Posts from — September 2009

Respingerea moţiunii de cenzură e logică.
Nimeni nu avea chef de instabilitate acum, cu două luni înainte de momentul alegerilor prezidenţiale.
Cred că nici peneliştilor nu le-ar fi plăcut prea mult să nu avem guvern: n-ar fi putut intra alături de PDL, nici n-ar fi putut susţine că nu avem nevoie de guvern.

Vineri 25 septembrie, la ora 12, va invit – pe toți cei care frecventați acest blog – la o discuție face to face la sediul Grupului pentru Dialog Social din Calea Victoriei nr. 120.
V-aș ruga sa îmi confirmați participarea, deoarece aș dori să știu dacă o asemenea întâlnire e sau nu dorită.
Vă mulțumesc anticipat.

UPDATE IMPORTANT: Întrucât sala de la GDS nu este disponibilă la prânz, vă propun să ne vedem de la ora 16!

Miercuri 23 septembrie de la 12h, la sediul PDL, voi susține – împreună cu Monica Macovei și Traian Ungureanu – o conferință de presă.
Acest lucru este posibil întrucât în săptămâna 21-28 septembrie membrii Parlamentului European nu se reunesc nici în comisiile de specialitate, nici în grupurile lor politice, ci se află în circumscripțiile unde au fost aleși.
Vom vorbi despre activitatea noastră în PE, dar și despre actualitatea politică din România.

“La 6 iunie am avut întâlnire cu tov n. Ceaușescu deci la 6 iunie 1967 am avuto în palatu partidului 6 1/2 ore fiu cu tov Fănică Voitec. Iam depănat toată suferința poporului țărani lucrători și cele lante categori de salariați tot ce am vorbit e în caetu scris de tov Burcete când a doua zi am dat un raport de tot ce am vorbit cu tov Ceaușescu. Erau 50-60 de persoane, a doua zi la fel și a treia zi. După aceste ședințe veniau mai puțini că se afla în orași din ce difuzau cei din primele zile: Ceream reforme pentru țărani 2 pogoane ali se da. Lucrătorilor scăderia orelor de muncă și salarii la scumpetia pieți”.
Așa scria Gheorghe Cristescu, supranumit Plăpumarul, primul secretar general al Partidului Comunist din România.
Deși se afla la limita iletrismului, Cristescu a fost un om demn.
Repudiat de comuniști pentru tentativele sale de distanțare de Moscova, Cristescu a fost purtat prin închisori după 1945. Reabilitat după 1965, el a refuzat totuși să fie reprimit în PCR și a muncit ca plăpumar.

Toate acestea și multe altele sunt evocate de documentele strânse de Oana Ilie și Cornel Constantin Ilie într-un volum dedicat Plăpumarului și apărut în 2009 la Editura Semne.

Astăzi, la Cotroceni a fost prezentat public un raport foarte consistent referitor la riscurile și inechitățile sociale din România.
Raportul e organizat în 7 capitole:
1. Venituri, inegalități, sărăcie
2. Riscuri, vulnerabilități și soluții referitoare la piața muncii
3. Sistemul de protecție socială
4. Serviciile sociale
5. Grupurile sociale cu risc ridicat de excluziune socială
6. Dezechilibre și procese demografice și teritoriale
7. Propuneri privind cadrul instituțional general pentru politici sociale.

Raportul e disponibil la adresa www.presidency.ro.
După problema comunismului, educație, sănătate și patrimoniu, Președintele a asumat concluziile specialiștilor referitoare la un domeniu foarte sensibil: cel al grupurilor în situație de risc și al dezechilibrelor produse de evoluția demografică și de proasta organizare a protecției sociale.
Inventate în vremea confruntării cu guvernul Tăriceanu – care refuza orice cooperare cu șeful statului – comisiile prezidențiale au elaborat o expertiză livrată, de fapt, întregului public.
Concluziile acestor rapoarte sunt în același timp substanța unui program politic.
Nu există un echivalent în tabăra pesedistă sau în cea penelistă.

Colegul meu Laurențiu Vlad a îngrijit un volum intitulat Lumea dinăuntru și lumea din afară, care reunește texte ale profesorului Alexandru Duțu (1928-1999), inclusiv o parte din publicistica post-decembristă a acestui savant. Cartea a apărut la Editura Universității din București în urmă cu câteva săptămâni.

Reiau aici două fragmente. Primul e o evocare a unei părți din București pe care o știu și eu foarte bine:
“Calea Griviței nu a fost niciodată Kärtnerstrasse și comparația nu se face cântărind aceleași elemente. Când eram copil, erau anumite părți care mi-erau interzise de părinți (cum era Hotelul Madrid de lângă Sora). Dar calea care duce de la poarta orașului, de la Gara de Nord, spre centru s-a degradat uluitor pentru un bucureștean. Pornesc aproape zilnic de la Universitate pe Bulevardul Magheru, iar de la Piața Romană o iau la stânga. Prima parte a Căii Griviței este tristă și ponosită: dacă bate vântul se stârnește un praf care-ți dă o idee despre orașele din Algeria. Pe trotuar s-au instalat mese pe care se află biscuiți, pantofi și mălai. Mai spre Sfinții Voievozi dai de o tarabă mereu solicitată de semințe de floarea soarelui. Șocul este la Piața Buzești pentru că pe dreapta apar ruinele casei în care a fost odată celebra cofetărie Boroș, iar mai încoace o librărie utilă. Într-o zi băștinașii au dat foc casei ca să se mute la bloc. De trei ani, casa se înalță sinistră, iar în interior au crescut salcâmi… Când plouă, se varsă gunoaiele; când este soare, parchează camioane care urcă și coboară pe terenul sub care se află zeci de fundații de case… Călătorul care iese din Gara de Nord și pleacă spre centru acumulează impresii de neuitat”.
Al doilea fragment pe care l-am ales se referă la intelectuali:
“Mi se pare că un intelectual care-și vede de treabă trebuie să încerce să devină un om pentru toate anotimpurile, chiar atunci când vin peste el gerul trădării sau focul pasiunii de a domina, ca în Infernul lui Dante. Personal, nu cred într-o erudiție care se ocupă de trecut ca să-l reconstituie așa cum a fost și atâta tot. Trecutul trebuie refăcut cu obiectivitate, integral, nu așa cum vrem noi, ci pentru ca să ne spună ceva: pentru ca să ne facă să înțelegem ce s-a întâmplat cu noi și ce avem de făcut. Discuția întreținută de contabilii noștri oficiali pe marginea “economiei de piață” mi se pare la fel de gratuită ca un articol savant despre cămașa de noapte a lui Vlad Înecatul. Economia de piață este un suport al libertății noastre, nu un prilej ca să trăiască mai bine cei care “au știut să conducă” și au scăpat de frâul “eticii și echității”, care restrângea cercul profitorilor. Mi se pare că o economie de piață care este lipsită de cultură ne va duce nu spre Leviathanul descris de Hobbes, ci spre starea naturală în care fiecare va sfâșia pe celălalt. Mai multă cultură înseamnă mai mult dialog (nu vă frapează faptul că noi nu știm să discutăm și că fiecare vorbește de-ale lui?), mai multă răspundere personală, mai multă înțelegere (ca să ieșim din satisfacția mediocră în care ne plonjează multe emisiuni ale Televiziunii, ce duc la întrebarea cheie: “nu-i așa că noi suntem cei mai buni și cei mai frumoși?”)”.

Pe situl Hotnews, un comentariu foarte simpatic al amicului Dragoș Aligică despre ideea votului de la 16 ani.

În ultimele zile, mai mulţi pesedişti au lansat, cu referire la poziţia de comisar european din partea României, mesajul că PSD l-ar susţine pe Adrian Severin şi zvonul că şi Cristian Diaconescu ar avea unele şanse.
Mai mult decât atât, într-un interviu acordat luni Jurnalului naţional, Leonard Orban, actualul comisar român, sugerează şi el că n-ar refuza o asemenea demnitate.
Toţi aceştia sunt oameni informaţi în privinţa negocierilor. Ei ştiu şi că, dacă un stat anunţă o candidatură, ambiguităţile de acest tip nu ușurează negocierea. Ele pun, dimpotrivă, în pericol candidatura anunțată.
Mă miră, de pildă, faptul că dl Diaconescu, ministru de externe cu o experienţă în acest domeniu, n-a dezminţit în chip formal zvonul privitor la domnia sa.
Mai direct spus: pesediştii şi dl Orban torpilează negocierile pe care le poartă România.
Cu bună ştiinţă şi plecând, cred eu, de la nişte calcule personale foarte şubrede.
Într-adevăr, ce şanse poate avea, de pildă, dl Severin să devină comisar după ce s-a pronunţat public împotriva lui Barroso?
Crede cineva că dl Barroso e un fel de Becali cu care te înjuri pătimaş la televizor, după care mergi vesel cu el la o bere?
Numirea comisarului nu e o problemă româno-română, ci angajează România în competiţia cu celelalte 26 de state.

În această seară, de la 21h30, voi fi în studioul de la Realitatea TV.
PS Vă semnalez mutarea blogului lui Cristian Pătrăşconiu. Adresa e deja la mine în blogroll.

Într-o carte despre sociologia românească intitulată O istorie subiectivă în sociologia românească din 1944 până în prezent, apărută de curând la Polirom, autorul, Cătălin Zamfir, relatează un episod interesant din tranziția românească.
Episodul are loc în 1990, când Zamfir era ministrul muncii și protecției sociale (ulterior, el avea să fie și consilierul lui Adrian Năstase pentru același domeniu).

E vorba despre relația ministerului cu întreprinderile, care nu erau încă privatizate. Iată ce relatează Cătălin Zamfir:
“După câteva zile de la numirea mea, a intrat în cabinet directorul general al departamentului de organizare a întreprinderilor. Directorul general a venit cu un teanc de decizii pentru a fi semnate. Atunci mi-am adus aminte de una dintre problemele cele mai dificile ale funcționării întreprinderilor. Centralizarea mergea până la aprobarea de către minister a organigramei: ce secții, servicii, birouri, câți salariați, câte poziții de ingineri, de economiști, de tehnicieni etc. Mereu întreprinderile aveau nevoie de schimbări în organigramă și în special în structura posturilor. Și cum obțineau aprobările de schimbare? Făceau o cerere, evident “motivată”, care urma să fie aprobată de ministru. Auzisem că cererile trebuiau însoțite de “sarsanale”. Schema crea birocrație și corupție. Totul era reglementat în detaliu, iar adaptarea la condițiile variabile trebuia aprobată de minister. Am refuzat să semnez maldărul de decizii și am dat un ordin prin care tăiam dependența organizării întreprinderilor de minister. Stupoare. “Adică cum să fie ei liberi să modifice organigramele.” “Nu este legal.” “Care lege?” “Păi din 196…” Sunt bucuros că am eliberat întreprinderile”.
Chiar dacă nu e vorba de organigrame, ci doar de directori, Ministerul Educației se află în situația în care se afla Ministerul Muncii în 1990. Din păcate, dacă întreprinderile au fost eliberate, școlile sunt încă în sclavie….