Posts from — May 2009

Campania electorală este uneori și un test fizic.
Am simțit acest lucru vineri după-amiaza, la Bacău, la adunarea electorală care a avut loc în Sala Sporturilor.
Era atât de cald acolo încât, pentru cei o mie de oameni prezenți, sala s-a transformat într-o saună.

În această după-amiază, mă voi afla la Bacău, sâmbătă dimineaţa la Iaşi, iar seara la Vaslui, pentru ca duminică să fiu la Braşov.
Alegătorii îi vor putea întâlni în aceleaşi locuri pe Monica Macovei şi TRU, ca şi pe premierul Boc sau ministrul Paleologu.
Voi încerca să relatez aici impresiile electorale.

În această seară, am fost invitat la TVR la o emisiune electorală.
Regula era simplă: fiecare dintre cele 4 partide parlamentare avea un invitat principal. Acesta era susținut de militanți și/sau candidați.
R.Plumb, I.Winkler, T.Stolojan și B.-O. Ardelean reprezentau PSD, UDMR, PDL și PNL și fiecare avea în tribune un număr de susținători, care puteau interveni preț de 1 minut.
Din partea PDL am mers eu și TRU. De la celelalte partide a venit doar câte un susținător principal, nici unul nefiind candidat.
În rest, în tribune, tineri de la cele patru formațiuni susțineau zgomotos cauza fiecăreia, acoperind încercările de verbalizare ale candidaților cu strigăte, iar chipurile lor cu steaguri..
Când să vină rândul nostru, am anunțat că vom împărți minutul care ne revenea în două.
Propunerea făcută de TRU a fost întâmpinată cu mare răceală.
După ce colegul meu a vorbit, nu mai mult de 30 de secunde. mi-a întins microfonul, dar acesta a fost pe dată tăiat.
Cum eu venisem acolo ca să vorbesc, nu ca să tac, am considerat că, în condițiile date, e o obligație să părăsesc sala.
Zis și făcut.
Am greșit oare?

Miercuri, la Ploiești, am avut ocazia de a discuta cu jurnaliștii locali și de a întâlni militanții PDL din oraș.
Jurnaliștii au un aer mai prietenesc decât cei din Capitală. Conferințele de presă seamănă mai degrabă cu niște simpatice taclale decât cu execuțiile publice din alte locuri.
Am fost și în studioul local al Antenei 1, pentru a înregistra o dezbatere care va fi difuzată duminica viitoare, o dezbatere în care mi-au fost alături Sever Voinescu și TRU.
Militanților PDL – peste o mie – le-am vorbit despre nevoia de a regăsi prin politică – și nu în disprețul ei – un sens al comunității sau al apartenenței la o lume decentă.
Nu am ratat ocazia de a-i critica pe adversari, dar am făcut acest lucru cu moderație.
TRU le-a adus aminte celor prezenți că, spre deosebire de alegerile locale sau de cele legislative, acum, la europene, se poate vota în oricare loc.
Fiind alegeri de listă, într-o singură circumscripție, cea națională, cetățeanul poate vota și dacă e departe de domiciliu.

A apărut ca, supliment al Revistei 22, discuţia de la GDS despre relaţia dintre societatea civilă şi politică, la care am participat săptămâna trecută, împreună cu TRU şi Monica Macovei.
Astăzi voi fi la Ploieşti (interviuri, conferinţa de presă, adunare electorală), după care diseară, de la 21h30 sunt invitat la B1TV, împreună cu TRU.

Azi se împlinesc 95 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu.
A fost unul dinte puţinii politicieni de dreapta cu convingeri veritabile.
Acesta e şi motivul pentru care a fost temut de adversari. L-au respectat abia după moarte. Cât a fost în faţa lor, l-au insultat.
Eu l-am întâlnit o singură dată. Era în mai 1994, la congresul diasporei româneşti ţinut la Paris.
Eram student acolo şi curiozitatea m-a împins să merg la respectiva reuniune, pentru a-i vedea pe liderii politici ai dreptei din România întâlnindu-se cu cei plecaţi din ţară după al doilea război mondial, în anii 70 sau imediat după Revoluţie.
Coposu era deja marcat de boală, dar se ţinea drept. I-am fost prezentat de Emil Constantinescu şi am schimbat câteva cuvinte. Când i-am spus că mă ocup de gândirea liberală postbelică, m-a încurajat să văd cum anume se împleteşte ea cu creştin-democraţia. Era evident la curent cu dezvoltările ideologice ale liberalismului din Germania din anii 50 şi 60.
Îi datorăm lui Corneliu Coposu multe. Fără el, fără ideea coalizării dreptei, nu am fi avut alternanţa la putere din 1996.
Dumnezeu nu i-a mai lăsat zile s-o vadă…

Ilinca, una dintre cititoarele acestui blog, mă întreabă, într-un comentariu, ce anume aştept de la politică, de la poziţia de consilier sau de la un mandat de deputat în PE? La ce bun tot circul ăsta?, se întreabă Ilinca şi tot ea răspunde, cu alte interogaţii: să fie vorba de bani? aştept eu oare aplauze?
Încerc să răspund cât mai complet.
Am fost invitat să lucrez cu doi preşedinţi. Pe amândoi îi votasem. Amândoi au invocat, în momentul în care mi-au lansat chemarea, experienţa mea universitară din domeniul ştiinţelor politice. Nu ştiu câţi ar refuza o asemenea invitaţie. Eu n-am auzit până acum vreun coleg (român sau străin) dând cu piciorul la o asemenea oportunitate.
Când am devenit consilier, nu eram membrul vreunui partid. Am intrat în schimb în cursa pentru PE pe listele unei organizaţii partizane. Asta e regula, şi nu doar la noi. Independenţii sunt excepţii. Eu nu sunt Tokes, ultimul independent care a reuşit să obţină un mandat în alegeri altele decât cele locale, nu sunt nici EBa, care va fi probabil următorul independent care va reuşi să câştige un asemenea mandat.
Ce aştept?
Banii se duc repede. Iar aplauze nu caut. Orgoliul e rău. Ultima dată când m-am lăsat sedus de el n-a ieşit prea bine….
Era acum vreo 3 săptămâni. Participam la lucrările Consiliului Permanent al Francofoniei, cu diplomaţi şi politicieni din aproape 70 de ţări. Unii dintre ei evocau, în cuvinte măgulitoare, activitatea mea din ultimii doi ani ca preşedinte al comisiei politice a Francofoniei. La un moment dat, mă sună un ministru din România. Ies din sală. După ce se încheie conversaţia, observ că telefonul nu mai are baterie. Îl las pe hol la încărcat şi, măcinat de vanitate, mă întorc la reuniune să văd cine şi cum mă mai laudă. Peste 15 minute, telefonul meu dispăruse. Pe hol rămăsese doar firul de alimentare. M-am convins încă o dată că orgoliul e un păcat…
Adaug ceva care poate suna populist, dar care este o regulă de viaţă ce trebuie luată în serios atunci când intri în politică: cred că mai important decât ce aştept eu de la politică este ce aşteaptă ceilalţi, semenii mei, de la mine.
Nu e uşor să afli, deoarece mulţi cred că răspunsul e la îndemână şi că îl înţelegi cu uşurinţă.
Dar nu e aşa.

Pe afișele pesediste din sectoarele 4 și 5, primarii Piedone și Vanghelie apar alături de capul de listă al socialiștilor, sub titlul “Avem nevoie de oameni ca Severin”.
UPDATE: E vorba de Adrian Severin, cel care acum câteva zile lansa în campanie formula: “Dacă altădată spuneam copii, plângeți pentru ca părinții să vă cumpere bomboane!, acum spun copii, plângeți ca părinții să voteze PSD!“

A apărut de curând ediția românească a unui foarte frumos album Andy Warhol, cu peste 100 de reproduceri.
Felicitări editurii orădene Aquila 93!

Vă semnalez o conferință interesantă care va avea loc mâine (luni, 18 mai) la New Europe College, în str. Plantelor nr. 21.
Gisele Sapiro (CNRS) va vorbi pe tema Traduction et diversite culturelle en Europe de la 18h.