Posts from — May 2009

Joi 14 mai, de la 16h, voi fi la GDS, alături de Traian Ungureanu, invitaţi de membrii Grupului pentru a discuta despre relaţia dintre societate civilă şi politică la 20 de ani de la căderea comunismului.

Mai mulți cititori m-au întrebat de ce, după ce am lucrat cu președintele Constantinescu, am lucrat și cu cel actual. Mă simt obligat să răspund.
Reacția mea are trei părți.
Trebuie să spun, mai întâi, că președintele Băsescu m-a invitat să lucrez cu el după ce am încheiat lucrul la sommet-ul Francofoniei. Premierul Tăriceanu mi-a oferit atunci postul de ambasador la Paris și l-am refuzat, între altele pentru că la mijloc era un joc politicianist în care nu am vrut să intru. În schimb, Președintele Băsescu m-a chemat să îl consiliez în domeniul educației și mi s-a părut foarte interesant.
În al doilea rând, aș vrea să subliniez că între cei doi președinți cu care am lucrat există, dincolo de deosebiri, o asemănare fundamentală: atât unul, cât și celălalt sunt democrați convinși. Atunci când un președinte democrat te invită să lucrezi cu el, e greu să refuzi. Experiența politică dobândită în asemenea împrejurări e colosală.
În al treilea rând, Traian Băsescu este unul dintre puținii membri ai guvernării CDR-USD-UDMR care a asumat acel regim. Îmi amintesc foarte bine momentele când, după 2001, foștii miniștri din guvernele Ciorbea, Vasile și Isărescu își denigrau propria guvernare. Traian Băsescu a venit la GDS și a spus răspicat că acele guverne au fost mai bune decât ce avusesem între 1992 și 1996 și, evident, decât ce aveam după alegerile din 2000. Cum în acea perioadă eram deja foarte apropiat de Valeriu Stoica, care conducea PNL, l-am încurajat să se apropie de acest fost ministru care nu căzuse în plasa retoricilor pesediste, care denigrau tot ceea ce reprezentase schimbarea din 1996.

Vreau să salut, în primul rând, apariția cărții prietenului meu Cătălin Avramescu, An Intellectual History of Cannibalism, traducerea volumului de la Humanitas intitulat Filozoful crud. Traducerea englezească – aparținând lui Alistair Ian Blyth – a ieșit la una dintre cele mai prestigioase edituri universitare, Princeton University Press. E o carte despre nașterea modernității, reconstituită plecând de la felul în care apare în filosofia politică figura canibalului.
Dacă tot a venit vorba despre modernitate, voi reproduce aici, la solicitarea unui cititor, fragmentul din care am extras deviza “Libertate în toate!”.
Este vorba, de fapt, despre o formulă care a fost plasată de Benjamin Constant în prefața unui volum intitulat Mélanges de littérature et de politique, imprimat în 1829:
“Am apărat patruzeci de ani același principiu: libertate în toate, în religie, în filosofie, în literatură, în industrie, în politică.
Iar prin libertate eu înțeleg triumful individualității, atât asupra autorității care ar vrea să guverneze în chip despotic, cât și asupra maselor care reclamă dreptul de a aservi minoritatea majorității.
Despotismul nu are nici un drept.
Majoritatea are dreptul de a constrânge minoritatea să respecte ordinea.
În schimb, tot ceea ce nu tulbură ordinea, tot ceea ce ține de forul interior precum opinia, tot ceea ce în manifestarea opiniei nu dăunează cuiva, tot ceea ce lasă industria rivală să se manifeste în mod liber, este individual și nu ar putea fi supus, în mod legitim, puterii sociale”.

Politețea nu e doar o categorie morală, ci și una politică.
Vedem acest lucru, de pildă, la Montesquieu.
Pentru el, politețea e legată de educația dintr-un anumit tip de regim, și anume din monarhii.
Ea are trei caracteristici.
În primul rând, spune autorul Spiritului legilor, politețea este naturală. În monarhii există inegalitate, iar la curtea regală “cel excesiv de mare îl diminuează pe toți cei din jurul său”. Iată de ce el este atent cu fiecare, “politețea flatându-i și pe cei care sunt politicoși, ca și pe cei cărora li se adresează, care vor crede că sunt demni de a fi primiți la curte”.
Montesquieu argumentează, de asemenea, că politețea este oarecum inevitabilă, întrucât ea se naște din dorința de a ieși în evidență: “suntem politicoși din orgoliu – zice el – întrucât suntem flatați că avem maniere care vădesc că nu suntem mojici”.
În fine, politețea este un mecanism politic fundamental. “Oamenii se nasc pentru a trăi împreună, dar și pentru a fi pe placul semenilor lor. Cel care n-ar fi politicos, șocându-i pe semenii săi cu felul lui de a se purta, s-ar discredita atât de tare încât n-ar mai fi în stare să facă vreun bine”.

PS 1 Pentru că tot a venit vorba despre autori clasici, vă semnalez faptul că, de câteva zile, am afișat pe site, în partea dreaptă, deviza mea politică. E vorba despre formula “Libertate în toate!”, sub semnul căreia și-a așezat viziunea politică marele liberal Benjamin Constant.
PS 2 Puteți de asemenea vedea, în secțiunea cărți, coperta fiecărui volum (inclusiv tradus) care poartă semnătura mea.

La lansarea campaniei PDL pentru alegerile din 7 iunie, am rostit următorul discurs:

“Doamnelor şi domnilor,
În iunie se votează a șaptea oară pentru Parlamentul European.
În 1979, atunci cînd europenii mergeau prima dată la urne, noi eram în Epoca de aur.
Tot acolo eram şi cinci ani mai târziu, tot acolo şi în 1989, când Ceauşescu mai credea că ne va izola pentru totdeauna de restul lumii.
În 1994, când europenii votau a patra oară, deşi noi ne despărţiserăm de comunism, Iliescu reușise să ne izoleze de restul ţărilor din Est.
Acum zece ani, când cetăţenii din Uniune mergeau din nou la urne, noi prindeam ultimul tren pentru Europa.
În 2004 însă, când zece noi ţări votau, guvernul Năstase nu terminase negocierile. Prioritatea lui era să acapareze ţara, nu s-o ducă acolo unde îi este locul.
Ne-am luat revanşa faţă de toţi aceştia, când am câştigat primele alegeri europene la care au mers românii, în noiembrie 2007.
Avem nevoie de victorie şi pe 7 iunie.
De ce?
Cred că trebuie să învingem pentru că avem un proiect.
Iar proiectul nostru este o Europă care să fie mândră de România.
Până acum am fost „codaşii clasei”. Trebuie să facem efortul de a deveni premianţi.
Suntem obligaţi să câştigăm pentru că şi peneliştii, şi pesediştii, şi peremiştii ne fac de râs.
Singurul lor proiect politic este insultarea Preşedintelui.
Aşa vor ei să se ducă și să ne ducă în Europa. Cu insulte, cu obsesii politicianiste, cu ură.
În această mare de ură, noi suntem moderaţia.
În acest ocean de dispreț, noi aducem atenţia faţă de aproapele nostru. Iar atenția față de aproapele nostru înseamnă obiective politice.
Programul nostru este programul PPE și conține mai multe obiective.
1. O Europă a cetățenilor, nu Europa birocraților. Avem nevoie de o comunitate politică lizibilă, în care fiecare să se recunoască.
2. Avem nevoie, înainte de orice, de o economie care să redevină sursă de prosperitate. Cum? Asta nu se poate realiza decât prin libertate economică. Munca, simplificarea impozitării şi descreşterea taxelor – iată motorul unei bunăstări la care are dreptul oricare cetăţean.
3. Azi, libertatea nu poate exista fără solidaritate. Menținerea locurilor de muncă și, în măsura posibilului, crearea altora noi, este urgența zero a momentului.
4. Europa veghează la siguranța și securitatea cetățenilor săi. Se impune o delimitare clară a frontierelor. Nu se mai poate recurge la răspunsuri ambigue sau la amânări. Suntem ţară la graniţa estică a Uniunii. Avem, de aceea, o misiune importantă în definirea unei politici unice privind imigraţia.
5. Suntem angajați în lupta împotriva încălzirii globale, pentru că ne simțim responsabili faţă de generaţiile de mâine. Reducerea despăduririlor, ca şi diminuarea emisiilor de gaze de seră sunt de-acum conştientizate la nivel global. Dar Europa poate deveni lider în protejarea mediului înconjurător.
6. Declinul demografic e o provocare majoră pentru o Europă tânără şi dinamică. Statele membre trebuie să găsească soluţii pentru a reconcilia viaţa de familie şi carierele, respectând tradiţiile locale. Încurajarea natalităţii şi diminuarea mortalităţii sunt esenţiale pentru definirea profilului demografic european.
7. În sfârșit, Europa de azi are nevoie de o voce articulată pe plan internaţional. Pentru ca rolul ei să sporească la nivel global, în prevenirea crizelor şi gestionarea conflictelor, UE are nevoie de o politică externă comună credibilă. Rolul ei în procesele de securitate include o politică energetică curajoasă. Uniunea are nevoie de vecini siguri şi previzibili și de un parteneriat cu SUA de pe poziții egale.
Am venit mai târziu în Europa. Putem noi să dăm ceva celorlalţi?
Sau ne vom mulţumi să acceptăm ce ne dau ei?
Eu cred că România are ce să dea.
Le putem da celorlalţi europeni talentele noastre, le putem da virtuţile noastre, le putem da ambiţia noastră.
Mulţi ani le-am dat nepăsare şi dispreţ, hoţi şi corupţie.
A venit vremea să ducem în Europa visele noastre, dar şi forţa noastră.
Suntem gata! Suntem puternici!
La bine şi la greu!”

Sub titlul “Băsescu nu poate să iasă la încălzire pentru prezidenţiale, Geoană are o viaţă dublă, Antonescu joacă totul sau nimic”, puteţi citi în Cotidianul un interviu pe care i l-am acordat lui Cristian Oprea.

Mircea Cărtărescu scrie, ca de obicei, un editorial plin de miez în Evenimentul zilei de vineri. Citez un scurt fragment în care trimite la lista PDL:
“De la PDL se remarcă, în lungul șir de anonimi care fac, de fapt, grosul tuturor listelor – încât te întrebi: oare tot organismul european o fi făcut din astfel de Stan Păpușă de toate națiile? – câteva nume cunoscute: Stolojan cel nelipsit de nicăieri, deși te-ntrebi de ce, Monica Macovei, fostul excelent ministru al justiției, precum și doi cunoscuți ai mei (ca să vedeți ce m-am ajuns), Traian Ungureanu și Cristian Preda, analiști și jurnaliști apropiați președintelui Băsescu. Ei au cele mai mari șanse, cred eu, să se aleagă de la PDL. E bine, e rău? Dumneavoastră hotărâți”.

În altă ordine de idei, am introdus pe site noi rubrici, care includ interviuri (cu câteva dintre cele acordate recent) și cărți sau traduceri al căror autor sunt.

Am adăugat pe blogroll un site – Tomo – pe care vi-l recomand cu multă căldură. Îi aparţine fotografului japonez Tomo Minoda, care trăieşte la Bucureşti de mai mulţi ani. Veţi putea vedea fotografii foarte frumoase!

Unul dintre cei mai mari autori politici moderni, Alexis de Tocqueville, a fost şi candidat în alegeri în mai multe rânduri. În Memoriile sale, recent publicate la Nemira, el relatează cum anume se desfăşura ceea ce noi numim astăzi campanie.
În pragul declanşării cursei pentru alegerile din 7 iunie. mi s-a părut interesant să reproduc aici un fragment, referitor la campania pentru alegerile din 1848:
“Forumul electoral era un hangar care servea drept depozit. Biroul preşedintelui era aşezat în fundul sălii, iar pe o latură se afla o catedră de şcoală care fusese transformată în tribună.
Preşedintele, care era el însuşi profesor de colegiu, mi s-a adresat cu o voce groasă şi cu un aer magistral, dar pe un ton foarte respectuos:
- Cetăţene Tocqueville, vă voi face cunoscute întrebările care vă sunt adresate şi la care va trebui să răspundeţi.
La care eu am replicat, pe un ton degajat:
- Domnule preşedinte, vă ascult.
Un orator parlamentar, căruia nu îi voi menţiona numele, mi-a spus într-o zi că nu există decât un singur mod de a vorbi bine în public şi anume de a fi convins, atunci când urci la tribună, că eşti mai înţelept decât restul lumii. Mi s-a părut întotdeauna că aşa ceva e mai uşor de zis decât de făcut în marile noastre reuniuni politice.
Mărturisesc însă că de data aceasta preceptul său mi s-a părut foarte uşor de urmat şi foarte folositor.
Nu am mers însă până-ntr-acolo încât să cred că eram mai înţelept decât toată lumea. Mi-am dat însă repede seama că eram singurul care cunoştea bine faptele despre care se vorbea şi chiar limba politică vorbită atunci.
E greu să găseşti adversari mai neîndemânatici şi mai ignoranţi decât cei pe care-i aveam.
M-au asaltat cu întrebări pe care le credeau încuietoare, dar care îmi lăsau multă libertate, iar eu le-am dat răspunsuri care nu erau întotdeauna foarte bune, dar care lor li s-au părut foarte convingătoare”.

Într-un studiu al Institutului de Politici Publice şi al Friedrich Ebert Stiftung despre declinul participării la vot, studiu dat publicităţii ieri, apar câteva date foarte interesante.
Dintr-un sondaj realizat de autori rezultă că, dacă 50% dintre respondenţi consideră că votul nu trebuie să fie obligatoriu, în schimb, 43 la sută sunt de acord cu acest sistem folosit în perioada interbelică la noi şi acum în multe ţări, inclusiv europene.
Acelaşi studiu arată că, deşi 71% consideră că duminica e cea mai bună zi de vot, 83% din cetăţeni ar fi de acord să se voteze într-o zi din timpul săptămânii. Cu condiţia ca aceasta să fie declarată zi nelucrătoare….