Posts from — June 2009
Sprijin pentru Barroso
Merkel și Sarkozy au anunțat joi după-amiază, după întâlnirea pe care au avut-o la Paris, că susțin candidatura lui Barroso pentru un nou mandat de președinte al Comisiei europene.
Acest gest al cuplului franco-german va debloca probabil negocierile pentru diverse portofolii din interiorul Comisiei.
June 11, 2009 19 Comments
Omar Bongo
Moartea lui Omar Bongo pe 8 iunie a deschis calea succesiunii în Gabon.
Ali, fiul lui Bongo și ministru al apărării, dar și Pascaline, fiica defunctului și fosta sa șefă de cabinet la Președinție, aspiră la funcția supremă în stat.
Nu sunt singurii. Mai mulți miniștri visează şi ei să-i urmeze lui Bongo la șefia Gabonului. Țara aceasta, bogată în petrol, deține un record în materie guvernamentală, având nu mai puțin de 96 de portofolii!
Bongo a guvernat autoritar Gabonul vreme de 41 de ani, fiind în ultimii ani ai vieții decanul de vârstă al șefilor de stat africani. În Franța, mulți comentatori l-au văzut ca întruparea așa-numitei Françafrique, adică a unui sistem de complicitate a Parisului cu fostele sale colonii.
L-am întâlnit la București în 2006, apoi la Quebec în octombrie 2008, la cele două sommet-uri ale Francofoniei la care am participat. Bongo era respectat de șefii de stat africani, fiind recunoscut ca abil mediator.
June 11, 2009 65 Comments
RDG și RSR
Miercuri a fost susținută public teza Rodicăi Ilinca, a cărei coordonare, la Facultatea de științe politice, am asigurat-o în ultimii trei ani.
Teza tratează, într-o perspectivă comparativă, felul în care a fost predată istoria în școlile din RSR și respectiv din RDG.
Autoarea a predat istoria atât în România, cât și în Germania. Teza analizează evoluțiile didacticii și relevanța acestora pentru funcționarea regimului politic comunist din cele două țări.
June 11, 2009 14 Comments
AFET și DEVE
AFET este acronimul pentru comisia de afaceri externe, iar DEVE – cel pentru comisia de dezvoltare a Parlamentului European.
În reuniunea de marți a deputaților PDL aleși pe 7 iunie, eu am optat pentru a fi membru plin în AFET și supleant în DEVE.
Date despre funcționarea celor două comisii, inclusiv documentele lor de lucru puteți găsi la adresa www.europarl.europa.eu, în secțiunea corespondentă.
Am ales cele două comisii întrucât experiența de la MAE și din Francofonie mi-a îndreptat atenția atât către problemele țărilor care au nevoie de ajutorul Uniunii,. cât și către procesele de democratizare, esențiale atât pentru chestiunea extinderii, cât și pentru cea a asistenței pentru dezvoltare.
Discuțiile pentru pozițiile în comisii, ca și despre responsabilitățile în cadrul acestora vor avea loc în următoarele săptămâni.
Vă voi ține la curent.
Am precizat, de altfel, ieri – și subliniez și acum – că vreau să postez în continuare ZILNIC aici.
Acest site nu e un produs de campanie. De altfel, așa cum puteți constata, au dispărut toate trimiterile la procesul electoral recent.
June 10, 2009 27 Comments
Mulțumiri
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au votat lista PDL. Dacă unii dintre ei au făcut acest lucru și cu gândul la mine, sunt mai mult decât încântat.
N-am să fiu ipocrit să le mulțumesc și celor care au votat alte partide. Mă bucur însă că au venit la urne, deoarece comportamentul electoral a devenit rar, deci prețios.
Cota de participare a atins un minimum istoric: de la 1831 încoace, data primului scrutin en terre roumaine, niciodată n-au fost atât de puțini (procentul vorbind) alegători la urne. Îmi pare rău că trăiesc un asemenea moment de delegitimare a clasei politice. Sper să particip la redescoperirea încrederii.
Doresc, apoi, să transmit recunoștința mea tuturor celor care m-au ajutat în această campanie. În primul rând, membrilor PDL, care m-au primit cu brațele deschise. Peste tot.
Adversarilor le adresez felicitările mele pentru scorurile obținute.
Last but not least, sunt încântat că am putut dezvolta pe blog un dialog cu dumneavoastră.
Chiar dacă uneori anonimatul a încurajat invectivele, chiar dacă uneori eu n-am găsit cea mai bună formă de intervenție, cele spuse aici reprezintă pentru mine o formă de interacțiune socială.
Voi continua să scriu zilnic aici, cu speranța că vom putea aduce în spațiul public moderația și că vom tolera diferența cu zâmbetul pe buze.
Un zâmbet destinat nu să acopere cinismul și disprețul, ci să exprime o atitudine liberală veritabilă.
June 9, 2009 86 Comments
B1TV, apoi TVR1
De la 14h voi fi invitatul Jurnalului de ştiri al Evenimentului zilei în studioul B1TV, iar diseară de la 21h10 voi participa la o discuţie despre alegerile europene din 4-7 iunie la TVR1.
June 8, 2009 42 Comments
Sub un procent
E 3 dimineața și din numărătoarea paralelă a voturilor rezultă că PSD și PDL sunt separate de mai puțin de un procent.
June 8, 2009 18 Comments
Cu bicicleta
La 21h voi fi la sediul PDL, iar la 22h în emisiunea de la TVR1. Mă duc cu bicicleta…
UPDATE: E prea cald, o roată e dezumflată, așa că iau metroul.
June 7, 2009 23 Comments
Iliescu face campanie la TV
L-am văzut cu surprindere pe Ion Iliescu făcând campanie la TV după ce a votat.
Tema era cea pe care PSD a repetat-o până la sațietate în campanie: doar stânga europeană ajută România. Nimeni n-a demonstrat asta, dar ce mai contează?
Singurul lucru nou adus de Iliescu e descrierea PPE ca o expresie a marelui capital și a PSE ca expresie a intereselor celor mulți.
După cum se vede, marxismul domină încă gândirea fostului Președinte.
June 7, 2009 32 Comments
Ziua votului
Văd ce spun acum televiziunile în ziua votului și compar cu relatările din presa comunistă.
Iată, de pildă, ce scria România liberă din 10 martie 1980 despre derularea procesului electoral, într-un articol intitulat “Alegerile oră cu oră”:
“Ora 6. De fapt, înainte de această oră s-au prezentat la secția de votare 57.000 de alegători din județul Ilfov, 51.000 din județul Botoșani și 80.000 din județul Hunedoara. În toate localitățile din județul Olt, printre primii alegători se numără cei peste 4000 de mecanizatori care, după ce și-au exercitat dreptul de vot, au plecat direct la câmp, pentru efectuarea lucrărilor agricole. La secția de vot nr 223 din satul Blăjești, comuna Vitomirești, județul Olt, votează cetățeana Elena Drăgușin de 107 ani, cea mai vârstnică locuitoare din această parte a țării. La secția nr. 19 aflată în incinta Spitalului județean Slatina, votează cele nouă mame care în noaptea de 8 spre 9 martie au adus pe lume șase băieți și trei fete. La ora deschiderii secțiilor de votare, aflăm că în județul Bacău se aflau în fața urnelor peste 100.000 de alegători. Printre aceștia, și minerii de la exploatarea Moinești, care raportează că, în urmă cu numai o oră, au extras suplimentar 100 de tine de cărbune”.
Retorica participării era dominată de temele dragi propagandei comuniste: cultul muncii și ralierea la regim, indiferent de vârstă.
N-am votat în timpul comunismului decât la referendumul din 1986, când obsesia mobilizării a atins cote maxime. Au fost chemați atunci să-și exprime opțiunea nu doar cetățenii cu drept de vot, ci și adolescenții care aveau între 14 și 18 ani. Votul a fost deschis, adică nu s-a exprimat cu ajutorul unor buletine de vot și în cabine închise, ci sub semnătură.
E singurul referendum ținut vreodată în care toate opțiunile au fost DA.
Nimic nu arată mai clar că vremurile s-au schimbat decât comparația dintre ziua votului în comunism și ceea ce trăim astăzi.
June 7, 2009 47 Comments





