Posts from — September 2009

La Chișinău, viața politică e în fierbere.
Alianța anti-comunistă construiește încet-încet succesiunea lui Voronin.
Acesta și-a anunțat demisia din funcția de președinte, pe care o asigura cu titlu interimar după ce fusese ales președinte al Parlamentului în aprilie. Așa prevede Constituția Moldovei: dacă nu există un Președinte, interimatul e asigurat de cel care dirijează Camera.
Coaliția anti-comunistă a decis să folosească aceeași procedură. Mihai Ghimpu, ales de curând președinte al Parlamentului, a fost votat ieri ca președinte interimar al Republicii.
Acest plan era deja discutat în momentul imediat post-electoral la Chișinău, atunci când s-a constatat că nici comuniști, nici adversarii lor nu au cele 61 de voturi necesare alegerii unui nou șef de stat.
Comuniștii nu sunt de acord cu alegerea lui Ghimpu, liderul Partidului Liberal, și anunță că o vor contesta la Curtea Constituțională.
Ca și în România anilor 2007-2008, această Curte tinde să devină arbitrul jocului politic.

Predarea limbii române în străinătate nu e lucru ușor.
Acordurile dintre guverne se încheie greu, Universitățile sunt de foarte multe ori reticente când e vorba de o limbă fără circulație internațională, numărul celor doritori să facă un asemenea lucru nu e mare.
Anul trecut, au existat 38 de profesori care au predat româna în 25 de țări.
În 2009, procesul de trimitere a acestor profesori în străinătate a fost blocat: după ce Ministerul Educației a semnat 4 ordine de deplasare, procedurile de trimitere a celorlalți au fost înghețate. În multe locuri, anul universitar a început pe 1 septembrie, așa că înțelegerile realizate cu multe dificultăți sunt acum puse sub semnul întrebării.
Am aflat toate aceste lucruri de la un grup de 16 profesori care caută să clarifice situația pentru a nu ne face de rușine acolo unde urmează să predea.
I-au scris evident și dnei. ministru, dar – cum se întâmplă adeseori – n-au primit vreun răspuns.
Dacă ministerul nu ia rapid o decizie, atunci e posibil ca limba română să nu mai fie predată la Cracovia, Praga, Trondheim, Heidelberg, Alicante, Novi Sad, Szeged, Poznan, New Delhi, Strasbourg, Belgrad, Berlin, Ljubljana, Lisabona. Ar fi regretabil să se întâmple așa….

In cadrul discutiilor din aceasta dimineata din sub-comisia pentru drepturile omului a Parlamentului European, a fost discutat cazul Birmaniei, dupa ce autoritatile din aceasta tara au decis sa prelungeasca in august cu 18 luni arestul la domiciliu pentru Aung San Suu Kyi, opozanta care a primit premiul Nobel pentru pace in 1992 si premiul Saharov al PE cu un an inainte.
Expunerea cea mai consistenta a fost facuta de Harn Yawnghwe, care coordoneaza biroul Euro-Burma din Bruxelles, cautand sa coordoneze actiunile impotriva regimului militar de la Rangoon. Intre altele, dl Yawnghwe a relevat un aparent paradox al situatiei din Birmania. Militarii doresc alegeri, in timp ce opozitia politica nu vrea sa auda de ele. Exact pe dos decat intr-o democratie… De ce stau lucrurile astfel? Pentru ca militarii aflati la putere cauta sa se legitimeze prin intermediul unui scrutin, in timp ce opozitia e convinsa ca alegerile vor fi fraudate. Constitutia votata in 2008 – sub o presiune uriasa a militarilor – le acorda acestora din oficiu 25% din locurile din cele doua camere, interzicand accesul la functii publice persoanelor casatorite cu straini. Aceasta restrictie o vizeaza in mod direct pe Aung San Suu Kyi, care s-a casatorit la inceputul anilor 70 cu un britanic (intre timp, decedat). Alegerile sunt in principiu programate pentru 2010 si nimeni nu crede ca ele ar putea fi corecte. Ce poti face? Participi sau boicotezi?

La invitatia lui Vladimir Tismaneanu, am scris un text despre resentiment pentru blogul lui. Il reiau aici.
Exista doua forme de resentiment in societatea noastra.
Prima e purtata de cei care nu s-au impacat cu schimbarea de regim. Si-au cladit viata in comunism si nu s-au mai putut schimba. Ei detesta libertatea si nu vor sa aiba parte de ea. Sunt acri si neconsolati. Daca tac, urasc. Daca vorbesc, insulta. Securisti si gospodine, gazetari si diplomati – mediul social alcatuit de aceste persoane e foarte eclectic.
A doua categorie de resentimentari e alcatuita din cei care, in varsta fiind, au asimilat schimbarea de regim si din cei care s-au maturizat pur si simplu dupa 1990. Pentru acestia, resentimentul e diferit. Nu e legat de ura, ci de invidie. Valorile societatii libere nu le spun mare lucru. In optica lor, imbogatirea e doar efectul furtului, iar meritul nu exista, fiindca e vazut doar ca un aranjament. Mediocritatea lor e proiectata asupra celorlalti. Nimeni nu merita stima, pentru ca e suspect.
Aceste doua categorii intra rareori in contact, iar atunci cand se intampla asa ceva, alianta creata e efemera. Din aceasta pricina, lumea romaneasca ramane totusi respirabila. Nu putem insa fi o comunitate, pentru ca nu avem pace in suflete.
Sa ne rugam si pentru resentimentari!

M-am gandit ca n-ar strica sa formulez aici o descriere succinta a unui aspect din functionarea Parlamentului European: e vorba despre grupul politic, care spre deosebire de corespondentul sau dintr-un Parlament national include membri din mai multe partide.
Daca saptamana trecuta a fost consacrata comisiilor de specialitate (afaceri externe, industrie, agricultura etc.), cea de acum e rezervata reuniunilor din grupurile politice (PPE, socialisti, liberali etc.).
Aceste reuniuni ale grupurilor politice au doua dimensiuni: prima e cea a grupurilor de lucru tematice, a doua e sedinta intregului grup. In grupurile de lucru tematice, fiecare membru e liber sa isi expuna opinia pe temele formulate (in cazul meu, de pilda, teme de politica externa). Daca exista consens, atunci grupul decide formularea unei pozitii – o rezolutie, un raport etc. Dar consensul nu e usor de gasit atunci cand e vorba de un grup mare, care include, altfel spus, membri din multe tari. Tot la nivelul acestor grupuri de lucru se discuta amendamente sau se fac solicitari pentru luari de cuvant in sedintele plenare. Reuniunea familiei politice aduna expertiza din grupurile de lucru si configureaza o pozitie de sustinut in dialogul cu celelalte grupari politice. Dezbaterea dureaza ore intregi, fiecare il asculta cu respect pe celalalt. Unde exista neintelegere, se cauta cai de compromis.
Saptamana viitoare, la reuniunea plenara de la Strasbourg, vom vota.
Intre altele, ne vom pronunta, foarte probabil, asupra candidaturii lui Jose Manuel Barroso.
PPE sustine realegerea lui Barroso, asa ca in grup s-a decis sa fim cat mai multi prezenti la Strasbourg.

PS Am postat acest text in clipa in care pe site avea loc vizita cu numarul 100.000!

Ieri seara, membrii polonezi ai PPE au inaugurat pe holurile Parlamentului o expozitie intitulata “Solidarnosc: a peaceful revolution”, in prezenta a doi membri ai acestei miscari cu un rol extraordinar in caderea comunismului, si anume fostul premier Tadeusz Mazowiecki si Jerzy Buzek, actualul presedinte al PE.
Am asistat la deschiderea expozitiei alaturi de Laszlo Tokes, care a fost salutat, de altfel, de catre organizatori ca unul dintre actorii care au facut ca, acum 20 de ani, “imposibilul sa devina posibil”.
Astazi a avut loc intalnirea lui Jose Manuel Barroso cu grupul PPE. Timp de 2 ore, candidatul la un nou mandat de presedinte al Comisiei a raspuns la intrebarile propriului sau grup politic. Eu l-am intrebat doua lucruri. Primul s-a referit la relatia cu Rusia din perspectiva securitatii energetice. in conditiile in care un reprezentant al Comisiei, dl Landaburu, ne-a spus saptamana trecuta ca Rusia e un partener inevitabil, iar unii din membrii grupului PPE considera ca Rusia e principalul obstacol in realizarea unui proiect precum Nabucco, fiindca ea cauta sa divizeze statele membre. Barroso a raspuns diplomatic, afirmand ca Rusia e si un partener inevitabil, si un factor de blocare a solidaritatii europene. Ideea sa ar putea fi rezumata asa: trebuie sa lucram cu Rusia, nu sa ne confruntam cu ea. A doua intrebare a vizat extinderea, pe care in programul sau politic dl Barroso o descrie ca pe un proces “care nu e nesfarsit”. “Va fi extinderea blocata in urmatorii 5 ani?”, l-am intrebat eu. Presedintele Comisiei a raspuns ca, din punctul sau de vedere, extinderea va presupune ca atat Uniunea, cat si tara-candidata sa fie gata pentru aderare.
In aceeasi intrunire, dl. Stolojan a anuntat ca delegatia romana din PPE va vota pentru Barroso, iar Sogor Csaba si Laszlo Tokes i-au cerut sa se pronunte in privinta minoritatilor, propunand chiar instituirea unei pozitii de comisar pentru aceasta problema. In raspunsurile formulate, Jose Manuel Barroso nu a spus nimic pe acesta tema.

Jose Manuel Barroso cauta sa obtina sprijinul Parlamentului European pentru a fi reconfirmat in pozitia de presedinte al Comisiei.
Va avea, de aceea, in urmatoarele zile mai multe intalniri cu grupurile politice din PE.
In vederea acestor intalniri, Barroso a propus un document intitulat “Orientari politice pentru viitoarea Comisie”, in deschiderea caruia se afla un citat. Fragmentul ii apartine lui Tony Judt:
“Secolul 20 – secolul american – a fost martorul prabusirii Europei in abis. Recuperarea batranului continent a fost un proces indelungat si incert. Intr-un fel, aceasta nu va fi niciodata deplina: America va avea cea mai mare armata, iar China va produce bunuri mai multe si mai ieftine. Insa nici America, nici China nu aveau de propus un model care sa produca o emulatie universala. In ciuda ororilor trecutului lor recent – si in mare masura datorita acestora – europenii sunt cei care acum se afla in situatia unica de a putea oferi lumii un sfat mdoest privind modul in care aceasta poate evita repetarea propriilor lor greseli. Desi putini ar fi prezis acest lucru in urma cu saizeci de ani, secolul 21 ar putea apartine Europei”.
Cinci sunt obiectivele pe care le propune Barroso pentru a concretiza aceasta speranta:
1. sa iesim cu succes din criza
2. sa avem un rol de lider in lupta impotriva schimbarii climatice
3. sa dezvoltam surse noi de crestere durabila si de coeziune sociala
4. sa promovam o Europa a cetatenilor
5. sa cream o Europa de anvergura mondiala.

Așa am numit, în cadrul școlii de vară PDL de la Costinești, proiectul politic esențial al zilelor noastre.
E vorba de desprinderea de republica instaurată în 1947, dar nu printr-o deviere monarhistă, ci prin construirea unei noi comunități.
Acest proiect include, între altele, reforma constituțională, educarea cetățenilor, un sistem de sănătate accesibil tuturor, o gestiune rațională a memoriei (inclusiv a patrimoniului cultural), un spațiu public decent.
Convingerea mea e că în viitorul mandat prezidențial, partidele vor miza pe cooperare și nu pe confruntare și vor transforma aceste proiecte în realitate.

Scorul meciului de fotbal cu Franța e echitabil.
Nu mai avem cum să ne calificăm la competiția din Africa de Sud, dar echipa alcătuită de Lucescu jr poate fi construită pentru anii următori.
De altfel, mulți dintre fotbaliștii care au jucat în această seară nu sunt vedete, așa că au (încă) șansa de a juca onest și onorabil și, de ce nu?, de a deveni o echipă solidă în 2012, la europene.

Ultimii trei ani au fost dominați de alegeri.
Atmosfera electorala nu a favorizat găsirea unor compromisuri politice asumate în mod clar și neproblematic.
Singurele înțelegeri care au ținut sunt cele de culise. Invectivele și neîncrederea au dominat, de aceea, scena noastră publică.
Politicienii nu au avut răgaz pentru compromis.
2010 și 2011 vor fi ani fără alegeri. Se va schimba ceva?
Aceasta e tema la care reflectez în vederea unei expuneri pe care o voi face duminică la școala de vară a PDL.
Voi prezenta acolo și ceea ce cred că reprezintă principalul proiect politic al următorilor ani.
V-aș fi recunoscător să îmi spuneți cum vedeți aceste probleme.
Promit că voi cita orice idee interesantă…