Corina
Pentru că actualitatea noastră politică e dominată de femei, toate foarte emancipate, vă propun astăzi, pentru contrast, câteva fragmente din Corina sau Italia, o capodoperă scrisă de Doamna de Staël în 1807, o epocă în care femeile nu începuseră încă parcursul eliberator.
Iată cum se exprima Corina, “femeia cea mai vestită din Italia”, într-una dintre scrisorile adresate lordului Nelvil, plecat din Edinburgh să descopere Peninsula:
“Italienii sunt de o lene orientală în traiul lor zilnic, dar când patimile li se trezesc, nu vei afla pe lume oameni mai perseverenți și mai activi. Aceleași femei pe care azi le vezi nepăsătoare ca niște odalisce din serai se pot arăta mâine în stare de faptele cele mai devotate. Firea și imaginația italienilor sunt pline de mister și poți întâlni deopotrivă la ei trăsături neașteptate de generozitate și prietenie, sau dovezi întunecate și groaznice de ură și răzbunare. Această țară nu cunoaște emulația: aici viața nu-i decât un somn plin de vise, sub un cer frumos. Dar dă-le acestor bărbați un țel și vei vedea cum în șase luni învață și înțeleg totul. La fel se întâmplă și cu femeile: de ce s-ar instrui, atâta vreme cât cei mai mulți dintre bărbați nu le-ar putea pricepe? Cultivându-și mintea și-ar însingura inima. Dar tot ele, iubind un bărbat superior, ar deveni foarte curând vrednice de el. Totul doarme aici, dar într-o țară în care preocupările de seamă au ațipit, repausul și nepăsarea sunt mai nobile decât zadarnica frământare pentru lucrurile mărunte”.
Am preluat textul din ediția Doamna de Staël, Scrieri alese, traducerea, studiul introductiv și aparatul critic de Irina Mavrodin, Editura pentru Literatură Universală, București, 1967, p. 129.
Cuvinte cheie: Doamna de Staël
7 comentarii
Mateiu Ion Caragiale – Trântorul
În trândava-aromeala sta tolanit greceste
Urmasul lor. Urât e, bondoc, sasiu, peltic.
El antereu alb poarta, metanii si islic.
În puf, în blani si-n saluri se-ngrasa si dospeste.
Si gura-i strâmba numai mascari bolboroseste.
E putred, desi tânar: sarmanu-a fost de mic
Crescut pe mâini straine. El joaca din buric,
Înjura, se razgâie si râde-apoi prosteste.
Îl leagana maneaua, e vesnic beat de vutca,
Sa-ncalece i-e frica, pe brate-l duc la butca;
Dar, el, ce os de domn e si vita de-mparat,
Ades, far’ sa-si dea seama, îsi mângâie hangerul,
Si când în fata mortii odata s-a aflat,
În trântorul becisnic s-a desteptat boierul.
v-am vazut acum cateva zile, pe un final de emisiune, cum va adresati Alinei Gorghiu (daca i-am retinut bine numele). Nu mi-ati facut deloc o impresie buna. Ati castigat in incisivitate (sau poate erati doar relaxat dupa vacanta) dar ati pierdut puncte la civilitate.
Eram (prea) relaxat dupa vacanta….
Imi place optimismul americanizant din fragment…Am ceva rezerve totusi…Inspiratia sau motivatia or aduce ele loialitate, insa ma indoiesc ca furnizeaza si cunoasterea necesara
“Dar tot ele, iubind un bărbat superior, ar deveni foarte curând vrednice de el. ”
Sa inteleg ca vreti s-o aduceti pe EBA la un nivel acceptabil cerintelor PE
?!
Acuma , serios, titlul mi-a adus aminte de cineva care posteaza, si inca bine, sub acest nume si profit de prilej spre a-i transmite “aparitii mai dese !”
Radu Humor, nu aveti capacitatea intelectuala sau educatia (la nivelul dumneavoastra, nu e nici o deosebire) sa cititi un text in contextul epocii. Cu alte cuvinte, sunteti dintre acele persoane candide care se mira cand vad intr-un muzeu armuri sau haine de gala din epocile trecute, si se intreaba de ce nu umblau si ei in bermude si slapi, ca e mai comod …
Introduceți datele si comentariul dvs.