Cinci roluri
Într-un foarte interesant articol din numărul din iunie al Revue française de science politique, Julien Navarro descrie cele cinci tipuri de rol pe care le asumă deputații europeni. Construcția acestor tipuri nu este rezultatul unei speculații, ci al unei ample anchete de teren realizate la Parlamentul European.
Primul ar fi animatorul, cel care caută să însuflețească spațiul public european: intelectual sau organizator, ori ambele, animatorii participă la definirea marilor teme europene, fiind prezenți cel mai adesea în comisiile de politică externă, cultură și afaceri constituționale.
Al doilea tip e cel al specialistului: acesta caută rezultate concrete, orientându-se de aceea spre comisiile cu rol legislativ și fiind foarte activ în redactarea rapoartelor, a amendamentelor și în formularea de întrebări pentru Comisie sau Consiliu.
Cel de-al treilea tip este intermediarul: un asemenea deputat se proiectează pe sine ca purtător de cuvânt, ca avocat sau ambasador al unei populații sau al unui teritoriu, privilegiind astfel relația dintre cetățeni și autoritățile publice.
Al patrulea tip este cel al contestatarului: intră aici toți nonconformiștii, cei pentru care Parlamentul oferă oportunitatea denunțării deciziilor majorității, independenții care caută nu atât să influențeze procesul legislativ, cât să apară la tribună.
În sfârșit, a cincea categorie e cea a diletanților: este vorba despre deputații care, potrivit lui Navarro, au o concepție minimalistă despre propriul mandat, frecventând rareori lucrările PE și contribuind în foarte mică măsură la efortul colectiv.
Autorul articolului a publicat, de altfel, în 2009 un volum pe aceeași temă la Editura Universității Libere din Bruxelles, volum intitulat Les députés européens et leur rôle. Sociologie interprétative des pratiques parlementaires.
Cuvinte cheie: Parlamentul European
20 comentarii
Domnule Preda si draga Ilinca , va rog sa-mi explicati si mie cum e cu acesti consilieri prezidentiali despre care eu in nimicnicia mea credeam ca sunt angajati acolo si platiti din bani publici (adica si din banii mei) pentru a-i spune presedintelui ce are voie si ce nu . In nestiinta mea , credeam ca ei nu au rolul de a iesi in spatiul piblic pentru a-i face campanie electorala acestuia sau ca un ” parinte partinitor “, pentru a-i motiva toate nazbatiile . Va multumesc .
@li
Cred ca domnul Preda va poate raspunde ( asteptati sa-i bea cafeaua) la intrebarea despre statutul si rolul unui consilier prezidential. A jucat acest rol pentru 2 presedinti.
Trebuie sa marturisesc ca si eu ( in naivitatea mea) aveam alta idee despre acest personaj.
@Cristian Preda
Dvs. in ce rol din cele 5 amintite va situati? Bineinteles prin prisma activitatii de pana acum.
Lucrarea mi se pare discriminatorie la adresa tinerelor democratii a statelor nou intrate in acest Parlament European si o insulta la adresa unor oameni ce au votat si trimis in parlament, mai ales parlamentari din ultimele grupe valorice ( nu ca m-as afla printre acestia )
Dar ca roman , ma simt jignit si cand este insultat Becali, Vadim sau EBA, care cu siguranta nu se afla in primele grupe valorice ( ca si CPreda de altfel ).
@Ilinca,
foarte misto schimbarea de sens obtinuta prin lipsa unei simple litere: “Cred ca domnul Preda va poate raspunde ( asteptati sa-i bea cafeaua) la intrebarea despre statutul si rolul unui consilier prezidential”
@Alex rauta
Stiu sa recunosc cand gresesc. Nici eu nu-mi terminasem cafeaua.
Dar sensul este … mortal!!!
Eu aş simplifica. Ar fi doar două tipuri: cel care votează după cum îi spune grupul său parlamentar, şi cel care votează pentru interesul cetăţenilor statului pe care (trebuie ?
) să-l reprezinte.
li, Ilinca, Riddick, Radu Humor: Intrucat mi-am baut cafeaua, va raspund: e bine ca o recomandare bibliografica sa fie luata drept ceea ce este. Altfel spus, sa va impinga la lectura, nu la improvizatie. O singura precizare legata de continut: e vorba de tipuri de rol, nu de o ierarhizare a deputatilor.
Cat priveste rolul unui consilier, am mai spus-o pe acest blog: in esenta, consilierul trebuie sa fie discret. Interventiile publice merita facute doar daca explica in mod rational o pozitie sau o decizie. “Nu e bine sa aperi ceea ce nu este de aparat” – mi-a spus unul dintre cei doi presedinti cu care am lucrat. Dupa ce mai beau o cafea, poate va spun si care dintre ei…
Tare mult mi-aş dori o şcoală obligatorie (sau stagiu obligatoriu) de pregătire înainte ca un politician să acceadă la un post de parlamentar, ministru, premier, preşedinte, primar, preşedinte de CJ, aşa cum există, de exemplu, pentru ambasadori acele cursuri de diplomaţie, cu trepte de expertiză… Din păcate constat că foarte mulţi politicieni români află ce trebuie să facă “pe post” după ce îşi termină mandatul.
@“ CPreda ::
“Nu e bine sa aperi ceea ce nu este de aparat” – mi-a spus unul dintre cei doi presedinti cu care am lucrat. Dupa ce mai beau o cafea, poate va spun si care dintre ei…”
Pacat ca nu l-ati ascultat pe domnul Emil Constantinescu, ca banuiesc ca daca v-ar fi spus celalalt, nu se mai punea problema…
Cat erati consilier, la a doua cafea, o luati pe a presedintelui care nu bea cafea
…
@ Bibliotecaru,
bine zici despre scoala obligatorie, dar nu doar pentru unii, ci si pentru cei ce se asuma ca biblioteca, iar ei sint discoteca ( genul “va rog sa-mi explicati si mie”, ca altfel va rog sa-mi explicati degeaba lui Radu Humor).
Cei alesi, asa cum l-ai ales pe Vadim ori Becali, au girul medical al alegatorilor. Obligatoriu.
MISCAREA ROMANIA ALTFEL
Comunicat
Membrii fondatori ai Grupului de Initiativa anunta constituirea asociatiei civice Miscarea România Altfel, prescurtat Mi.R.A., având scopul de a promova generosul proiect „România Altfel” si programul strategic „România. O viziune pe 30 de ani” prin care Casa Regala a României propune propriul parteneriat istoric tuturor mediilor – politic, economic, administrativ, mass-media si civic – pentru o dezvoltare durabila a României. In acest sens, Miscarea România Altfel si-a stabilit urmatoarele obiective:
Constientizarea si unificarea ideatica a tuturor asociatiilor, aliantelor, formatiunilor, organizatiilor si a membrilor societatii civile, indiferent de orientarile politice, pentru reformarea, purificarea morala si reconstructia din temelii a României moderne, europene.
Mobilizarea energiilor pozitive ale natiunii române si polarizarea valorilor traditionale si contemporane în jurul celor mai morali si reprezentativi militanti pentru educarea si pregatirea congenerilor nostri, a tinerilor mai ales, în vederea reafirmarii fiintei nationale, a demnitatii si prosperitatii României.
Adresa electronica Mi.R.A. este:http://tashy.ro/miscarea-romania-altfel/
PNL, Crin Antonescu si deriva liberala (de Mihail Neamtu)
de Mihail Neamtu HotNews.ro
Duminică, 18 octombrie 2009, 13:18 Actualitate | Opinii
Injumatatirea numarului de agentii guvernamentale – veritabile capuse bugetivore – si-a gasit un adversar neasteptat: PNL. Partidul care-si clameaza vocatia reformista a depus o neasteptata sesizare la Curtea Constitutionala impotriva Legii de restructurare a agentiilor din subordinea Guvernului. Sa ne gandim putin la gloria traditiei liberale romanesti: unde-i veti putea recunoaste, astazi, chipul si nobletea? Vector al modernizarii in perioada interbelica, PNL a ajuns astazi scutul stagnarii. De ce oare?
Ideile liberalismului clasic sunt bine-cunoscute, frecvent combatute, dar pretutindeni respectate: dreptul sacru la proprietate, reducerea taxelor, limitarea actiunii Statului, incurajarea pietei libere, investitia in creativitate (la antipozii exceselor protectionist-sindicaliste), respectul dat persoanei si initiativei individuale, refuzul abstractiilor colectiviste, s.a.m.d. Cand aderam la aceste valori devenim aproape spontan adepti ai meritocratiei in plan social, al libertatii sub aspect economic si al transparentei in exercitiul guvernarii. Anticomunismul si rezerva pronuntata fata de politicile stangii nu pot fi decat ingrediente naturale ale unui liberal autentic.
Facand aceste constatari, se cuvine asadar sa ne intrebam cum oare PNL defileaza linistit, de atatia ani, alaturi de partidul dominat inca de geniul machiavelic al unui Ion Iliescu? Cum se explica vecinatatea senina intre un Crin Antonescu si „conservatorul Felix”? Dar carierismul obraznic al unui Bogdan Olteanu, egalat poate doar de „micul Titulescu”?
Esecuri post-1989
Pentru a raspunde acestor intrebari, vom face un apel selectiv la memorie. Nu e cazul sa vorbim aici despre meritele prezentei liberale din Parlamentul post-decembrist. Intr-un climat sufocant, printre coledzi inepti sau agramati, numerosi liberali au stiut sa faca o figura respectabila. Cei grupati formal sau informal in jurul profesorului Valeriu Stoica, bunaoara, au excelat in colaborarea cu mediile academice si culturale, stimuland reflectia filozofica a unor tineri universitari prin initiative de tipul „Institutul de Studii Liberale”, cautand apoi sa ancoreze centru-dreapta romaneasca intr-o miscare de idei cu reverberatii internationale.
Proiecte legislative salutare (intre care faimosul „2% pentru cultura”) au dus un aer proaspat. Inca din anii 90, insa, gandirea inovatoare si principiala au fost contracarate de aparitia unui sub-curent al liberalismului tulbure, gata oricand sa coboare stacheta standardelor morale si sa compromita idealul puritatii doctrinare.
In anii insangerati de mineriade, multi au sperat ca liberalii sa devina varful de lance al luptei anticomuniste, razbunind astfel suferinta marilor barbati de stat morti in temnitele comuniste (e.g., Constantin I. C. Bratianu, mort la Sighet in 1950). Or, spre deosebire de taranistii atipicului Ion Ratiu, liberalii condusi de Radu Campeanu afisau reflexe suprinzatoare de acomodare cu directia lui Ion Iliescu. Sub regimul Constantinescu, ideea unei „Comisii prezidentiale pentru Condamnarea Dictaturii” fie n-a aparut, fie n-a prizat unde trebuia. Cronicarii epocii isi amintesc totodata onctuozitatea lui Dinu Patriciu, care pleda in fata asceticului Corneliu Coposu pentru iesirea din opozitie si colaborarea cu FDSN (ulterior, PDSR).
La rubrica „esecuri”, istoricii tranzitiei vor include pesemne si numarul mare al fostilor informatori sau ofiteri ai Securitatii din PNL: Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lazarescu, academicianul Balaceanu-Stolnici, Daniel Daianu, Alexandru Paleologu, Stefan-Augustin Doinas, Mona Musca, s.a. (Suspiciuni au planat si asupra lui Radu Campeanu). Gradele de culpabilitate difera enorm intre aceste persoane, dar evidenta impuritatii ramane, uneori chiar tragic, incontestabila.
Nu vom comenta aici nici „profunzimea” altor manifestari din epoca: alegerea lamentabilului Crin Halaicu ca primar al Capitalei; avantul luat de mediocrul Viorel Catarama; acuzatia de plagiat adresata lui Horia Rusu si Dinu Patriciu dupa aparitia cartii „Liberalismul romanesc”, s.a.m.d. Toate aceste intamplari sau revelatii succesive, dar si apropierea unor membri marcanti PNL de mediile corupte din PDSR/PSD, au contabilizat prima deceptie majora a liberalismului romanesc post-1989.
Eclipsa Tariceanu
Alegerea lui Traian Basescu ca presedinte al Romaniei a dat sansa liberalilor ca, in decembrie 2004, sa-si propulseze cel dintai premier pe o scena europeana. Era momentul in care PNL putea sa-si dea masura, scotind la iveala un noian de talente. Ce a urmat stie toata lumea. In tandem cu echipa PD, a fost introdusa taxa unica de 16%. Investitiile straine si-au urmat firesc cursul, procentul PIB crescand spectaculos. Recoltarile la buget s-au imbunatatit si, deci, calitatea vietii romanului de rand s-a ameliorat simtitor. „Miracolul” acesta n-a durat insa decat doi ani si jumatate, pana la furtuna globala a crizei financiare. Astazi, suntem aproape de contemplarea dezastrului. De ce?
Pentru ca subcurentul liberalismului tulbure din PNL si-a spus cuvantul. In patru ani de mandat, Popescu-Tariceanu a inmultit copios numarul agentiilor guvernamentale ravnite de-o numeroasa clientela. Ceasurile Rolex, calatoriile in strainatate, masina cu sofer la scara – iata cateva privilegii poftite de partizanii acestei guvernari cheltuitoare. Gonflarea aparatului birocratic, salariile scandaloase la stat, inechitatea sistemului de pensii si, mai ales, achizitiile publice arbitrare au adancit drenajul din visteria tarii. Au fost, asadar, „revizitate” mai toate caracteristicele erei „Bombo-Congo”.
Intre comenzile de laptop pentru scolile rurale si afacerea Sterling la Marea Neagra, proiectele de interes national au fost ingropate. Sutele de kilometri de autostrada promise de ministrul Orban raman si astazi o promisiune. In locul prudentei calme, am vazut frenezia risipei. Calculul pe termen lung a cedat extazului consumist si orbirii populiste. Deficitul bugetar s-a accentuat, iar recompensele electorale s-au intetit, spre satisfactia socialistilor.
Aceste manevre („de milioane”) au consolidat gruparea Tariceanu-Patriciu, numerosi liberali „recalcitranti” fiind exclusi din partid pentru „delict de opinie”. In toamna lui 2006, PNL a suferit apoi o vizibila hemoragie prin plecarea gruparii Stolojan-Stoica si nasterea subsecventa a „Platformei liberale” (integrata ulterior in PD).
In sfarsit, tradarea valorilor dreptei s-a desavarsit spre finele mandatului Tariceanu, cand diverse nulitati sub raport profesional au inundat ministere-cheie. In primavara lui 2005, liderul PNL de atunci practicase deja traficul de influenta in justitie, de dragul unui prieten. Pentru ca sa-i iasa, pesemne, alte combinatii au fost indepartati treptat oameni ca Μοnica Macovei, Ionut Popescu, Teodor Baconschi sau Mihai-Razvan Ungureanu.
In fond, se pregateau pe tusa „somitati” de anvergura unui Cristian Adomnitei (chemat la Educatie) sau Tudor Chiuariu (responsabil pentru Justitie)… De la flagrantul grosier obtinut in cazul „Remes-Caltabos” pana la „subtirile” vizite la parchet ale lui Szolt Nagy si Codrut Seres (acuzati de spionaj), guvernul Tariceanu a tras dupa sine tinicheaua incompetentei.
In rezumat, guvernarea liberala 2004-2008 a initiat dispretul pentru convergentele doctrinare si a canonizat politica circumstantiala, indreptata obsesiv impotriva unui singur om: Traian Basescu (demis in aprilie 2007 si cu votul PNL).
„Primadonna” Antonescu
Previzibilul esec din alegerile anului 2008 a coincis cu iesirea la rampa a domnului Crin Antonescu — istoricul ascuns in Niculitei-Tulcea, dar remarcat la Bucuresti prin absenteism parlamentar si verbiaj mediatic. In locul unei evaluari critice a performantei din perioada 2004-2008, noul lider PNL a escaladat isteria anti-Basescu. Navigand printre sofisme eclatante si ironii badaranesti, presedintele Antonescu n-a propus macar o singura solutie concreta la planul anti-criza.
Vorbeste mereu, priveste afectat si ne adoarme cu fraze lungi, solemne. Cunostintele sale de economie sunt la pas cu interesul scazut acordat Romaniei profunde. Dintr-un vast raport sociologic privind riscurile demografice ale tarii, dl. Antonescu a retinut doar tema „sex si droguri”. Rezervorul de comparatii al sefului PNL include, printre altele, analogia Mussolini-Basescu si descrierea lui Emil Boc ca „mecanic de locomotiva” in stare de ebrietate. Aceasta este performanta cognitiva si ebulitiunea literara in care nu putini carturari au recunoscut fibra unui adevarat intelectual – la care altii au adaugat carisma unui veritabil Obama de Balcani.
Rezumand asadar involutia liberalismului autohton, descoperim acest dublu pret al tradarii doctrinei:
(1) respingerea proiectului de reformare a statului prin descentralizarea administrativa, unicameralism, stimulul pietei private, vot uninominal, diminuarea risipei banului public, primenirea educatiei, cultura memoriei, etc. PNL n-a facut nicio „contra-oferta” la diagnoza Comisiilor prezidentiale in chestiunea Constitutiei, a lustratiei, a starii de sanatate, a demografiei sau a patrimoniului cultural. Vidul ideatic a fost compensat numai de intensitatea atacurilor ad personam.
(2) acceptarea unei relatii utilitarist-promiscue cu socialistii. Daca in 2004, Traian Basescu vedea in apropierea de PC „solutia imorala,” justificata numai de imperativul unor reforme restante, Crin Antonescu vine cinci ani mai tarziu si bate palma atat cu Dan Voiculescu, cat si cu Viorel Hrebenciuc. Daca Popescu-Tariceanu mima o vaga distanta fata de coalitia PSD-PC, dl. Antonescu n-o mai ascunde de nimeni, preferand negocierile deschise cu socialistii in locul unui dialog minimal cu reprezentantii celuilalt partid de centru-dreapta (PDL).
Concluzii
Pentru orice ins de convingere autentic liberala, metamorfoza PNL e naucitoare. A fost perfect normala distantarea de stilistica actualului sef de stat. Lansarea unui candidat propriu la prezidentiale se impunea aproape obligatoriu. Neguvernarea alaturi de PDL putea fi o optiune legitima, chiar daca stranie. Sugestiei „Klaus Johannis” nu i-a lipsit ingeniozitatea (desi altii au mirosit viclenia).
In schimb, apriorismul basescofob, militant si totalitar, vireaza astazi intr-un extremism anti-liberal. Cum altfel sa califici respingerea de plano, intr-un moment decisiv pentru Romania, a dialogului cu un finantist de reputatie internationala (premierul desemnat Lucian Croitoru)? In ce termeni sa explici anularea dreptului la libertatea de constiinta care revine fiecarui parlamentar in parte, dar obligat in ultimele luni sa se supuna unei comenzi centraliste si santajelor ordinare? Dar absenta unei alternative reale pentru intervalul 2010-2014?
Nu ne forteaza oare toate aceste regresii la citirea simbolismului crinului drept floare tombala? Si nu e oare trist ca, in istoria liberalismului romanesc, albeata ultimului „lilium candidum” rimeaza, totusi, cu „mortua est”?
quOting
Distrugerea Dreptei de catre P.N.L. : 1990-2007
http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=17445
@ victor L
Eu nu ştiu ce rol credeţi că îndepliniţi dumneavoastră, voluntar sau pus de cineva, totuşi din faptul că aplicaţi un fel de “miştocăreală” nedefinită, fără să aduceţi nici un fel de argument, mă face să nu vă situez printre intelectuali. Să nu credeţi că voi pierde timpul cu discuţii futile bune de dialogul galeriilor pe stadion. Dacă doriţi să discutaţi cu mine, nu o puteţi face decât pe teritoriul serios, altfel mă văd nevoit să vă ignor. Nu vreau să cobor dialogul meu la nivelul folcloric “colţo di bloco” şi nici să mă obligaţi să nu vă respect.
Faci tu ce faci , dar suna ca @Dracu= @ Quoting.
), articolul urmeaza firul portocaliu al comenzii de partid, aduse in viata scriitoriceasca a Romaniei de niste intelectuali carora vad ca politica le-a adus ceva satisfactii materiale, dar i-a deposedat si de bruma de credibilitate pe care o mai aveau.
, iar ceilalti continua, si e la mintea perechii lui Leana ca atat timp cat mai sunt folositori, nu vor fi sacrificati.
Ce pot sa-ti spun e ca departe de a nega unele adevaruri pe care le
(re)aduce in discutie acest alogen critic al Liberalismului (Neamtu
Este cineva aici care nu stia, sau nu stie de ce cei mai multi colaboratori ai Securitatii sunt descoperiti in PNL ?
Tocmai ca au refuzat pactul cu tine
Iar faptul ca PD a iesit dupa 2 ani 1/2 de la guvernare face parte din tactica mizerabila a unui partid ce s-a izolat in plan politic si moral de intreaga Romanie.
Dar, este o vorba, :
Dupa sac, si petic
Il astept pe acest nu foarte talentat critic al doctrinei care a facut Romania Mare ( pentru un nebun care a confiscat nationalismul curat, nu mai indrazneste nimeni sa si asume o componenta natioanala care a tinut vie romanismul in lume ) si ma gandesc la Liberalism, care cu opinteli, cu mici, sau mari tradari, infestat cu cartite securiste cum numai PNTCD a fost, reuseste sa-si continue nu numai existenta, dar si statura morala .
Astept un eseu despre marirea si decaderea gastii portocalii, o constructie politica falsa si imorala, ce a distrus tot cu ce a venit in contact( colaborare – le este un cuvant strain), al carei liant teribil este frica, hotia, santajul si slugarnicia .
In 90 Iliescu ne-a facut golani pe cei din Piata Universitatii cand de fapt el era unul din sefii golanimii din politica romaneasca de atunci si pana azi.
Lucrul a devenit clar cand a foacut alaturi de alt golan turnator de neamuri, coalitia celor 322, o adunatura de golanime si golanie politica.
De ce spun asta? Pai l-au suspendat pe Basescu, indiferent de ce a spus CCR , suspendare pe baza faptului ca dl Basescu ar fi incalcat Constitutia, desi cei care au competenta sa judece o astfel de speta au considerat ca nu s-au produs incalcari ale Constitutiei .
De ce spun ca acest comportament este golanesc?
In copilarie am intalnit diversi golanasi care doreau sa-ti arate ca sunt cei mai tari din parcare, si atunci iti cereau o tigare si daca spuneai ca nu ai ca nu fumezi, chiar daca asta era adevarul nu conta ci te luau la bataie ca-l refuzi. Daca spuneai ca ai tigari te intreba ce tigari ai si orice tigara aveai nu era cea dorita de golan asa ca tot cu lovituri se lasa.
Cu astia singura solutie era ca atunci cand veneau sa-ti ceara tigara, sa nu astepti nimic ci sa-l pocnesti la nivelul in care sa-l lasi lat si s-o stergi cu maxima iuteala ,
Astia sunt cei care vor sa conduca Romania si carora nu inteleg de ce Johannis le mananca din palma.
@Bibliotecarul
Nu coborati nivelul prea mult, ca ajungeti la nivelul lui Crin Antonescu si va faceti de rusine …
@ Gabriel Preda
Nu am de ce să mă raportez la Crin Antonescu sau la oricine altcineva decât la propria mea persoană. Ce fac şi ceea ce vorbesc sunt elemente care construiesc propria mea persoană şi nu a altuia. Dacă convine sau nu lui Crin Antonescu sau unei alte persoane, este treaba lor. Raportarea la percepţia mea despre valoare şi moralitate este biunivocitatea necesară propriei mele existenţe. Poate unii trăiesc în minciună şi atunci îşi raportează spusele nu la propria persoană ci la persoana şefului politic (indiferent dacă subordonarea este efectivă, înregimentată, ori nu). Eu unul nu am nici un şef, dimpotrivă, sunt unul dintre cei 18 milioane de şefi suverani ai României.
Introduceți datele si comentariul dvs.