Învingătorii alegerilor europene

Miercuri dimineață, la Bruxelles, are loc prima reuniune a deputaților din grupul popular european.
E vorba de cei realeși, dar și de unii care sunt, ca și mine. aleși prima dată.
Reuniunea e consacrată analizei rezultatelor de la alegerile din 4-7 iunie.
Popularii au ieșit, ca și în 2004 și 1999, pe primul loc la scară europeană.

Cuvinte cheie: ,

50 comentarii

1 suna cunoscut... { 06.17.09 at 2:00 AM }

Diferenta este ca desi majoritari cei din PPE prin scorul lor dominant par sa polarizeze scena PE. Grupul ALDE desi programatic(cu referire nu identitara ci la programul din alegerile din 2009) pare sa fie mai aproape de PPE tinde sa se coalizeze impotriva popularilor si sa se alieze cu socialistii/social democratii si verzii in virtutea unui mecanism inertial al opozitiei…
Desi diferita in principiile de functionare si definita printr-o negociere constanta a suportului politic pe politici din sectoriale, situatia actuala din PE pare a reproduce comportamente din cadre nationale. Ramane de vazut daca dezbaterea europeana va avea un alt rezultat in comparatie cu experienta autohtona. Daca da, ar fi de retinut pentru noi nu numai importanta a doua partide parlamentare PDL si UDMR in cadrul unui PPE nu doar electoral ci si politic puternic, ci si modalitatile si mecanismele prin care un atare consens este atins…In fond, momentul in care se distribuie functiile la nivelul Uniunii (PE, in oarecare masura CE) este cel in care asemanarile cu nationalul sunt cele mai pregnante.

2 Codrin Scutaru { 06.17.09 at 9:14 AM }

Domnule profesor, va intreb ca politolog si nepartinic: Putem considera ca PD-L+EBA a(au) castigat alegerile? Cea mai mare parte a electoratului EBA, mai putin Ion Cristoiu si Dan Andronic, care si-au afirmat si ei votul pentru ea, provine din bazinul de voturi PD-L. Cel putin asa s-a vehiculat despre procedura de acumulare a voturilor. In orice caz, putem spune ca si la noi popularii au castigat? Va spun eu cine a castigat din punctul meu de vedere: votul pentru centru-dreapta. PD-L si PNL cumuleaza peste 44% din voturi comparativ cu 30% ai PSD.

3 Gabriel Preda { 06.17.09 at 10:54 AM }

@suna cunoscut

Chiar membri din Romania ai ALDE va contrazic. In repetate declaratii, Adina Valean arata ca “aliantele”, mai bine zis majoritatile temporare din PE, atat acum, cand se vor desemna functiile importante, cat si mai tarziu, cand se voteaza pe diferite dosare, depind de obiectivele fiecarui grup (functii) respectiv de fiecare dosar in parte. Astfel, ALDE voteaza (formeaza majoritati) impreuna cu socialistii europeni in chestiuni de libertati civile, drepturile omului, afaceri interne, justitie, mediu iar in chestiuni legate de economie, piata, competitivitate, industrie, transporturi voteaza (creeaza majoritati) impreuna cu popularii. Mai multe detalii aici: http://www.valean.eu.

4 sym { 06.17.09 at 11:01 AM }

Nu ma uit eu mult la televizor, dar de acolo am inteles ca PSD a castigat alegerile europene. Si ca d-nul Severin ar trebui sa fie comisar. Nu mi-e clar ce fel de comisar, asta nu explica d-nul Geoana. De hidrogen? Din ala care acuza?

5 Costin Sandu { 06.17.09 at 11:54 AM }

Grupul partidelor populare europene o fi castigat el alegerile, dar e infestat cu un partid fara doctrina, PDL.

6 Gabriel Preda { 06.17.09 at 12:24 PM }

@sym

Sunt de acord ca legaturile domnului Severin cu realitatea par uneori legaturi slabe de hidrogen. Valenta sa combinatorica se manifesta insa mai ales in culise, si nu in lumina reflectoarelor.
E interesant, daca tot am ajuns la legaturile dlui. Severin, sa exploram un pic legaturile sale de familie: uite ce au descoperit cei de la Romania Libera:
http://www.romanialibera.ro/a157141/studiile-in-strainatate-privite-chioras-de-universitatile-romanesti.html

7 Gabriel Preda { 06.17.09 at 12:26 PM }

@Costin Sandu

2 principii in PE, hai sa le promovam si noi: discutii doar la obiect si afirmatii argumentate.

8 alex rauta { 06.17.09 at 1:12 PM }

bun, da, e frumos sa va intalniti cu invingatorii alegerilor europene. Dar parca ar fi fost si mai frumos sa fi contribuit si partidul dvs. ceva mai substantial la aceasta victorie. PDL nu prea mai reprezinta o speranta iar cooptarea dvs. pe liste nu a convins prea multa lume ca ati avea si vreo influenta in partidul respectiv.

Ma rog, sper sa cunoasteti multi oameni interesanti, eventual sa reusiti sa va constituiti si o echipa de experti sau consilieri solida (sper ca se poate asa ceva pe la Bruxelles) si sa incepeti dinspre PE, prin intermediul exemplului personal, a media si a temelor europene, reimprospatarea partidului.

Succes!

9 Bogdan Stavar { 06.17.09 at 4:45 PM }

In primul rand, vreau sa va felicit pentru obtinerea mandatului de europarlamentar.
In al doilea rand, vreau sa va reamintesc ca de acum toti (PDL, PSD, PNL, PRM, UDMR si EBA) reprezentati Romania in Parlamentul European si ca ar fi in interesul Romaniei sa formati un grup romanesc puternic in PE. Stiu ca acest lucru este greu de realizat, dar este o mare diferenta intre Parlamentul Romaniei si PE, de aceea am incredere ca alaturi de colegii dumneavoastra veti reprezenta cu demnitatea interesele Romaniei si romanilor.
In al treilea rand, am observat ca exista o dezbatere foarte acerba in presa referitor la cine sa fie viitorul comisar al Romaniei, exista doua probleme:
1. Este foarte posibil sa nu avem comisar european in urma restructurarii Comisiei.
2. Daca am reusit sa obtinem un portofoliu prin negocieri (asa cum sustine domnul Basescu) ar fi in interesul Romaniei ca acel comisar, indiferent de partidul din care face parte, sa fie sustinut de toti europarlamentarii romani, decat sa fim divizati si sa nu obtinem nici un portofoliu.

Va urez mult succes!

10 Costin Sandu { 06.17.09 at 4:55 PM }

@Gabriel
E oare nevoie sa argumentam evidenta? Albul e alb, negrul e negru, iar cioara vopsita e cioara.

@Alex
100% DE ACORD!

@Codrin Scutaru
Te inteleg ca esti nepartinic. Dar… ce fel de politolog esti, daca amesteci icre cu oua de strut, sub pretextul ca sunt oua?

11 sym { 06.17.09 at 4:56 PM }

“reprezentati Romania in Parlamentul European”

Chiar asa? Eu nu sunt deloc sigur ca job-ul europarlamentarilor e de a-si reprezenta tara de origine in sensul promovarii intereselor acesteia, eventual in dauna celorlalti. Stiu ca inclusiv d-nul Preda a sustinut anumite promisiuni in campanie care sunt orientate spre cetatenii romani, dar cel putin la PDL se refereau mai degraba la egalitatea de tratament in interiorul UE decat ceva special pentru romani.

Eu as spera mai degraba in competenta si transparenta pe politici general europene.

12 Gabriel Preda { 06.17.09 at 5:37 PM }

@Costin Sandu
Errata political corecta: nu se spune alb ci cetatean american cu trasaturi caucaziene, nu se spune negru ci cetatean african-american si nu se spune cioara vopsita ci cetatean roman de etnie rroma, sex feminin si cu alegeri privind ingrijirea personala excentrice.

13 atreides { 06.17.09 at 5:52 PM }

Gabriel Preda ” nu se spune cioara vopsita ci cetatean roman de etnie rroma” Nici, nici, se spune ”stinky gipsy” :)
Treaba cu argumentarea afirmatiilor e cam subtire, ce sa mai argumentezi o chestie care se vede din tribune.

14 Gabriel Preda { 06.17.09 at 6:04 PM }

@atreides + Costin Sandu

Afirmatia la care ma refeream ii apartine lui Costin Sandu si este: “Grupul partidelor populare europene o fi castigat el alegerile, dar e infestat cu un partid fara doctrina, PDL.”. Chiar daca socotiti asta de domeniul evidentei, cred ca merita sa argumentati, pentru a-i convinge si pe cei mai putin pregatiti, mai putin inteligenti sau cu alte convingeri decat voi.

15 Gabriel Preda { 06.17.09 at 6:10 PM }

@atreides + Costin Sandu
… ma refer la partea asta: “e infestat cu un partid fara doctrina, PDL”. Nu mi se pare atat de evident. Deocamdata, singurii ideologi cunoscuti ai PNL, Cristian Preda (daca nu va amintiti la ce ma refer, uitati aici: http://cristianpreda.ro/2009/03/23/o-precizare-si-o-invitatie/) si Valeriu Stoica (evacuat impreuna cu Stolojan), au ajuns la PDL. Asa cum a mai spus aici domnul Preda, locul adevaratilor liberali e in PDL.

16 Costin Sandu { 06.17.09 at 6:12 PM }

@Gabriel
OK, eu ma refeream la culori si la pasari, dar e adevarat ca as putea avea si acolo probleme cu luptatorii pentru drepturile ciorilor in fatza porumbeilor pacii! :-)

Am auzit un uga-uga din directia maimutelei portocalii sym. Romania are noroc ca nu e reprezentata de maimutica sym – ea nici macar nu s-ar ocupa de gradina zoologica, precum Frunda, ci poate de drepturile celor din Turcia, ca tot vor ei sa fie-n Ioropa, asa cum au mai fost pan’ aproape de Viana!

17 Costin Sandu { 06.17.09 at 6:13 PM }

Stoica e un socialist. Cine a mai auzit de liberal si avocat care sa traga matza de coada din meserie?

18 atreides { 06.17.09 at 6:16 PM }

@Gabriel Preda Hai dom’le, si dumneata ai pus botu’ la aiureala asta cu ”adevaratii liberali” din PDL? Eu sunt convins ca dl. Preda a aruncat petarda asta ca sa-i provoace pe liberali, si pe chestia asta si-a luat ”injuraturile” cuvenite pe diverse bloguri liberale.

19 Costin Sandu { 06.17.09 at 6:20 PM }

Atreides, gresesti! Cel mai liberal e Stolojan!!!

20 Costin Sandu { 06.17.09 at 6:22 PM }

Si Ceasca si Ilici sunt de acord cu mine, fiind mandri de elevul lor in ale democratiei liberale!

qed

21 Costin Sandu { 06.17.09 at 6:36 PM }

Hai sa discutam mai bine despre altceva…

Oare Duda de Paparuda e portocalie camuflata? Ca altfel nu-mi explic de ce vrea neaparat s-o torpileze pe Crinuta la prezidentiale, ca sa intre Prostanacu si Piratu Chel si Chior in turul doi! Macar mie-mi face un bine, ca sa nu merg la vot de doua ori…

22 atreides { 06.17.09 at 6:43 PM }

@Costin Sandu Pai stiu oameni de orientare liberala care sustin ca dimpotriva, candidatura lui Radu ar fi o manevra pesedista, ca sa intre Geoana in turul doi si nu Crin. Eu unul nu cred niciuna dintre variante.

23 Costin Sandu { 06.17.09 at 6:48 PM }

Oricum, Prajina asta care putzea a sudoare nespalata de 2 saptamani datorita echipamentului sportiv neschimbat cu care venea la club CFR ca sa ridice scremut o greutate mai mica decat mine – eu mai avand sa cresc ceva pana la 2 m de ciolane netalentate cati are Maria Sa, Vanatorul de Coogars, netezeste drumul concursului dintre ciob si oala sparta.

24 Radu Humor { 06.17.09 at 7:38 PM }

As vrea sa reamintesc celor care au indraznit sa-si adauge-n coada L de la liberal( si ala cu liniutza, vorba ceea-a a lui Vadim, ca altfel nu le era permis :mrgreen: ), ca nu i-a dat nimeni afara din PNL pana nu s-au cerut ei ( cei din guvern), ca dovada ca alde Stoica si CPreda au venit singuri la facatura ce avea rolul de a desfiinta PNL.
Asa ca trecerea peste noapte la PPE, poate pacali doar niste nerozi, ce nu vor sa vada realitatea, pentru ca popularii au avut tot interesul ( de unde doctrina si la astia :cry: ) sa-si mai adauge niste voturi, nicidecum niste caractere.
Asa ca dl CPreda poate sta linistit :
se va vota la comanda, cu marele conglomerat politic popular,
la un simplu semn al celui mai puternic…
Asta-i pana la urma globalizarea :roll:

25 aaa { 06.17.09 at 8:07 PM }

cine poate fi mai imbecil decat bogdan starv, sau stavra- whatever ?

26 DespinaVestea { 06.17.09 at 8:56 PM }

Gabriel Preda 15.
Oare Dl Antonescu l-o fi sunat pe Dl Cristian Preda sa discute despre politica liberala?

27 atreides { 06.17.09 at 9:18 PM }

@Despina Vestea Dl. Antonescu a declarat recent ca nu prea citeste bloguri, nici macar bloguri liberale, ce de credeti dumneavoastra ca ar fi citit exact postarea aia a d-lui Preda?

28 Costin Sandu { 06.17.09 at 9:33 PM }

Didina Gasca? Not again!

29 victor L { 06.17.09 at 9:42 PM }

Cind greseste cite unul si iti vine sa-l compatimesti, gindeste ca exista si mai necajiti @Costin Sandu si @atreides.

30 atreides { 06.17.09 at 9:49 PM }

@victor L Ce te face sa crezi ca eu as fi ”necajit”?

31 atreides { 06.17.09 at 10:28 PM }

A propos, domnule Preda, facultatea aia unde sunteti dumneavoastra decan tot numai tampiti scoate?

32 victor L { 06.17.09 at 10:32 PM }

Dupa cum scrii.

33 atreides { 06.17.09 at 10:37 PM }

@Victor L Cum scriu?

34 catalin { 06.18.09 at 12:39 AM }

@ B. Stavăr

Parlamentul European este una din instituţiile UE cu caracter supranaţional…aceiaşi greşeală a făcut-o şi marinarul (oricum, te felicit pt că ai reţinut ideile principale ale discursului susţinut de preşedinte):)

35 Gabriel Preda { 06.18.09 at 10:02 AM }

@Catalin

Imi permit sa va semnalez ca respectul de sine nu se cladeste prin deprecierea celorlalti; numindu-va presedintele “marinarul” nu deveniti dintr-o data mai bun decat domnia-sa nici decat ceilalti. Pentru o persoana ca dumneavoastra, inca la inceputul carierei, e chiar prematur sa-i judecati pe ceilalti atat de drastic. Ca sa intelegeti de ce nu e asa de inteligenta atitudinea dumneavoastra, va propun sa va imaginati cum v-ati simti daca toti necunoscutii, cand va vad, om tanar si in putere, v-ar striga, fara sa va cunoasca “bai pustiule”, pentru ca, demult, ati fost si dumneavoastra un scolar.

36 Gabriel Preda { 06.18.09 at 10:08 AM }

@atreides

Aceeasi observatie ca si pentru Catalin. Chiar daca experienta dumneavoastra personala in relatiile cu absolventi de la FSPUB va indreptateste sa ii caracterizati atat de drastic, nu cred ca puteti generaliza. Ce puteti insa face, daca sunteti atat de nemultumit de cunostintele dumneavoastra, sa faceti o selectie mai stricta a acestora, retinandu-i aproape de dumneavoastra numai pe cei pe care ii puteti respecta.

37 Costin Sandu { 06.18.09 at 10:58 AM }

Nu sunt de acord cu utilizarea unor adresari politicoase pana la libidinosenie in vederea cultului personalitatii cuiva pe care, oricum, sunt hotarat sa nu-l mai votez niciodata si pe care-l dispretuiesc. Mai mult, cred ca apelativul “marinar” nu e jignitor si toata lumea stie despre ce personaj (de benzi desenate) discutam. Ati fi preferat “Mult Stimate si Iubite…”?

p.s. nu e bine sa fim lupi moralisti atuci cand intram cu pseudonime de tip “Prince Duda”, n’asa?

38 Gabriel Preda { 06.18.09 at 11:10 AM }

Ei, nu-mi bausem cafeaua :-)

39 Gabriel Preda { 06.18.09 at 11:17 AM }

Vad ca dom’ Preda are treaba la Bruxelles (ca e acolo acum), nu ne mai da material de rumegat …

40 catalin { 06.18.09 at 12:11 PM }

@Gabriel Preda

auzi, măi deontologule, dacă vrei să pupi o mână sau să lingi un dos, scrie şi tu o scrisoare…poate aşa o să fii observat de către cine doreşti tu.

41 Bogdan Stavar { 06.18.09 at 12:59 PM }

Catalin,

Eu stiu foarte bine ca institutiile europene sunt institutii supranationale, si stiu ce inseamna sa faci parte dintr-un anumit grup parlamentar in PE. Domnul Basescu trebuie criticat pentru ceea ce spune, dar critica trebuie sa fie obiectiva.
In plus, atata timp cat UE nu este o federatie sau o confederatie este foarte important ca reprezentantii nostri trimisi acolo sa ne sustina interesele, nu crezi?
Astfel, trebuie sa obtinem un acces mai facil pe piata muncii, sa ne sustinem produsele si sa ne aparam cetatenii (care sunt cetateni ai UE), sa incerce promovarea Romaniei. De aceea eu consider necesar ca cei care ne reprezinta sa aiba ca prioritate interesele Romaniei indiferent de grupul parlamentar din care fac parte.

42 atreides { 06.18.09 at 1:47 PM }

@Gabriel Preda Domnule, rezulta de undeva din textul meu ca as avea vreo relatie personala cu absolventi de la FSPUB? Nu prea cred. Mesajul meu avea legatura cu generalizarea facuta aseara de maritul comandant, poate ati aflat pana acum de declaratia asta, daca nu v-o zic eu:”scoala romaneasca scoate tampiti” (vedeti ca n-a spus SI tampiti, a spus ca scoate tampiti). A propos, UPB-ul tot numai tampiti scoate?

43 Ilinca { 06.18.09 at 3:35 PM }

@atreides
“A propos, UPB-ul tot numai tampiti scoate?”
Ce intrebare!!!Cu Abramburica rector de nadejde, intelectuala de valoare, garantata de Vanghelie……

PS Cei cu “statisticile electorale” trebuie sa fie fericiti bine dupa remarca “scoala romaneasca scoate tampiti”. Si nu facuta de oricine :) .

44 Gabriel Preda { 06.18.09 at 5:00 PM }

@catalin

pardon ?

@atreides

Imi cer scuze, nu am urmarit stirile si nu aveam cum sa inteleg din comentariul dumneavoastra legatura cu declaratia presedintelui, de care nu auzisem. Acum am vazut, cautand pe net, ce vorbea, in privat, cu Liiceanu: “Mă, acum şi eu am greşit. Pentru că am vrut să spun: şcoala, şcoala românească scoate tâmpiţi. Şi până în ultima clipă am zis să nu spun această vorbă. Şi mi-a ieşit o prostie ce voiam să spun. Ea, pe fond, era clară”. Cred ca totusi exagerati, e cam ca la Radio Erevan, presedintele nu a spus ca scoala scoate tampiti, ci ca nu a vrut sa spuna asa ceva. Si presedintele nu a declarat aceasta, ci Antena 3 l-a spionat in timp ce vorbea cu un prieten.

45 Costin Sandu { 06.18.09 at 5:39 PM }

In fond, nu mai conteaza ce spune, vrea sa spuna, a vrut sa spuna sau va spune presedintele-jucaus, din moment ce:
1. ce spune si nu-i convine e intors ca la Ploiesti cum ca ar fi vrut sa spuna altceva
b) ce spune la un moment dat e diferit cu 180 grade fata de ce a spus acum ceva timp, dar omul e supus evolutiei, asa ca tov Anvers poate sa se joace de-a condamnarea comunismului si
III. Indiferent de ce spune presedintele, el spune doar ca sa-i creasca rata de popularitate, ca de facut, face tot in acelasi scop, iar nu cumva sa va inchipuiti ca “pentru Tara” sau “pentru Educatie”!

In orice caz, poate discuta oricat cu Liiceanu, prezentand discutia ca “dovada”. In ultima vreme, e cam la fel ca si cum ar discuta cu Boc, cu un alt chelner sau cu el insusi – intrebari si raspunsuri sau numarat oi inainte de culcare.

46 atreides { 06.18.09 at 6:09 PM }

@Gabriel Preda Da, si eu cred ca tot mogulii si Antena 3 si Patriciu sunt devina.

47 Gabriel Preda { 06.18.09 at 6:28 PM }

@atreides

nu am spus asta … dar, in fine, daca vreti sa credeti asta …

48 Radu Humor { 06.19.09 at 12:01 PM }

GPreda 44
Ori esti, ori ne crezi tampiti :mrgreen:

49 viorica { 06.20.09 at 11:46 AM }

Putini oameni intelepti ca dvs. Regretabil scoala mai scoate si monstri, depinde ce dascali fac educatie. Daca ai sansa sa ai profesori inteligenti, nu esti rebut, dar cum unii dascali chiar nu simt nimic pentru profesie asa e si rezultatul.

50 PNL-ist inflacarat { 06.24.09 at 2:22 PM }

PNL-istii disperati s-au regrupat, ca paduchii in frunte, pe blogul dlui Preda. La urma urmei ce le ramâne de facut? Dupa ce Crin a bagat PNL-ul in tomberonul de gunoi, ceilalti (34 din 39) au votat pt salvarea lui Nastase.
De mizeria asta nu va mai spala nimeni, oricat ati vocifera voi pe bloguri “streine” ca sa ascundeti adevarata duhoare emanata de actualul PNL :)

hai, acum sunati din zurgalai! :)

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge