Omar Bongo

Moartea lui Omar Bongo pe 8 iunie a deschis calea succesiunii în Gabon.
Ali, fiul lui Bongo și ministru al apărării, dar și Pascaline, fiica defunctului și fosta sa șefă de cabinet la Președinție, aspiră la funcția supremă în stat.
Nu sunt singurii. Mai mulți miniștri visează şi ei să-i urmeze lui Bongo la șefia Gabonului. Țara aceasta, bogată în petrol, deține un record în materie guvernamentală, având nu mai puțin de 96 de portofolii!
Bongo a guvernat autoritar Gabonul vreme de 41 de ani, fiind în ultimii ani ai vieții decanul de vârstă al șefilor de stat africani. În Franța, mulți comentatori l-au văzut ca întruparea așa-numitei Françafrique, adică a unui sistem de complicitate a Parisului cu fostele sale colonii.
L-am întâlnit la București în 2006, apoi la Quebec în octombrie 2008, la cele două sommet-uri ale Francofoniei la care am participat. Bongo era respectat de șefii de stat africani, fiind recunoscut ca abil mediator.

65 comentarii

1 Sindbad { 06.11.09 at 9:38 AM }

Interesanta chestia asta cu dinastiile. Si in familia lui Bongo se imbraca odraslele in militar?
(aplauze prelungite…)

2 Radu Humor { 06.11.09 at 9:41 AM }

Interesant subiect ati abordat !
E vina subconstientului care lucreaza perfid….
Mai ramane sa facem analogii, care se impun cu insistenta, mai ales in urma evenimentelor “ce va sa vina” :
Gabon- Romanica
Bongo – Base
Pascaline- Eba
Nu stiu care-i echivalentul Blondei, ca nu ma gandesc sa nu fi avut si ea corespondent(a) :mrgreen:

3 ionut { 06.11.09 at 10:12 AM }

Dacă nu aş fi vizionat filmul “Diamantul sângeriu”, în care ne este prezentată magistral viaţa oamenilor din Sierra Leone(stat vecin cu Gabonul), aş fi crezut că băştinaşii de acolo au ca şi ocupaţie creşterea animalelor. Însă acum îmi pot permite să îmi imaginez cum este viaţa în Gabon! Sper să se schimbe ceva!

4 nedumeritul { 06.11.09 at 10:25 AM }

Daca e vorba de dinastii, mie imi vine imediat in minte una: dinastia Sarbu: tatal ministru, ginerele ministru, fiica europarlamentar. Fiica are totusi o scuza: e blonda.
Imi mai vine in minte una: dinastia Miculescu; Angelo Miculescu ministru, ginerele ministru, presedinte de partid si prim ministru.
Imi mai vine in minte una: dinastia Geoana: tatal inalt demnitar, fiul ministru, ambasador si presedinte de partid.

Drace, astia sunt toti PSD-isti ?

5 Radu Humor { 06.11.09 at 10:52 AM }

@nedumeritule,
trebuie sa fii dus rau cu pluta, sa nu vezi ca ceea ce face acest Basescu cu o tara intrata in NATO si UE, ii face pe Ceausesti, un mic accident al parcursului istoric al Romaniei, iar executarea lor se dovedeste ca n-a folosit numanui de exemplu, in sensul ca,
“cine va face ca ei, ca ei va pati !” :mrgreen:

6 Radu Humor { 06.11.09 at 10:58 AM }

Ma gandesc la situatiile penibile in care accepta sa fie pusi, niste oameni, altfel onorabili, atunci cand sunt obligati sa explice, sau sa justifice acte de o inexplicabila gravitate facute de acesti iresponsabili care, inca ne mai conduc (spre un dezastru inevitabil!) .
Candidatura independentei EBA a fost cireasa de pe tortul portocaliu, care nu poate ramane fara urmari in plan politic si social. :idea:

7 victor L { 06.11.09 at 11:01 AM }

Radu Humor
Radu Humor
Radu Humor
urmeaza comentarii

8 Sindbad { 06.11.09 at 11:05 AM }

Exista si increngaturi de dinastii – de exemplu dinastia Cocos-Nuti-Basescu. Cocosul se scoala si canta, Nuti se mai suie odata pe bicicleta la Cotroceni si iac-asa se rezolva cu parcarili, drumurili si hotelili cocosisto-udriste! E un fel de axa Polizu-Plescoi-Basarabi… O alta increngatura minunata in contextul noii coalitii feseniste este incuscrirea extrovertita hrebenciucisto-basesciana dintre Andrei si EBA. Ce sa mai vrobim de Finu’ Falca, scapat din falcile DNA-ului de nasicu’?

9 Ilinca { 06.11.09 at 11:10 AM }

‘Neatza victor@L!
Ce comentariu reusit! tine-o tot asa!
@Radu Humor
Poate le va ramane in gat samburele de la cireasa de pe tort!

10 nedumeritul { 06.11.09 at 11:17 AM }

@Radu Humor
Scuzati-ma ca gandesc singur. Stiu ca, dupa dumneavoastra, ar trebui sa vad numai dinastia Ceausescu si dinastia Basescu. Deocamdata, Ceausestii au murit, Geoana, Nastase, Sarbu se simt inca bine. In ce priveste pe Basescu, va las pe dumneavoastra sa ii ponegriti. Chiar daca as vrea, nu as putea sa o fac la fel de bine ca dumneavoastra.

11 Ilinca { 06.11.09 at 11:23 AM }

O “ponegreala” generala, ca sa nu mai fie nimeni acuzat de partizanat:
“”TÎNĂR, CAUT POLITICA. Reprezentanţii lipsei de încredere”"
Observator Cultural
http://www.observatorcultural.ro/TINAR-CAUT-POLITICA.-Reprezentantii-lipsei-de-incredere*articleID_21904-articles_details.html

12 Sindbad { 06.11.09 at 11:28 AM }

Cred ca “ponegrit” e un cuvant cam mare pentru spunerea adevarului despre famiglia Basescu… Asa si coana Leana apela la colegii ei, academicienii la proces!

Domnule Preda, aici Basescu nu se mai aseamana cu Corneliu Coposu. Seniorul nu si-ar fi trimis nici una din surori in europarlament… A, scuze, era vorba de “ura”… Da’ cine-l uraste pe Basescu atunci cand spune ca practica un nepotism desantat si la lumina zilei, cu nesimtire, la cel mai inalt nivel?

13 PNL - 14,52% { 06.11.09 at 11:34 AM }

De doua zile asist la o noua campanie media a trustului propagandistilor Patriciu-Felix-Vantu. Personajele incearca acreditarea unei idei mai vechi – “presa a patra putere in stat”. Eu stiam numai de trei si acestea au reguli solide de functionare. Imi imaginez totusi o “democratie” in care presa are “painea si cutitul”. Nu cred ca suntem departe de asa ceva, aici in tarisoara aceasta unde totul se “judeca” la televizor, “aliantele politice” se realizeaza in editorialele ziarelor si “guvernarea” se exercita prin revistele de scandal.
Oricat de furibund ar fi trustul propagandistilor Patriciu-Felix-Vantu si oricat ar fi putut spala bruma de creieire ale unor tineri scribi, inca nu au reusit sa acapareze si spatiul virtual de comunicare. Din fericire acest trust al propagandistilor nu dispune de suficiente fonduri pentru a “cumpara” celelalte trei puteri in totalitate. Astazi au numai 14,52% din pret. Maine nu se stie…

14 nedumeritul { 06.11.09 at 11:34 AM }

Astept sa vad daca copiii lui Nastase intra in politica. Deocamdata vad ca sunt afaceristi de succes (terase in parc etc.). Ala micu’ al lui Hrebenciuc nu il ia nimeni la intrebari de unde mosteneste geniul financiar, dupa cum nici ala micu’ al lui Vacaroiu nu e luat la intrebari.
Iliescu e mai greu de cautat la dinastie, ca e prin infieri si aliante. Hai sa va ajut: Ilici il infiaza pe Bujor Sion, care, din combinatia cu frumoasa Iacobescu, naste pe frumoasa Maria Marinescu. Care se casatoreste, in calitatea de nepoata a lui Iliescu, cu fiul miliardarului. Tiriac. Sa mai zica cineva ca la noi politica nu se incuscreste cu afacerile ? Ei, acum s-au despartit. A, am uitat de alt pro-PSD, domnul Iosif Constantin Dragan, fost om de casa al lui Ceausescu, fost casatorit (acum e mort) cu fata gen. Gusa. Amor mare, mostenire pe masura. Asa, deci, intreb si eu, cum isi permite un notar public, pe numele ei Ioana Basescu, sa castige la fel ca toti ceilalti notari din Romania ?

15 nedumeritul { 06.11.09 at 11:40 AM }

Isi mai aminteste cineva de geniul financiar al dlui. Geoana, care a reusit sa stranga 280,000 dolari economisind timp de doi ani din leafa de 1200 dolari pe luna ca ambasador ? Trebuie ca a mancat doar iaurt si a dormit la metrou, pentru ca altfel, nu imi iese calculul. Hmm, nu imi iese nici daca a ajunat timp de doi ani, levitand deasupra Capitol Hill.

16 nedumeritul { 06.11.09 at 11:41 AM }

Acum, daca domnul Geoana castiga asa de bine, de ce nu isi ia casa din banii sai si prefera sa stea in casa de la RAPPS (acum are din nou dreptul, dar o lunga perioada nu a avut dreptul, avea doar banii sa-si cumpere casa).

17 nedumeritul { 06.11.09 at 11:42 AM }

In fine, e greu de inteles, am eu o explicatie. De ce vrea sa traiasca dl. Geoana pe spinarea statului roman ? Pentru ca poate sa o faca. Cum ar zice domnul Vanghelie, pentru ca asa vrea muschii lui.

18 nedumeritul { 06.11.09 at 11:43 AM }

nu am scris nimic despre soacra. Soacra se pune la dinastie ?

19 A.Constantinescu { 06.11.09 at 11:43 AM }

Sunt printre noi cativa indivizi care nici sa piarda nu au invatat.
Cum ar putea ei atunci sa viseze la victorie?

20 nedumeritul { 06.11.09 at 11:44 AM }

NU, soacra nu se pune la dinastie, in schimb sotia, mai ales daca e ambitioasa, se pune. Luam o sotie ambitioasa, facem lobby cat cuprinde si pe urma o implantam la Crucea Rosie. E super. O adevarata Jaqueline, ce mai. Asa, copii au ?

21 Ilinca { 06.11.09 at 11:46 AM }

@nedumeritul
Ti-am pus o intrebare la “RDS-RSR”. Dupa ce termini cu gradele de rudenie , poate ai un raspuns.
PS Se scrie Jacqueline :)

22 nedumeritul { 06.11.09 at 11:59 AM }

Asa este, se scrie Jacqueline. Dupa cum se scrie RDG-RSR. Dar sa nu lasam demonul criticilor marunte sa ne acapareze. Va respect prea mult pentru a ma lega de astfel de flecustete. Mesajele dumneavoastra transmit mai mult decat vehicolul lor sintactic.

23 nedumeritul { 06.11.09 at 12:02 PM }

@Ilinca
V-am raspuns la “RDG-RSR” :-) .

24 Bleen { 06.11.09 at 12:06 PM }

Familia Geoană a trăit la Washington cu 330 de dolari pe lună. Adică 8000 pe doi ani (a cîştigat 288 000 iar din aceştia, 280 000 i-a economisit).

25 Costin Sandu { 06.11.09 at 12:15 PM }

Nu trebuie sa facem un erou din Geoana, dar nici din Basescu la capitolul “Bongo Bongo”. Amandoi au fost trepadusi de ambasada si inainte si dupa. Amandoi au luat cu japca locuinte prin Bucuresti, prostanacul – mai prosteste, pentru ca e de stanga si i se cuvine, c-asa a hotarat to’a'su Lenin, Basea cu modestie inteleapta si cu fata la popor, cu fetita care-i locuieste “intr-un apartament la bloc” (de 400 mp si costand cam cat averea tusii Tamara si la fel de justificata).

Asa ca… sa nu ne batem in campioni ai intransigentei si incoruptibilitatii, ca pe oricare dintre astia doi am miza, ajungem la remiza.

26 nedumeritul { 06.11.09 at 12:17 PM }

@Bleen

Stati putin, cum au castigat 288,000 de dolari. Intreb si eu, ca si eu am trait in strainatate, ceva mai bine platit decat un ambasador, si fara restrictiile pe care le stiti (sotia nu are dreptul sa isi ia slujba, primeste in schimb 40% din salariul ambasadorului, salariul ambasadorului se calculeaza conform unei anumite grile etc.). Imi puteti explica si mie cum au castigat cei 288,000 de dolari ?

27 nedumeritul { 06.11.09 at 12:19 PM }

Hint: ambasadorul locuieste pe gratis si mananca la “popota” ambasadei. Daca isi ia haine de la “Armata Salvarii” (e gratis) si aranjeaza ca de fiecare data cand merge la spectacole sa fie invitat, se poate sa traiesti, ca ambasador, pe gratis. Vreau si eu o explicatie a venitului de 288,000 de dolari. O are cineva ?

28 nedumeritul { 06.11.09 at 12:21 PM }

@Costin Sandu
Un moment, te rog, astept un raspuns la o intrebare la obiect. Hai sa nu mai divagam. Daca ti-ai vandut vreo proprietate prin Ro, poti sa intelegi repede (ca te arde la buzunar) sursele prosperitatii celui mai nerod dintre notari. Asa ca nu ma intereseaza speculatiile tale despre Matusa Ioana Basescu.

29 Costin Sandu { 06.11.09 at 12:22 PM }

O matusa, ceva?

30 Costin Sandu { 06.11.09 at 12:24 PM }

Aia era pentru Geana. Pentru Basea e iubirea de mosie. Pai sa vina cu chitantele, sa ne lamureasca! Nu s-a sesizat Geana?

31 A.Constantinescu { 06.11.09 at 12:24 PM }

@nedumeritul
Majoritatea ambasadelor Romaniei sunt “obiective turistice” pentru parlamentari, ministrii si secretari de stat.
Poate unii dintre acestia si-au platit pentru serviciile pe care le-au primit direct catre ambasador.

32 nedumeritul { 06.11.09 at 12:24 PM }

Cine, Geoana ? Habar nu am. Bleen, tu stii cum s-a capatuit Geoana ? Sau macar da-ne si noua un link la articolul ala din Catavencu in care se explica pe larg cum a fost …

33 A.Constantinescu { 06.11.09 at 12:25 PM }

@Costin Sandu
Papusica mica, iar te-ai pus pe “munca”?

34 Costin Sandu { 06.11.09 at 12:25 PM }

Chiar, hapartamentu’ ala modest nu era in vreun cladiroi de-al lui Puiu Popoviciu? Asta ca sa-nteleg si eu de ce a-nceput Basescu asa subit sa-i tina partea megaginerelui lui Teleaga?

35 nedumeritul { 06.11.09 at 12:27 PM }

Mai Sandule nu mai divaga, ca pierdem substanta. Eu vreau sa aflu cum e cu dinastiile PSD si tu o cotesti mereu spre ce-ti place tie. Hai, te rog, lasa-ne si pe noi sa avem o discutie la obiect.

36 A.Constantinescu { 06.11.09 at 12:27 PM }

Apartamentul conului Bombo e mai mic sau mai mare decat cel al lui Popoviciu?
Baga papusica de la Iasi…

37 Ilinca { 06.11.09 at 12:29 PM }

@nedumeritul

Ceea ce nu inteleg eu este urmatorul lucru: de ce credeti ca ( am vazut ca nu m-ati tutuit in mesajul precedent deci va “intorc” pluralul) dintre cei ce sunt angrenati in aceasta discutie, cineva ar putea sa va lamureasca aceasta istorie financiara legata de Geoana? Credeti ca sunt persoane prin zona ( sau macar o persoana) care “sa se traga de sireturi” cu el?

38 A.Constantinescu { 06.11.09 at 12:29 PM }

Papusica Costinica tu in ce spatiu iti misti vergeturile acum?

39 A.Constantinescu { 06.11.09 at 12:33 PM }

Interesant, nu? Facem “politica” apartamentelor si uitam de bietii ilegalisti comunisti ajunsi la putere prin nepoti si stranepoti. Unde-s banii din Dubai? Ia zi tu papusica. Dar cei din activitatile speciale tip Crescent? Recunoaste pustoaica zglobie ca ti-au ajuns si tie prin buzunarase.

40 nedumeritul { 06.11.09 at 12:33 PM }

Averea lui Mircea Geoana
de Bilant
Miercuri, 8 martie 2006, 0:00

Din ciclul ‘averile alesilor nostri’ Revista Bilant prezinta in numarul din luna martie averea presedintelui PSD, Mircea Geoana.

Despre Mircea Geoana s-a vorbit, pana acum, mai putin pe teme legate de afaceri sau despre o avere personala impresionanta. Geoana a stiut sa fie mai discret, iar sotia lui este cunoscuta mai mult prin activitatea desfasurata in cadrul unor fundatii si mai putin datorita participatiilor pe care le detine la doua firme.

Cu toate acestea, exista doua zone pe care le putem numi tulburi, in ceea ce priveste implicarea lui Mircea Geoana in lumea afacerilor. Prima dintre ele se refera la legaturi mai vechi de afaceri in care este implicat si Mircea Geoana: recuperarea creantelor Romaniei sau afacerea Transchem.

A doua zona se refera la informatiile legate de afacerile imobiliare ale unui var al sotiei lui Mircea Geoana. Toate aceste date ar putea explica de ce un calcul al revistei aBilant” arata o necorelare intre veniturile si cheltuielile familiei Geoana, in sensul ca exista o suma de aproximativ 300.000 dolari care nu se poate justifica.

Insa, ca si alti politicieni, si la Mircea Geoana trebuie sa fim atenti la familie, la rudele apropiate sau la mosteniri, si mai putin la participatiile pe care le detine la o companie sau alta. Veniturile presedintelui celui mai mare partid din opozitie

Incepand cu anul 1983, Mircea Geoana, astazi presedintele PSD, a fost platit, cu o singura exceptie, de statul roman, indiferent de posturile pe care le-a ocupat. Exceptia o reprezinta perioada de un an si jumatate (1991-1992), cat a fost bursier al statului francez pentru cursurile ENA (L’Ecole National d’Administration).
Venituri din salarii: 322.001 dolari In 1990, conform propriei sale declaratii, Geoana a avut un salariu de 3.100 de lei lunar, adica 1.725 dolari. Anul urmator, o data cu avansarea in functie, a crescut si salariul, la aproximativ 500 dolari/lunar.

In acelasi an, Geoana a renuntat la functia de director in MAE si a plecat in Franta, la ENA, unde a inceput sa incaseze 8.000 de franci lunar din bursa platita de autoritatile franceze. In cele 18 luni cat a declarat ca a urmat cursurile de la ENA, Geoana a incasat 144.000 de franci, adica aproximativ 24.000 de dolari.

In perioada 1996-2000, salariul de ambasador al lui Geoana i-a adus un venit de aproximativ 174.000 de dolari, presupunand ca, din februarie 1996, a incasat un salariu de 3.000 dolari/lunar, suma care include si indemnizatia de 25% pentru sotie. Totalul veniturilor din salarii obtinute de Geoana pana in prezent se ridica la 322.001 dolari.

Geoana detine actiuni in valoare de 47.107.620 lei (1.717 dolari) la Banca }iriac. In 2004, el a mai declarat si suma de 118.458.376 lei (4.066 dolari) ca drepturi de autor obtinute de fiul sau Alexandru de la Castel Film.
Conturi in banci: 205.000 dolari In ultima declaratie de avere, Mircea Geoana a afirmat ca detine sume de bani in cinci conturi, astfel: 72.008.931 lei (2.471 dolari) intr-un cont deschis in 1997 la CEC Bucuresti, 103.017 dolari intr-un cont deschis in 1998 la Citibank USA, 73.520 dolari intr-un cont deschis in 1999 la Morgan Stanley (SUA), 17.965 dolari la HVB Bank (2001) si 50.000.000

lei (1716 dolari) la Bancpost Bucuresti. Totalul sumelor din conturi este de 198.689 dolari, dar, daca tinem cont de dobanzile care s-au adunat din mai anul trecut, suma se ridica la aproximativ 205.000 dolari. Carte de vizita Mircea Geoana s-a nascut pe 14 iulie 1958, este casatorit cu Mihaela si are doi copii, Ana Maria (11 ani) si Alexandru (13 ani).

Este absolvent al Facultatii de Mecanica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti, promotia 1983. Pana in anul 1990, a lucrat ca inginer la Trustul Energomontaj. In 1987, dupa un stagiu prelungit de santierist, Geoana s-a inscris la cursurile fara frecventa ale Facultatii de Drept, pe care a absolvit-o, cu sincope, in anul 1993.

In paralel cu activitatea de inginer si cu aceea de student voiajor la Drept, el a urmat si cursurile unei scoli de arbitri de fotbal si a practicat chiar, vreme de cateva sezoane, pe stadioane de mana a treia, arbitrajul.
In 1990, datorita relatiilor tatalui sau, generalul MapN Ioan Geoana – fost sef al Comandamentului Apararii Civile, Mircea a devenit referent la Ministerul Afacerior Externe (MAE), pe relatia Franta. In 1991 a fost numit director al Directiei Afaceri Europene si, in acelasi an, a fost trimis sa se perfectioneze la ENA ({coala Nationala de Administratie) de la Paris.

In 1993, a fost numit purtator de cuvant la Ministerul Afacerilor Externe, functie pe care a detinut-o pana in 1995. In paralel, Geoana a mai detinut si functia de director general pentru Europa, America de Nord, Asia, America Latina, Orientul Mijlociu si Africa din cadrul MAE.
In 1996, este numit ambasador al Romaniei in Statele Unite ale Americii. Ramane in acest post pana in anul 2000, cand, dupa preluarea puterii de catre PSD, este numit in functia de ministru al afacerilor externe. In anul 2004, a candidat, alaturi de Traian Basescu, la Primaria Capitalei si a pierdut.

A castigat, in schimb, in 21 aprilie 2005, presedintia PSD, inlocuindu-l pe Ion Iliescu la varful acestui partid. Cheltuielile familiei Geoana, pe bunuri imobiliare, bijuterii si arta Cosul zilnic al familiei Geoana este o problema care pune in incurcatura pe oricine.

Pentru anul 1990, cand Geoana trecea de la inginerie si arbitraj la Ministerul de Externe si nu avea copii, am estimat cheltuieli lunare de 500 dolari. In 1991, cand acesta devenise deja director in minister, pretentiile au crescut, deci cheltuielile s-au dublat, cu atat mai mult cu cat, vreme de un an si jumatate, Mircea Geoana a fost nevoit sa traiasca in Franta.

In perioada 1993-1995, am estimat cheltuieli lunare de 1.500 de dolari, mai ales ca in 1993 a aparut si primul copil, Alexandru. Dupa numirea lui Geoana ca ambasador la Washington, estimam cheltuieli lunare de 2.000 de dolari.

Aceasta estimare tine cont inclusiv de declaratia fostului presedinte Emil Constantinescu, facuta dupa ce Mircea Geoana a afirmat ca a economisit din salariul de ambasador peste 160.000 de dolari. “Nu se pot face economii de acest gen. Am multe cunostinte care lucreaza in mediul diplomatic si care au venituri comparabile cu cele pe care Mircea Geoana le-a avut in Statele Unite.

Mi-au spus ca e greu, e chiar imposibil sa strangi mai mult de 11.000, maximum 15.000 de dolari in patru ani. Toti mi-au marturisit asta”, a spus fostul presedinte Constantinescu. In concluzie, cheltuielile cu cosul zilnic, impreuna cu celelalte cheltuieli specifice unei familii aflate cu mult peste medie, sunt estimate, pentru perioada 1990-2005, la cel putin 330.000 dolari.
Afaceri cu sotia lui Ilie Nastase
De asemenea, conform ultimei declaratii de avere, Mircea Geoana a cumparat in 2001 un teren de 1.000 mp in Corbeanca si un autoturism Volkswagen Passat. Valoarea terenului din Corbeanca este de minimum 50.000 de dolari, daca nu l-a cumparat de la varul Barba, iar costul Passat-ului se situeaza la o valoare medie de 26.000 de dolari.

Prin urmare, pentru cele doua achizitii din 2001, Geoana a platit aproximativ 76.000 dolari. La capitolul achizitii de lux, facute in perioada 1985-2004, Mircea Geoana a declarat bijuterii in valoare de 6.000 dolari precum si obiecte de cult in valoare de 2.000 dolari, obtinute in perioada 1985-1995.
Pe de alta parte, sotia sa este actionar in doua firme: “Topcont Invest” SRL si “La Maison Consulting” SRL. In prima dintre acestea, infiintata in decembrie 2005 cu un capital social de 10 milioane lei vechi, participatia Mihaelei Geoana la capitalul social a fost de 8 milioane lei (306 dolari).

In cea de-a doua societate, La Maison Consulting, inregistrata pe 2 iunie 2004, sotia lui Mircea Geoana detine 30% din capitalul social, cu un aport de 600.000 lei (21 dolari). Desi legea il obliga sa declare aceste actiuni in ultima declaratie de avere, Geoana le-a trecut cu vederea ca si cand n-ar fi existat.

Ceilalti actionari din La Maison Consulting sunt Amalia Elena Nastase (sotia lui Ilie Nastase) cu 35% si francezul Dominique Eugenie Moscovici, cu 35% din capitalul social. Firma are ca obiect principal de activitate declarat “alte activitati de servicii prestate in special intreprinderilor”.

De asemenea, Mihaela Geoana mai este implicata si in doua fundatii, ea fiind presedinta fundatiei “Renasterea”, dar si a ONG-ului “Millenium for Human Rights”.
Geoana isi sporeste averea din donatii
In aceeasi declaratie de avere, liderul PSD a mai inscris si “o jumatate de apartament” de patru camere in zona zero a Capitalei si terenul din Corbeanca. Valoarea acestui apartament este de cel putin 150.000 dolari, imobilul fiind situat pe strada Uruguay. Evident, asa cum ne-au obisnuit deja politicienii “jumatatea de apartament” a lui Geoana este obtinuta prin “donatie rude gr. 1″. Nici nu se putea altfel. Concluzie: balanta pe rosu
Dupa estimarile noastre, veniturile la vedere ale familiei Geoana au fost, in perioada 1990-2005, de 324.718 dolari, iar cheltuielile de 619.327. Diferenta dintre venituri si cheltuieli este de minus 294.609 dolari.

Nu exista decat doua explicatii plauzibile pentru o asemenea anomalie: fie noi am gresit calculele si va trebui sa le refacem cat mai grabnic, fie Mircea Geoana va trebui sa refaca, la fel de grabnic, declaratia de avere, macar pentru a introduce piesele care lipsesc ca socoteala sa iasa zero pe zero. Altfel, va trebui sa-l chemam la mediere pe Ilie Botos. Rudele, paravan in afaceri?
Evenimentele care s-au derulat recent pe scena economica romaneasca au scos la lumina modul in care importanti politicieni romani si-au protejat averile, trecand numeroase proprietati pe numele rudelor apropiate. Tocmai de aceea, in analiza care urmeaza, am aruncat o privire in curtea rudelor lui Mircea Geoana.
Socrii lui Geoana, apropiati ai lui Pacepa
Sotia lui Mircea Geoana, Mihaela, este fiica lui Ion si Margareta Costea, o familie care a acumulat in ultimii ani mai multe proprietati. Conform unei surse de peste Ocean, familia Costea a fost apropiata de aceea a generalului de securitate Ion Mihai Pacepa.

In urma cu doi ani, saptamanalul “Academia Catavencu” a publicat o fotografie in care, alaturi de generalul Pacepa, aparea ofiterul “de securitate” Ioan Geoana. Fiul acestuia, Mircea Geoana, a negat ca ofiterul din fotografie ar fi tatal lui, cum, la fel, a negat ca acesta ar fi fost ofiter de securitate.

Pe buna dreptate, deoarece tatal lui Geoana fusese ofiter al MApN si a activat in aceasta structura in perioada 1965-1992. La sfarsitul anului 1989, Geoana senior detinea functia de sef al Comandamentului Apararii Civile si cunostea subteranele Capitalei, locatii importante in diversiunea care a inceput pe 22 decembrie 1989, acestea fiind locurile din care ar fi actionat asa-zisii “teroristi”.

Generalul Geoana a pus la dispozitia echipei lui Ion Iliescu planurile acestor subterane si i-a asigurat, astfel, fiului sau, Mircea, o apropiere de structurile noii puteri.
Colectia de vile a Margaretei Costea
Soacra lui Mircea Geoana s-a imbogatit subit, in ultimii ani, cu patru vile, dintre care doua sunt situate in cartierul Primaverii: una pe strada Herastrau nr. 28, iar cealalta pe strada Jean Monnet nr. 69. Valoarea celor doua imobile se ridica la peste 1,5 milioane de euro, daca socotim doar terenul pe care sunt amplasate.

Spre exemplu, in zona Herastrau, terenul este cotat astazi la aproximativ 2.800 de euro/mp. Celelalte doua vile sunt situate in afara Bucurestiului, una in Ghermanesti, Snagov, pe strada Sarmisegetuza nr. 52, iar cealalta in Breaza, pe strada Stefan cel Mare nr. 15.
Vila din Ghermanesti-Snagov, situata pe un teren de aproximativ 3.000 de metri patrati, a fost construita, dupa anul 1990, de familia Costea si, conform unor surse citate de ziaristii de la “Romania libera”, pentru constructia imobilului ar fi fost folosite materiale de la Metrorex. “Au cumparat dupa revolutie mai mult de 1.500 mp de la o femeie. Imediat, au organizat santierul.

Strada era plina de camioane grele, care carau materiale. Curgeau cifele de beton mai ceva ca pe vremea raposatului la Casa Poporului. Muncitorii spuneau ca se construieste cu banii si materialele de la Metrorex, ei fiind colegi cu soferii de pe camioane”, a afirmat un localnic.

Ulterior, in anul 2002, conform aceleiasi surse, Margareta Costea a mai cumparat inca 1.500 mp de teren cu 60 de euro/mp.
Vila din Breaza este situata pe strada Stefan cel Mare nr. 15. “Intr-o zona linistita, vila are camere pentru toata familia atat la parter, cat si in mansarda special amenajata pentru locuit, construita pe o suprafata declarata de 95 mp.

Amplasata pe un teren in suprafata de 2.200 mp, proprietatea revolutionarei Margareta Costea dispune de o gradina cu multa vegetatie si un foisor de vara” (Se inmultesc vilele soacrei lui Geoana, RL 8 aug. 2005). Conform aceleiasi surse, Margareta Geoana a mai achizitionat in Breaza si un teren de 3.000 mp pe str. 1 Mai.

A cincea vila aflata sub aripa Margaretei Costea a fost obtinuta in 2001, pentru o perioada de zece ani, pe baza unui protocol incheiat cu Ministerul Educatiei. Aici isi are sediul fundatia “Tinerii Romaniei”, condusa de soacra lui Mircea Geoana si, conform liderului PSD, acolo alocuiesc noua orfani si doi parinti sociali”.
Schimb de terenuri cu statul
Tranzactia cu terenul castigat la Caritasul politic de catre socrii lui Geoana a fost amintita intr-un numar anterior al revistei noastre. Astfel, in contul lui Mircea Geoana, arauvoitorii” au trecut si un teren din Busteni, a carui valoare este de aproximativ 450.000 de dolari.

Terenul nu-i apartine insa liderului PSD, pentru ca n-ar putea sa-l justifice, ci apartine socrilor Ion si Margareta Costea, el fiind obtinut printr-un schimb cu Romsilva, pe vremea cand la conducerea acestei institutii s-a aflat Gheorghe Gavrilescu, membru PSD. Sotii Costea au cedat atunci Regiei Padurilor 5.000 mp in localitatea Banesti si au primit, in schimb, pe baza Legii nr.

69/1991, un teren de 4.000 mp in cartierul Zamora din Busteni. Desi norocosii socri ai lui Geoana par a fi defavorizati in ceea ce priveste marimea suprafetei, terenul primit de ei valoreaza de peste zece ori mai mult decat cel pe care l-au cedat. Ei si-au intregit, ulterior, parcela din Busteni, cu inca 2.000 mp, valoarea terenului detinut depasind deja o jumatate de milion de dolari.

De remarcat ca schimbul de terenuri s-a realizat la sfarsitul anului 1996, inainte ca Gavrilescu sa fie inlocuit de la conducerea Romsilva. Legea care a permis astfel de jafuri a fost, ulterior, abrogata.
O familie de inalti functionari de stat
Margareta Costea si-a pastrat “o rezerva” si pentru taranisti, atunci cand le-a venit randul la guvernare. Fiul acesteia, Mircea – Ionut Costea, candva inginer silvic, a avut un traseu extrem de interesant. Nascut in 1960, el a lucrat in perioada 1984-1986 la Intreprinderea Heliade, de unde a trecut, rapid, la Trustul de constructii “Carpati”.

In 1991, in vreme ce cumnatul sau devenea director in Ministerul de Externe, Ionut Costea pleca pentru doi ani in Suedia, ca economist. Intamplator sau nu, in aceeasi perioada pleca in Franta si Mircea Geoana, pentru o perioada relativ egala de timp.
Cei doi cumnati au imbracat haina functionarului de stat si s-au sprijinit reciproc in anii ce aveau sa urmeze. Ionut Costea a devenit, in 1992, dupa alegeri, consilierul ministrului finantelor si a ramas in aceasta functie pana in 1996.

In perioada 1997-1998, a fost secretar de stat la Ministerul Finantelor condus de Mircea Ciumara, iar, apoi, in perioada 1999-2000, Costea a ocupat functia de secretar general adjunct in ministerul condus de Decebal Traian Remes.

Din anul 2000, a reusit sa ocupe un post important, de director-adjunct la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Marea Britanie, cu acoperire in Ucraina, Romania, Moldova, Georgia, Armenia. Dupa patru ani la BERD, Ionut Costea a revenit in forta in Romania, ca presedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinte, functie pe care o ocupa si azi.

Relatiile la BERD au ramas insa intacte si era cat pe ce sa fie areactivate” cu ocazia ultimelor alegeri pentru presedintia PSD. Conform unei dezvaluiri facute de Traian Basescu, la o luna dupa ce Mircea Geoana a fost ales presedinte al PSD, acesta avea deja pregatita o varianta pentru situatia in care ar fi pierdut sefia PSD.

aExact la ora 13:00, in ziua in care si-a depus candidatura Mircea Geoana, am primit un delegat al unei banci cu care Romania lucreaza de mult si mi s-a cerut acordul pentru desemnarea lui Mircea Geoana in functia de vicepresedinte al unei foarte importante banci”, a declarat presedintele Traian Basescu.

Dupa ce a afirmat ca a fost de acord cu “transferul” lui Geoana, Basescu a conchis: “Deci, Mircea Geoana a avut doua capete. Solutia partid si solutia sa plece vicepresedinte la o banca”.

Conform unor informatii aparute in presa, banca la care s-a referit Traian Basescu este BERD, iar Mircea Geoana a confirmat aceasta varianta, care i-ar fi adus un salariu anual de aproximativ 300.000 de euro.
Costea, implicat in recuperarea creantelor Romaniei
Asa cum am mai aratat intr-un numar anterior al revistei Bilant, numele lui Ionut Costea a fost legat de recuperarea unor creante din Ghana si Angola.

Impreuna cu Mihai Tanasescu (fost director general al Directiei de creante ale statului), o cunostinta mai veche a lui Mircea Geoana, de pe vremea cand era ambasador in SUA, Ionut Costea a avizat favorabil recuperarea unei creante de peste 11 milioane dolari pe care Romania o avea fata de Ghana, in conditiile in care acel stat avea, la randu-i, creante fata de Romania ca urmare a unor lucrari

neachitate catre Contransimex. In recuperarea acelei creante au fost interesati, conform unor date din 1997, Dan Fischer (cetatean german de origine romana) si Michael Beck (cetatean american) prin firma IRM International Ltd. din Insulele Bermude.
In noiembrie 2000, guvernul Isarescu a aprobat, prin H.G. nr. 1043, cesionarea catre firma lui Iosif Armas, patronul “Argirom International” SA, a creantelor Romaniei rezultate din activitatea de comert exterior, derulata pana in 1990 in Republica Angola.

Se aproba, astfel, ca datoria de 18,7 milioane dolari sa fie incasata de catre firma lui Iosif Armas, statul roman urmand sa primeasca 15% din aceasta suma. Din partea Ministerului Finantelor, cel care a parafat acest contract a fost nimeni altul decat secretarul general-adjunct Ionut Costea.

De mentionat ca, trei ani mai tarziu, beneficiarul contractului a fost schimbat, firma lui Armas nerespectand termenul impus de guvernul roman.
Tot in anul 2000, numele lui Ionut Costea a mai fost invocat in scandalul izbucnit intre Dan Fischer (patronul Danubius Securities) si omul de afaceri Alexandru Bittner, cu ocazia controverselor legate de deturnarea unui credit de 300 milioane dolari, provenit de la consortiul englez “TQ Inteligent Solutions”, credit destinat invatamantului romanesc.

Atunci, Bittner l-a acuzat pe Fischer ca a incercat sa se interpuna in afacere, replica acestuia din urma fiind ca, de fapt, el a fost solicitat sa acorde consultanta Ministerului Finantelor de catre acelasi Mircea Ionut Costea.
O semnatura de 15 milioane de marci Intr-un raport al Curtii de Conturi, realizat la sfarsitul lui 1998, Ionut Costea (secretar de stat in Ministerul Finantelor, la acea data) a fost acuzat ca a pagubit bugetul de stat cu peste 15 milioane de marci germane.

Paguba a fost constatata in urma verificarii modului in care s-a derulat, in 1997, contractarea de catre Ministerul Finantelor de pe pietele externe, a unui imprumut de 600 milioane marci germane, prin lansarea unei emisiuni de obligatiuni in valuta. In martie 1997, patru banci au raspuns cererii lansate de Ministerul Finantelor, depunandu-si ofertele.

Institutiile bancare interesate au fost Credit Suisse First Boston, Deutsche Bank Morgan Grenfell , J.P. Morgan si Merill Lynch. Dintre acestea, au fost alese primele doua, selectia apartinandu-i lui Ionut Costea. Numai ca, asa cum au constatat controlorii financiari, imprumutul a fost contractat cu o dobanda amai mare decat cea solicitata de creditor in oferta depusa”.

Astfel, desi Deutsche Bank ceruse o dobanda intre 7,035 si 7,235 %, Ionut Costea a oferit 7,75%. “Fara a tine cont de oferta firmei, se spune in raportul Curtii de Conturi, contractul de subscriptie incheiat la data de 13 iunie 1997 a fost semnat de secretarul de stat Mircea Costea pentru o dobanda de 7,75% (exclusiv cheltuielile de tranzactie)”.

De asemenea, se mai afirma in raport ca aoferta a fost modificata unilateral de catre Mircea Ionut Costea, singurul semnatar al contractului de imprumut”.
Imprumutul fiind contractat pe cinci ani, paguba totala se ridica la 15,45 milioane de marci germane. Afacerea a ramas ingropata in fisetele controlorilor financiari. In urma cu aproape doua luni, presa a dezvaluit o tranzactie demna de atentia DNA initiata de Mihaela Geoana, sotia liderului PSD.

Au aparut atunci informatii despre o noua filiera prin care Mircea Geoana ar fi putut derula nestingherit afaceri, departe de indiscretia curiosilor. Este vorba despre “aripa Barba” a familiei Geoana, adica rudele din partea Margaretei Costea (fosta Barba).

Cotidianul aEvenimentul zilei” a dezvaluit recent o afacere imobiliara in urma careia Mihaela si Mircea Geoana au intrat in posesia unui teren in valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, pe care au achitat o suma de peste 30 de ori mai mica.

Tranzactia, facuta in familie, nu a fost consemnata in declaratia de avere a lui Mircea Geoana, fapt care ar fi trebuit sa atraga, ca si in cazul lui Dan Ioan Popescu, declansarea automata a procedurilor legale de control al modului de dobandire a averii.
Concret, pe 22 septembrie 2005, Mihaela Geoana a cumparat de la arhitectul Octavian Vasile Barba, varul sau, un teren de aproximativ 8.000 mp, situat pe strada Nades din cartierul bucurestean Straulesti, in apropierea bazei sportive Pro Rapid.

Pretul tranzactiei a fost de 48.300 de euro, iar valoarea reala a terenului, conform pretului zonei, este de 1,6 milioane de euro, adica de peste 30 de ori mai mare.
Varul Barba si terenul din Straulesti
Conform intelegerii dintre parti, pe terenul cumparat de familia Geoana urma sa se construiasca un mic complex de locuinte, iar Geoana si-ar fi luat angajamentul sa atraga investitori pentru acest proiect.

Aceasta ultima obligatie contractuala, coroborata cu neplata, in termen de trei luni, a pretului convenit pentru teren, ar fi dus la anularea contractului dupa cele trei luni, conform declaratiei lui Mircea Geoana. Dupa trei luni insa, contractul n-a fost anulat, iar terenul a intrat deja in proprietatea sotilor Geoana, el fiind inscris pe numele acestora inclusiv in Cartea funciara.
Pe 31 decembrie 2005, conform legii, senatorul Mircea Geoana s-a sustras insa de la consemnarea in declaratia de avere a acestui teren, in valoare de peste 1,5 milioane de euro. Dupa aproape trei saptamani a intrat in panica. Presa declansase scandalul amatusa Tamara” si Adrian Nastase intrase in corzi.

Amploarea acestui scandal l-a obligat pe Geoana sa-si acopere panamaua din Straulesti si solutia gasita a fost anularea tranzactiei.

Barba si Costea actionari in SRI Ca o dovada ca povestea lui Geoana, potrivit careia tranzactia a fost anulata ca urmare a nerespectarii angajamentului catre varul sau, Barba, a fost prost incropita, presa a mai adus un argument forte: pe 19 decembrie, la Oficiul National al Registrului Comertului, a fost inregistrata societatea Topcont Invest SRL, firma ai carei actionari erau Mihaela Geoana cu

80% din capitalul social si Octavian-Vasile Barba, cu 20%. Obiectul de activitate al noii societati este “activitati de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica legate de acestea”. Prin aceasta firma, cei doi actionari intentionau sa duca la bun sfarsit proiectul initiat cu trei luni mai devreme.

In aceste conditii, este greu de admis ca firma ar mai fi fost infiintata daca arhitectii-afaceristi ar fi intentionat sa anuleze, trei zile mai incolo, tranzactia cu terenul din Straulesti.

Rezilierea contractului Barba-Geoana n-a dus insa si la blocarea activitatii firmei Topcont Invest. Dimpotriva, societatea si-a intrat in paine, dar nu pe obiectul principal de activitate (arhitectura), ci pe piata intermedierilor imobiliere, semn ca Barba stia dinainte pretul corect pentru un imobil.

Conform aceluiasi cotidian, Topcont Invest ar fi fost atrasa in intermedierea vanzarii unor active aflate in proprietatea societatii Uzin International, firma din grupul Uzinexportimport. Activele scoase la vanzare sunt doua hoteluri de pe litoral, unul din Eforie si celalalt din Mamaia.

Conform aceleiasi surse, un al treilea hotel, din Breaza, ar fi fost preluat spre vanzare tot de firma verilor Barba/Geoana. Mai interesanta decat afacerea in sine este insa aintermedierea” acestei intermedieri de vanzare. Cel care s-a ocupat de plasarea afacerii catre firma Topcont este directorul economic de la Uzin International, Anca Barba, adica verisoara celor doi arhitecti.

Astfel, familia Barba, reunita cu Geoana, deruleaza afaceri destul de profitabile. Cu zece ani in urma, Octavian Vasile Barba a mai infiintat o societate in care l-a atras pe varul Ionut Costea, consilier in cadrul Ministerului Finantelor, chiar cu putin timp inainte ca acesta sa devina secretar de stat.

Este vorba despre “Societatea Romana pentru Investitii” SA (SRI SA), firma care, in ultimii cinci ani, nu a depus nici un bilant la Ministerul Finantelor, ea aflandu-se insa pe lista societatilor radiate conform articolului 30 din Legea nr. 359/2004. Actionarii SRI SA, cu sediul in Bucuresti, strada G-ral {tefan Burileanu nr. 1-3, Bl. 21 E, apt.

21, au fost: Mircea Ionut Costea (18%), Octavian Vasile Barba (18%), Nanu Carzol (20%), Daniela Viorica Glasberg (20%), Mihai Gheorghe Macovei (4%), Dominic-Pan Meghea (20%). Printre administratorii acestei firme au fost atat Octavian Barba, cat si Elisabeta Barba (supleant, cenzor permanent) si Ionut Costea (supleant, cenzor permanent).
Barba, pe barba lui in afaceri
Arhitectul Barba este un om de afaceri destul de prolific. El a infiintat si alte societati pentru prosperitatea familiei. Astfel, in 1992, a infiintat societatea Baroc SRL, cu sediul la aceeasi adresa unde avea sa infiinteze mai tarziu firma SRI SA, adica strada G-ral Stefan Burileanu nr. 1-3 Bucuresti.

Firma, al carei unic actionar a fost Octavian Barba, a avut aceeasi soarta cu SRI SA, fiind azi dizolvata de drept. O a doua societate a lui Barba, infiintata in iunie 1993, se numeste Lora Construct SRL si are ca obiect de activitate aactivitati de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica legate de acestea”, adica exact obiectul de activitate de la Topcont Invest SRL.

Sediul societatii este acasa la unul dintre actionari, Radu Loreta Georgeta (43%) pe str. Digului nr. 7 din Giurgiu. Ceilalti actionari sunt Octavian Barba (43%) si Razvan Tiberiu Popescu (14%). Firma este in functiune si a obtinut profituri modeste in ultimii ani. Astfel, daca in 2001 profitul net era de 9,3 milioane lei, in 2004 acesta ajunsese la 1,61 miliarde lei.

In acelasi timp, datoriile au crescut si ele corespunzator profitului: daca in 2001 datoriile erau de 10,6 milioane lei, in 2004 acestea au ajuns la 2,26 miliarde lei.
O a treia societate infiintata de Octavian Barba a fost Luxconfort SRL, lansata pe piata in decembrie 1995. Firma, radiata pe baza aceleiasi Legi nr. 359/2004, avea sediul in bd. Banul Manta nr. 22, bloc 29, ap. 1 si un capital social de 100.000 RON (cf. datelor de la ONRC). Obiectul de activitate era “activitati de intermedieri in comert cu ridicata”.

Actionarii de la Luxconfort au fost societatea Comimpex 94 Valasa SRL (50%) si persoanele fizice Vasile Octavian Barba (2%), Andrei Barba (2%), Mihai Barba (16%) si Gheorghe Laurentiu Gruia (30%). De remarcat faptul ca Mihai Barba este posibil sa fie tatal lui Octavian, el fiind nascut in 1931, in aceeasi localitate cu Margareta Barba-Costea (Uzungi – Orman, Bulgaria).

Ultimul bilant al acestei societati dateaza din 1999, cand, la un total active de 22,9 miliarde lei si o cifra de afaceri de 411,8 milioane lei, societatea avea datorii de 6,9 miliarde si un profit net de 251 milioane lei.
O a patra firma a lui Octavian Barba este Elan Soft SRL, infiintata in martie 2002, cu sediul in str. G-ral {tefan Burileanu nr. 1-3, bloc 21E, ap. 21, sector 1, Bucuresti. Firma se ocupa cu aactivitati legate de bancile de date”, numai ca, pana acum, nu a depus nici un bilant la ONRC (Oficiul National al Registrului Comertului), desi este in functiune.

Actionarii Elan Soft sunt Octavian Barba (25%), care detine si functia de administrator, Geo Mugur Bucuresteanu (50%) si Andrei Barba (25%).

Pagini realizate
Vilele din Bucuresti si de la munte sunt ale soacrei lui Geoana Intr-un drept la replica transmis presei, ca urmare a dezvaluirilor legate de explozia imobiliara din portofoliul soacrei sale, Mircea Geoana a dat urmatoarele explicatii: “1. Imobilul din strada Nicolae Caranfil nr. 125 (fosta {coala Herastrau) nu este proprietatea soacrei mele, Margareta Costea.

Este o cladire aflata in proprietatea Ministerului Educatiei si Cercetarii care, in baza unui protocol de colaborare – valabil zece ani – cu fundatia aTinerii Romaniei”, condusa de Margareta Costea, este folosita de aceasta fundatie. In imobil locuiesc noua orfani si doi parinti sociali. 2. Imobilul din strada Jean Monnet nr.

69, in care locuiesc socrii mei, a fost achizitionat in anul 2001, in baza Legii nr. 112 din 1995. Socrii mei locuiau in acest imobil din septembrie 2000. 3. In ceea ce priveste casa din strada {coala Herastrau nr. 28, aceasta a fost cumparata in noiembrie 1999 de fratele soacrei mele, care este stabilit in strainatate.

Pentru buna intretinere a imobilului, acesta l-a donat surorii sale in anul 2001. 4. Apartamentul din strada Dr. Felix nu mai este in proprietatea mea si a sotiei mele din 1994. 5. In ceea ce priveste situatia cabanei de la Busteni, afirm ca nu-mi apartine nici mie, nici unui alt membru al familiei mele.”
Afacerea Transchem a adus statului roman o paguba de 90 de milioane de dolari Ionut Costea a fost implicat, ca inalt functionar in Ministerul Finantelor, intr-o afacere asupra careia planeaza mari semne de intrebare si care a adus statului roman o paguba de peste 90 de milioane de dolari, cei implicati nefiind inca trasi la raspundere.

Este vorba despre afacerea “TransChem” sau proiectul “Romag 98″, cum era numita la vremea respectiva. La inceputul lui 1997, doua companii americane, Case si Valmont, se aflau in faza avansata a unor negocieri cu guvernul Ciorbea, pentru modernizarea agriculturii romanesti.

Proiectul romano-american viza importul unor echipamente si utilaje agricole care sa acopere necesarul pentru mai mult de 300.000 de hectare de teren, inclusiv irigatii pentru o cincime din aceasta suprafata, furnizarea cantitatilor necesare de seminte, constructia de silozuri etc.

In plus, fusese stabilita si finantarea proiectului cu aproape 160 milioane dolari, in conditii avantajoase, de la Citibank SUA, in vreme ce profitul estimat al intreprinzatorilor romani s-ar fi ridicat la 300 milioane dolari. Numai ca, intre timp, reprezentantii guvernului roman, ministrul Ciumara si secretarul de stat Ionut Costea, s-au razgandit.

Acest fapt s-a produs dupa vizita pe care o delegatie oficiala condusa de Victor Ciorbea, din care a facut parte si Ionut Costea, s-a deplasat in SUA.

Conform unor informatii din presa vremii, cel care i-a determinat pe demnitarii romani sa schimbe proiectul initial a fost ambasadorul Romaniei la Washington, Mircea Geoana, ca urmare a interventiei directe, la acesta, a lui Alfred Moses, fostul ambasador american la Bucuresti.
Vizita delegatiei romane in SUA ar fi fost astfel hotaratoare pentru soarta acelui proiect. Presa a semnalat si aspecte destul de interesante ale vizitei din SUA, cum ar fi intalnirea privata a lui Ionut Costea, secondat de cumnatul Mircea Geoana, cu reprezentantii societatii americane Transchemical, pe unul dintre iahturile companiei din Miami.

Interventia fostului ambasador Alfred Moses in aceasta afacere i-a determinat pe romani sa accepte intrarea in combinatie a firmei indicate de Moses, TransChem Finance & Trade Corporation.

Firma promovata si protejata de ambasadorul Alfred Moses mai tepuise deja, in 1992-1993, guvernul ucrainean cu 70 de milioane de dolari, prin celebra aafacere Kaplan”, cea care avea sa fie, culmea!, copiata la indigo in Romania anilor 1997-2000. Astfel, in noiembrie 1997, prin H.G. nr.

686/1997, semnata de Victor Ciorbea, Mircea Ciumara si Dinu Gavrilescu, s-a autorizat Regia Autonoma a Imbunatatirilor Funciare (RAIF) sa achizitioneze, in cadrul Proiectului agricol roman si al Proiectului “Romag ’98″, pachete agricole, tehnologii si servicii.

RAIF a fost astfel amandatata sa semneze contractele comerciale cu furnizorii pachetelor agricole, ai tehnologiilor si serviciilor Case Corporation, Valmont Industries si TransChem Finance & Trade Corp., precum si contractele de imprumut cu Citibank N.A. – SUA” (art. 3).

De asemenea, s-a autorizat comitetul Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior “sa aprobe garantarea integrala a creditului extern in valoare de 160 milioane dolari SUA, acordat de Citibank N.A. – SUA” (art. 4).

La fel, Ministerul Finantelor a fost si el autorizat sa garanteze, in numele statului, creditul extern, inclusiv adobanzile, comisioanele, spezele bancare, primele de asigurare, precum si alte cheltuieli aferente creditului garantat” (art. 5). Inceputa si perfectata prin lobby-ul de succes al ambasadorului Moses, afacerea a degenerat curand, dupa remanierea guvernului Ciorbea.

Prima transa a imprumutului s-a consumat rapid in echipamente si utilaje care fie au fost folosite in Insula Mare a Brailei, fie au fost stocate prin porturi si containere.

De asemenea, datele initiale ale proiectului “Romag 98″ s-au schimbat, prin aparitia a doua societati infiintate in Romania si care preluau obligatiile TransChem: societatea Trans Ag Production Company SRL, ai carei actionari erau 11 americani si o firma inregistrata in Limasol Cipru, T-Ag Ltd., si societatea Agroserv Consult SRL, o firma nou-constituita intre RAIF (49%) si TransChem (51%).

La cativa ani de la demararea acestui proiect, in agricultura romaneasca nu s-a produs nici o schimbare semnificativa, cu exceptia unei pagube imense, de peste 90 de milioane de dolari, bani achitati de Ministerul Finantelor, care garantase imprumutul de la Citibank.
articol de Dan Badea

41 Costin Sandu { 06.11.09 at 12:34 PM }

Nedumerila, tu intelegi din mesajul dlui Preda ce vrei. Ce am inteles eu (poate gresesc?) e ca mesajul a venit ca o parabola la neputinta sa de a comenta impresia adevarata pe care i-a creat-o tot circul cu simpluta Eba, nepotismul din familia prezidentiala (pestele de la cap se-mpute) si servilismul de partid in fata toanelor familiei prezidentiale. Daca tu vrei sa comentezi despre nepotismul pesedist, n-am nimic impotriva, n-o sa te impiedic eu, ca exista din belsug si-acolo, ca de altfel si la PNL. Nu stiu ce te incomodeaza ca am indraznit sa ma ating de icoana religiei tale, europarlamentarisita paramilitara de Bamboo si nepotismul exercitat de capul familiei.

42 Costin Sandu { 06.11.09 at 12:42 PM }

@nedu
Mamaaa, ce cearsaf! Pai daca stiai, de ce intrebai?

@Scrofitei Ancusor constantineasca
Vergeturi tremurande si rosietice ai probabil tu, de la ultima monta. Nu-i nimic, vine Craciunul si-ai sa scapi de problemele inestetice facand si tu un ban cinstit din vanzare de soric! In ce priveste delirul diversionist cu “esti platit”, rezerva-l pentru cel ce ia spertul tau.

43 A.Constantinescu { 06.11.09 at 12:54 PM }

“rezerva-l pentru cel ce ia spertul tau.” – bre dom’ doftoroaie – se spune (scrie) “cel care”. Au la tine in Nederlandia din Iasi nu se vorbeste limba romana ci limba moldovineasca?
Dute de-ti termina clasele primare si apoi da-ti aerele de intelectuala pe net.
Poti chiar sa nu-l refuzi pe Dinutu daca vrea sa-ti dea si tie un inelus, sa ti-l bagi in ratulet.

44 Ilinca { 06.11.09 at 1:06 PM }

@ Cate lectii de gramatica zilele astea!
Domnule Preda, poate deschideti un topic special, sunt multi carora le-ar prinde bine.
De exemplu eu am o intrebare : ce inseamana ” dute” ( a se vedea postarea 43). Dex-ul zice ca “nu cunoaste”…..
O fi pluraru l” romanizat” de la “doute”? Am o “duta”…..

45 Costin Sandu { 06.11.09 at 1:22 PM }

Limba romana cu acsient moldoviniesc si vorbiesti si-n Targu Iesilor si la Bacau, desi sunt sechelari care se cred de partea de sud a Milcovului. N-are rost, oricum, sa-mi bat capul cu gramatica unei chivute de tipul celor cu sarmale-n cap si sacose de plastic ce (CORECT!) aplaudau minerii-n Bucuresti. Alta era problema care se discuta aici. Ca oi fi naimitul lui Voiculescu sau mai stiu eu cui daca am tupeul sa scriu despre El Prezidente.

Buun, sa revenim la Bongo si la Voiculescu. Voiculescu e securitatea intruchipata, expusa in hidosenia ei cea mai cumplita. Asemeni lui Basescu, Voiculescu, desi pute de la distanta, nu recunoaste ca a mancat usturoi, avand tupeul sa spuna ca n-a fost securist.

Pe langa pozitia lui de securist ceausist, Voiculescu-Felix e notoriu pentru spalarea banilor lui Ceausescu proveniti din surse odioase (foarte probabil incluzand rascumpararile platite de sasi si evrei pentru a putea parasi lagarul comunist romanesc).

Indeobste se spune ca mogulul nu trebuie intrebat cum a facut primul milion. Astazi, Voiculescu are ingrozitor de multi bani justificabili, care probabil sunt doar varful iceberg-ului. Este proprietarul unui imperiu mediatic, mare platitor de taxe, iar dreptul sau de proprietate si-l poate justifica pana la ultimul leut.

Odrasla lui Voiculescu, Camelia, nu e vreo proasta. Ea se ocupa de afacerile famigliei, de multe ori ca paravan pentru Felix. Cata vreme sunt oficial banii lui Felix si nu ai contribuabilului, treaba asta nu are nici o legatura cu lipsa de democratie sau cu nepotismul.

Cu totul altfel sta situatia in familia Basescu. Sa trecem peste incapacitatea familiei de a-si justifica investitiile imobiliare, care nu are legatura directa cu subiectul Bongo. Altceva are legatura. Si anume faptul ca Traian Basescu abuzeaza de pozitia sa politica pentru a-si propulsa odrasla complet netalentata, needucata si simpluta nativ (probabil seamana la intelect cu maica-sa si la nervi cu taica-su – combinatie nefericita) pe banii contribuabilului in Parlamentul European. Si asta in hohotele de ras ale partenerilor europeni. Aservindu-si acestui scop intreaga masinarie electorala a propriului partid cladit pe baza cultului personalitatii, iar nu a unei doctrine.

Intrebarea mea e asadar – care familie corespunde unor relatii de nepotism de tip Bongo, familia securistului reformat Voiculescu, sau familia comunistului reformat Basescu?

46 Caterina { 06.11.09 at 1:45 PM }

e familia dinastica a Americii, familia Kennedy o mostra de nepotism? sau sunt familiile politice doar un exemplu de politica intalnit in zone atat de variate? just asking…

47 Costin Sandu { 06.11.09 at 1:57 PM }

Nu este. Pentru ca toti erau talentati. Talentul Ebei se citeste pe fatza ei.

48 nedumeritul { 06.11.09 at 2:14 PM }

@Costin Sandu
Adevaratul talent se “citeste” in conturile ascunse ale unui Nastase, Mitrea, DIP. Pentru alea, nu avem noi organ de perceptie. Poate DNA-ul, dupa vreo 50 de ani dupa moartea lor.

@Caterina

Nu am indraznit, dar cred ca s-ar fi potrivit comparatia cu Kennedy pentru fam. Geoana-Costea.

49 nedumeritul { 06.11.09 at 2:16 PM }

@Ilinca
“pluraru” ? Doar Roberta Anastase mai zicea asa …

50 Ilinca { 06.11.09 at 2:20 PM }

@nedumeritul
:) Chiar nedumerit ( letargia de dupa pranz?).
Daca va uitati bine, in afara de “pluraru” mai este si “inseamana”.
Si cererea de lectii de gramatica…..topic special…
Offffff, acum v-ati mai dumirit?

51 Costin Sandu { 06.11.09 at 4:05 PM }

@nedumeritul
Ai dreptate, dar asta e alta discutie. Acum era vorba de nepotism. Si – de fapt – Caterina a adus in discutie un alt factor esential: diferenta enorma dintre traditie (vezi familia Kennedy) si nepotism (vezi familia Basescu). Nepotismul arunca in derizoriu notiunea de traditie sau de talent.

52 Costin Sandu { 06.11.09 at 4:09 PM }

p.s. Oricat de antipatic mi-ar fi Geana, nu pot sa-l aduc la acelasi nivel de prostie rasfatata cu Eba. De bine de rau, a fost ambasador ani de zile. Mie mi s-a parut un individ tern, un yesman conventional si fara mesaj, adica un diplomat mediocru, fara charisma. As vrea s-o vad pe Eba insa intr-un post ce necesita oarecare responsabilitate, altul decat barul (bara?) de la Bamboo.

53 nedumeritul { 06.11.09 at 4:10 PM }

Nu stiu, parca suntem mai aproape de definitia nepotismului cand vedem un inginer de instalatii capatand vocatie diplomatica, in virtutea descendentei si aliantei matrimoniale decat in cazul EBA, care ajunge in politica dupa studii de economie si stiinte politice. Fata lui tata, fata lui tata, dar macar s-a dus la scoala si a fost asistenta 2 ani la PE. Geoana cum a aterizat de la CET Grozavesti tocmai in ministerul de externe ?

54 Costin Sandu { 06.11.09 at 4:10 PM }

erata – alta (hipoxia, bat-o vina!)

55 Costin Sandu { 06.11.09 at 4:12 PM }

Nu sunt adeptul judecarii omului dupa diplome. Si Blaga era vames, si Basescu era marinar. Severin e filosofopolit-olog – la ce-i ajuta, ca tot prost e? La fel si cu Eba. De-acum discutam in sofisme.

56 Ilinca { 06.11.09 at 4:13 PM }

@nedumeritul

Despre ce studii de economie si stinte politice vorbesti tu?
Ale Ebei, evident…..

57 Radu Humor { 06.11.09 at 4:35 PM }

Banii incasati de catre comunisti, pe miile de sasi si evrei, pentru a putea parasi lagarul comunist romanesc “, ii vom plati noi, cu varf si indesat , cel putin evreilor( 2 miliarde de $ ), despagubiri pentru un holocaust recunoscut cu prea mare usurinta de cei care ne conduc, fara a pretinde la randul nostru despagubiri pentru crimele infaptuite impotriva poporului roman :mrgreen:

58 Radu Humor { 06.11.09 at 4:41 PM }

Se spune ca actul de condamnare la moarte a Ceausestilor are la baza tocmai inversunarea cu care s-a opus acestor despagubiri si mai ales indraznelii de a pune bazele unui sistem bancar, si cu capital arab, care ar fi dat peste cap planurile marilor bancheri :idea:

59 victor L { 06.11.09 at 4:45 PM }

Se mai spune ca daca taceai filozof ramineai!

60 nedumeritul { 06.11.09 at 5:16 PM }

@Humor

Fabulezi, domnule ! Ce arabi, ce banci ? Sigur nu voiai sa ne povestesti despre Funar ? Ca ala era cu bancile, dar nu arabesti, ci tricolore …

61 nedumeritul de la ora 18.30 { 06.11.09 at 6:26 PM }

Revenind, avem deci in Romania cateva dinastii securisto-comunist-aristocrate-PSD-iste, despre care, pe vremea cand presa era libera, scriau Romania Libera sau Academia Catavencu. E vorba de dinastia Gusa-Dragan, de dinastia Dinca, de dinastia Minculescu-Nastase, de dinastia Geoana-Costea, de dinastia Iliescu-Sion-Marinesacu-Tiriac. Pe langa ei, s-au mai lipit 1 umanist-conservator, 1-2 liberali, 1-2 pld-isti, dar palizi.
Pai se compara familiile Lazarescu-Tariceanu cu Gusa-Dragan ?

62 Radu Humor { 06.11.09 at 6:29 PM }

@victor L
Vezi ca aia la care te pricepi tu e filozoofilia, probabil ca ailalta e
filosofia , de la”Sofia” ,care pe tine continua sa te ocoleasca.
Nu s-ar putea spune acelasi lucru despre…prostia ;)

63 Radu Humor { 06.11.09 at 6:31 PM }

@nedumeritule,
da-i inainte cu ….crastavetele…:lol:

64 Costin Sandu { 06.12.09 at 6:49 AM }

Pentru a concluziona, in Romania exista la ora actuala un soi de orb al gainilor cand este vorba de Basescu, potlogariile lui si ale familiei lui, care apare la unii fanatizati cu creierul complet spalat. Orice s-ar intampla cu familia prezidentiala, sar interpretacii “de bine” cu vopseaua roz-bonbon si cu liftingul. Ei considera ca exista un Complot Mondial Impotriva Falusului Romaniei, Traian Basescu.

De partea opusa se afla multi care il injura cu sete pe acelasi corifeu, sustinand ca vad lucruri urate la el si ca ar fi mai bine fara democratii originale si presedinti jucatori cu banii si nervii contribuabilului.

Asa ca Basescu a izbutit cu giumbuslucurile lui sa imparta artificial societatea romaneasca in doua galerii – probasescienii si antibasescienii. In fiecare din cele doua galerii se regasesc, de-a valma, oameni care in era prebasesciana erau in tabere ideologice complet diferite.

La probasescieni se intalnesc oameni de stanga sau ex-comunisti raspopiti amestecati cu oameni care se considera de dreapta, dar au o gandire predominant afectiva si incremenita in proiect, intelectuali anticomunisti carora le-a picat bine condamnarea comunismului si razboiul declarat antimogulian, amestecati cu electorat extremist venit de pe dealuri peremiste si PUNR-iste catre cel care tipa mai tare-n Romania sau oameni simpli, electorat clasic de-al lui Iliescu, ce au venit puhoi catre marinarul cu clop din nevoie de Tatuc.

La antibasescieni se gasesc electorat clasic pesedist amestecati cu peremisti loiali, multi minoritari (unguri, tigani), dar si oameni de dreapta sau – in general – de orice orientare, care vad in Basescu un fariseu distrugator al partidelor istorice si un oportunist politic fara scrupule, avand ca unic tel castigul puterii de care e bolnav si asigurarea de privilegii propriei familii si gastii de interese care-l inconjoara.

Probasescienii ii acuza (tocmai ei!) pe antibasescieni ca ar fi “obsedati de Basescu” si ca il gasesc intotdeauna pe Basescu vinovat de toate cele. Eu sunt antibasescian si le spun probasescienilor ce au aceasta teorie plina de frustrari a unei presupuse boli obsesive a antibsescienilor, de care se pare ca tot ei sufera, ca – daca vor neaparat – de cele pe care-l invinuim noi pe Basescu nu e numai el vinovat. Mai sunt vinovati si cei care-i dau nas, lasandu-l sa zburde cum vrea el si incercand sa-i justifice cosmetizat fiecare actiune.

Probasescienii au delirul asta justificativ al actiunilor, declaratiilor si invartelilor prezidentiale fie datorita inocentei lor interpretative de care a profitat (si abuzat) copios marinarul manipulativ, fie datorita unor interese sau privilegii la care au ajuns prin berbeci politici si care ar fi pierdute odata cu disparitia doctrinei PDL, si anume cultul personalitatii marinelului Basescu, fie ambele (vezi Liiceanu).

65 rudolf leonard { 08.02.09 at 10:16 PM }

Bolnav la 24 de ani

Mă numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani şi bani prea puţini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratării afecţiunilor de care sufăr. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adăpost de noapte din Sibiu şi nu pot muncii pentru că medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufăr de ciroză hepatică, ulcer, leucemie şi scolioză toracică şi am nevoie, lunar, de medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Mă adresez oamenilor cu suflet şi credinţă în Dumnezeu să mă ajute pentru a putea continua acest tratament.

Cei care doresc, mă pot ajuta cu mici donaţii în contul deschis la BCR RO36RNCB0231088855520001 (lei). Mă puteţi contacta şi la numărul de telefon 0757.20.54.95 sau la adăpostul de noapte din Turnişor.

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge