Convertiții sunt suspecți
Atacul la adresa lui Vladimir Tismăneanu din Cotidianul este, așa cum scrie pe blogul său chiar cel vizat, o reluare a unor atacuri apărute în Tricolorul și în Jurnalul național.
Regret că prietenul meu trebuie să îndure asemenea insanități, cu atât mai mult cu cât ele sunt găzduite de o gazetă unde a și scris. Unde, de altfel, am scris și eu.
Mă întreb însă pentru cine sunt produse asemenea texte.
Încerc și un răspuns: cred că ele se adresează celor care cred că orice convertire este suspectă.
N-ar fi rău ca subiectul să fie discutat. De unde vine această aversiune pentru convertire? E cumva ea legată de o rădăcină religioasă? Sau e doar o tramă a unei aversiuni mai profunde față de orice idee liberală?
Chestiunea e cu atât mai interesantă cu cât convertirea despre care e vorba a privit un număr foarte mare de intelectuali în secolul al XX-lea. Nu doar din țările comuniste, ci și din cele libere. Mari gânditori liberali din secolul trecut au fost într-un moment de tinerețe seduși de socialism în varianta sa marxistă: citez aici numele arhi-cunoscute ale lui Popper și Aron, dar lista e foarte lungă. România e printre ultimele țări care au cunoscut fenomenul acestei convertiri, pur și simplu pentru că e printre ultimele țări care au renunțat la comunism.
Într-un spațiu precum cel românesc, convertirea la gândirea liberală e încă mai interesantă: opțiune marginală în trecutul de dinainte de comunism, liberalismul și-a impus marile teme după 1989. Statul de drept, democrația electorală, opțiunile pro-occidentale au fost asumate de toate partidele importante. Inclusiv de cele care nu se declară liberale. E o victorie importantă, chiar dacă discretă, a acestei doctrine. Și a intelectualilor precum Vladimir Tismăneanu.
Să fie oare cei care atacă orice convertit perdanții intelectuali ai tranziției?
PS Am ignorat aici cu bună știință caracterul bizar al reproșului principial la adresa convertirii în condițiile în care:
a. reproșul nu e făcut de (puținii) dizidenți de la noi
b. lumea fără alternativă dinainte de 1989 e dispărută politic.
68 comentarii
Fiindcă la noi convertirea e intră mai degrabă în sfera lui Caragiale decît a lui Dostoievski. Fiindcă e o considerată e dovadă de neseriozitate, de superficialitate şi motivele convertirii sînt aproape întotdeauna considerate suspecte. Iar actul convertirii este suspectat invariabil de nesinceritate. Fiindcă ne-am obişnuit de-a lungul istoriei să nu credem cu adevărat în nimic iar convertirea este, de cele mai multe ori, un act de oportunism şi de acomodare pragmatică. Convertirile fanfaronarde şi repetate au indus de-a lungul timpului în mentalitatea românească o circumspecţie şi o neîncredere greu de zdruncinat în sinceritatea actului convertirii. La noi cînd zici convertire te gîndeşti la Farfuridi, Caţavencu şi Brînzovenescu, nu la Karamazovi sau Raskolnikov. În mentalitatea occidentală (ca şi la ruşi), convertirea, indiferent de pe ce parte a baricadei o priveşti (credinţa adoptată sau credinţa părăsită, trădată) e un act dramatic (mă rog, termenul e altul, dar nu-l găsesc la ora asta), la noi e un act comic sau unul rutinier. La noi convertirile sincere, cu resorturi profunde, se îneacă în marea de convertiri formale, zgomotoase, guralive şi agresive. Din cauza asta la noi orice convertit este suspect. Publicul căruia i se adresează atacul la Tismăneanu este publicul care nu crede în convertire şi tocmai, fiindcă nu crede în convertire, este dispus să aplaude şi să accepte convertirile formale şi să le trateze inchizitorial pe cele reale. E aici şi o admiraţie pentru şmecherii descurcăreţi care nu cred în nimic dar sînt dispuşi să mimeze credinţa în orice, atîta timp cît aduce un profit, şi dispreţul pentru fraierii care cred cu toată fijnţa în ceva şi care, atunci cînd se convertesc, o fac cu sinceritate, din toată fiinţa.
Bleen,
Multumesc pentru comentariul judicios, care vrea sa spuna ca o convertire autentica nu e sinonima cu un gest oportunist.
…respiram intr o lume guvernata de legitatile miscarii browniene, dezordonata si imprevizibila…nimic nu ne mai poate mira; gesturile degajind normalitate au ajuns sa fie etichetate ca fiind “suspecte”…ar fi trist sa ajungem ca… ziua sa fie noapte !!!
Da, Vladimir Tismaneanu provine dintr-o familie de comunisti. V. Tismaneanu a scris texte de factura marxista in tinerete. V. Tismaneanu a locuit in cartierul Primaverii pe vremea cand numai membrii nomenclaturii puteau. V. Tismaneanu a fost coleg, vecin, cunoscut cu Nicu Ceausescu si altii. Si da, V. Tismaneanu s-a convertit la anticomunism. Dar deja stiam toate aceste lucruri! Le stiam raspicat de la Tismaneanu insusi, care a raspuns, a explicat, a regretat, a abjurat si si-a reafirmat pozitia anticomunista ceas de ceas si clipa de clipa in ultimele decenii. Ce aduce Nistorescu nou la o discutie ce nu a debutat nicidecum ieri? Absolut nimic nou. Acuzele sunt vechi, tonul este si el desuet, ca si dovezile. Cheia nu mi se pare ca sta in audienta careia Nistorescu se adreseaza. Jurnalistii se inseala daca intr-adevar cred ca ii citeste cineva in afara unui grup foarte restrans de persoane care deja sunt familiare cu datele problemei – audienta ramane aceeasi. Cheia nu sta nici intr-o dorinta de a face mai bine ceea ce Tismaneanu pare-se a fi facut mai prost. S-a vorbit mult despre comisia Tismaneanu si raportul acesteia. In afara unei isterii lipsite de continut si pline de venin, rezemate pe acelasi triunghi origini-tinerete-convertire, ultimii trei ani nu au dus la materializarea unui efort de formulare a unui raport “paralel”, mai stiintific, mai documentat, mai impartial decat raportul Tismaneanu. Nu s-a pus nimic in locul unde s-a tot incercat demolarea unei institutii (comisia), a unui material analitic si documentar (raportul) si a unei persoane (Tismaneanu). Stiu, pentru ca am fost printre primii care am ridicat intrebari privind comisia Tismaneanu. Le-am publicat, el a raspuns, conversatia s-a mutat mai departe. Cheia reinnoirii atacurilor la adresa lui Tismaneanu sta in faptul ca lui nu i se va putea ierta niciodata faptul ca “validarea” sa nu este decisa la Bucuresti de jurnalisti – recunoasterea sa este castigata intr-un spatiu in care Nistorescu, Roncea si altii nu au caderea de a se pronunta si in care bataiosii Bucurestiului nu ar putea intra full-time. Indiferent de butadele publicate de presa romaneasca – a carei calitate este in general precara – lui Tismaneanu nu i se va lua nici catedra de la Universitatea Maryland, nici bunul renume intre putinii de aici care se ocupa de Europa de Est, nici publicatiile sau bursele, pentru ca ele nu i-au fost date de la Bucuresti. Urmaresc Romania de departe de 20 de ani si sunt uimita de zelul cu care se darama tot, fara a se construi nimic in loc. Intr-o tara zguduita de un scandal de amploarea celui legat de Universitatea Spiru Haret presa are cu ce sa se ocupe. Cum se face ca atata energie a fost consumata din 1989 incoace pe revelatii, scandaluri, dezvaluiri senzationale, dar Romania a ramas mereu la coada plutonului?
Dacă eu sunt prietenul tău, iar tu te converteşti, eu mă simt ameninţat. Mai devreme sau mai tîrziu, voi fi nevoit să dau socoteală pentru gestul tău. Ca să mă apăr, mai bine mă lepăd de tine. Preventiv, şi, la nevoie, definitiv. Dacă sunt duşmanul tău personal, convertirea ta îmi oferă prilejul unei revanşe. În acelaşi timp, convertirea ta nu reprezintă un anxiolitic. De aceea, trebuie să reacţionez. Cu cît mai abject, cu atît mai bine pentru gestionarea propriei mele anxietăţi. Iar dacă sunt neutru în raport cu tine, se va găsi un detractor de-al tău care să mă oblige, prin mijloace administrative sau persuasive, la polarizare.
Din cele trei situaţii, niciuna nu spune mare lucru despre cel convertit, ci numai despre ceilalţi. Convertirea cuiva este cel mai bun revelator al volumului de ură de sine ce zace în oameni. De ce ură de sine? Pentru că autoamăgirea este o formă de ură îndreptată împotriva sinelui. Culegem roadele deceniilor de atomizare pavloviană.
Cum putem scăpa din cercul vicios? E şi simplu, şi complicat. Simplu, dacă suntem sinceri cu noi înşine, şi ne recunoaştem nevroza. Complicat, dacă vom avea naivitatea să credem că mecanismele de compensare a nevrozei *) ne şi mîntuie.
———–
*) mecanismele sunt: negarea, raţionalizarea, sedarea, fofilarea.
Cum in Romania comunismul si mecanismele mentale aferente sunt realitati modelatoare inca foarte prezente, convertirea de la comunism la anticomunism este judecata in spatiul romanesc dupa logicile totalitare monolitice ale partidului – stat. “Cine nu e cu noi, e impotriva noastra” – ” Toti ca unul” etc … Aici sta – in planul ideologiei – cheia refuzului prin care omul comun se distanteaza de dreptul constiintei de a evolua, aici sta codul cu care intelectualii versati incifreaza – cu scopul de a denigra, in cadrul bataliilor mediatice – personalitatea adversarilor. Este pusa in opera, cu scopul macularii mediatice, cunoscutul principiu sociologic al etichetarii.
Teoria etichetării (care e si o variantă a teoriei dramaturgice a lui Goffman (1959) şi a altor teorii din curentul interacţionismului simbolic) vine din studiul delincventei. Manualul spune asa: “Pornind de la ideea că există aspecte vizibile, de „scenă” ale comportamentelor individuale şi de grup, precum şi aspecte de „culise”, teoria etichetării subliniază posibilitatea atribuirii unor caracteristici neconforme cu realitatea ca fiind definitorii pentru personajul respectiv (caracteristicile decurg de obicei din prescripţii de rol care au fost active la un moment dat în comportamentul individului şi, prin extindere, al grupului)”.
Teoria etichetării sau paradigma interacţionismului simbolic a apărut în ultimele decenii a respingerii teoriei funcţionaliste şi reîntoarcerea la tradiţiile sociologiei europene (modelul teoretic weberian cu privire la semnificaţiile acţiunii
umane). Acum se poate pune in ecuatie binomul comunist – anticomunist, prin prisma acestui interactionism. Interacţionismul simbolic este o perspectivă
psihosociologică fixată pe indivizi „ca ei înşişi” şi arată cum gândirea lor internă şi stările emoţionale se leagă de comportamentul social extern. (E, asadar, o logica a inchiderii, si nu una a deschiderii).
Goffman în „Stigma and Social Identity”, descrie conceptul de stigmat şi importanţa lui în studiul devianţei. Se referă la el caracterizându-l ca „un atribut de discreditare puternică”. stigma este un concept fundamental în teoria etichetării.
Goode în „On Behalf of Labeling Theory” argumentează de ce etichetarea este importantă pentru a înţelege comportamentul chiar dacă ea nu este o teorie extrem de fidelă. Teoria etichetării este utilizată pentru examinarea specifică a caracteristicilor devianţei pentru a introduce „sensitizing concepts” – concepte senzitive.
Logicile totalitare au cultivat indelung acest mecanism de construire a acceptului de ” fidel al regimului” versus “dusman de clasa” prin includerea sa in fenomenul deviantei. Teoria etichetării (H.S. Becker) descrie închiderea persoanei într-un status de deviant datorită faptului că “indivizii etichetaţi ca devianţi ajung să creadă în autoritatea etichetei şi ajung să adopte conduite conforme cu eticheta, este ceea
ce se numeşte un proces de stigmatizare, de clasare sau degradare”.
Nu degeaba, in comunism, abdicarea cuiva de la statutul de comunist nu era vazut ca un drept al persoanei de a evolua, ci ca o devianta, ce atragea ulterior fie inchisoarea, fie excomunicarea, fie adeseori internarea in spitale psihiatrice. Toate acestea erau insotite de discreditul public, cu restrangerea drepturilor persoanei, cu marginalizarea si anatemizarea sa.
Cine sunt interesaţi să pună în dubiu (pentru a nega, pînă la urmă) convertirea?
Cei din noua sau cei din vechea “religie”?
Compromiterea convertitului n-are sens decît dintr-o singură parte.
Descoperirea unui adevăr nu atrage în mod necesar solidaritatea cu descoperitorul, ci,mai degrabă ostilitatea, simultan cu acutizarea nevrozei colective iniţiale. De la parabola peşterii încoace, avem imaginea clară că, orice adevăr descoperit generează milioane de neadevăruri calomnioase. Calomnioase, în primul rînd, la adresa adevărului, şi numai în subsidiar a descoperitorului. Iar cînd liderul de opinie în cultivarea neadevărului are şi pulanul în mînă, nu e greu de intuit violenţa reacţiei la adevăr. Zic: reacţie la adevăr, pentru că, s-a văzut, antisemitismul de pildă, este posibil şi în lipsa evreilor.
E simplu: daca ai fost bolnav la tinerete, nu ai interdictie de a deveni medic. E chiar benefic pentru bolnavii pe care-i vei ingriji; ai trecut prin Iad si il cunosti.
Problema, pusă de mine mai sus, ţine de o logică a comunicării. Adică una din faţetele analizabile pe care le incumbă subiectul, extrem de complex. (Nu putem fi reducţionişti, cu o astfel de temă de discuţii).
În societăţile deschise, convertirea este ceva absolut normal, este un drept al omului de a alege expresia libertăţii.
În societăţile totalitare, dreptul de a alege este anihilat de servitute, obedienţă şi dependenţa de logica de grup. Orice gest de libertate atrage după sine mecanismele puniţiunii şi ale excluziunii.
……………………………………………………………………….
De ce nu acceptăm convertirea?
Nihilism mioritic, devălmăşie ideologică. Individualism gregar, inexistenţa comunităţii. Absenteism istoric, dogmatism metafizic. Câteva explicaţii posibile şi probabile. Care mai explică şi eterna încremenire în proiect precum şi fascinanta noastră impermeabilitate la schimbare .
Inexorabil, schimbările majore la români se pare că au loc doar la nivel lexical.
Revenind la Vladimir Tismăneanu, pentru detractorii săi nu veridicitatea convertirii sale constituie până la urmă problema cea mai importantă, ci trădarea, acuzaţie care, chiar dacă nu e rostită explicit, există. Nu însă trădarea ideologică. Ci trădarea propriului lor relativism moral.
Romoşescu/ Nistorean & al. spun de fapt: “ai fost ca noi, ai slujit acelaşi sistem, ai profitat şi tu cum am profitat şi noi şi atunci cum de ţi-ai permis să spui că am slujit răul absolut, că prin obedienţa şi imobilismul nostru am fost complici cu un sistem în care nu credeam, pe care îl detestam şi în secret îl înjuram, cum Tismănene să vi tocmai tu, copilul unei bestii scelerate şi să ne faci pe noi vinovaţi?” .
Romoşescu, Nistoran şi toţi ceilalţi nu sunt până la urmă decât victimele deloc inocente ale unui soi de viol incestuos, de partid şi de stat, aplicat în grup, timp de 40 de ani.
Frumoase comentarii azi!
Bine ati revenit din concediu, d-nule Preda! Ati gasit “romanismul” nostru in floare, din cate vad.
Imi permit sa refuz sa iau in consideratie premisa de buna credinta a lui C. Nistorescu, si ca atare pot doar sa interpretez “argumentatia” ca fiind pur si simplu un scuipat navalnic, venind dintr-o dorinta de vidanjare in public a unei mizerii interioare care-l macina de o buna bucata de vreme, dorinta acum fericit impletita cu o implicita comanda de a sari la beregata dusmanului patronului, deci si a suporterilor si realizarilor sale.
Campania electorala a intrat pe alt palier, si nu pot sa nu constat atat in mass-media cat si pe forumuri diverse personaje perorand obsesiv ca T. Basescu nu a facut nimic in 5 ani de mandat. Evident, ignorarea realitatii se izbeste frontal in zidul raportului pentru condamnarea comunismului, iar o strategie pentru minimizarea sau daramarea acestuia presupune folosirea mijloacelor “specifice”, adica asasinarea caracteriala a d-nului Tismaneanu.
Este trist ca a trebuit atat de putin timp ca un ziar de calitate sa ajunga o fitiuca de talia “Romania Mare”.
Veţi rămîne surprinşi să constataţi că o convertire se sancţionează şi legal. Ca să obţii cetăţenia română, taxa consulară e de 60 de euro. Pentru operaţia inversă, 600. Avem astfel măsura blamului la convertire. 10 la 1. Interpretată extensiv, ieşirea din peşteră înzeceşte numărul adversarilor. Interpretată intensiv, conversia cuiva produce o reacţie de 10 ori mai violentă a rezidualilor. În care, 10% e raţiune, iar restul de 90, ură. Desigur, fiind o ecuaţie cu două variabile independente, realitatea este dată de suma derivatelor parţiale.
Ţinînd seama de riscuri, interpretată din perspectiva chimismului interior al convertibilului, energia de activare *) a conversiei trebuie să fie de 10 ori mai mare decît cea iniţială. De regulă, în urma conversiei, energia finală scade, în comparaţie cu cea iniţială. Convertitul obţine pacea interioară. Altfel, n-am putea explica o conversie. Însă energia de activare este inevitabilă într-o conversie. Ceea ce poate lua forma curajului pur şi simplu.
Există şi o parte luminoasă a reacţiei abjecte la conversia celuilalt. Cu fiecare atac la persoana convertitului, propria energie a detractorului creşte. Propria ură de sine merge într-atît de departe, încît poate depăşi chiar pragul energiei de activare, în aşa fel, încît, detractorul însuşi poate poate ajunge la conculuzia raţională că propria convertire îi este mai utilă. Pe transformarea din sufletul agresorului a mizat şi Gandhi, cînd a iniţiat protestele pasive, nonviolente. Proteste ce au delegitimat moral administraţia engleză. Aşa se explică şi convertirea generalului Pacepa, e pildă. Cu fiecare misiune îndreptată împotriva libertăţii celuilalt, a acumulat energia de activare. De aceea, pe cei ce urlă azi nu-i putem considera irecuperabili pînă cînd ei înşişi nu se vor fi sminti definitiv.
————————-
*) Toate reacţiile chimice presupun existenţa unei energii de activare, de forma unui grafic-cocoaşă.
@Marius Delaepicentru
L-am auzit personal pe Nistorescu spunand ca T. Basescu a fost principalul vinovat si beneficiar al mineriadelor, la emisiunea cu Boda si Hurezeanu. Am incetat sa ma uit dupa, devenise pur si simplu un spectacol absurd. Ziceti dvs. ca nu s-a trecut de pragul smintirii?
Celor care ii repudiaza lui V. Tismaneanu convertirea li se pare ca sunt niste actinii ale virtutii dand, din cand in cand, din cate un tentacul prin marea constiinta nationala? ei spun ca Tismaneanu are o istorie personala “patata” – li se pare ca istoria lor flescaita e de preferat?
sym { at 12:01 PM }:
Poate da, poate nu. Foarte probabil, da. Dar în cazul ăsta, sminteală ar fi din partea cui ar pune botul la toate lăturile vărsate de rezidual în capul convertitului. Ştiu, e nedrept să lăsăm liber un pacient violent. Dar cred încă în bunul simţ al publicului în a-i da cu telecomanda peste laringe.
C. Preda “Să fie oare cei care atacă orice convertit perdanții intelectuali ai tranziției?”
Cred ca dupa ’89 societatea a cunoscut prea multi “convertiti”, mai mult sau mai putin “fini intelectuali”. Daca este sa privim numai deplasarile ( in numar foarte mare) de la un partid spre altul , partide de cele mai multe ori cu doctrine complet diferite si te saturi complet de asemenea “convertiri”. Ca sa nu mai vorbim de schimbarea tonului chiar in interiorul partidelor.
Suna frumos expresii pretentioase ca “Nihilism mioritic, devălmăşie ideologică. Individualism gregar, inexistenţa comunităţii. Absenteism istoric, dogmatism metafizic.”, pentru a defini aceasta realitate. Suna la fel de frumos paralela intre convertirea intelectualilor din alte tari europene si ce se intampla la noi. Dar oare comparatia are sens? Care sunt valorile societatilor acestor tari ( si implicit ale oamenilor) si care sunt valorile societatii noastre? De ce oamenii ar trebui sa reactioneze intr-un mod pozitiv la anumite convertiri si nu la altele? Poate ca, pentru cei mai multi, proverbul “lupul-si schimba parul dar naravul ba” este mai credibil ( cel putin la ora actuala) decat orice bla-bla-bla despre convertire.
Cel putin asa imi imaginez reactiile celor mai multi vis-a-vis de asemenea situatii, evident, lasand la o parte anumite “atacuri la persoana” bazate pe cu totul alte motive.
Ilinca { at 12:24 PM }, tare greu îţi va fi să te uiţi în oglindă, după cîte ai scris mai sus. În cazul tău, mecanismul de compensare a nevrozei se numeşte raţionalizare, în varianta particularizare-localizare. Aştept şi negaţionismul tău, dar ceva mai apăsat. Hai, poţi mai mult!
Matematica elementara
Frectii. Politica se face pe bani, in numele lor, si cu scopul polarizarii acestora intr-o directie sau alta. Sa imi fie scuzata expresia dar toate aceste analize de detaliu al fenomenului care se intampla, atat in redactia Cotidianului, cat si in planul politic al zilelor noastre, sunt frectii cu apa chioara. Aproape toata clasa politica romaneasca isi are radacinile in singurul partid politic existent inainte de 89, fapt incontestabil. Daca faceti un simplu exercitiu de logica absurda si acceptati principiul propus de articolul cu pricina, dupa care orice comunist va ramane pana la moarte comunist, veti observa ca pe scena politica din Romania nu ar mai exista decat un mare si vesel PCR. Pentru ca functia trecerii de la comunism la capitalism sa fie derivabila in ’89 aceasta trebuia sa fie si continua in acel punct, si, tocmai de aceea, multi dintre cei care se jucau de-a politica in aceeasi groapa de nisip si-au luat jucariile si s-au stabilit in alt nisipar, intr-un mod matematic stabilit, cu grija vadita de a ocoli punctele de discontinuitate. In mod logic si corect, acest lucru trebuia sa se intample. Din nefericire, insa, acumularile de capital privat, absolut necesare in stabilirea unur relatii sanatoase in societatea spre care tindem, s-au facut prin rapt si delapidare in detrimentul incurajarii liberei initiative a micului intreprinzator. Este jenant sa vorbesti despre partide de dreapta intr-o Romanie in care grosul capitalului este smuls din banul public si indesat in buzunare private, pentru ca aceste apucaturi nu aduc un profit real. Ne furam caciula.
Sa fie clar, in Romania niciun partid politic nu este de dreapta atat timp cat nu reprezinta interesele economice ale clasei de mijloc orientate spre libera initiativa, motorul economic al oricarei societati. Dominatia PSD in politica romaneasca a durat chiar si sub guvernarea liberala si va mai dura pana cand bugetul va deveni mult prea anemic ca sa mai permita asa ceva. Nu poti face capitalism numai cu capital de stat. Asta este definitia comunismului, de altfel. Am sperat ca aceasta criza sa ofere ocazia unei inflexiuni in politica romaneasca dar ma tem ca, pana la urma, un punct de discontinuitate, chiar daca ar fi mai dureroros, ar fi mai bun pentru Romania. Singura speranta in dorinta de a inclina balanta dinspre “comunismul pluripartid” spre o societate sanatos concurentiala si producatoare de profit sta asadar in numarul cat mai mare de comunisti convertiti spre cei care produc profit economic real.
In loc de concluzie, daca cei de la Cotidianul mai si cred cea ce spun in acel articol, ar trebui, prin deductie logica, sa admita ca si un turnator la securitate va ramane turnator toata viata lui, ceea ce nu vor accepta niciodata pentru ca nu le va permite Nistorescu, chiar si cu riscul de a ramane singur in redactie.
Totul se intampla dupa o logica matematica simpla.
@marius Delaepicent
Nu stiu care-ti este varsta , nici profesia si de altfel nici nu este foarte important. Constat doar, ca, in afara de problemele personale pe care le expui peste tot si punctul de vedere strict personal al altor probleme, esti incapabil sa intelegi altceva.
In orice caz, din postarea mea nu ai inteles nimic. Dar efectiv nimic. Cat priveste folosirea unor expresii pretentioase, asigura-te mai intai ca stii despre ce este vorba. Altfel nu faci decat sa cazi in ridicol. Si caderea este usoara, dar cine te ridica de acolo?
@Ilinca, de fapt, e greu de apreciat daca intr-adevar ai inteles tu ceva; din postarea lui C Preda, din comentariul lui Bleen si din comentariul lui Marius Delaepicentru. Care-i releventa cu referirea la varsta, profesie, dupa care adaugi “nici nu este important”? Iti spun eu: e de prost gust.
Postarea ta este “despre tine”, nu “la obiect”. Ca sa dau numai un exemplu de eroare flagranta, se vorbeste/se pleaca de la convertirea unui personaj dinainte de 1989. Inevitabil, trebuie sa se ajunga insa “la anumiti intelectuali”, la procese de intentie, in general, trebuie sa revenim la “castravetele–fruct–dicotiledonat..” si la virgule. E vorba de limitare si de rea vointa.
@One
Ai dreptate: este vorba de limitare si de rea vointa atunci cand ti se pare ca numai parerea ta este cea corecta. Ce mi se pare de prost gust este sa faci pe desteptul folosind cuvinte si expresii pompoase care nu spun nimic dar dau impresia de “mare intelectual”. Nenorocirea este ca unii sunt chiar impresionati. Cat priveste fraza mea despre varsta si profesia lui @Marius, la o prima citire a mesajului sau m-a apucat rasul: mi l-am imaginat ca o persoana ajunsa la o anumita varsta, fara prea mari impliniri si care vrea sa epateze , asa cum spuneam, prin comparatii si cuvinte “impresionante”. Pe urma mi-am spus ( si am scris): nu are importantza, zicandu-mi ca in definitiv, fiecare este liber sa scrie cum crede de cuviinta, atata timp cat isi asuma frazele scrise.
Iar fraza ta “Postarea ta este “despre tine”, nu “la obiect”. ” nu denota decat limitarea pe care iti face mare placere sa o “constati” la altii dar pe care, evident, o ignori la propria persoana. Incearca sa vezi si sa intelegi ce se intampla in jurul tau, dar pe o raza ceva mai mare. Altfel ai sa ramai la fel de centrat ca @Marius Delaepicentru care in orice postare nu “vede” decat analogii cu pasaportul, cartea de identitate sau nu mai stiu ce alt act expirat.
Toate incercarile de solidarizare cu cei “convertiti” sunt inutile atat timp cat ocaua cu care se masoara gradul de convertire e in mainile unor indivizi ca Voiculescu sau Vantu. Nistorescu e doar talerul pe care se aseaza ocaua.
E argumentarea sofistului de serviciu.
Daca ramii consecvent ideologic, nu e bine, zice ca esti rigid si incremenit in proiect. Daca te convertesti, iar nu e bine: cica esti traseist, tradator si ipocrit. ricum ar fi, esti vinovat.
E dilema bascutei, care se rezolva de fcr data cu o bataie a iepurasului de catre lup: a) daca n-are bascuta, de ce n-are, cum de indrazneste… b) daca are, ahaaa, ti-ai pus bascuta, esti smecher…
@Ilinca: propun sa ramanem linistiti la locurili noastre.
Nu sunt de acord, dar ai nuantat si deja este un punct pozitiv; plus ca, “am sa mor luptand, ca sa-ti poti exprima punctul de vedere”. In fine, poate nu chiar pe al tau
Pentru mine, CN a fost personajul care a avut curajul frondei anti-Nastase; nu am banuit niciodata ca ascunde bastonul de Vadim in ranita.
Cum s-a ajuns insa la aceasta quasi-generala vadimizare a presei si politicii romanesti? Ce sta in spatele tsunami-ului purtator de ciutaci, laptostani, srsei si nistorei ?
Dispret!
Un dispret nemarginit fata de “pulimea” consumatoare de vanghelimici, fata de “talpa tarii” care sta cu recolta nevanduta pe marginea drumului si-si plange mioritic soarta in mainile crapate de munca, fata de “amarasteanul” care se taraste de la un salar la altul in asteaptarea vestilor de la rudele plecate aiurea la capsunat, pentru elita expatriata si (din pacate) atat de tacuta. Cum altfel sa inteleg valurile de minciuni si ura, distorsionarea voita si nerusinata a realitatii, contorsionarea in prime time a logicii, rictusul unui Patriciu facand apologia justitiei private sau incrancenarea unui Vantu aruncandu-ne peste umar un “intariti-va bai, statul”?…
Mai trist e ca au grija si de “formarea” viitoarelor generatii de amarasteni, refuzand reformarea unui sistem educational in care impostura, lenea, plagiatul si nepotismul au ajuns regula. Aici e baiul cel (mai) mare!
@Ilinca,
in loc de formularile tale cu bla-bla, citeste postarea @ Lavinia Stan.
Daca apar manifestari neplacute, nu va fi decit din vina ta.
@one
Te inseli: nu am nuantat, doar am explicat putin , ceea ce-i complet diferit. Ca esti sau nu de acord cu mine imi este indiferent: nu am spirit de turma, asa ca nu ma astept ca toata lumea se o ia in aceeasi directie. Si nici spirit de oitza cuminte ce asteapta tremurand de emotie ziua tunsului, in sperantza ca va trage numarul castigator si va avea parte de o tunsoare prezidentiala.
Cat priveste ” locurili noastre”, de acord, cu conditia ca fiecare sa-si vada locul. Nu neaparat sa-l si accepte.
@victor L
Cum spuneam intr-o postare anterioara, nu am spirit de turma. Pot sa accept parerile celorlalti fara sa fiu de acord cu ele sau numai partial. Ceea ce nu-i cazul tau, din cate constat.
Cat despre bla-bla-bla-ul meu, recunosc ca este inferior celui pe care ne faci onoarea sa-l prezinti aproape zilnic.
Cred ca o scurta vacanta nu ti-ar strica. Ti-ai mai “aerisi” ideile.
Nu-ţi fă probleme Ilinca. Se vede bine că parazitezi discuţia. Discuţia este despre chestii umane. Particularizările etniciste, geografice sunt irelevante, deoarece, o conversie este privită chiorîş şi la Bucureşti, şi la Kiev, şi la Havana, şi la Pekin. Iar tentativele tale de ironizare sunt chiar neavenite şi nedrepte, pentru că, într-o atare discuţie, ele distrag atenţia. Altfel, ce să-ţi spun? Că stăpînesc binişor cîteva jargoane, din care, de departe, cel în care mă descurc mai bine este cel al chimiei? Că vorbesc două graiuri japoneze? N-ai decît să te îndoieşti.
Dar, să revenim. Pe scurt, e despre cum scăpăm de patologia comportamentală indusă de pedepsele colective administrate cu deceniile. De ce am apelat la paralela cu reacţiile chimice? Din nevoia unei exprimări cantitative. Energia de activare nu este numai o noţiune. Este o mărime fizică. Măsurabilă. Iar paralela ţine de microscopia unei convertiri. Aşa cum nu există reacţii chimice fără energie de activare, tot aşa, nu există convertiri fără un stadiu tranzitoriu de maximă tensiune. De zguduire a fiinţei. Pentru că e vorba, totuşi, despre ceva fundamental. Despre redefinirea subiectului, ca individ in relaţie cu lumea. Ostilitatea cu care e întîmpinat, o trec pe seama reflexelor induse cronic de pedepsele colective. Adică, de pedepsele pentru ceea ce eşti, iar nu pentru ceea ce faci. Istoria e plină de pedepse colective. Niciodată ele nu au fost însă atît de sistematic aplicate, ca în tiraniile colectiviste. Şi mă refer la toate regimurile totalitare ce-şi propun, prin violenţă şi viclenie, multiplicarea unui prototip uman. Trebuie să admitem că omul nou există şi se reproduce, nu numai biologic, ci şi cultural. (pentru ilustrare, vezi experimentul cu maimuţele ce o pedepsesc cea care ia banana declanşatoare de duş rece în toată cuşca).
Ca să păstrăm paralela cu chimia, introducerea în sistem a catalizatorului nu scade energia totală de activare. În schimb, marele avantaj al catalizatorului este că o împarte. Două cocoaşe mai mici pot fi mai uşor de depăşit decît una mare. Catalizatorul face dintr-un dromader (cu o cocoaşă), o cămilă bactriană. Care pot fi catalizatorii în cazul conversiei? Idei?
Radu Humor Says:
CPreda :”Regret că prietenul meu trebuie să îndure asemenea insanități, cu atât mai mult cu cât ele sunt găzduite de o gazetă unde a și scris. Unde, de altfel, am scris și eu.”
E plina lumea de insanitati
Iata una recenta de la un amic de-al dvs, pe care l-ati avut trecut pana mai ieri si in bloggroll :
13 august, 2009 at 9:29 pm
Acu, daca tot s-a intors unul cu ceva porcin in el ( sper sa nu fie gripa , ci doar proasta crestere ), o sa va kas sa va otati intre voi ,pana ajungeti ca comunistii la 101%, pentru proaspatul laureat si 115 %, pentru cel turbat
Cei pe care as vrea sa-i salut, se stiu ei si nu mai trebuie sa-i amintesc, dar o voi face in mod special pentru VIQ , Dora si Reddog( mai mult pentru ca au terminat si ei la Cluj, o Universitate care s-a numit la infiintare ” Regele Ferdinand”).
Cu bine,
Thor Says:
13 august, 2009 at 9:34 pm
bai jigodie , mai du-te-n pizda mat-tii ,labagiu scarbos !
@Radu Humor, dar dacă Thor a spus adevărul? În orice caz, chestii precum: “mama lu Thor! Thor m-a-njurat de mamă!” sunt copilăreşti, dacă n-ar fi dizgraţioase. Extinzi o jurisdicţie acolo unde ea nu există.
@Marius Delaepicentru
Cred ca omiti cu buna stiinta un lucru: tu ai fost cel care ai atacat primul postarea mea si nu invers. Eu am citit ce fusese scris inainte si mi-am scris parerea. Si da, vorbim despre convertire, putem discuta la modul general sau despre cea politica. Dar tot convertire ramane. Unii o reusesc, altii mai putin, cei mai multi deloc. Dar multi incearca.
Iar convertirea intr-adevar are mai multe faze, de intensitati si trairi diferite. Ceea ce ar trebui sa fie cel mai important este convertirea in sine, impacarea cu sine a acelui ce traieste fenomenul si nu strigatul pe acoperisuri : oameni buni, m-am schimbat! Iar aceasta tine de o anumita nobletze sufleteasca pe care o ai sau nu, fara nici o legatura cu actiunea de convertire. Din pacate, cei mai multi nu o au si nici macar nu realizeaza acest lucru.
Nu ma astept sa intelegi ce spun si-mi dau seama si de ce: din cauza acestei fraze care te caracterizeaza, citez din postarea ta:
“”‘În schimb, marele avantaj al catalizatorului este că o împarte. Două cocoaşe mai mici pot fi mai uşor de depăşit decît una mare.”"”
Vezi tu @marius, pentru mine cine reuseste sa urce un varf de 6 mii de metri este mult mai de admirat decat cel ce reuseste sa urce 2 varfuri de 3 mii de metri. Tu privesti fenomenul in termen de catalizator, cu impartirea respectiva a “problemei” in probleme mai mici. Dreptul tau dar modul acesta de a gandi iti guverneaza si actiunile si ideile.
Si nu uita ca ceea ce numestii tu “cocoasa” poate fi o curba a lui Gauss, ceea ce reprezinta normalitatea. Si pe asta nu o poti imparti in doua mai mici. Sau poate da, insa pierzi normalitatea.
‘
Multumesc tuturor celor care au intervenit in discutie.
O mentiune speciala pentru Lavinia Stan, cu care am pierdut contactul de ceva timp.
@ Marius cel adanc bagat
S-ar parea ca ilustrezi perfect experimentul cu maimutele, dus mai departe la “oameni”.
Va repeziti si-l dati imediat jos , pe cel care indrazneste sa nu fie de acord cu idolul vostru a carui ” banane” ati ajuns sa le aparati cu pretul oricator mojicii si jumatati de adevar
Cu toate astea nu veti reusi sa evitati dusul rece pe care-l veti primi in curand, cand se va rupe craca cu tot cu voi
Cadere libera !
@ Lavinia Stan :”Cum se face ca atata energie a fost consumata din 1989 incoace pe revelatii, scandaluri, dezvaluiri senzationale, dar Romania a ramas mereu la coada plutonului?”
As spune ca tocmai datorita acestor convertiri, care asemeni unui act sexual nereusit, nu vor fi niciodata finalizate cu beneficii pentru ambele parti .
Atat timp ca nu ai posibilitatea de a observa pozitionarea unui asemenea personaj intr-un sistem echilibrat, in care ambele optiuni sa aiba aceeasi sansa de a decide si coordona, trecerea dintr-o barca in alta, poate fi oricand suspectata de interese personale , mai mult de natura materiala decat spirituala, ideologica.
Daca prin absurd, si nu prea, maine ne-am intoarce la comunism, primii sustinatori ai acestei calamitati umane, vor fi tocmai convertitii aflati in discutie , si in cautare de noi privilegii nemai contand din ce mana, stanga sau dreapta, primesc, ce cred ei ca li se cuvine de drept
Si pentru ca toate astea, cauzele, pentru care ne aflam aici, sa poarte un nume, este obligatoriu sa vorbim de LUSTRATIE
Mai bine zis , de lipsa ei
@Radu Humor { 10:58 AM } Nu înţeleg la ce “idol” te referi. Între numele propri pomenite de mine mai sus, înafară de: Pacepa şi Gandhi, nu vei găsi decît toponime. Alege.
Să înţeleg că ţi-e ciudă că nu poţi aplica nimic din secţiunea: “Diversiuni”, a manualului micului propagandist?
Reflecţia pe marginea temei de faţă e la nivel teoretic. Dacă ai ceva pertinent de spus, dă-i drumul. Dacă, nu, cel puţin eu, voi ignora bălăriile tale.
Cred ca e nedrept, dar asta e realitatea:
http://www.googlefight.com/index.php?lang=en_GB&word1=Radu+Humor&word2=Robert+Horvath
@Radu Humor, nu stiu cum reusesti sa faci, sau ce ghinion am eu, dar de fiecare data cand dau de tine imi lasi impresia ca nu ti-ai luat pastilele. Sau ca nu le-ai luat cu apa, totuna.
De fiecare data ajungi bataia de joc a unuia sau altuia, te intorci si mai inversunat, ca in bancul cu ursul si vanatorul. Il stii, nu? Ala cu replica ursului din final ” Ma, bag de seama ca ori esti nebun, ori iti place”
@Marius de la…tine n-am pretentii :
” Nu înţeleg la ce “idol” te referi.”
Chiar nu-ti dai seama ca esti induiosator de previzibil, pana si-n idolatrie
Daca ai inceput sa ai indoieli, in ce-l priveste, continua, inseamna ca esti pe drumul cel bun
@Zexe
Ceea ce pentru tine pare o infrangere, pentru un om inteligent, reprezinta, cu siguranta o victorie
@ Gabriel
Nu ca nu meritam deranjul, dar pana sa demonstrezi asa ceva, mai ai de studiat…..
@Radu Humor, vezi daca nu iti iei pastilele? ..,aici nu se vorbea nici despre victorie si nici despre infrangere, dar, daca tot te-ai intors, ai face bine sa recunosti ca iti place. Asa-i ca iti place?
Lasă-i, Zexe. Ei sunt aici doar pentru gălăgie. Ce să discuţi cu cineva care are impresia că o curbă convexă trebuie zor-nevoie-mare să se numească Gauss, indiferent de natura mărimilor de pe coordonate?
@mariur delaepicent
Cu tine intr-adevar nu se poate discuta. Iti spun (#33)
“ceea ce numestii tu “cocoasa” poate fi o curba a lui Gauss’” si tu pretinzi ca , citez
” cineva care are impresia ca o curbă convexă trebuie zor-nevoie-mare să se numească Gauss”!!! Intre cele doua expresii “poate fi” si “trebuie zor nevoie mare” mi se pare ca este o diferenta!!!!
Ce poti sa discuti cu o asemenea persoana, vorba ta!?
P.S . Tu stii ce inseamna convex?
@ Zexe
Tu esti cel mai bun exemplu ca televiziunea tampeste :mrgeen:
Chiar si pe cei care doar intind cablurile pe-acolo
Probabil ca de asta te-mpiedici asa des si-n rationamente
@Marius, cel dus…
Ai impresia ca tot ce nu-ti convine tie – este galagie
Ilinca { 11:06 AM }
Cum să nu? Chiar mai mult decît ai citit tu în DEX. Intră aici, şi vei găsi chair două noţiuni în plus: curbă convexă şi funcţie convexă, dacă e să ne limităm la două dimensiuni. Numai că astea aparţin unui jargon, se pare, străin ţie. Mai mişti?
@marius delaepicent
Multumesc foarte mult! M-am lamurit si eu ce inseamna concav si convex. Ce placut este sa stai de vorba cu persoane inteligente; mereu afli ceva nou!
Uite vezi, de asta nu intelegeam de ce privesti tu curba lui Gauss ca fiind convexa!!! Acum m-am lamurit.
Week end placut!
PS Daca ai nelamuriri matematice vezi ca @sym este mare specialist in domeniu; sigur te va lamuri daca ai intrebari.
Somn uşor, Ilinca. Poate între timp vei învăţa să faci deosebirea şi între o mărime fizică şi una statistică. (hint: Gauss e cu statistica)
@marius delaepicent
“mărime fizică şi una statistică”!!! Uaaaaaaaaauuuu….
Da’ tu esti destept rau….. efectiv, am ramas fara cuvinte!
Cand imi revin caut pe google sa vad ce inseamna aceste doua notiuni.
Revin la temă. Sigur, convertirea este un act personal. Însă. ţinînd seama că ea se face public, nu e de neglijat felul în care ea este întîmpinată.
Întrebare: cum am putea amenaja climatul moral, pentru a cataliza apostazia?
Carol { 08.13.09 at 4:04 PM } a sesizat foarte bine piedica principală. Adevărurile şi minciunile din dosarele Secu. Cum zicea maestrul ID Sîrbu, mecanismul de control a fost următorul:
Aşadar, cu testicoiul strivit, chiar şi azi, între filele dosarelor, omul este obligat la atitudinea “mucles”, chiar dacă gîndeşte altfel. Sistemul are astfel garanţia reproductivităţii. Iar Andon&Co. ştiu foarte bine că de acolo-şi trag tupeul. Pentru o apostazie plenară, e stringent, e vital ca arhiva CNSAS să fie publică, fără restricţii. Militez de mai bine de 5 ani pentru scanarea şi publicarea ei pe internet. Am schiţat şi o aplicaţie online, de indexare a arhivei, cu voluntari răspîndiţi pe toată Planeta. Voluntarul descarcă aleator imaginea unei pagini (poate fi şi un fragment de pagină) culege cuvintele, apoi le încarcă în baza de date, ce le va asocia atît cu pagina cît şi cu dosarul. Verificarea încrucişată se poate face prin repetarea operaţiei de către alt voluntar, în alt loc şi moment. Structurarea bazei de date va fi complet automatizată. Odată structurate, indexul şi documentele vor fi accesibile oricui. Ce ziceţi?
O intrebare ce nu s-a pus pe forum: Convertire de la ce?
De peste doua decenii Vladimir Tismaneanu este apropiat de valorile liberalismului politic si economic. Acest lucru a avut loc in urma unei convertiri ale carei detalii au fost date de acesta in numeroase interventii academice si jurnalistice. Inclusiv citatele in chestiune, pe care profesorul de la Maryland le-a regretat public. Evident ca de la puritanii anticomunisti sau pentru condotierii fara ideologie nu se poate cere prea multa sedimentare a lecturii (sau prea multa lectura chiar).
S-a invocat aici spre sustinere-si pe buna dreptate-convertirea intelectualilor occidentali sedusi la un moment dat de marxismul ortodox sau chiar de marxism-leninism. S-a vorbit mai putin de trecutul ancorat in maosim ingenuu al multor grei din politica europeana (Barrosso, Jospin etc). Insa nu s-a vorbit despre faptul ca Tismaneanu nu s-a convertit la liberalism de la national-Stalinism-adica fata reala a experientei ‘comuniste’ din Romania-ci de la un filon de marxism critic si de la contributii ale Scolii de la Frankfurt care erau total incompatibile cu national-stalinismul. Orice minte alfabetizata in istoria gandirii politice nu va gasi in aceste curente decat opusul autoritarismului, alienarii, anomiei, exploatarii si crimei politice care pot fi gasite abundent in istoria national-stalinismului din Europa de Est.
Deprimanta nu este doar ignoranta cu care marxismul critic si Scoala de Frankfurt sunt asociate ‘comunismului’ (asta e, in Romania credem cu mandrie ca realitatea poate fi inteleasa doar citind pe spectrul Hayek-Giddens), ci mai ales ca cineva trebuie , in aceasta atmosfera aproape mccarthy-ista, sa se simta obligat sa se justifice la infinit pentru ca a luat in serios imperativul eruditiei politice si al cautarii libertatii autentice si in alte locuri decat in Burke sau in Scoala Austriaca. Tismaneanu a inceput aceasta cautare in ceea ce a dat stanga mai bun si, alaturi de alte minti briliante-si din pacate pentru viitorul unei stangi antiautoritare romanesti care a inceput in sfarsit si din fericire sa se contureze- a ajuns sa ramana in biblioteca liberala. Daca in cursul acestor cautari acest marxolog stralucit a reprodus intrumental citate din discursul ‘documentelor de partid’, actul trebuie inteles in cadrele unui context istoric in care era imposibil sa faci cercetare pe filosofia politica scrisa dupa momentul Marx fara sa accepti umilitorul act de concesie discursiva formala unui regim care nici macar nu a permis studiul la liber a tanarului Marx sau a multor interventii ne-leniniste/staliniste elementare (Cat ar fi rezistat baza normativa a national-stalinismului sultanizat unui examen facut de Walter Benjamin?).
Putea Vladimir Tismaneanu sa isi foloseasca instrumentarul de teorie critica pentru a ataca deschis regimul? Doar daca ar fi avut vocatia de intelectual kamikaze, lucru ce nu ar fi folosit nimanui. Un astfel de gest era posibil in conditiile existentei unui curent robust de critica de la stanga a sistemului care sa fi permis genul de actiune colectiva care ar fi dat eficienta unui astfel de gest. Mai trebuia apoi cel putin o bresa in regim. Ori, este bine stiut ca aceste conditii minimale nu erau intrunite in Romania epocii.
Asa ca nici nu vad de ce Vladimir Tismaneanu ar trebui sa-si faca o mea culpa fara sfarsit. Mai bine s-ar gandi sa dea la tipar ‘a sa Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt’, unul din putinele contributii sistematice ale gandirii critice de stanga date de de o cultura atat de prolifica pe partea dreapta a istoriei ideilor. Si i-as sugera sa publice volumul cu citatele respective cu tot. Citate care pentru cei mai multi dintre cei ce l-am citit cu atentie si am ramas cu ceva din Lisa Wadeen (Ambiguities of Domination) nu ar fi mai mult decat reprezentarea simultana a brutalitatii autoritarismului stalinist si, prin adaugarea lor voit artificiala intr-un text de teorie critica, ar insemna exemple ale unui evident si sarcastic efort de subminare a bazei de idei ale aceleiasi hegemonii in limitele posibilului.
Episodul’ Cotidianul’ ar trebui sa prilejuiasca o dezbatere critica mai larga si fara cadere in pamflet despre tentatia spre integrism ideologic in istoria ideilor in Romania. Caci, pastrand proportiile evidente, ceea ce uneste integrismul national-stalinist de ieri si cel paleo- si neoconservator de astazi este esecul constituirii unui spatiu de dialog in care ideile stangii antiautoritare sa nu fie tratate doar cu ‘fise de internare’. Aici, in aceste ‘idei fara dialog’, e cu adevarat loc de mea culpa. In ce-i priveste pe mercenarii de tabloid si pe pamfletarii fara carte, nu cred ca merita sa le acordam mai mult de un indelung cascat.
Cib { 08.15.09 at 2:57 PM } cu tot respectul, dar nu văd utilitatea unei detalieri doctrinare aici şi acum. Nu suntem într-un mediu academic. Ceea ce încercăm aici este despre demontarea piesă cu piesă a unui mecanism al urii perpetuate sistemic. Şi constatăm că Memoria este ceva indispensabil. Dacă vrei, uite, punem acum limitele. Discutăm despre convertirea din starea de serv al Răul absolut, la una de om liber, în slujba Binelui relativ. Şi cu asta revenim pe şine.
Marius Delaepicentru :
” Ce ziceti ?”
Zic ca-i zici bine
Si ca subscriu in intregime la asemenea demers .
cib: Evident ca de la puritanii anticomunisti nu se poate cere prea multa sedimentare a lecturii (sau prea multa lectura chiar).
- Ca sa vezi unde erau oamenii culti! Printre comunisti. Culti in cap, vorba aia.
cib: trecutul ancorat in maosim ingenuu al multor grei din politica europeana (Barrosso, Jospin etc).
- Maoism ingenuu. Tz-tz-tz, ce oximoron criminal, tovarase! O fi uitat lumea de baricadele de la Paris pe care s-au catarat niste alti ingenui purtind carticica lui Mao in chiloti. Ca Cohn-Bendit, anarhistul pedofil, azi parlamentar european si el.
cib: Insa nu s-a vorbit despre faptul ca Tismaneanu nu s-a convertit la liberalism de la national-Stalinism-adica fata reala a experientei ‘comuniste’ din Romania-ci de la un filon de marxism critic si de la contributii ale Scolii de la Frankfurt care erau total incompatibile cu national-stalinismul. Orice minte alfabetizata in istoria gandirii politice nu va gasi in aceste curente decat opusul autoritarismului, alienarii, anomiei, exploatarii si crimei politice care pot fi gasite abundent in istoria national-stalinismului din Europa de Est.
- Filon de marxism critic, my ass! Marxismul e mental disorder. Nu exista nici un fel de varietate de marxism bun. In PCR, comunistii internationalisti au pierdut batalia cu comunistii nationalisti. Asta e tot. D’aia s-a carat Tismaneanu.
cib: Tismaneanu a inceput aceasta cautare in ceea ce a dat stanga mai bun
- Ce a dat bun stinga asta cib-ule? Unde? Cind?
Ma opresc aici fiindca risc sa dau in hepatita…
Marxismul critic este o imposibilitate. O imposibilitate statistică, în primul rînd. Orice problemă fundamentală ai ridica, eşti “menşevic”, deci patibular. Critica este ivariabil, şi prompt, etichetată ca: deviaţionism, ploconire, împăciutorism, apucături mic-burgheze etc., după cum i se năzare generalissimului. Critica e un păcat de moarte într-o religie în care subiectul poate fi transformat oricînd în obiect. Apostazia, de asemeni, cu deosebirea că, apostatul devine obiectul unui firman de decapitare, valabil pe întreaga Planetă, pe timp nelimitat, şi cu o pregătire mai sofisticată a aparatului propagandistic de denigrare.
McCarthy: Am scris in “The Poverty of Utopia” ca marxismul este in chiar esenta sa un manifest al relativismului moral. Manifestul PC a sacralizat violenta in politica moderna. Ceea ce nu inseamna ca nu exista milioane de oameni gara sa se imbete cu acest periculos elixir. De aici si semnificatia aturisirilor deziluzionatilor, dela Istrati , Gide si Koestler la Furet, Morin si Besancon.
Stanga nu se reduce la marxism. Tabloul este mult mai complex. Orwell a fost on de stanga, dar anti-marxist. Exista o traditie social-democrata profund anti-totalitara (in Romania au existat oameni ca Titel Petrescu, Serban Voinea, martirii sindicalisti Jumanca si Flueras). Stalin a lipit pe socialistii anti-totalitari teribila eticheta de “social-fascisti”. Primii internati la Buchenwald de catre oamenii lui Ulbricht, in 1946-47, erau social democratii care refuzau unificarea fortata cu KPD. Hitler spunea ca e mai usor sa faca un nazist dintr-un comunist, decat dintr-un social-democrat. (Hermann Rauschning, “Hitler m’a dit”). Sa mai amintesc de cartea lui Orwell “Omagiu Cataloniei”? De injuriile comunistilor la adresa unui Leon Blum? Despre Lenin si Trotski anatemizandu-l pe “renegatul Kauttsky”?
Marius: De acord, dara trebuit sa fie verificat existential acest lucru, a trebuit sa fie epuizat rezervorul de amagiri. Iluziile nu sunt aprioric iluzii. Este ceea ce a incercat (si a reusit, zic eu) de demonstreze Furet in “Le passe d’une illusion”. Este exact ceea ce a explorat Monica Lovinescu in eseurile ei (multe antologate de mine in “Etica neuitarii” (colectia Zeitgeist, Humanitas, 2008).
Pt McCarthy:
Lipsa dumneavoastra de buna-credinta dar si de claritate intelectuala este evidenta.
Pt Marius:
Cred ca descrierea ta se referea la marxismul ortodox sau la pervertirile sale leniniste, staliniste sau maoiste.
Marxismul nu este un artefact cultural omogen. Presupun ca suntem de acord ca marxismul revizionist a dat social-democratia, curent care in opinia mea nu are de a face cu descrierea pe care o faceti. Daca acceptati acest fapt istoric, atunci cred ca ar fi bine precizati la ce marxism va referiti. Daca nu, atunci va provoc sa va sustineti asertiunile.
VT: Absolut de acord. As mai adauga nu doar dosarul anti-stalinist, dar si cel anti-eurocomunist al social-democratilor europeni. Putem avea rezerve fata de unele detalii din viata lui Willy Brandt, dar, ca presedinte al Internationalei Socialiste, a spus-o clar in 1976: eurocomunismul este vechiul comunism, doar invelit intr-o noua stragie politica.
Evrieka! Cib, ai dat chiar tu, un răspuns foarte nimerit. Artefact. Ăsta e! Artefact cultural.
Cînd obişnuiam să privesc în microscop, întîlneam uneori artefacte. N-am stat niciodată să văd cît de omogene sunt. Aruncam pur şi simplu lama în soluţia de clorură mercurică şi o dojeneam pe laborantă că nu respecta protocolul de colorare.
Pardon, evrika!
Artefact cultural e si liberalismul, si conservatorismul. Sociogie elementara.
Sugerez Karl Polanyi, The Great Transformation pentru o introducere pe calitatea de artefact a liberalismului.
Nu mi-ai rapuns totusi la interbarea de mai sus.
(Nu e prea subtila chestia cu “evreika”.)
Cib, nu-i nimic. E 1:1. Eu am scris greşit, tu ai citit greşit. Telefonul “fără fit”.
Acuma, o fi ea sociologie elementară, dar nu mi-o cere mie să extind semantic cuvinte ce denumesc senzaţii neplăcute. Un artefact e un artefact pentru mine. Sunt doar un cîrciumar, care judecă marxismele în primul rînd după cota de impozitare, şi în al doilea rînd după cum aparatul de stat nu mă tratează ca om, ci ca pe o materie primă. Cu alte cuvinte, nu judec marxismul după intenţii, ci după efecte. Oricîte “artefacte” şi constructe ar încerca să-mi bage teoreticienii lui pe gît. Pînă una-alta, social-democratica lege electorală mă opreşte să votez în baza unui paşaport expirat.
Am o veste bună. Spuneam mai sus că o convertire se sancţionează şi legal. Am indicat şi MAE, şi Avocatul Poporului prevederea legală nedreaptă. La prima tentativă, AvP şi-a declinat competenţa, iar MAE nu mi-a răspuns defel. După ce am insistat, şi am făcut pe avocatul în faţa Avocatului Poporului, adică şi al meu, i-am arătat că ar avea o cale de atac, mi s-a răspuns favorabil. Înştiinţarea de la AvP se află aici. Urmează “dezbaterea”. Nu mă grăbesc. Pînă în iulie 2010, cînd s-ar putea ca eu să renunţ la cetăţenia română, au destul timp să modifice normele de aplicare.
Conform principiului: “dacă n-o poţi ascunde, minimalizeaz-o”, parcă-l aud pe ministrul afacerilor externe cum va spune în conferinţa de presă că se chinuia de vreo 15 ani să îndrepte lucrurile. Eventual, strîns cu uşa, numai întîmplător modificarea a avut loc la scurt timp după insistenţele mele.
Regret sincer ca provocarea mea la a dezbate varietati de marxism a ramas fara raspuns din partea ta. Iti inteleg frustrarile. Poate e prea devreme pentru o astfel de discutie. Am trecut si eu prin faza asta de critica istorica umorala.
Pana una alta cred ca suprapunerea marxism/stalinism/ceausism/stanga va semnaliza pentro ceva timp sentimentul de periferie culturala pe care il ai intr-o societate atat de traumatizata ca cea romana. Profesorul Tismaneanu este printre putinii care fac aceste distinctii dar se pare ca vorbeste in desert atata timp cat nimeni nu pare dispus sa-i duca cuvantul mai departe (Pana si Plesu sugera recent arhitectura sociala din Suedia ca avand in ea ceva suspect, ‘de stanga’. O, zei!). Cine stie, poate a fi cu adevarat liberal-conservator in Romania trebuie sa fi inflexibil cand vine de formularea acestor confuzii. Altfel te trezesti ca esti lasat singur de prieteni sau ‘evreizat’.
Mai bine s-ar spune raspicat, fara ocol: in Romania fie te incadrezi pe spectrul paleoconservatorism-liberal-conservatorism, fie, daca te tenteaza banda social-liberala sau social-democrata (de alte forme de stanga democratica nu mai vorbesc) ar cam trebui sa te cari pe la universitatile acelea ‘kaghebiste’ din Occident.
Cib, ţi-am spus şi mai sus. Mi-e greu să nuanţez acolo unde nu văd nuanţele. Nu le văd şi pace. Ce mă sfătuieşti? Să-mi fac autocritica? Crezi că autocritica m-ar ajuta să-mi însuşesc o ideologie în care nu cred, şi în care n-aş putea fi decît impostor?
Nu e nimic umoral. Sunt doar sincer. Nu văd nimic util în marxism. Văd în schimb fundăturile lui praxeologice. Văd dispreţul lui faţă de individ. Văd lipsa lui de încredere în responsabilitatea individuală. Văd cum îl obligă pe om să nu-şi asume riscuri. Văd doar negoţul: siguranţă zootehnică contra robie atomizată.
Solidaritate? De acord. Dar organic. Nu ideologic. Îmi poţi arăta ceva moral, crescut organic, şi lăsat la locul lui de către marxism? Dacă, da, m-ai ajuta să deosebesc prima nuanţă.
Pai as sugera sa incepi cu Kolakovski. E plin de nuante si chestii utile in marxism acolo. Din orice demolare mai ramane ceva. Pe mine m-a convins povestea cu alienarea, de pilda. Iar in ceea ce priveste proiectul marxismului revizionist care a dat in social-democratie, marturisesc ca nu m-a inspaimantat nimic pe acolo. Dar asta pentru ca nu sunt libertarian. Pentru libertarieni e plin de impozite progresive, de sindicate si de alte ‘rigiditati’ in relatiile de piata, asa ca daca esti unul dintre ei mai bine stai la caldura lui Atlas Shrugged.
Nu sunt marxist, dar un marxolog ti-ar spune ca solidaritatea nu poate fi decat organica in marxism (encore, nu vorbim de leninism, stalinism etc, unde a altceva). Eu unul raman la vorba lui Kolakowski: Suedia e cel mai bun sistem capitalist.
Cib, mulţumesc pentru trimiterea la Kolakowski.
Fii liniştit, nu mă definesc prin demonizarea vreunui construct. Am suficient spirit critic pentru a mă defini autonom. -ism-ul meu e unul de interval, dar fundamental mai aproape de liberalismul clasic. Caut calea de mijloc, cu maximum de libertate, iar în locurile înguste, cele susceptibile la instalarea unui monopol, (fie el public, fie privat) calea cu minimum două opţiuni. Aşadar, nu sunt tributar decît valorilor, iar nu valorilor înhămate la vreun -ism. Că uneori găsesc una sau mai multe valori protejate numai într-o parte, e doar o întîmplare. Dar, mergînd pe aceeaşi conduită, dacă la un moment dat, vreun -ism deţine vremelnic monopolul unei valori, nimic nu mă poate obliga să îmbrăţişez şi -ismul odată cu valoarea. Cu alte cuvinte, Dacă ciocolata e bună, nu mă simt obligat nici să mănînc şi poleiala, nici să nu încerc alte sorturi. E legitim să am şi preferinţe, la rîndul lor, metastabile, dar nicio făcătură nu mă poate determina s-o aleg numai pentru că e cafenie.
A, am uitat să fac o observaţie legată de solidaritate. Istoria arată că există o pletoră de solidarităţi (sin)ucigaşe. De unde rezultă că solidaritatea nu e o valoare in sine. Nu recunosc decît solidaritatea ce întăreşte, inocuu în raport cu celelalte, cel puţin una din cele trei valori fundamentale.
[...] Cristian Preda – Convertiţii sînt suspecţi [...]
Introduceți datele si comentariul dvs.