Posts from — May 2009

Din sondajul CSOP rezultă că domnii Geoană și Antonescu nu au nici măcar împreună atătea procente câte are actualul Președinte.

Liderul liberal are aproximativ același scor ca și PNL (15% față de 16%), în vreme ce șeful pesediștilor este – ca și în alte sondaje recente – cu mult sub cota de simpatie a social-democraților (19% față de 31%).

Traian Băsescu are, în schimb, 40%.

Dacă la social-democrați, singura problemă pare a fi faptul că Mircea Geoană a pierdut trenul partidului, la liberali opțiunile sunt mai complicate.

Deunăzi, Antonescu afirma că nu l-ar vota pe Geoană în turul al doilea. Acesta era, evident, un semn făcut electoratului liberal care s-a dus la PDL.

Colegul său de partid Dinu Patriciu afirma în schimb că Iliescu a fost mai decent decât  Traian Băsescu.

Dincolo de ridicolul afirmației (eu nu cred că Dinu Patriciu a uitat de mineriade sau de decorarea lui Vadim Tudor!), avem de-a face cu intenția de a capta un electorat inițial pesedist care s-a desprins de PSD ducându-se tot spre Traian Băsescu.

Locul 3 e greu de acceptat….

Ultima întrebare formulată pe site-ul Parlamentului European, în secțiunea alegeri 2009, este următoarea: “credeți că e utilă folosirea site-urilor de socializare (social media) în campaniile electorale?”

În momentul în care am votat eu, rezultatele erau:

57% – da, recomand acest lucru;

14% – nu are rost;

23% – ce sunt site-urile de socializare? și

6% – nu știu.

Puteți ajunge pe acest site cu un simplu click pe imaginea din dreapta.

Într-un raport despre influența României în UE, elaborat de Institutul Șincai, Adrian Severin apare cu cea mai mare notă dintre deputații români în Parlamentul European.

Un mic amănunt: Institutul e condus chiar de Adrian Severin, iar algoritmul de calcul e improvizat de autorii raportului.

În același document, Severin elimină ipoteza numirii unui tehnocrat în viitoarea Comisie Europeană, autopropunându-se practic din partea României și indicând și portofoliile pe care le-ar viza: energie, dezvoltare regională sau extindere.

Din documentul laudei de sine a lui Adrian Severin nu lipsește interpretarea <extremistă a vieții politice din România, cu care domnia sa ne-a obișnuit în ultimii ani.

Pregătind conferința de luni seară de la ICR, am dat peste o informație interesantă în articolul semnat de Christiane Eisenberg în volumul colectiv editat de Yvan Gastaut și Stéphane Mourlane la Autrement în 2006, sub titlul Le football dans nos sociétés. Une culture populaire 1914-1998.

E vorba despre informația potrivit căreia 10 state au aderat la FIFA înainte de a fi primite în ONU: Kenya, Lesotho, Mauritius, Nigeria, Uganda, Sudan, Cipru, Singapore, Siria și Malaezia!

Articolul tratează strategia de mondializare urmărită de FIFA după 1945 și, în acest context, opoziția sa față de UEFA, o organizație care include aproape 70% din numărul total de echipe din lume.

Ministrul Paleologu a ținut ieri la Brașov o conferință despre laicitate. El a făcut, între altele, o foarte nimerită mărturisire, în contextul exploatării mediatice a religiei din ultimii ani. Reproduc un fragment, după Agerpres:

„Cu cât un politician are mai puţin de-a face cu biserica, cu atât face cruci mai mari la televizor. În mod foarte deliberat, nu mi-am făcut cruce la depunerea jurământului la Cotroceni. Mi se pare că este un gest electoral să faci cruce în faţa camerelor de luat vederi şi, mai cu seamă, într-un context care nu este bisericesc. Este o absurditate să-ţi faci cruce la o manifestare, în fond, laică. Este foarte frapant că un om politic, cu cât este mai nedus la biserică, cu atât face cruci mai mari. Şi cu cât este mai lipsit de cultură teologică, cu atât promite mai mulţi bani”.

Andrei Pleșu a scris, la rândul său, un foarte bun text pe aceeași temă acum câteva zile în Adevărul. Iată câteva extrase din articolului domniei sale:

“N-am putut merge la biserică în noaptea de Înviere. M‑am uitat, deci, la televizor, deşi socotesc că acest mod de a participa la liturghie transformă misterul comuniunii într-o veselă complicitate mondenă. Bei o ţuică, tragi cu ochiul spre drob şi contempli, ferit, înghesuiala populară. La ora douăsprezece, fredonezi, pios, din fotoliu, „Hristos a înviat!” şi treci la masă, cu sentimentul datoriei împlinite… Caracteristică pentru toate transmisiunile în direct a fost decizia realizatorilor de a năimi comentatori mai mult sau mai puţin competenţi, capabili să explice telespectatorilor ce văd şi să le stimuleze entuziasmul. Aşa stând lucrurile, slujba propriu-zisă trecea pe planul doi: nu auzeai textul, decât în pauzele (scurte) ale comentariului. Un spectacol comentat, de orice fel ar fi el, încetează să mai fie spectacol, pentru a deveni o festivitate ideologică”.

Astăzi, în metrou, între un bătrân care sorbea Gazeta Sporturilor și o fetișcană care scria de zor sms-uri, un tânăr de vreo 20 de ani citea Plotin.

Mi-am amintit instantaneu de o scenă din vremea în care eram student la Paris: un bătrân avea pe scaunul de lângă el un dicționar latin-francez, pe care îl consulta în fiecare stație…

L-am văzut prima dată la New Europe College. Era primul psiholog pe care îl întâlneam și care vorbea ca un social scientist, nu ca un vraci.

L-am cunoscut însă cu adevărat după numirea mea la Cotroceni în 2007.

Cum dosarul meu principal a fost educația, am colaborat îndeaproape cu el pentru că fusese numit președinte al comisiei pentru analiza stării sistemului educativ.

Alături de alți universitari de primă mână, a elaborat raportul intitulat România educației, România cercetării. Un raport critic pentru că spunea, într-un mod sistematic, lucrurilor pe nume.

Pe baza acestui Raport, Președintele a alcătuit Pactul pentru educație, semnat de toate partidele parlamentare și de peste 20 de organizații care au ca obiect de activitate sau de reflecție educația.

După Pact, a urmat elaborarea unei strategii. Sufletul a fost tot el. A pornit de la tot ceea ce semnatarii Pactului adoptaseră ca viziune și a făcut o sinteza clară și precisă.

Toți partenerii sociali au fost de acord cu această strategie și au semnat-o într-un cadru oficial.

Imediat după alegeri, deși nu a fost numit ministru, a făcut ceea ce un ministru trebuia să facă. Adică a operaționalizat strategia, dându-i forma unor proiecte de legi.

A integrat în aceste proiecte o expertiză de pedagogie comparată, o viziune despre o educație de calitate, dar și ceva care le leagă. E vorba despre pasiune.

Se vorbește despre el rar.

Pentru că e un reformist veritabil.

Numele lui e Mircea Miclea.

Voi fi în studio la Realitatea TV, de la 15h, împreună cu doi sociologi: Vasile Dâncu și Mircea Kivu.

UPDATE: Până la urmă, PSD a decis că primarul Vanghelie e mai interesant decât universitarul Dâncu. Așa că în emisiune a vorbit Vanghelie…

În conferința pe care am ținut-o joi la BCU, am spus, între altele, că libertatea presei este una dintre realitățile descoperite de români după 1989, dar că ea e „locuită” în unele cazuri de ceva venit din comunism.

Am numit acest ceva cultura delațiunii și a insultei.

E cultura acelor jurnaliști care, în locul unei minime verificări, preiau delațiunile trimise în redacții și le fac publice sau care, în loc să-și exprime o opinie, insultă politicienii pur și simplu pentru că sunt politicieni sau pentru că îi urăsc.

E cultura acelor cititori care, pe forumurile ziarelor, nu discută, ci jignesc fie jurnalistul, fie personajul din articol, fie alți cititori.

E cultura acelor politicieni care, în loc să exprime o viziune, să formuleze critici și să propună soluții alternative, se mulțumesc să arunce în capul adversarilor tot răul, menajându-și mereu prietenii.

Această cultură a delațiunii și a insultei e principala moștenire a Securității și a partidului unic. Așa cum se vede în documentele PCR și ale Securității publicate în ultimii ani, aceste organizații s-au hrănit cu ură, nu cu dialog, cu insultă, nu cu viziune, cu delațiune, nu cu convingeri.

Libertatea presei e în pericol.

Biroul Electoral Central a stabilit joi, prin tragere la sorți, ordinea candidaturilor pe buletinele de vot.

Aceasta va fi PNL, UDMR, PDL, PSD+PC, PNȚCD, Forța Civică, PRM, Elena Băsescu și Pavel Abraham.

Iată că după ce, vreme de secole, tragerea la sorți a fost procedura democratică par excellence, ea supraviețuiește acum în marginea sistemelor de vot!