O zi istorică

Nu, nu am în vedere victoria lui Boiko Borisov în alegerile din Bulgaria!
Nu, nu mă gândesc nici la anunțul făcut de Geoană, potrivit căruia acordul cu FMI și Comisia Europeană trebuie “recalibrat”!
Nu, nu m-a convins nici perspectiva unui concert cu holograma lui Michael Jackson!
Am în minte un lucru mai frumos decât o victorie electorală, cu siguranță mai muncit decât discursul unui politician care se auto-declară “vizionar” și de bună seamă mai real decât o hologramă.
E vorba despre izbânda lui Roger Federer la Wimbledon.
Setul decisiv încheiat cu 16 la 14 a intrat deja în istoria tenisului.

Cuvinte cheie: ,

33 comentarii

1 von_Ghelie { 07.06.09 at 1:55 AM }

Geoana face in fiecare zi (cate o)istorie.

2 Bashinev { 07.06.09 at 6:05 AM }

Jur ca nu mai pun laba pe tuica atunci cand sunt filmat!

3 Radu Humor { 07.06.09 at 8:25 AM }

Crede cineva ca victoria lui Roger Federer, intr-un meci atat de echilibrat se datoreaza si gestului uluitor din tribuna, al mamei lui , de a ingenunchea si-l ruga pe Dumnezeu sa-i ajute fiul ?

4 danielr { 07.06.09 at 10:09 AM }

Roger Federer a castigat ieri cinic, facand economie de mijloace specifice tenisului. Prestatia sa mi-a amintit jocul nationalei de fotbal a Italiei: stiinta a jocului si noroc, in absenta inspiratiei si a reusitelor tehnice deosebite.

5 Riddick { 07.06.09 at 10:10 AM }

Pai se putea sa nu arunce petarde-n teren, #2, omul care se jura…

6 Ionut Stoica { 07.06.09 at 10:24 AM }

E adevarat ca Federer a muncit. Dar a muncit pentru el, pentru sport.
Cand te gandesti ca si cel angajat pentru a munci pentru noi, cel care se doreste a fi luat de etalon atunci cand vine vorba de a stabili cuantumul salariului maxim in sistemul bugetar, a muncit ieri tot pentru el…

continuarea la http://istoica.ro/blog/?p=59

7 Imperialul. Movement II { 07.06.09 at 10:48 AM }

Momente de cadere istorica

Movement I
- Imperiul Mediatic construit in ultimii 5 ani de PSD si PNL.
- Publicul captiv al acestui imperiu mediatic, construit odata cu acest imperiu
- Absenteismul construit de imperiul mediatic
- Neutralizarea populatiei educate. Populatia educata a incetat sa mai joace vreun rol in decizia politica de orice natura: vot, participare publica
- Neutralizarea liderilor de opinie marcanti: Liiceanu, Patapievici, Plesu, Culcer, etc. Odata asociati cu Basescu, au fost complet indepartati din spatiul public, li s-a luat “microfonul”. Basescu si PDL au pus umarul la transformarea acestei situatii in stare de fapt (acceptata si stampilata de toti romanii drept o “demisie” a intelectualilor din spatiul public) prin refuzul PDL de a-si face presa proprie.
- Neutralizarea “alternativei” politice: fuziunea PD cu PLD, care a omorat PLD. Din start PLD a fost un partid de “masse”. De unul singur, PLD ar fi aspirat tot ce era mai bun din PNL (si PD) si ar fi devenit singura – unica – alternativa la TOT ce inseamna partid politic astazi in Romania (PDL-PSD-PNL)

Andra.

8 Codrin Scutaru { 07.06.09 at 10:48 AM }

Cred ca a fost un moment istoric, mai ales ca a fost prima sa victorie in inexpugnabilul (pana acum) Wimbledon. Din pacate nu mai urmaresc atat de des tenisul de pe vremea lui Sampras, Agassi (preferatul meu), Rios, Courier, Becker, Muster etc.
O mostra din tenisul anilor ’90 : http://www.youtube.com/watch?v=nBqWpQXGBvw&feature=PlayList&p=1E8BB6B28E2AA79A&playnext=1&playnext_from=PL&index=23

9 alin { 07.06.09 at 12:11 PM }

Si eu care credeam ca ziceti ceva despre Ridzi.
Evident Federer e un subiect mai important…

10 Cristian Preda { 07.06.09 at 12:15 PM }

Alin:
Am tot zis despre Ridzi…

11 ozzy osbourne { 07.06.09 at 12:16 PM }

Buna ziua
Total de acord cu ultimul set; printre cele mai fainute seturi vazute pana acum; insa, raman conservator aici si cred ca istorie au facut Nastase, Borg, Sampras si Aggasi. Restul au fost jucatori mari dar atat. Ceilalti au avut acel sfichi, caruia batranii ii zic geniu.
Salutare taica si noroc

12 Radu Humor { 07.06.09 at 12:40 PM }

Vad ca unii considera massmedia vinovata de lehamitea care a cuprins Romania de la un capat la altul, maniferstata in primul rand de absenteismul la vot si mai apoi chiar de tacerea vinovata a unor intelectuali( nici vorba de vreo ingradire a libertatii de exprimare cum se insinueaza, ci de bunul simt care-i impiedica sa sustina orbeste toate iesirile in decor ale celor care conduc haotic o tara si cu complicitatea lor, pe a caror tacere vinovata ( dar bine platita) se si bazeaza atunci cand cauta sa-si justifice masurile incoerente si aducatoare de saracie lucie pentru restul populatiei.
A cauta vinovati si a arata cu degetul in alta parte, poate parea la inceput o solutie, dar in final va agrava si mai mult situatia din tara, cu urmari din cele mai dezastruoase si imprevizibile.

13 Geanina Codita { 07.06.09 at 12:48 PM }

Roger Federer este profesionistul care ştie întotdeauna pe cine are în teren.

Nu pleacă “la luptă” până nu cunoaşte punctele tari şi slăbiciunile celui ce îl va însoţi pe toată durata partidei, întotdeauna într-o înfruntare de zile mari.

14 Ilinca { 07.06.09 at 1:10 PM }

Desi joaca un tenis de o reala calitate si in plus este si un jucator fair-play nu mi-a placut niciodata Federer. Este greu de explicat, cred ca-i lipseste adevarata pasiune, chiar daca se vede dorinta de a castiga (nu-i chiar genul impasibil, cel care-si cenzureaza toate emotiile).
Asa il vad eu, poate si “spiritul” elvetian isi spune cuvantul in manifestarile lui si chiar in stilul de joc. Oricum, ultimul set din finala de ieri a fost extraordinar, cred ca toata lumea ar fi dorit sa mai continue….

PS C. Preda Cand ne propuneti o etapa din “Tour de France 2009″ , ca parca erati pasionat de bicicleta? Mai este timp, de-abia a inceput…..

15 alin { 07.06.09 at 2:38 PM }

Si daca ati “tot zis de ridzi” credeti ca e de ajuns?

Poate dvs vedeti altfel lucrurile de la Bruxelles insa in “mahalaua” romaneasca sa stiti ca se cam coace de o revolutie. Deja s-au adunat prea multe hotii, ilegalitati si abuzuri, care se adauga crizei. Lumea fierbe. Scandalul asta a fost doar o picatura care a umplut paharul. ”
Uitati-va la ce se intampla azi, inlocuiti “PD-L” cu “PSD” si veti vedea imaginea politica a anului 2004, cu diferenta ca atunci oamenii aveau o speranta. Acum speranta le-a fost ruinata in urma aliantei cu “solutia imorala”.

Acest “am tot scris” e un fel de spalare pe maini … Sigur fata de lasitatea sau pupincurismul altora e o reactie. Cred ca nu stiti in ce ati intrat si de aceea reactia dvs este atat de detasata. Chiar daca a fost o solutie de a scapa de cotroceni, inregimentarea politica a fost facuta intr-un moment destul de prost si cred ca va va afecta cariera si imaginea.

Efectele se vor vedea in toamna. Daca nu izbucnesc revolte sociale pana atunci, costul se va achita la vot. Intrebarea este in favoarea cui…

16 PNL-ist inflacarat { 07.06.09 at 2:48 PM }

@C. Preda

Daca nu scrieti (permanent) despre Ridzi se supara “alin”. Pai se poa’?

@Bashinev
Geoana a jurat strâmb (ca de fiecare data)

http://www.emaramures.ro/FotoMaramures/GEOANA%20-%20Baie%20de%20multime%20la%20lacul%20Nistru%20din%20Tautii%20Magheraus/PSD_Geoana_MM-006.jpg

Sau nu la el te-ai referit? :)

17 victor L { 07.06.09 at 4:14 PM }

Imi pare rau ca a pierdut Roddick; merita sa cistige, dar uneori norocul e chior.

@Codrin Scutaru,
nici vorba sa fie” prima sa victorie in inexpugnabilul (pana acum) Wimbledon”. Unii spun ca ar fi mult mai multe. Mai sapati!
Iar marea bucla e in direct pe eurosport. Mai sint 119 km din etapa a treia.

18 victor L { 07.06.09 at 4:20 PM }

Dar spre deosebire de cei doi comentatori de la tenis cei de la ciclism sint cam jalnici.

19 anonim { 07.06.09 at 5:05 PM }

A fost o partida cu adevarat magnifica si toti oamenii isi doresc in secret sa fie magnifici,macar odata in viata…
Istorice au fost insa cuvintele adresate de Federer invinsului,unui invins magnific:I know…it hurts!
Rar poate fi vazuta atata noblete intro arena,dupa o lupta,intro
competitie care trebuie sa aiba invinsi si invingatori….atentie, nu vae victis,nu altadata,altadata o s-o facem si mai lata,nu Ritzi du-te dupa Pitzi ci un greu de deslusit dar cu atat mai pretios.. I know,it hurts!

20 victor L { 07.06.09 at 6:07 PM }

Federer
nu mi se pare a fi un mare caracter; imi amintesc de plinsul sau dupa ce a pierdut finala cu Nadal in turneul australian. Daca ar fi pierdut ieri Wimbledonul cred ca la fel se manifesta.

21 Codul lui Da'l lingi { 07.06.09 at 8:32 PM }

VictoreLe, Ceausescu ar fi fost mandru sa te priveasca, daca ar mai fi trait. Omul Nou, policalificat, expert al concursurilor de “trivia” si “stiati ca”, care are o parerea atat despre jocul de tenis dar mai ales despre jucator, despre tactica de joc 4-4-2, despre manipularile media si jocurile politice, despre Proust dar si despre Engels (atat opera cat si autorii) – asta ne astepta pe toti.
Noroc ca a ratat cu noi. Norocul nostru.
Noroc ca i-a reusit cu tine. Norocul lui. Si al tau. :)

22 victor L { 07.06.09 at 9:17 PM }

Codule,
bati campii si nici macar cu gratie.
Dar fie, de vina e Basescu.

23 Ilinca { 07.06.09 at 9:39 PM }

Cred ca “Ziua istorica” incepe sa devina “Ziua isterica”.
Pana acum avem: tenis, ciclism, fotbal, Ridzi, Geoana, PDL, PSD, PNL, momente de cadere istorica ( pe teren?), foto-Maramures, Ceausescu, Engels, Proust, o cacofonie de toata frumusetea ( chiar si cu virgula) si evident, Basescu.
Ce-ar mai lipsi?

24 xyzzy { 07.06.09 at 10:35 PM }

Ar mai lipsi nitzica muzica :

25 victor L { 07.06.09 at 10:38 PM }

Inca o virgula:
” si(,)evident, Basescu”.
(nu poate lipsi evident, ci, evident, Basescu.)

26 Ilinca { 07.06.09 at 11:27 PM }

@Bravo victor(e)L! Hai, isterizeaza-te bine……
@xyz….. :) Unde gasesti “chestiile” astea, dom’le?

27 zizi { 07.06.09 at 11:34 PM }

pai daca ti-am dat mailul si nu mi-ai scris…bantui pe you tube

28 xyzzy { 07.06.09 at 11:39 PM }

@Ilinca, am muncit ceva; stiu ca ai pretentii ridicate. :)

29 Ilinca { 07.06.09 at 11:42 PM }

@zz-ul
Cu denumiri de-astea intelectuale: ” xyz” si “zizi” asteapta tu sa-ti scriu! Ce idei pe unii!
PS Victor(e)L, am pus bine toate semnele de punctuatie?

30 xyzzy { 07.07.09 at 12:01 AM }

Eu nu sunt zizi. A intervenit cineva intre noi. :)

31 Ilinca { 07.07.09 at 12:10 AM }

Eu ma retrag , te las cu zz-ul si restul echipei.
Cred ca sunt pe lista rosie a domnului Preda, asa ca ma linistesc ( ma rog, pana maine :) ).
Bateti-va in iutuburi, maine trec sa vad ce-a ramas din voi.
PS Ziceti si voi ca-i un meci de tenis, sa nu fie offtopic….
PPS Virgulele astea ma omoara si iar apare victor(e)L cu critica!

32 xyzzy { 07.07.09 at 12:18 AM }

Ilinca, foloseste punct si virgula. E mai sigur. E si pro si contra.
Iar maine e prea tarziu.

33 xyzzetalphaphithetagamadeltabeta { 07.07.09 at 4:07 AM }

draga Ilinca, eu chiar am zis ca ai scris. Dar nu erai tu, ca tu esti dama buna :P si scrii din Europa :)
Misuna clonele, in ziua de azi, belea si alta nu; mai rau ca aurolacii dom’le(ma, da si mie punga aia!). Ce-i fain in afacerea asta, e cand te prinzi si asa, cine, cum, care :twisted: :twisted: :twisted:

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge