Posts from — October 2009

Alegerile din Mozambic s-au încheiat cu bine.
În ziua votului, am vizitat circa 20 de secții de vot. Numărarea voturilor a fost foarte lentă și s-a desfășurat în condiții modeste (fără lumină electrică în toate secțiile etc.).
Când spun că operațiunea de despuiere a urnelor a fost lentă, am în vedere faptul că în secția în care m-am aflat, cele circa 900 de buletine depuse în urne au fost numărate în 6 ore. Numărarea e un ritual: fiecare buletin era arătat publicului într-un soi de dans sui generis în sala de vot, care în unele cazuri avea 6-7 metri pătrați!
Joi, a doua zi după vot, am fost la un centru de primire a proceselor-verbale și am avut mai multe întâlniri cu ambasadorii țărilor UE, ca și cu observatorii altor organizații internaționale. S-au schimbat informații și s-au pus la cale primele reacții.
Vineri, am prezentat într-o conferință de presă concluziile delegației Parlamentului European: ziua votului a fost OK, dar campania nu a oferit condiții echitabile, deoarece numeroase candidaturi din partea opoziției au fost refuzate, iar în mai multe locuri, partidul aflat la putere și-a intimidat adversarii.
Rezultatele oficiale nu vor apărea decât în câteva săptămâni, dar după toate estimările, actualul președinte Guebuza a câștigat detașat din primul tur, iar Frelimo, partidul pe care îl conduce, e și el cu un avans semnificativ în fruntea listei de la Parlament și din adunările provinciale.
După 22 de ore de călătorie, am ajuns în București…

Întrucât se votează miercuri, guvernul a declarat ziua de azi zi liberă.
Am fost la deschiderea urnelor, mai precis cu jumătate de oră mai devreme, la 6hh30.
În fața secției erau circa 50 de persoane, unele venite încă de la 4 dimineața.
Votarea începe cu identificarea alegătorului și cu verificarea faptului că nu a votat deja: în acest sens, președintele secției îi cere să își arate mâinile! De ce? Pentru că după vot, fiecare alegător e obligat să își bage degetul arătător într-o sticlă cu cerneală.
Cabinele de vot sunt din carton – e o soluție ingenioasă și mult mai ieftină decât cabinele de la noi. În interior, un pix, dar și o tușieră, pentru alegătorii care nu știu să scrie și își exprimă opțiunea lăsându-și amprenta pe buletinul de vot.
Buletinele de vot au, ca în multe țări africane, alături de nume fotografia candidatului. Președintele secției explică fiecărui alegător, cu voce tare, cum se votează.
Un vot durează cam 7-8 minute.
Mă întorc la lucru…

La Maputo, în cadrul misiunii de observare a alegerilor, ne-am întâlnit cu cei trei candidați la președinție.
Cel mai sigur de sine e președintele în funcție, Armando Guebuza, susținut de FRELIMO (Frontul pentru Eliberarea Mozambicului), creat în 1964 ca mișcare insurgentă împotriva dominației portugheze, declarat marxist-leninist în 1977 și aflat la putere în ultimii 15 ani, adică întreaga perioadă de după încheierea războiului civil.
Al doilea candidat, Alfonso Dhlakama, e președintele celeilalte mișcări istorice din această țară, RENAMO (Resistencia Nacional Moçambicana), creată în cursul anilor șaptezeci cu ajutor rhodesian și sud-african, cu o legitimare anti-comunistă în timpul războiului civil din 1977-1992 și care acuză politizarea completă a societății de către FRELIMO.
Daviz Simango este al treilea candidat înscris în cursa prezidențială: tatăl său a fost ucis de FRELIMO, el și-a început cariera în cadrul RENAMO, cucerind în 2004 importanta primărie de la Beira, pentru ca anul trecut să descopere că, în ciuda aprecierilor de care se bucura mandatul său, partidul nu l-a mai susținut. A decis să candideze independent, a câștigat din nou la primărie, iar în martie 2009 a fondat un nou partid, Movimento Democratico de Moçambique, care îl sprijină acum în tentativa de a depăși fractura FRELIMO-RENAMO.
Mâine e ziua scrutinului: e vorba, de fapt, despre trei alegeri, pentru că în afară de Președinte, mozambicanii vor alege atât deputații, cât și membrii adunărilor provinciale.
Întrucât am fost ales șef al delegației Parlamentului European, nu pot părăsi Maputo. Unii dintre colegii mei vor merge la Beira, iar alții vor colinda regiunea din jurul capitalei.

Pentru a ajunge din București în Africa trebuie să treci printr-un mare aeroport european și, dacă ai noroc, să te îmbarci apoi într-un avion care te duce direct la destinație.
Eu am plecat prin Munchen și n-am avut noroc, deoarece pentru a ajunge la Maputo, trebuie să treci mai întâi prin Johannesburg. Zborul a avut o mare întârziere la plecarea din Germania, așa că am ratat legătura din Africa de Sud spre Mozambic.
Petrec, așadar, o jumătate de zi pe aeroportul din Johannesburg. E, de altfel, vorba despre ziua mea de naștere…

Plec spre Mozambic, unde voi participa, ca observator din partea Parlamentului European, la alegerile prezidențiale, legislative și provinciale care au loc pe 28 octombrie.
După Moldova (iulie) și Gabon (august), merg pentru a treia oară în acest an la un scrutin.
Nu e ocazie mai bună pentru a cunoaște o țară decât momentul electoral.

Nu, nu e vorba despre politică!
E ceva mult mai banal: e vorba despre un telefon!
În primele zile ale lui septembrie, am cumpărat un aparat Nokia de la firma Germanos.
A doua zi, am constatat că, deși nou și strălucitor, telefonul se închide din 5 în 5 minute, iar bateria lui se descarcă într-un ritm amețitor.
Am dus aparatul la un service Nokia, așa cum mi-a indicat vânzătorul. După 3 (trei) săptămâni, telefonul mi-a fost restituit, chipurile reparat și testat (așa zicea laboratorul Nokia).
Ajuns acasă, am constatat că situația era neschimbată: telefonul nu putea fi folosit. Se închidea tot din 5 în 5 minute, iar bateria se descărca la fel de rapid.
M-am întors la magazin, cerând fie remedierea, fie înlocuirea aparatului defect, fie restituirea banilor plătiți.
Vânzătorul mi-a replicat că ultimele două solicitări nu sunt luate în seamă decât după ce telefonul trece de 3 (ori) prin service.
Așa că l-am dat a doua oară pe mâna îndemânaticilor reparatori. De atunci, deși au trecut alte 3 (trei) săptămâni, telefonul nu mi-a fost restituit.
Alte trei drumuri la Germanos nu au rezolvat absolut nimic.
În locul unui aparat funcțional, am primit o ridicare din umeri.
Nimeni nu e responsabil. Nimeni nu îmi poate spune dacă și când problema va fi rezolvată.
Parcă seamănă totuși cu ce avem în politică!?

Lucian Croitoru a prezentat lista miniştrilor Guvernului.
Va trece oare de votul Parlamentului?
Dacă trece, echipa instalată va gestiona treburile publice până la alegeri sau şi după aceea?
Dacă nu trece, cine va fi desemnat să formeze un nou Guvern?
Iată trei dintre întrebările pe care le suscită anunţul lui Lucian Croitoru…

Într-un comunicat difuzat azi, Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European, şi Joseph Daul, liderul grupului PPE din Parlamentul European, îşi afirmă explicit susţinerea pentru Preşedintele Băsescu în cursa electorală.
Sigur, nu l-au consultat înainte pe dl Pîrvulescu…
Tot astăzi, membrii PPE au avut satisfacţia să vadă că Parlamentul şi-a însuşit propunerea pe care au făcut-o, cu susţinerea ecologiştilor, de a acorda prestigiosul Premiu Saharov organizaţiei Memorial, o curajoasă asociaţie de apărare a drepturilor omului din Rusia.
Nici în acest caz nu a fost consultat dl Pîrvulescu…

Citesc pe ziare.com o declaraţie a dlui Cristian Pîrvulescu, care susţine că Preşedintele Băsescu ar fi şocat PPE, pentru că nu a cedat şantajului pesedisto-penelist.
Eu sunt în contact permanent cu membrii PPE şi pot să afirm că dl Pîrvulescu fabulează.
Domnia sa nu mai e de multă vreme o voce independentă.
E, dimpotrivă, mai partizan decât unii membri de partid.
Asta ar trebui să şocheze nu PPE, unde dl Pirvulescu nu are acces, ci orice cetăţean de bună credinţă!

În această săptămână, Parlamentul e în sesiune la Strasbourg, aşa că programul e mai încărcat ca de obicei.
Ca să vă faceţi o idee, m-am gândit să menţionez ce am făcut astăzi.
Ziua a început cu un vot în plen menit să permită luarea unor măsuri urgente în domeniul agricol. Au venit apoi, tot în plen, declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei referitoare la schimbările climatice şi, imediat după aceea, o sesiune de voturi în chestiuni dintre cele mai diverse (de la vizele pentru cetăţenii din Mauritius şi Barbados la compensarea acordată Germaniei după plecarea Nokia din această ţară, de la protecţia muncitorilor care lucrează în medii toxice la protejarea păsărilor sălbatice). La prânz, m-am întâlnit, împreună cu câţiva alţi deputaţi din comisia de afaceri externe, cu noul ambasador al Afganistanului în Franţa, aşteptând date despre situaţia electorală din această ţară. A urmat o întâlnire consacrată pregătirii observatorilor care vor merge la alegerile din Mozambic, din 30 octombrie. A venit la rând, în programul meu, negocierea cu celelalte grupuri politice a unei rezoluţii referitoare la situaţia din Guineea, unde junta militară instalată la putere după moartea lui Lansana Conte comite abuzuri după abuzuri. La câteva minute după încheierea reuniunii referitoare la Guineea, am intrat într-o şedinţă în care s-a decis cum vor fi distribuite câteva importante rapoarte ale Parlamentului European. Am avut satisfacţia să fiu desemnat ca raportor al Parlamentului pentru un important dosar referitor la extindere, şi anume Raportul referitor la Islanda. N-am avut timp să mă bucur prea mult, deoarece imediat după aceea m-am întâlnit cu un membru al opoziţiei din Iran. Programul nu e încheiat: merg în plenul Parlamentului pentru a urmări întrebările adresate Comisiei, iar ziua o voi încheia după reuniunea grupului politic din care fac parte şi care va stabili cum se va vota mâine.

PS Aflu de pe fluxurile agenţiilor că mâine e proiectat la Parlament un vot de susţinere a lui Johannis. Daca liderii politici împing Parlamentul pe o asemenea cale, vom avea de-a face nu doar cu o sfidare a Preşedintelui, ci şi cu o încălcare foarte gravă a Constituţiei. Parlamentul nu se poate pronunţa asupra unei candidaturi de premier decât dacă aceasta e trimisă de Preşedinte. Transformarea presiunii publice într-un gest anti-constituţional e un pas care nu trebuie făcut.