Posts from — July 2009

CPF înseamnă Consiliul Permanent al Francofoniei.
El reunește reprezentanții personali ai (sau “șerpașii”) șefilor de stat și de guvern. Eu îl reprezint în CPF pe Președinte începând din septembrie 2005.
În reuniunea de vineri, 10 iulie, principalele subiecte discutate au fost crizele din Madagascar, Guineea, Mauritania și Niger.
M-am pronunțat în legătură cu toate aceste subiecte.
Cât privește situația din Madagascar, am afirmat necesitatea ca dialogul celor patru tabere politice să fie reluat cât mai repede, inclusiv în privința unei amnistii generale.
În Guineea e important, în opinia mea, ca militarii din consiliul provizoriu format după lovitura de stat să își țină promisiunea de a nu participa la alegeri.
Cum Mauritania va avea alegeri în 18 iulie, nici o concluzie nu poate fi trasă până la încheierea procesului electoral: orice contestare va pune sub semnul întrebării calitatea tranziției.
În fine, abuzurile din Niger ale președintelui în funcție trezesc îngrijorare, mai cu seamă că e vorba despre o țară care a fost exemplu de stabilitate.
În final, nu pot să nu amintesc cel mai frumos compliment primit după alegerea în Parlamentul European. A venit de la Abdou Diouf, fostul președinte al Senegalului și actualul secretar general al Francofoniei: “Cristian, je veux vous adresser mes félicitations les plus chaleureuses! Avec vous, c’est comme si nous étions tous élus”. Asum riscul de a părea lipsit de modestie reproducând aceste cuvinte. Ele m-au mișcat însă atât de tare încât nu mă pot abține să nu vi le împărtășesc…

După ce anul trecut, Regele Belgiei m-a onorat cu Ordinul Leopold în grad de ofițer, cu ocazia vizitei în România Majestatea Sa mi-a acordat cealaltă mare decorație belgiană, și anume Ordinul Coroanei, de data aceasta în grad de mare ofițer.
Îi sunt profund recunoscător!

Citesc în Evenimentul zilei că jurnalistul moldovean Pavel Păduraru este intimidat de autoritățile de la Chișinău, care îl suspectează că a îndemnat, printr-un articol, la revoltă.
Textul avut în vedere nu cheamă la revoltă, ci la bun simț.
E un articol foarte bine scris.
Îl puteți citi la adresa http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=105.
Mă declar solidar cu Pavel Păduraru, pentru că este evident că el crede în demnitatea umană și pentru că e un om fără frică.
De astfel de oameni este nevoie peste tot.
Și în Moldova, dar și în oricare țară din Europa.
E o rușine dacă o asemenea persoană e pusă sub anchetă!

Iată ce anunț primesc membrii grupului PPE și asistenții lor înaintea unora dintre reuniunile de grup:
“Afin de garantir des places assises pour les anciens et nouveaux députés du Groupe du PPE et de réduire les bruits de fond et les distractions générales au cours de plusieurs votes constitutifs importants, le Secrétaire général a décidé que seuls les députés du Groupe et les membres du Secrétariat pourront avoir accès à la salle de réunions principale mercredi 8 juillet 2009, 11h00 – 12h30.Malheureusement, aucune salle d’écoute n’est disponible pour ces réunions. Nous vous remercions pour votre compréhension”.
Versiunea engleză:
“In order to ensure seating for all new and former EPP Group MEPs and to minimise background noise and general distractions during the series of important constitutive votes, the Secretary General has decided that only Group MEPs and staff shall be admitted to the main meeting room on Wednesday, 8 July 2009, 11.00 – 12.30. Unfortunately a listening room is not available for these meetings. Thank you for your understanding”.
Nu o mai transcriu și pe cea în germană, cea de-a treia limbă de lucru principală a grupului….

2009 e anul centenarului nașterii lui Isaiah Berlin.
Pentru a onora acest mare spirit al secolului trecut, reiau aici un mic fragment dintr-un eseu intitulat “Discernământul politic”.
Eseul este inclus în volumul Simțul realității, care a apărut la noi la Univers, în 2004, în traducerea lui Laurian Kertesz.
Iată ce scria, spre finalul unui text foarte dens, Berlin:
“Există o anecdotă – nu știu în ce măsură e adevărată – conform căreia când prim-ministrul Marii Britanii, lordul Salisbury, a fost întrebat într-o zi care este principiul în virtutea căruia va hotărî intrarea în război, el a răspuns că nu face decât să privească cerul pentru a decide dacă își ia sau nu umbrela… Dacă ar exista o știință demnă de încredere aptă să prezică intemperiile politice, aceasta ar fi, fără îndoială, condamnată ca prea subiectivă… A ne comporta ca și cum ea ar exista sau ar fi pe cale să fie descoperită constituie o piedică funestă în calea tuturor mișcărilor politice, oricare ar fi principiile sau țelurile lor”.

Nu, nu am în vedere victoria lui Boiko Borisov în alegerile din Bulgaria!
Nu, nu mă gândesc nici la anunțul făcut de Geoană, potrivit căruia acordul cu FMI și Comisia Europeană trebuie “recalibrat”!
Nu, nu m-a convins nici perspectiva unui concert cu holograma lui Michael Jackson!
Am în minte un lucru mai frumos decât o victorie electorală, cu siguranță mai muncit decât discursul unui politician care se auto-declară “vizionar” și de bună seamă mai real decât o hologramă.
E vorba despre izbânda lui Roger Federer la Wimbledon.
Setul decisiv încheiat cu 16 la 14 a intrat deja în istoria tenisului.

Senatorul francez Hubert Haenel, pe care l-am cunoscut de curând la București, a avut amabilitatea să îmi trimită zilele trecute un volum pe care l-a publicat acum câțiva ani.
Volumul e intitulat De facteur à sénateur, chemin faisant… și combină fragmente autobiografice și discursuri sau interviuri ale acestui ales din Haut-Rhin, care conduce acum comisia de afaceri europene a Senatului francez.

Într-unul dintre capitolele volumului, Haenel, care este membru UMP; notează: “Am învățat din experiență că un parlamentar nu trebuie să fie cineva-priceput-la-toate, sub pretextul polivalenței. Din pricina complexității dosarelor, trebuie să ne specializăm pentru a dobândi o competență și o notorietate care să ne permită să dialogăm, ba chiar să îi contrazicem pe miniștri și echipele lor de tehnicieni, în cadrul dezbaterilor pe teme de buget și cu ocazia elaborării legilor. Asta e ceea ce am încercat să fac din clipa în care am devenit senator”.
Senator din 1986, primar vreme de 25 de ani, după ce și-a început viața profesională ca poștaș, Hubert Haenel e unul dintre cei mai experimentați politicieni din Hexagon și unul dintre cei mai lucizi susținători ai unei Europe lizibile și coerente.
Membru al Convenției pentru viitorul Europei, alsacian entuziast, Haenel pledează pentru integrarea valorilor creștine în viața privată, dar și publică.
E unul dintre oamenii de dreapta rebeli și respectați tocmai pentru că nu văd în partidul în care au intrat o cazarmă.

Cel mai afectat de scandalul de presă iscat în jurul Monicăi Ridzi este, în opinia mea, premierul Boc.
Fiind un om fundamental onest, neimplicat în afaceri și gata să asume responsabilități atunci când alții se dau în lături, Emil Boc se află în fața unei decizii delicate.
Scandalul Ridzi durează de prea mult timp ca să poată trece neobservat.
De la debut și până în ziua de azi, Monica RIdzi nu a produs nici o explicație care să convingă pe cineva. Dimpotrivă, intervențiile sale au iritat, au părut să fie nedocumentate, au suscitat mai multe întrebări decât au produs răspunsuri. În loc să fie diminuată, suspiciunea publică referitoare la doamna ministru a sporit.
Nu e vorba aici despre vinovăție sau nevinovăție, ci despre perceperea unui membru al cabinetului ca fiind incapabil să explice ceea ce i se impută.
Premierul a susținut această precaritate supărătoare. Solidar cu un membru al cabinetului care nu descurcă, ci mai mult încurcă ițele, Boc își vede diminuată propria cotă de încredere.
Refugierea în dosul unor justificări referitoare la procedura legală nu este cea mai nimerită cale pentru a regăsi încrederea. Pare – sau poate chiar e? – doar o amânare. Una ce se poate dovedi foarte păguboasă. Pentru că, de la un punct încolo, văzând că Monica Ridzi nu cedează, adversarii PDL vor cere demisia șefului ei.
În această chestiune, nu justiția, ci publicul va tranșa.
Dificilă alegere! Dacă o menține în funcție, Boc riscă să piardă încrederea publicului, pentru că e greu de crezut că Ridzi va clarifica de-acum ceea ce n-a putut lămuri de 2 săptămâni încoace. Dacă o împinge în schimb la demisie, premierul va trebui să se recunoască învins de opinia publică.
Pentru un om onest, nu ar fi drept, dar s-ar putea să fie util.

Vă semnalez, în numărul din iulie al revistei Esprit, un grupaj despre piraterie, de la cea clasică exercitată pe mare la pirateria de azi, care include fenomenul terorist (piraţii aerului), pirateria informatică sau biopirateria (expresie creată de Vandhana Shiva).
Într-unul dintre articole, Antoine Garapon afirmă că piratul marchează imaginarul contemporan al mondializării, într-o lume devenită, potrivit lui Zygmunt Bauman, un univers lichid.
La rândul său, directorul publicaţiei, Olivier Mongin, rezumă conţinutul grupajului în felul următor:
“În epoca pirateriei clasice, statul rămânea elementul de mare soliditate, de care se demarcau revoltatul protestant şi piratul, în vreme ce Utopia era orizontul destinat să depăşească statul. Astăzi, când circulaţia diverselor fluxuri este motorul istoriei, iar absenţa lichidităţilor are efecte catastrofale, criza financiară învaţându-ne că trebuie să găsim un echilibru între absenţa lichidităţilor şi excesul de lichidităţi, statele sunt fragilizate şi slăbite din pricina interdependenţei lor. Iată de ce piratul contemporan nu atacă statul, cât mai degrabă se ascunde în interstiţiile reţelei interplanetare, pentru a-i bruia funcţionarea”.

Astăzi am avut bucuria de a fi decorat de Preşedintele României cu Steaua României în grad de cavaler.
După ce anul trecut, regele Belgiei m-a decorat cu ordinul Leopold in grad de ofiţer, iar la începutul acestui an am primit Legiunea de onoare în grad de cavaler, sunt onorat acum cu cel mai important ordin al României.