Posts from — July 2009

Vă semnalez apariția unei lucrări a colegei mele Ruxandra Ivan.
E vorba despre teza ei de doctorat, susținută acum 2 ani la Universitatea Liberă din Bruxelles și publicată la editura acestei prestigioase universități sub titlul La politique etrangere roumaine (1990-2006).

Din păcate, colega mea a trebuit să aștepte doi ani recunoașterea calității ei de doctor în România.
E cam mult, nu?

Am fost ieri în 12 localități din Moldova, atât din dreapta, cât și din stânga Nistrului.
În 11 dintre ele, situația era în general bună. După o campanie cu multe nereguli, vigilența partidelor de opoziție a făcut ca în secțiile de vot să se organizeze o supraveghere reciprocă.
Într-o secție de vot, cea din Corjova, nu s-a putut însă vota. Am ajuns acolo după prânz. Deși Chișinăul afirmă că deține controlul asupra localității, la intrare dai peste milițieni transnistreni. Folosindu-se de niște bănci de lemn, circa 60-70 de oameni blocau intrarea în clădirea unde ar fi trebuit să se voteze. Se aflau acolo trei categorii de persoane. Cele mai multe erau femei în vârstă, genul de pensionare care își povestesc viața pe holurile policlinicilor. A doua categorie era formată din tineri cu un aer proletar, care jucau cărți cu o sticlă de bere sau de vin alături. În fine, o minoritate de tineri cu alură de sportivi sau de agenți din serviciile secrete ni se recomandau drept jurnaliști. Toți acești cetățeni aveau steaguri: ale Federației Ruse, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești și ale Transnistriei. Liderul lor informal ne-a spus ca e cazac și că în Corjova Moldova nu există.
Autoritățile se pregătiseră pentru asemenea incidente. În mai multe localități, atât din stânga, cât și din dreapta Nistrului, secțiile de vot aveau o urnă specială pentru cetățenii transnistreni. Pe seară, la Doroțcaia, am aflat că veniseră să voteze în cursul zilei aproape 250 de cetățeni din Transnistria. Unii dintre ei votau nu cu cartea de identitate, ci cu pașaportul sovietic. Chiar dacă nu îți îngăduie să călătorești peste hotare, acesta e încă valabil ca act de identitate.
Pentru mine, complexitatea acestui scrutin a fost exprimată cel mai bine de un bătrânel care venise de la vreo 25 de kilometri să voteze. Vorbea o limbă română impecabilă și s-a legitimat cu un pașaport sovietic. După ce și-a pus buletinul în urnă, mi-a șoptit: “comuniștii sunt cei mai buni, dar trebuie să plece”.
PS Joi după-amiază voi reveni în țară, iar la 20h sunt invitat în emisiunea Gabrielei Firea de la Antena 1.

Peste câteva ore, plec în misiunea de observare a alegerilor.
Mă voi afla în regiunea Dubăsari, mai precis în secțiile de vot organizate pentru ca locuitorii din Transnistria să poată vota.
Așa cum se cunoaște, Chișinăul nu controlează regiunea din stânga Nistrului, neștiind nici măcar câți alegători există acolo.
Ce va fi?
Toată lumea așteaptă schimbarea.

În Chișinău, nu sunt foarte multe librării.
Am intrat ieri în două dintre ele. Cred că fiecare dă seama de (o parte din) acest oraș.
Prima se cheamă Făt Frumos și e la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Ștefan cel Mare și Sfânt. Aici majoritatea cărților sunt în limba rusă. Ediții frumoase, bine legate, impresionante. În română, cărți de la edituri ca Mondero sau 101+1 Gramar, dar și câteva de la Polirom, All sau Teora. Librăria oferă spre vânzare Manualul de limba română ca limbă străină, care are ca subtitlu “pentru studenții străini, pentru vorbitorii străini, pentru românii de pretutindeni”, scris de Ada Iliescu și apărut în 2002 la Editura Didactică și Pedagogică.
Nu departe, pe strada Pușkin, am intrat într-o altă librărie, de data asta aparținând editurii Cartier. E una dintre cele cinci librării ale acestei harnice echipe. Majoritatea cărților sunt românești. Iar ele nu sunt doar de la Cartier, pentru că, de pildă, Humanitas sau Polirom ocupă rafturi întregi. Am găsit aici două volume foarte utile. Primul e al marelui romanist Klaus Bochmann, Limba română. Istorie, variante, conflicte. O privire din afară, editat de Vasile Dumbrava și Igor, în 2004, la Cartdidact. Al doilea aparține Lidiei Colesnic-Codreanca și se intitulează Limba română în Basarabia (1812-1918) și e un “studiu sociolingvistic pe baza materialelor de arhivă”. Pe ușa librăriei scrie că în ziua alegerilor aceasta nu va fi deschisă decât după 12. “Ca să aibă tot moldovanul vreme să voteze”, îmi spune tânăra care îmi vinde cărțile.
Guvernul a decis ca ziua votului să fie liberă pentru toți bugetarii, dar în mediul privat fiecare face cum crede de cuviință.

Duminică după-amiază, am ajuns la Chișinău, pentru alegerile programate miercuri.
În parcul central al orașului, doar susținătorii Partidului Democrat din Moldova împart pliante.
Tipărite în română și în rusă, pe ele apare figura sobră a lui Marian Lupu, plecat din Partidul Comuniștilor, pentru a îmbrățișa cauza opoziției, dar suspectat de mulți că nu s-a despărțit de fapt de Voronin.
Pe o altă alee, tinerii din Partidul Liberal al primarului Chirtoacă au lipit caricaturi și fotografii trucate asemănătoare celor din Academia Cațavencu.
Lângă ei, verzii europeni au ales să facă un mic concert, în ideea că într-o zi această mișcare politică va avea succes și la Chișinău.
În sfârșit, lângă o terasă care se cheamă Enigma, câteva zeci de pensionari dansează în acordurile unei mici orchestre.
E un obicei rusesc, îmi explică un tânăr universitar belgian, venit aici să își facă cercetarea de teren pentru teza de doctorat.
Când ieși din parc, realizezi că orașul e aproape pustiu.

“Întotdeauna am făcut ceea ce am considerat că este corect, prin urmare nu am făcut nimic din ce mi s-a ordonat. În rest, nu am deloc sentimentul că cineva mi-ar fi prescris un rol. Știu doar … că “povestea” mea a avut trăsăturile unui basm moralizator și ca atare a suscitat o atenție mai mare decât mi-aș fi dorit sau ar fi fost potrivit.”

Fragmentul face parte din cartea Pe scurt, vă rog, un amestec de memorii, interviuri și note adresate de către Vaclac Havel colaboratorilor săi în timpul cât a fost președinte. Această carte despre ultimii ani ai comunismului și tranziție a fost tipărită în română de Curtea veche.

La facultatea unde predau s-a încheiat examenul de admitere. Am selectat, împreună cu colegii mei, cea de-a 19-a generație de studenți. Spre deosebire de multe facultăți, noi am păstrat ideea testării candidaților. Nu știu dacă vom putea menține această procedură și în anii următori.
Specificul acestei școli este organizarea studiilor în trei limbi europene. Secția de științe politice în limba franceză a fost cea dintâi, au urmat secția în română și cea în limba engleză.
De câțiva ani, de când libertatea de mișcare a cetățenilor români e deplină, simțim din plin concurența Universităților europene. Franța sau Belgia pentru francofoni sau Olanda pentru anglofoni sunt destinații foarte primitoare, unde accesul la educația publică de calitate e facil. Uneori nu doar percepția asupra calității tranșează în favoarea universităților străine, ci și chestiunea costurilor. Pentru un elev dintr-un oraș de provincie de la noi, e uneori mai ieftin să se instaleze într-un oraș de provincie din Occident decât în București. Chestiunea calității e însă determinantă. Iar un mediu în care formula de succes se numește Spiru Haret nu va favoriza apariția unui spor de calitate.

Vă propun câteva poze cu zona Griviței-Berthelot, realizate de un bun prieten, artistul și arhitectul Cristian Marin, ale cărui opere le găsiți la picasaweb.google.com/Mar.in.sights

A apărut un foarte interesant newsletter intitulat Studii Electorale Româneşti.
Publicaţia îşi propune să analizeze cultura politică şi comportamentul electoral al românilor, ca şi “felul cum acestea influenţează democraţia şi societatea”.
În primul număr al SER, scriu articole despre alegerile din 7 iunie, dar şi despre relaţia dintre România şi Moldova Ovidiu Voicu, Mircea Comşa, Claudiu Tufiş şi Andrei Gheorghiţă.
Textele sunt bazate pe un sondaj de opinie realizat în perioada 8-18 iunie de Gallup Romania.
În opinia mea, avem aici cea mai consistentă informaţie publică referitoare la alegătorii români.
Sunt cei care foarte probabil vor constitui partea cea mai activă a votanţilor de la toamnă.
Găsiţi acest newsletter la adresa www.soros.ro, Fundaţia Soros Romania oferind sprijin pentru acest interesant proiect.

La începutul tranziţiilor post-comuniste, Karl Popper spunea că libertatea nu are sens în absenţa statului de drept.
Economia nu poate funcţiona normal dacă justiţia e coruptă.
În loc să inaugureze bursa cu un sobor de preoţi în jurul lui, Gorbaciov are nevoie de judecători independenţi, spunea autorul Societăţii deschise.
Justiţia e cheia reinventării libertăţii, nu mimarea concurenţei.
PSD înţelege foarte bine acest lucruri.
Iată de ce orice raport critic despre justiţie i se pare un atac la adresa sa şi reacţionează cu violenţă, ca în bătălia politică.
Aşa s-a întâmplat şi azi.