Posts from — August 2009

În ziua în care Mamadou Tandja, președintele Nigerului, a promulgat o nouă Constituție, care îi prelungește mandatul cu trei ani, Ion Iliescu, ales de trei ori președintele României, deși Constituția nu permite decât două mandate, a declarat că Traian Băsescu e un pericol național.

Exemplul 1: plătesc cu un card embosat la o agenție de voiaj, chitanța care iese din aparat cuprinde mențiunea “Pin verificat. Semnătura dvs nu mai este necesară”, dar vânzătoarea îmi solicită totuși semnătura spunând că așa i-a spus șeful și că ea nu poate să facă altfel, pentru că nu ea face regulile.
Exemplul 2: în fața unui imobil sunt instalate trei ghene de gunoi distincte – una pentru plastic, alta pentru hârtie și ultima pentru sticlă -, dar gunoierii le varsă pe toate în aceeași mașină.
Exemplul 3: într-un restaurant din centrul orașului, la prânz, mănânc împreună cu un amic și, deși suntem singurii clienți, chelnerul nu vrea cu nici un chip să închidă muzica populară care urlă ca pe un stadion, întrebându-ne cu un aer candid: “ați văzut dvs restaurant serios fără muzică?”

Pentru că actualitatea noastră politică e dominată de femei, toate foarte emancipate, vă propun astăzi, pentru contrast, câteva fragmente din Corina sau Italia, o capodoperă scrisă de Doamna de Staël în 1807, o epocă în care femeile nu începuseră încă parcursul eliberator.
Iată cum se exprima Corina, “femeia cea mai vestită din Italia”, într-una dintre scrisorile adresate lordului Nelvil, plecat din Edinburgh să descopere Peninsula:
“Italienii sunt de o lene orientală în traiul lor zilnic, dar când patimile li se trezesc, nu vei afla pe lume oameni mai perseverenți și mai activi. Aceleași femei pe care azi le vezi nepăsătoare ca niște odalisce din serai se pot arăta mâine în stare de faptele cele mai devotate. Firea și imaginația italienilor sunt pline de mister și poți întâlni deopotrivă la ei trăsături neașteptate de generozitate și prietenie, sau dovezi întunecate și groaznice de ură și răzbunare. Această țară nu cunoaște emulația: aici viața nu-i decât un somn plin de vise, sub un cer frumos. Dar dă-le acestor bărbați un țel și vei vedea cum în șase luni învață și înțeleg totul. La fel se întâmplă și cu femeile: de ce s-ar instrui, atâta vreme cât cei mai mulți dintre bărbați nu le-ar putea pricepe? Cultivându-și mintea și-ar însingura inima. Dar tot ele, iubind un bărbat superior, ar deveni foarte curând vrednice de el. Totul doarme aici, dar într-o țară în care preocupările de seamă au ațipit, repausul și nepăsarea sunt mai nobile decât zadarnica frământare pentru lucrurile mărunte”.
Am preluat textul din ediția Doamna de Staël, Scrieri alese, traducerea, studiul introductiv și aparatul critic de Irina Mavrodin, Editura pentru Literatură Universală, București, 1967, p. 129.

Întrebat de ce tace de la o vreme încoace, dispărând practic de pe scena publică, liderul penelist Crin Antonescu a răspuns că vrea să fie altfel decât actualul președinte.
Dacă și tăcerea trebuie justificată prin referire la Băsescu…

Mircea Geoană a declarat vineri că sistemul de educație nu trebuie să fie obiect de dispută electorală.
Fondul acestei chestiuni merită dezbătut. Dacă amenajarea sistemului se face prin decizie politică, atunci confruntarea electorală nu este doar inevitabilă, ci și de dorit. În ultimele campanii nu s-a discutat deloc despre proiectele de legi…
Contextul în care a fost produsă declarația e și el foarte interesant. Unde credeți că a găsit de cuviință să explice liderul PSD că școala nu trebuie să fie amestecată cu politica? La Universitatea Babeș-Bolyai. Adică într-o școală, un loc unde, prin lege, nu se fac întruniri politice. Rectorul UBB, dl Marga, ca și ministrul Andronescu, au fost de față, dar presa nu a reținut vreo reacție de protest din partea celor doi.
Coerența nu pare să fi fost punctul forte al întâlnirii de la Cluj.
Să ne mai mirăm atunci că Universitatea Spiru Haret a avut un așa mare succes de public?

A apărut în ultimii ani o nouă accepțiune pentru termenul “dezbatere”. Nu o căutați în DEX pentru că nu este încă acolo!
Au produs-o politicienii.
Când sunt prinși pe picior greșit, ei cer dezbatere.
Este, de fapt, un refuz. Dar cum nu dă bine să spui că nu ești de acord, spui că vrei dezbatere.
Ultima ocazie este cea oferită de legile educației. De la Societatea Academică din România la Ecaterina Andronescu, de la studenți la lideri de sindicat, toată lumea vrea dezbatere.
Nu e ceea ce se înțelege în general prin acest termen.
Toți acești onorabili actori politici, toți acești savanți actori civici au avut nenumărate ocazii de a produce propria viziune despre formarea junimii române.
Când lucram la Cotroceni, le-am trimis în numele Președintelui. nenumărate invitații să se exprime. Spre deosebire de ceea ce face acum Ministerul condus de dna Andronescu, comisia de la Cotroceni a propus o “rețetă” inedită.
În loc să se pornească de sus în jos, cu un text produs de autorități și negociat cu actorii sociali, s-a cerut acestora proipria viziune.
Cei care au avut ceva de spus au spus, iar echipa lui Mircea Miclea a integrat în strategia pentru educație, apoi în pachetul de propuneri legislative toate aceste puncte de vedere.
Doi ani și mai bine s-a tot dezbătut (în sensul clasic al termenului). De la prezentarea publică a propunerilor lui Mircea Miclea s-au scurs de altfel alte câteva luni bune,
De-acum, cine zice dezbatere spune, de fapt, nu schimbării.
Cât din acest refuz e datorat aversiunii față de Președinte și dorinței de a bloca orice inițiativă de-a sa doar pentru a putea spune că n-a făcut nimic, vă las pe fiecare în parte să apreciați.
E regretabil însă că, în acest fel, există toate șansele amânării cu (cel puțin) încă un an a marilor schimbări de care are nevoie domeniul acesta.
Indiferent de soarta Guvernului după asumarea răspunderii pe textele comisiei Miclea, apropierea începerii anului școlar și temerile legate de instabilitatea sistemului vor da apă la moară tuturor conservatorilor.

Atacul la adresa lui Vladimir Tismăneanu din Cotidianul este, așa cum scrie pe blogul său chiar cel vizat, o reluare a unor atacuri apărute în Tricolorul și în Jurnalul național.
Regret că prietenul meu trebuie să îndure asemenea insanități, cu atât mai mult cu cât ele sunt găzduite de o gazetă unde a și scris. Unde, de altfel, am scris și eu.
Mă întreb însă pentru cine sunt produse asemenea texte.
Încerc și un răspuns: cred că ele se adresează celor care cred că orice convertire este suspectă.
N-ar fi rău ca subiectul să fie discutat. De unde vine această aversiune pentru convertire? E cumva ea legată de o rădăcină religioasă? Sau e doar o tramă a unei aversiuni mai profunde față de orice idee liberală?
Chestiunea e cu atât mai interesantă cu cât convertirea despre care e vorba a privit un număr foarte mare de intelectuali în secolul al XX-lea. Nu doar din țările comuniste, ci și din cele libere. Mari gânditori liberali din secolul trecut au fost într-un moment de tinerețe seduși de socialism în varianta sa marxistă: citez aici numele arhi-cunoscute ale lui Popper și Aron, dar lista e foarte lungă. România e printre ultimele țări care au cunoscut fenomenul acestei convertiri, pur și simplu pentru că e printre ultimele țări care au renunțat la comunism.
Într-un spațiu precum cel românesc, convertirea la gândirea liberală e încă mai interesantă: opțiune marginală în trecutul de dinainte de comunism, liberalismul și-a impus marile teme după 1989. Statul de drept, democrația electorală, opțiunile pro-occidentale au fost asumate de toate partidele importante. Inclusiv de cele care nu se declară liberale. E o victorie importantă, chiar dacă discretă, a acestei doctrine. Și a intelectualilor precum Vladimir Tismăneanu.
Să fie oare cei care atacă orice convertit perdanții intelectuali ai tranziției?
PS Am ignorat aici cu bună știință caracterul bizar al reproșului principial la adresa convertirii în condițiile în care:
a. reproșul nu e făcut de (puținii) dizidenți de la noi
b. lumea fără alternativă dinainte de 1989 e dispărută politic.

La întoarcerea din vacanță, constat că nu s-a întâmplat nimic nou. Sau mi-a scăpat ceva esențial?
PS Acum două zile, Adevărul a publicat un interviu pe care Ovidiu Nahoi și Ion M. Ioniță mi l-au luat înainte de a pleca în vacanță.

În numărul de azi al Revistei 22 am publicat un text despre alegerile din Moldova. Îl găsiți la adresa http://www.revista22.ro/articol-6417.html.
Adaug aici două fotografii din fața secției de vot din Corjova, locul în care nu s-a votat pe 29 iulie.

Începând de mâine, voi fi în vacanță. Până pe 12 august, nu voi publica aici decât dacă apare ceva cu totul și cu totul ieșit din comun. S-ar putea să fie cazul…

Cristian Pătrășconiu este unul dintre puținii gazetari de la noi care nu a îmbrățișat o formă irațională de discurs pentru a-și spori notorietatea.
E un jurnalist al nuanțelor.
A fost mereu atent la evenimentele importante.
E unul dintre puținii gazetari care recomandă în mod frecvent cititorilor cărți.
A apărat libertatea, moderația și decența publică.
Cristian Pătrășconiu a fost dat afară de la “Cotidianul”.
E regretabil că se întâmplă un astfel de lucru.
Protestez împotriva acestei decizii pentru că opinia liberă trebuie protejată.