Birmania
In cadrul discutiilor din aceasta dimineata din sub-comisia pentru drepturile omului a Parlamentului European, a fost discutat cazul Birmaniei, dupa ce autoritatile din aceasta tara au decis sa prelungeasca in august cu 18 luni arestul la domiciliu pentru Aung San Suu Kyi, opozanta care a primit premiul Nobel pentru pace in 1992 si premiul Saharov al PE cu un an inainte.
Expunerea cea mai consistenta a fost facuta de Harn Yawnghwe, care coordoneaza biroul Euro-Burma din Bruxelles, cautand sa coordoneze actiunile impotriva regimului militar de la Rangoon. Intre altele, dl Yawnghwe a relevat un aparent paradox al situatiei din Birmania. Militarii doresc alegeri, in timp ce opozitia politica nu vrea sa auda de ele. Exact pe dos decat intr-o democratie… De ce stau lucrurile astfel? Pentru ca militarii aflati la putere cauta sa se legitimeze prin intermediul unui scrutin, in timp ce opozitia e convinsa ca alegerile vor fi fraudate. Constitutia votata in 2008 – sub o presiune uriasa a militarilor – le acorda acestora din oficiu 25% din locurile din cele doua camere, interzicand accesul la functii publice persoanelor casatorite cu straini. Aceasta restrictie o vizeaza in mod direct pe Aung San Suu Kyi, care s-a casatorit la inceputul anilor 70 cu un britanic (intre timp, decedat). Alegerile sunt in principiu programate pentru 2010 si nimeni nu crede ca ele ar putea fi corecte. Ce poti face? Participi sau boicotezi?
Cuvinte cheie: Birmania






11 comentarii
Din ce povestiti, Constitutia nu este una democratica iar actuala situatie din tara este departe de a garanta organizarea unor alegeri democratice. Cred ca EU ar trebui sa ceara militarilor ce conduc Birmania sa asigure conditii egale tuturor participantilor la procesul electoral, inainte de a organiza alegeri. Iar daca acestia refuza, probabil ca o recomandare inteleapta ar fi ca opozitia politica sa le boicoteze, pentru a nu oferi regimului militar legitimitate printr-un simulacru de alegeri.
Asa gandesc eu. Oare gandesc bine?
Opozitia din Liga Nationala pentru Democratie a anuntat deja ca, daca nu se schimba Constitutia, va boicota alegerile.
Înţeleg că va fi un fel de CPUN. Pică al naibii de prost. Hm! Grea decizie. Cred că presiunile asupra Birmaniei trebuie dublate de cele asupra Chinei, furnizorul de aparate de respiraţie artificială pentru regimul criminal de la Rangoon. În acelaşi timp, regimul chinez are oarecari probleme de legitimitate în Tibet şi în provinciile uigure, şi va fi mai înclinat să-şi susţină avatarul din Birmania. Asta, dacă luăm în calcul numai similitudinea formală, simbolică. Se adaugă şi componenta pragmatică, cea a comerţului cu hidrocarburi din Birmania, de care China are nevoie ca de oxidantul lor. Sunt două aspecte ce vor face şi mai rigidă poziţia Chinei. Asta, ca să nu mai pomenim de aşteptatul episod de trufie (ju)biliară din octombrie.
nu prea stiu nimic despre Birmania, dar din cate spuneti situatia e al naibii de grea. Spre exemplu insa, eu nu as lega participarea la alegeri numai de aranjamentul institutional dezavantajos si de posibilitatea fraudei la urne. Ca membru al opozitiei, m-ar mai interesa si posibilitatea de a-mi face mesajul cunoscut. De-asta as fi curios sa stiu, ce fel de televiziuni au, ce ziare independente circula si in ce tiraj, care este gradul de acces la internet etc. etc.
Stiu, e foarte usor sa stai la calculator in bucuresti si sa le dai sfaturi celor din Birmania, insa mi-as permite sa spun ca mentalitatea democratica se formeaza in timp. Este foarte posibil ca sa fie necesare o serie de teste electorale pana cand opozitia sa castige “pe bune”. Stie cineva care e starea de spirit a oamenilor? Se bucura opozitia de un sprijin consistent? Pentru ca daca oricum stau prost, mai bine participa si duc munca de educare cateva cicluri electorale.
zic si eu … ca doar alti-s cu pistolul la tampla. Mde!
apropo, v-am citit impartirea resentimentarilor pe categorii, pe blog la dl. Tismaneanu. Foarte de acord, cu o mica observatie totusi, legata de perspectiva. Cred ca oamenii au nevoie sa afle ceva mai mult decat faptul ca daca sunt resentimentari ori sunt comunisti imbatraniti in rele ori tinerei obsedati de bani. Resentimentul, care oricare alta traire, vine in mod natural si este tinuta sub control prin educatie. Nu poti sa critici total o chestiune care face parte din firea omeneasca. Mi s-ar parea mai important de argumentat de ce este important oamenii sa-si educe infranarea resentimentului decat sa le spunem ca sunt rai daca nu o fac.
participi dar votezi cu opozitia chiar daca vor fi fraudate alegerile. astfel, militarii vor vedea cat de mica le este legitimitatea. cat despre situatia de acolo, este trist cum traieste populatia acestei tari. democratia fara separarea puterilor in stat nu mai este de fapt domocratie. noi, romanii, avem democratie cu institutii corupte si aici speram ca oamenii politici romani, inclusiv si in special cei de la PE, sa puna mai multa presiune pe cei care gestioneaza aceste institutii ale statului.
Cred ca singura solutie e prezentarea masiva la vot. Nu stiu insa ce posibilitati are opozitia sa sustina o astfel de mobilizare a propriului electorat. Oricum porneste cu handicapul important al celor 25% din locuri rezervate militarilor … greu
daca articolul se numea Beer Mania (see details here: http://www.beermania.be/allnewbm.php) probabil ca ar fi avut deja > 100 de comentarii …
More details here:
http://en.wikipedia.org/wiki/Elections_in_Burma
http://www.petitieonline.ro/petitie-p09934056.html
Simt ca vin banii dar trebuie mai mult pentru ca noi trebuie sa avem tot ce trebuie. De aceea noi suntem independenti in stat si trebuie sa avem bani.
Introduceți datele si comentariul dvs.