nimic nu vădeşte mai bine fragilitatea regimului decât faptul că, de două-trei ori pe an, relaţia dintre executiv şi legislativ e tranşată nu de decizii politice, ci de hotărâri ale Curţii constituţionale.
E un regim care trebuie schimbat, fie în sensul parlamentarizării, fie în cel al prezidenţializării.
Va trebui să optăm între republica de tip german şi cea de tip francez.